Din “începuturile” ziarului Adevărul: replica lui Corneliu Coposu la un articol defăimător la adresa sa
Imediat după momentul decembrie 1989 (lovitura de stat după părerea noastră) ziarul Scînteia, oficios al Partidului Comunist Român, și-a schimbat denumirea mai întâi în „Scînteia Poporului”, iar apoi în „Adevărul”, comitetul redacțional rămânând inițial același. Politica editorială din anii imediat următori a continuat linia Scînteii, ziarul adoptând puncte de vedere defavorabile opoziției anticomuniste din România. Practic cel mai citit ziar de astăzi si-a inceput activitatea, sau mai bine zis si-a continuat activitatea, atacand si discreditand opozitia anticomunistă, adica opozitia democratică a FSN-ului lui Iliescu, Roman, Brucan si restul comunistilor deveniti peste noapte democratici. După cum precizam, incă din primele zile ale noului fondat ziar, “Adevărul” a fost contrar mersului istoric, adică debarasării de orice element comunist compromis, o dovadă fiind si un articol acuzator la adresa lui Corneliu Coposu semnat de Ion Băieşu la 30 ianurie 1990; în continuare prezentăm replica semnată de Corneliu Coposu lăsandu-vă pe voi, dacă doriti, să vă imaginati continutul articolului defăimator de la care a pornit polemica.
<<Domnule Director,
În virtutea dreptului la replică, vă rog să binevoiţi a publica precizările mele la articolul publicat de domnul Ion Băieşu în Adevărul din 30 ianuarie 1990. Cu mulţumiri.
Am aflat din Dicţionarul de literatură română contemporană (1977) despre domnul Ion Băieşu, fost redactor laScânteia Tineretului , că a debutat în literatură cu poezia Ileana tractorista, în 1951, şi că a fost serios preocupat de colectivizarea agriculturii. Văd că, de data aceasta, domnia sa se arată preocupat de trecutul meu şi al Partidului Naţional-Ţărănesc. Nu-i voi contesta domnului Băieşu dreptul la opinie.
Voi preciza doar că acest drept democratic obligă la obiectivitate, la informare atentă şi la răspundere, mai ales într-o societate care îşi caută un nou echilibru.
Fiind pus în cauză, mă socotesc dator să-i aduc la cunoştinţă următoarele precizări:
1. În anii când „Arghezi vindea cireşe”, eu nu mă aflam la Paris, ca să beau acolo „cafeluţe cu cornuleţecroissant„, ci mă aflam aici, în ţară, unde ispăşeam, în condiţii infernale, şaptesprezece ani de puşcărie, urmaţi de o deportare în Bărăgan, iar ulterior am fost târât în anchete, însoţite de percheziţii domiciliare, presiuni şi ameninţări. Nu puteam figura, deci, printre „dezertorii politici”, de vreme ce nu am părăsit ţara, din anul 1938! Nu mă număr nici printre cei trimişi de dictatura comunistă în delegaţii prin ţările străine. Nici printre cei care au avut permisiunea de a scrie şi de a publica în presa dictaturii. Numele meu nu a apărut în ziarele comuniste decât împletit cu injurii şi cu epitete de „duşman al comunismului” şi de „contrarevoluţionar”.
2. Domnul Băieşu, în mod surprinzător, scrie că Iuliu Maniu ar fi declarat în 1918 că Ardealul nu ar trebui să se unească cu Ţara! Nu ştiu de unde a cules domnia sa o asemenea enormitate, pe care nu au îndrăznit să o formuleze nici Roller, nici scribii dirijaţi ai monografiilor istorice tipărite de dictatura comunistă! Cred că domnul Băieşu ar fi trebuit să cunoască, din tot ce s-a scris înainte şi chiar în timpul tiraniei, puţină istorie adevărată, chiar dacă unele capitole ale trecutului apropiat nu s-au predat la „Şcoala de Literatură”! Dacă s-ar fi ostenit să răsfoiască tratatul (tipărit în epoca dictaturii comuniste) scris de academicianul Ştefan Pascu, ar fi aflat că, în iunie 1892, cu prilejul Congresului Studenţilor Români, ţinut la Roman, studentul Iuliu Maniu, trecut clandestin în România liberă, din Transilvania asuprită, a semnat jurământul că îşi va închina viaţa ţelului suprem de a lupta pentru unirea Ardealului cu Ţara. Şi de atunci nu s-a abătut de la acest ţel, moştenit de la generaţiile care s-au stins purtând în suflete chinuite jalea dorului neîmplinit. Pentru realizarea visului de veacuri al naţiunii române oprimate a luptat Maniu în Parlamentul de la Budapesta, a respins orice compromis cu stăpânirea împilatoare, a organizat pe soldaţii români în armata naţională, a decretat că singurul obiectiv al românilor asupriţi este „desfacerea totală” de imperiul asupritor şi a organizat, în calitate de principal artizan al Unirii, plebiscitul de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918. Unirea s-a făcut fără condiţii, în entuziasmul delirant al tuturor românilor şi nimeni nu are dreptul să întineze acest eveniment crucial. Observ că, în dorinţa de a injuria, domnul Băieşu îşi insultă şi propriul tată, despre care scrie că era „ţărănist asiduu”. Mă întreb: cum a putut răposatul aderent al lui Maniu să fie devotat unui om care s-ar fi opus la unirea Transilvaniei cu România?
