Republica Moldova si geopolitica in Estul Europei

Republica Moldova si geopolitica in Estul Europei

by -
0 1717

Republica Moldova este succesoarea fostei RSS Moldoveneascã, înfiintatã în august 1940, dupã ce a intrat în componenta URSS. Basarabia, cum este ea cunoscutã în limbajul comun, a intrat pentru prima datã în administratia ruseascã în 1812, în urma Tratatului de la Bucuresti, prin care se încheia pacea dintre Imperiul Otoman si Imperiul Rus. Prin articolele 4 si 5 din Tratat, Imperiul Otoman ceda Imperiului Rus un teritoriu de 45.630 km, cu 482.630 de locuitori, 5 cetãti, 17 orase si 695 de sate, (conform cu recensãmântul ordonat de autoritãtile tariste în 1817). Au trecut în componenta Imperiului Rus tinuturile Hotin, Soroca, Orhei, Lãpusna, Greceni, Hotãrniceni, Codru, Tighina, Cârligãtura, Fãlciu, partea rãsãriteanã a tinutului Iasilor si Bugeacul. Autoritãtile tariste au denumit în 1813 noua regiune ocupatã „Basarabia”. Pretentiile ruse erau si asupra Tãrii Românesti si a Moldovei de la vest de Prut, însã perspectiva atacurilor lui Napoleon asupra Rusiei, a determinat-o pe aceasta sã renunte la acest plan. De retinut cã initial Basarabia era denumit vechiul teritoriu „Bugeac”, aflat sub ocupatie otomanã, însã o anumitã complicitate diplomaticã existentã la acea datã între rusi si otomani a permis celor dintâi sã extindã denumirea de „Basarabia” întregii zone dintre Prut si Nistru, ceea ce a fost consideratã încã de la acea datã o încãlcare a practicii internationale. Imediat dupã momentul 1812 a urmat o perioadã în care a avut loc un puternic transfer de populatie, putându-se constata un aflux important de etnici evrei, armeni, greci. S-a ajuns în situatia ca în 1910, doar 70% din populatie sã mai fie de origine româneascã, orasele devenind un mozaic etnic, iar limba lor comunã era rusa.

În a doua jumãtate a secolului al XIX-lea, mai cu seamã dupã rãzboiul Crimeii, în Basarabia se manifesta un puternic sentiment national, desigur departe de viata politicã, având în vedere statutul de teritoriu anexat Imperiului Tarist. În martie 1917 s-a constituit Partidul National Moldovenesc, condus de Vasile Stroescu, un cãrturar basarabean de formatie jurist, care în 1919 a devenit primul presedinte al Parlamentului României Mari. Scopul acestei formatiuni politice era de a forma „o dietã provincialã numitã Sfatul Tãrii”. În iarna lui 1917 s-a constituit Sfatul Tãrii condus de Ion Inculet, Pantelimon Halippa si Ion Buzdugan, iar în 2 decembrie acest nou organism creat a proclamat Republica Democraticã Moldoveneascã. Contextul dat de revolutia bolsevicã si de dezordinea care se instaurase în Imperiul Tarist a oferit legislativului moldovean ocazia de a proclama, în 24 ianuarie 1918, independenta Republicii Democratice Moldovenesti, pentru ca trei luni mai târziu sã decidã unirea conditionatã cu România, iar în noiembrie acelasi an unirea neconditionatã.

Unirea cu România nu pare sã fi rezolvat definitiv problemele cu vecinii de le Rãsãrit. În 12 octombrie 1924, la propunerea lui Grigore Kotoski, sa înfiintat Republica Autonomã Sovieticã Socialistã Moldoveneascã, cu o suprafatã de 8100 kmp si 11 raioane în stânga Nistrului, inclusiv Odessa. Initial a fost proclamatã drept capitalã orasul Balta, iar din 1929 orasul Tiraspol.

Dupã momentul 1918, Moldova primise recunoasterea internationalã din partea Societãtii Natiunilor, însã nu si din partea Rusiei Sovietice, care nu a recunoscut niciodatã unirea Basarabiei cu România. În 8 februarie 1919, problema Basarabiei a fost pusã în cadrul Conferintei de Pace de la Paris, din partea României pledând Ionel Brãtianu. Neexistând o abordare unanimã în delegatii la conferintã în ceea ce privea elementul etnic din Basarabia, s-a decis recunoasterea provizorie a unirii. Abia în 11 martie 1919, comisia pentru problemele românã si iugoslavã a admis unirea. Cu toate acestea, secretarul de stat al SUA, Lansing a blocat acceptarea unanimã a raportului comisiei argumentând cã nu se puteau aduce modificãri asupra teritoriului unui stat (în acest caz Rusia), care nu s-a aflat în rãzboi cu puterile învingãtoare. În orice caz, situatia se complicase suficient de mult încât chestiunea nu a fost solutionatã imediat, fiind adusã în cadrul Consiliului Suprem al Conferintei. ªeful delegatiei române la Paris a respins ideea unui plebiscit în Basarabia, propusã de R. Lansing. Abia în toamna lui 1920 s-a recunoscut de jure unirea Basarabiei cu România, prin semnarea Tratatului din 28 octombrie între Franta, Marea Britanie, Italia si Japonia pe de o parte si România, pe de altã parte. Semnarea tratatului nu a fost punctul final al procesului diplomatic al recunoasterii internationale.

