Agramatica micului (dar răului!) ecran

De peste 10 ani spun (şi, fără să fiu vanitos, pe toate căile, cu mult înainte de a-l citi şi pe Giovanni Sartori (Homo videns – Imbecilizarea prin televiziune…) şi, aş zice, simultan cu Romulus Vulpescu (tembelizorul), că principalul formator de oameni în România post-comunistă este, de departe, tubul catodic. Stil de viaţă, ţinută, luk, îmbrăcăminte, atitudini, mişcări, gesturi, poziţii (inclusiv sexuale!), intonaţii, accentuări, vocabular, topică – toate trec iute şi eficace de pe micul ecran pe marea şi noroioasa scenă a vieţii. Televiziunea e un fel de Făt-Frumos: ce fac şcoala + familia într-un an, face ea într-o zi. Ce face ea într-o săptămînă, nu desface o facultate într-un semestru.

Agramatica limbii române se răspîndeşte cu o vigoare diluvială zi de zi, ceas de ceas şi, desigur, în proporţie de masă. Televiziunile recurg la mijloace variate pentru cultivarea agramaticii. Să trecem două în revistă. Mai întîi, resursele umane: fătuci cu sîni mari şi minte mică, politicieni ignari şi gureşi, enterteineri (animatori de emisiuni de divertisment, distracţionişti) ţipători, dar lipsiţi şi de cei 7 ani de-acasă şi de cei 11 de după, gurişti vulgari umflaţi în pene de paraii, termopanele şi merţanele lor, ţaţe agresive, moderatori bombastici şi anacolutici, clănţănitori în noua limbă de lemn – toţi aceştia şi toate acestea, plus alţii din aceeaşi făină, revarsă cotidian mii de modele lingvistice negative.

Remediul, „antidotul” nu ar fi doar emisiunile, strict necesare, de cultivare a limbii (dar nu didactice, ci alerte, cul, vioaie, carismatice), ci, în primul şi-n primul rînd, existenţa unor vorbitori performanţi de limbă bună, frumoasă, bogată, variată, suplă, cu toate registrele. (Un cuvînt în privinţa emisiunii „Doar o vorbă să-ţi mai spun”: am ţinut-o doi ani la TVR zi de zi, 365 pe an, record mondial de Guiness Book. A fost întreruptă din motive politice. La insistenţele mele, a fost reluată în 2006, dar numai pentru… trei luni. Am discutat, anul trecut, cu PDG al TVR, dl Sassu, reprogramarea ei. Mi-a răspuns elegant, afabil, culant: Da, sigur, bună idee, de acord! – şi a rămas „ca-n tren”).

Apoi, resursele scripturale:

1) Un aspect oribil de neprofesionalism şi chiar de oligofrenie grafică îl au sutele de texte care apar pe micul ecran (+burtiere*, croluri**) într-o „română” ciudată, peltico-sîsîită, adică fără diacriticele specifice. Dacă n-aş şti că e doar prostie şi amatorism tehnic, aş putea crede că e o acţiune de batjocorire sistematică a limbii, acţiune pe care n-o regăseşti în nicio altă ţară. (Mai mult, despre asta şi altele, în subiectul „Probleme de limbă română” din Forumul saitului meu, www.pruteanu.ro).

2) A doua chestiune penibilă este anglicismul snob al unor posturi de televiziune, care, în fond, încalcă flagrant o lege în vigoare, Legea 500/2004 (prietenii ştiu despre ce lege e vorba!). Texte informative sau reclame apar pe ecran în limba engleză, fără dublarea textului cu explicitarea lui în limba română, aşa cum cere legea (şi bunul-simţ). Un singur exemplu: la una din televiziuni, apar mereu inscripţiile breaking news sau news alert, ca şi cum astea ar fi cuvinte româneşti cunoscute de toată lumea. Anglostupizenia se manifestă şi prin pronunţarea greşită, în manieră britanică, a unor cuvinte franţuzeşti, germane, olandeze etc. sau prin scrierea, după aceleaşi reguli londoneze (sau new-yorkeze), a unor cuvinte la care se impune grafia românească (de ex., apar Tchaikowsky sau Dostojewsky în loc de Ceaikovski, Dostoievski).
Fără consilier competent de limbă română, televiziunile vor continua să facă mult rău spiritului public în această direcţie. (după George Pruteanu, sursa: Curentul, 7 februarie 2008)

*) Scurt text explicativ/informativ (nume, funcţie etc.) care apare la baza micului ecran. **) Crol = text care se derulează pe orizontala ecranului (din eng. crawl).