3. Domnul Băieşu mai are un dinte contra expatriaţilor politici, care ar fi revenit „carevasăzicătelea la de-a gata”. Poate că s-au găsit, dintre aceştia, oameni care nu s-au ridicat la înălţimea obligaţiilor patriotice impuse de situaţie, dar a-i situa pe toţi sub nivelul polonezilor şi ungurilor exilaţi şi a-i considera „dezertori politici” însemnează o dezinformare de rea-credinţă. Se ştie câţi dintre ei au propagat în ţările străine ideea de libertate şi au dus o luptă neostenită împotriva dictaturii comuniste. Mă întreb pentru care motiv au fost aleşi membri de onoare ai Uniunii Scriitorilor români: Eugen Ionescu, Emil Cioran, Virgil Ierunca, Monica Lovinescu? Probabil că nu pentru dezertare de la datorie!
4. O propagandă excesivă şi condamnabilă antrenează pe neofiţii democraţiei să lovească în unii adversari politici potenţiali ai confruntării politice în perspectivă. Pentru a distrage atenţia de la adevăraţii oameni cu vocaţie de a îndreptăţi reproşuri, pocăiţi de ultimă oră sau camuflaţi în diferite comitete; pentru a feri de incriminări pe slujitorii dictaturii căzuţi în dizgraţia tiranilor; pentru a acoperi pe cei care şi-au nenorocit palmele în aplauze bezmetice, vendeta opiniei publice trebuie savant îndreptată în alte direcţii. Diversiunea momentului impune să nu se mai caute complicii tiraniei doborâte. Loviturile „democratice” să se îndrepte spre foştii deţinuţi politici, spre victimele tiraniei, spre cei care îndrăznesc să spună că nu au avut contingenţe cu regimul de opresiune. Domnul Băieşu s-a integrat, din păcate, poate că deliberat, poate că din uşurinţă şi pripeală, în această diversiune. Aceasta să fie oare menirea unui scriitor?>>
Corneliu Coposu
Coposu s-a remarcat si printr-o totala apetenta pentru NOTORIETATE. A condus partidul cum a vazut la Maniu, nepot fiindu-i acestuia. Adica el era unicul centru de decizie. Si s-a inconjurat de nepoti ai fostilor fruntasi ai PNT. Fratii Boila, Dan Diaconescu sunt doar cei mai cunoscuti.
Total democratic! Si nu, nu e nepotism!
🙂
In urma scandalului de coruptie (afacerea SKODA) Coposu a fost condamnat si inchis pentru tainuirea unor documente care, se pare, l-ar fi incriminat pe Maniu. Si asta cu ani buni inainte de venirea comunistilor.
Baiesu nu a fost NUMIT IN FUNCTIA DE SCRIITOR!
Si peste 100 de ani romanii se vor amuza copios citindu-i textele!
@Maria,
A-ti pus acelasi comenariu de 5 ori, la 5 postari diferite… Nu am putut sa vi le las pe toate….
Pentru Pictor Sarion: Stimate Domnule daca sunteti un Roman de ce insistati sa va numiti “Romin” din “Rominia”? Negati originea latina a poporului Roman sau va place confuzia de nume care se face acum intre romani si romi? Stiati ca inlocuirea lui (â) cu (î) s-a facut in 1953 de catre regimul pro-sovietic anti-romanesc?
Ce fel de om esti,LUCIAN, ca inca na-i invatat,care sint eroii neamului rominesc,in acest caz presupun ca nu stii care sint dusmanii,ca sa faci distinctie intre intre eroi si dusmani trebuie sa cunosti cite ceva din istoria zbuciumata a poporului Romin,imi permit sa-l citez pe Iorga marele nostru om politic si istoric: Vai de acel popor care nu-si cunoaste trecutul,nu-si va cunoaste nici viitorul,presupun personal ca din nestiinta ne dam uneori gresit cu parerea.Sa fiti iubiti si sa auzim numai de bine!.
„Despre morti numai de bine.” Ca oameni, Dumnezeu sa-i odihneasca in pace. Ca politicieni sau ca scriitori {in cazul de fata) este necesara o analiza asa cum a spus Tacit: „sine ira et studio”. Numai pentru chinurile indurate in puscarie si merita respectat. Partidele istorice au fost infiltrate cu indivizi care au incercat sa le distruga. Au reusit cu PNTCD. S-a incercat si cu PNL, dar nu s-a reusit. Greseala PNTCD a fost participarea la guvernare alaturi de PD. Am crezut, imediat dupa 1989, ca va aparea si in politica romaneasca un lider de talia lui Nelson Mandela. Asa ii vedeam pe Radu Campeanu si, in special, pe Corneliu Coposu. De ce un lider ca Nelson Mandela? Daca va amintiti, cei mai in varsta, la preluarea puterii de catre Congresul National African cu Nelson Mandela presedinte al Africii de Sud, nu s-a inceput nici o actiune de razbunare impotriva celor care au dus politica de apartheid. De abea peste cativa ani, cand situatia s-a mai normalizat, au inceput sa fie scoase la lumina si analizate faptele reprobabile din trecut. Am urmarit, la televizor, emisiuni cu acest subiect. Parinti care-si pierdusera copii nu cereau razbunare, dar cereau ca cei vinivati sa-si cera, cel putin, iertare. La noi a incercat Radu Campeanu, dar l-au eliminat rapid cand a spus ca nu participa la guvernare alaturi de UDMR. Corneliu Coposu intrunea toate calitatile sa fie un astfel de lider, dar nu a reusit, din pacate pentru Romania. Nu stiu de ce. Referitor la comentarii, nu mi-o luati in nume de rau, dar cred, totusi, ca n-ar trebui sa existe jigniri si invective intre cei care urmaresc si comenteaza in acest site. Daca sunt deosebiri de vederi ar trebui procedat cum spunea Tudor Musatescu: „in polemica stilul trebuie sa fie stilet, iar stiletul stilat”. Cu stima si respect.
D-le Lucian sa arunci cu mizerii asupra unui martir al namului,cu o rautate patologica sau poate din lipsa unei culturi minime generala nu te poate indentifica decit ca pe unul care te-ai nascut in latrina,vietuiesti in ea si vei murii in ea daca nu pui mina pe istoria acestui neam romanesc pe care ar trebui sa il iubest.Totus,cu stima,Sanda alexandru
Corneliu Caposu este unul dintre luptatorii si martirii impotriva comunismului,dupa revolutie nu a facut mai mult ca altii pentru democratie,caci Iliescu cu acolitii lui,au distrus sediile partidelor,de atunci nou infiintate,evident,si a lui C.Coposu de citeva ori iar membrii partidelor batuti si molestati,iar presa scrisa de atunci la indicatiile neocomunistilor manipulau populatia prin stiri false,de ex: ca Corneliu Coposu a venit recent din Occident cu dolari si incearca sa mituiasca alegatorii pentru a cistiga alegerile.Minciuni ticluite pentru a diminua din personalitatea seniorului. Sa le fie rusine celor care la-u calomniat,traiesc inca si multi dintre ei se gasesc in Parlament si la guvernare,dindu-se,evident fals ca reprezentanti ai demobratiei.Stimati cititori si comentatori nu denaturati realitatea,ca noi,generatia in virstra am trait acele zile si nopti,fiind martori oculari in perioada postdecembrista stim ce au facut comunistii si in zilele noastre neocomunismul lui Iliescu si acolitii lui,conform zicalei:Lupu isi schimba parul dar naravul,Ba!.
Despre Coposu nu se mai aude numic de bine.
Au ramas doar birfele (turnator, „fetita” lui Maniu).
Nu a creat nimic durabil, nici macar in politica unde a revenit in „tromba” pe fostele si actualele ruine ale PNTCD.
Ion Mihalache (Baiesu) va ramine in istoria literaturii romane prin savuroasele sale comedii.
Inca odata arta (frumosul) invinge politica (mizeria).
Coposu este intr-adevar mort, dar fizic. Insa Seniorul va intra in cartile de istorie ale unui popor roman cu coloana vertebrala care stie sa-si cinsteasca stramosii, cu siguranta in timp ce Baiesu e discutabil daca „nemuri” chiar si in literatura romana. In ceea ce priveste Partidul National Taranesc daca e sa fim cinstiti a fost singurul care nu a guvernat singur ci intr-o coalitie (Conventia Democrata). Nu mai vorbesc de faptul ca finantele au apartinut si apartin aceleiasi categorii reciclate de pe vremurile de trista amintire. Adica „ai cu cine, n-ai cu ce”! Sa punem in „oala” si situatia politica internationala (UE, globalizarea, ecumenismul…) pentru o privire de ansamblu. Apoi nu pot sa nu ma intreb daca intr-adevar suntem de acord ca martiri ca si Coposu au stat in inchisori pentru libertatea nostra pe care au aparat-o unii cu viata, sau ca „asa le-a trebuit”? Adica nu ne ajunge sa le cinstim memoria si sa veghem ca istoria sa nu se repete?
Personal in doctrinele politice nu mai cred, indiferent de program. Pentru ca vorba Capitanului: „noi nu de programe ducem lipsa ci de oameni”. Iar oamenii de valoare ii amestecam cu lichelele, tortionarii cu victimele spre adanca pomenire! Vae victis!
Baiesu va nemuri sau nu prin opera sa.
Coposu este mort precum partidul pe care a incercat sa-l reinvie.