Dacã România si Marea Britanie au ratificat tratatul în 1922, Franta în 1924, Italia în 1927, Japonia, în contextul dorintei sale de a pãstra bune relatii cu Moscova în urma încheierii unui acord cu URSS (ianuarie 1925) privind insula Sahalin, nu a ratificat niciodatã tratatul din 1920. Nici Rusia Sovieticã nu a recunoscut valabilitatea acestui document international. Atunci Basarabia a apartinut de jure în limbajul dreptului international României? ªtim cã neratificarea tratatului de cãtre Japonia nu a afectat direct recunoasterea suveranitãtii României asupra Basarabiei, însã cele douã refuzuri mentionate au constituit un atu suficient pentru diplomatia rusã de a nu admite cã teritoriul dintre Prut si Nistru apartine de drept statului român. Diplomatia românã a dus o politicã sustinutã în timpul lui Titulescu pentru a obtine din partea Rusiei Sovietice semnarea unui tratat de vecinãtate care sã recunoascã implicit unirea Basarabiei cu România. În momentul iunie 1940, România nu a avut puterea, abilitatea si sprijinul international necesare pentru a evita santajul diplomatic al Moscovei.

Astfel, în ciuda garantiilor din 12 aprilie 1939 din partea Frantei si Marii Britanii, URSS a preluat Basarabia, la care si-a mai adãugat acum si Bucovina de Nord si Tintul Hertei. Câteva sãptãmâni mai târziu, în 2 august 1940, se constituise Republica Sovieticã Socialistã Moldoveneascã cu capitala la Chisinãu. Aceastã nouã entitate creatã cuprindea vechea gubernie Basarabia si un teritoriu din Podolia, în vreme ce Tinutul Hertei, Bugeacul si Nordul Bucovinei au intra sub jurisdictia RSS Ucraineanã. Ocupatia sovieticã din 1940 a însemnat atât distrugerea sistemului economic cât si al identitãtii nationale în Basarabia, zeci de mii de localnici (atât români, cât si ucraineni si rusi ne-comunisti) fiind deportati în Siberia. În iulie în acelasi an familiile românilor moldoveni deportati au fost dezmembrate si deportate, bãrbatii fiind trimisi în lagãre diferite de cele unde au fost trimise femeile si copiii lor. Aceste deportãri s-au repetat pânã în vara lui 1941, fiind deportati în regiunea Omsk, 6.000 de români moldoveni, în timp ce în regiunea Kirovsk au fost trimisi 10.000 de români moldoveni. Dezmembrarea familiilor a fost aplicatã si în aceste cazuri, bãrbatii find separati de familiile lor. În 1941 si 1944, Republica Moldoveneascã a reintrat sub administratia militarã româneascã, însã perioada a fost marcatã pe de o parte de o stare permanentã de rãzboi, pe de altã parte de numeroase abuzuri comise asupra populatiei civile. În martie 1944 armata sovieticã reocupã teritoriile siuate la nord-est de o linie Tighina-Chisinãu-Iasi, iar în 23 august 1944, dupã trecerea României de partea Aliatilor, reocupã Basarabia în întregime, reorganizând RSS Moldoveneascã. Au urmat imediat cunoscuta politicã a transferului demografic: între iulie 1940 si decembrie 1953, un numãr de 332.500 de persoane au fost deportate din teritoriul anexat de URSS în 1940. Dupã cercetãtorul american Rudolf Joseph Rummel, aproximativ 2.344.000 de persoane au fost deportate din teritoriile anexate de URSS în 1940, din care 703.000 au fost ucise. Majoritatea celor deportati au fost români. Un alt istoric american, Charles King, subliniazã cã diferenta dintre populatia teritoriului anexat la recensãmintele din 1938 (realizat de România) si cel din 1959 (realizat de sovietici), luând în considerare si colonizarea întreprinsã de URSS dupã august 1944, aratã cã deficitul demografic a fost compensat prin colonizare, dar, simultan, cã populatia bãstinasã româneascã s-a mentinut în proportie de 59% (pentru tot teritoriul anexat, dar fãrã Transnistria) fatã de proportia de 74% existentã înainte de 1939. Dupã moartea lui Stalin, supravietuitorii Gulagului au primit acceptul de a se întoarce în RSS Moldoveneascã. În plan economic, Republica a cunoscut o dezvoltare în cadrul economiei sovietice planificate. Leonid Brejnev, cel care condusese în mod real Uniunea Sovieticã între 1964 si 1982, a favorizat investitii substantiale în spatiul dintre Prut si Nistru. Brejnev a fost între 1950 si 1952 Prim Secretar al Partidul Comunist în RSS Moldoveneascã, poate si din acest motiv sã fi fost mai apropiat de aceastã republicã, însã nu trebuie sã scãpãm din vedere si cã era vorba despre o republicã aflatã la limesul imperiului sovietic. Aceste investitii în Moldova s-au oprit brusc în 1991, când aceasta si-a declarat independenta.

BASARABIA PAMANT ROMANESC!

 

autor: Mihai Alexandrescu

sursa: Revista Tribuna

(Visited 556 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply