Despre limba română, cu drag

Am scris nu o dată despre limba română şi despre cât de important este să o menţinem vie. Mai ales în familie, şi mai ales atunci când avem copii cărora le suntem datori să le dăm partea de moştenire spirituală pe care numai de la noi o pot primi. Sunt foarte impresionată atunci când întâlnesc canadieni de origine română (încă) vorbitori de limba română care, fie că s-au născut aici, fie că au venit din fragedă copilarie, vorbesc limba maternă perfect sau aproape perfect.

Am scris nu o dată despre limba română şi despre cât de important este să o menţinem vie. Mai ales în familie, şi mai ales atunci când avem copii cărora le suntem datori să le dăm partea de moştenire spirituală pe care numai de la noi o pot primi. Sunt foarte impresionată atunci când întâlnesc canadieni de origine română (încă) vorbitori de limba română care, fie că s-au născut aici, fie că au venit din fragedă copilarie, vorbesc limba maternă perfect sau aproape perfect.

În timpul ultimei călătorii în România am urmărit un interviu cu familia ataşatului cultural al Statelor Unite acolo. Dupa un an şi jumătate de la sosirea în România, cei trei copii, cu vârste între 4 şi 11 ani, vorbeau foarte bine limba română, spre deosebire, din păcate, de mulţi copii de emigranţi de aici care abia dacă vorbesc câteva cuvinte din limba maternă. Şi dacă acei copii pot vorbi româneşte, o limbă care reprezintă doar o limbă străină pentru ei, de ce nu ar putea vorbi aşa şi copiii tuturor emigranţilor români? Cu atât mai mult cu cât pentru ei, limba română este nu doar o limba străină, ci o legătură de suflet cu ţara natală a părinţilor şi cu familia rămasă acolo.

Nu e uşor, într-adevăr, dar trebuie să insistăm să vorbim doar româneşte în casă, şi engleză atunci când suntem în preajma vorbitorilor de limbă engleză. Şi dacă nu facem asta când copiii sunt mici sau proaspăt veniţi aici, menţinerea limbii române va fi foarte dificilă.

Sunt mulţi care consideră că dacă vorbesc prea mult româneşte copiii nu vor fi în stare să se integreze în colective vorbitoare de limba engleză. Greşit. Limba engleză o vor asimila rapid şi chiar dacă iniţial vor face greşeli, le vor corecta. Dacă însă limba română nu e întreţinută între timp, va dispărea din vocabular. Şi cu ea se duce o lume întreagă de amintiri şi conexiuni cu ţara din care am plecat. Limba română înseamnă poveşti şi colinde unice, înseamnă cântecele de copii pe care le-am învăţat la rândul nostru de la părinţi şi pe care trebuie să le dăruim copiilor noştri. Limba română înseamnă cuvinte de alint pe care nu le poate echivala nimic, cuvinte care ne mangâie sufletul şi aduc, mai departe, mângâiere copiilor noştri.

Mândria (sau dimpotrivă) că suntem români este percepută foarte curând de către copii. Chiar la vârste mici, ei inţeleg că familia lor este diferită, şi dacă li se insuflă respectul pentru limba şi cultura română, îl vor duce mai departe. Odată cu cuvintele româneşti, copiilor noştri li se deschid porţi către România, şi pot să înveţe despre obiceiurile de acolo şi despre istoria unui loc în care poate că vor merge să trăiască, cândva, pentru a cunoaşte mai mult despre ţara părinţilor lor.

Unii cercetatori spun că acum aproximativ treizeci de ani se vorbeau în jur de 6000 de limbi diferite pe Pământ. Azi se pare că mai sunt doar jumătate din ele. E trist că odată cu o limbă se stinge tot ce ţine de poporul respectiv, oricât de mic şi neînsemnat în ochii celorlalţi. Asimilarea completă de către naţiuni mai puternice înseamnă pierderea fiinţei de neam.

Avem aşadar opţiunea de a vorbi şi duce mai departe limba română, sau de a o lăsa să se stingă în familia noastră şi în colţul de lume locuit de noi. Vă îndemn, cu drag, să profitaţi de faptul că în ţara noastră adoptivă nu ne cere nimeni să renunţăm la limba maternă. Nu putem fi integri moral şi sufleteşte fără a iubi şi respecta ambele ţări care ne definesc în tot ceea ce suntem. Emigranţii care îşi respectă moştenirea sufletească de neam fără însă a o impune altora şi a face din ea o religie, sunt echilibraţi şi respectaţi de cei din jur. Şi mai ales, integraţi armonios în peisajul de aici.

Nu lăsaţi aşadar să moară mica Românie pe care o purtaţi în suflet, hrăniţi-o cu mândrie şi trasmiteţi-o mai departe copiilor dumneavoastră. Aşa cum am mai spus de nenumărate ori, a vorbi limba engleză este o datorie socială. A vorbi limba română este o datorie de suflet. (Vancouver, 2007)

autor: Daniela Ginta

sursa: Revista Atheneum