Stephan Ludwig Roth – susţinător al drepturilor naţionale ale românilor din Transilvania

Stephan Ludwig Roth – susţinător al drepturilor naţionale ale românilor din Transilvania

by -
1 795

Împlinirea a 215 ani de la naşterea lui Stephan Ludwig Roth, în acest an, ne oferă posibilitatea rememorării personalităţii acestui mare umanist şi luptător pentru libertate şi dreptate naţională din Transilvania. Personalitatea ilustrului umanist sas transilvănean a rămas în conşiinţa românilor datorită, în primul rând, curajului şi demnităţii cu care a afirmat şi susţinut caracterul majoritar al românilor în Transilvania şi a necesităţii recunoaşterii acestora ca naţiune, opunându-se politicii de deznaţionalizare şi maghiarizare promovată şi practicată de absolutismul habsburgic şi naţiunile privilegiate maghiară şi secuiască din Transilvania, la mijlocul secolului al XIX-lea.

Câteva repere referitoare la biografia lui Stephan Ludwig Roth sunt necesare pentru a evidenţia dimensiunile personalităţii sale atât din perspectivă educaţională, intelectuală, culturală cât şi naţională. S-a născut la 24 noiembrie 1796 la Mediaş unde tatăl său era director şi profesor la Gimnaziul german, iar ulterior pastor luteran într-o serie de localităţi din Judeţul Sibiu. După absolvirea liceului, la Sibiu, în anul 1817, devine student al Universităţii din Tubingen, din cadrul Confederaţiei germane, unde studiază teologia, filosofia, matematica, fizica şi botanica. Pentru o perioadă de doi ani, între 1818-1820, va frecventa cursurile Institutului de educaţie de la Yverdon, Elveţia, fondat şi condus de unul dintre cei mai mari pedagogi ai tuturor timpurilor, Johann Heinrich Pestalozzi. Aici, el se va dedica studiilor de pedagogie şi va activa şi ca profesor. Prezenţa lui, la Yverdon,  a fost determinată de vocaţia sa personală prin care dorea să-şi clădească activitatea  viitoare de sprijinire a emancipării oamenilor, indiferent de naţionalitate, prin cultură şi educaţie.  Extrem de edificatoare, în acest sens, a fost caracterizarea pe care i-a făcut-o marele Pestalozzi lui St. Ludwig Roth: „ Am cunoscut în persoana sa un om capabil de a aplica în patria sa cu succes principiile pe care le elaborăm aici pentru scopurile noastre, un om animat totodată de cel mai curat zel şi într-atât de însufleţit de dragostea ce o poartă poporului său încât nici o strădanie şi nici un efort nu-i vor fi prea mari spre a obţine un rezultat important, hotorâtor pentru patria sa.”(1) Seriozitatea, valoarea intelectuală, abnegaţia şi convingerile profund umaniste au făcut ca St. Ludwig Roth să devină discipol, colaborator şi prieten al lui Pestalozzi. La vârsta de 24 de ani îşi susţine teza de doctorat la Universitatea din Tubingen, cu tema „Esenţa statului ca instituţie educativă pentru formarea omului”, obţinând astfel titlul de „doctor în filosofie” şi „magister al artelor liberale”.

Începând cu sfârşitul anului 1820 îl găsim pe St. Ludwig Roth, în Transilvania, ca profesor al Liceului german din Mediaş iar din 1831  ca director al acestuia. În acestă calitate, el a intenţionat să modernizeze învăţământul prin introducerea unor reforme considerate de el necesare dezvoltării acestuia şi care îşi aveau originea, mai ales, în profundele sale convingeri umaniste dar şi în modelul pedagogic al lui Pestalozzi. Tot în această perioadă, el a încercat să înfiinţeze şi un institut pedagogic, la Mediaş sau Sibiu, similar celui fondat de mentorul său în Elveţia. Fiind un adversar deschis al  absolutismului habsburgic, în general şi al reacţionarismului ultranaţionalist şi şovin maghiar, în principal, St.Ludwig Roth şi-a atras ostilitatea acestora, dar şi al unui segment conservator al comunităţii săseşti, ceea ce a dus la îndepărtarea sa din învăţământ în anul 1834!

În perioada 1834 – 1849, St. Ludwig Roth este preot luteran  în localităţile Moşna şi Nemşa, din Judeţul Sibiu şi desfăşoară o intensă activitate publicistică axată pe o problematică socială, economică, politică şi naţională. Subiectele sale se referă la agricultură, bresle, sistem bancar, sistemul legislativ, necesitatea egalităţii între naţiuni şi aduc în atenţie oportunitatea apariţiei unor periodice destinate, cu precădere, claselor sociale de jos. Maniera de elaborare, analiza obiectivă şi abordarea la un înalt nivel intelectual al temelor publicate, inclusiv în plan naţional, îl apropie, în această perioadă, pe St. Ludwig Roth, de intelectualitatea românească transilvăneană. Ceea ce a consolidat, însă, colaborarea acestuia cu elita conducătoare a românilor şi a dovedit întreaga lui susţinere pentru realizarea dezideratelor naţionale fundamentale ale românilor din Transilvania a fost publicarea lucrării „Lupta limbilor în Transilvania”, din anul 1842. Aici, St. Ludwig Roth se opunea Dietei de la Cluj, care statuase limba maghiară ca limbă oficială în Transilvania, susţinând cu argumente de necontestat caracterul dominant al limbii române: „ Domnii din Dieta de la Cluj au dat poate naştere unei limbi de cancelarie şi acum se bucură de venirea pe lume a pruncului…nu e nevoie de proclamarea vreunei limbi ca limbă naţională,  pentru că avem deja o limbă naţională. Ea nu este germana, nici maghiara, ci valaha (n.n.-româna). Putem noi, naţiunile privilegiate, să ne sucim şi să ne învârtim cât vrem, adevărul acesta este şi nu altul…Această realitate este de netăgăduit. De îndată ce doi cetăţeni de naţionalităţi diferite şi care nu cunosc unul limba celuilalt se întâlnesc, valaha este prezentă, ca un al treilea camarad, spre a îndeplini rolul de tălmaci. Faceţi o călătorie, mergeţi la iarmaroc. Înainte de a încerca dacă cineva ştie maghiara sau germana, conversaţia porneşte în limba valahă…Spre aţi însuşi maghiara sau germana e nevoie de şcoală, în timp ce valaha se prinde pe uliţă, în relaţiile de zi cu zi, de la sine…viaţa însăşi ne prilejuieşte un contact zilnic cu acest popor numeros, ce reprezintă aproape o jumătate din întrega populaţie”.(2)

Viziunea realistă şi convingerile ferme, întemeiate pe argumente istorice solide, pe care le-a avut St. Ludwig Roth în problema justeţei revendicărilor naţionale şi sociale ale românilor din Transilvania, îl determină să participe la Adunarea Naţională a românilor de la Blaj, din 3/15 mai 1848. După acest moment, atitudinea lui de apărare a drepturilor şi libertăţilor românilor şi de sprijinire a revendicărilor acestora devine mult mai vehementă şi intransingentă. Trebuie ţinut cont şi de faptul că el era un asiduu susţinător al principiului „egalităţii limbilor şi naţionalităţilor”, însuşit în timpul petrecut alături de Pestalozzi. Fiind impresionat profund de cele văzute la Blaj el redacteză şi publică numeroase articole referitoare la acest aspect. Într-un astfel de articol scotea în evidenţă că: „ Până la urmă, ideea de naţionalitate era atât de adânc înrădăcinată în inimile tuturor (n.n.-românilor) încât niciodată nu va ma fi stârpită. Mulţimea îmbrăţişase acest crez al naţionalităţii atât de călduros, strângându-l la inima ei entuziastă, ca şi stegarul rănit pe câmpul de luptă, care, simţind apropierea morţii se înfăşoară în drapel; dacă cu viaţa nu-l mai poate apăra, cel puţin să-l acopere cu trupul atunci când va cădea. Acest sentiment puternic de a trăi şi a muri pentru naţionalitatea lor l-au exteriorizat şi l-au consfiinţit cu numele de român; şi unde este puterea care să le poată lua această naţionalitate, unde se află dreptul care ar putea să le-o conteste?…” (3)  Şi tot după Adunarea de la Blaj, referindu-se la Programul revoluţiei ungare de la 1848 care, la pct. 12, prevedea unirea forţată a Transilvaniei cu Ungaria, el afirma: „Dacă majoritatea Dietei din Cluj ( adică ungurii) proclamă uniunea, naţiunea română va privi lucrul acesta – cum şi este în realitate – drept un refuz al recunoaşterii naţionalităţii sale. Cât ne priveşte pe noi (n.n.-referire la saşi) ungurii fanatizaţi vor încerca să ne silească a primi uniunea. Va trebui atunci să chemăm în ajutor românii ca unii amenninţaţi şi ei în egală măsură. Ideea unui stat al românilor trăieşte în mii şi mii de inimi. Se pare că în Moldova şi Valahia acest exploziv nu va lîncezii multă vreme, chiar de-ar fi să se lase cu vărsare de sânge…” (4)

Începutul luptelor armate ale românilor transilvăneni, prin organizarea rezistenţei faţă de unirea, împotriva voinţei lor, Transilvaniei cu Ungaria, din toamna anului 1848, îl aduce pe St. Ludwig Roth, din nou, alătuiri de români, în calitate de comisar al comunităţii săseşti în Comitetul de pacificare. Din această poziţie a cooperat  fără rezerve cu conducerea revoluţionarilor români!

Sfârşitul lui Stephan Ludwig Roth a fost tragic. Revoluţionarii unguri şi  ultra extremiştii maghiari şi secui aparţinând nobilimii celor două comunităţi au înfiinţat, la iniţiativa lui Ludovik Kossuth, „tribunalele de sânge” care au arestat şi condamnat la moarte pe toţi cei ce se împotriviseră  revoluţiei ungare. Acţiunea  lor a fost dirijată cu o teroare şovină şi o ferocitate greu de imaginat – schingiuiri, torturi, mutilări, incendieri  de case şi localităţi întregi şi crime –  cu precădere faţă de populaţia românească !  La 10 -11 mai 1848, un astfel de tribunal excepţional, de la Cluj, l-a arestat şi condamnat la moarte prin împuşcare pe Stephan Ludwig Roth! Cu puţin timp înainte de a fi executat el transmite ungurilor, prin scris, în versuri latineşti, cu un subânţeles evident, următoarele: „Sasul către ungur: De vrei să fi ca leul, îţi trebuie şi-o regală minte. Fiindcă cu toate armele tale, numai cu bunătatea vei învinge”. Timpul scurs de atunci şi până în prezent a confirmat adevărul acestor cuvinte!

Întrega responsabilitate pentru uciderea lui Stephan Ludwig Roth aparţine privilegiatelor naţiuni maghiară şi secuiască din acea perioadă care, prin reprezentanţii lor, au înfiinţat şi dirijat activitatea „tribunalelor de sânge”!!! Acestea nu l-au iertat pentru că susţinuse, apărase şi solicitase, prin scris şi fapte, drepturi naţionale pentru românii din Transilvania!!! Ele poartă o responsabilitate veşnică şi imensă în faţa lumii civilizate pentru asumarea uciderii lui Stephan Ludwig Roth, una dintre cele mai mari personalităţi intelectuale progresiste şi umaniste ale secolului al XIX-lea.

Colonel(r) prof. Claudiu Aiudeanu

Note bibliografice:

1) Camil Mureşan în Stephan Ludwig Roth, Scrieri, mărturii, corespondenţă, Editura Kriterion, Buc., 1983, p. 7;

2) Cornelia Bodea, 1848 la Români, vol.I, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Buc., p.197;

3) Idem, op.cit.,p.497 şi 498;

4) Stephan Ludwig Roth, op. cit., p.179 şi 180

 

(Visited 262 times, 1 visits today)

1 COMMENT

  1. O alta dovada in plus,cit de dezumanizati si primitivi pot fi acest popor migrator din stepele Asiei! De cind s-au instalat in Cimpia Panonica,nu au evoluat ca natie,au ramas aceiasi pradatori si expansionisti,atacind alte natii,in special pe Romani,pentru a jefui si a deposeda de bunuri,pentru a supravietui,fiind popor razboinic,necunoscind agricultura si transhumanta.Acum in zilele noastre,nu sint mai evoluati,comparativ cu strabunii lor Hunii,din moment ce sint guvernati de aceleasi apucaturi primitive:cucerirea altor spatii prin falsificarea istoriei,prin folosirea minciunii prin folosirea fortei,amintitiva,cazul Cofariu de la Tg.Mures.Cu alte cuvinte,avind in vedere statutul lor primitiv,este necesar sa-i tratam ca pe un popor in faza de degres! Un popor civilizat acorda si altor natii drepturi egale si accepta sa traiasca in armonie cu vecinii! Ungaria are probleme de altfel de aceiasi natura cu: Austria,Slovacia,Cehia,Slovenia,Serbia si Ucraina,aproape cu toti vecinii! Un Sas a luptat si reprezentat drepturile Romanilor,din respect pentru Tara si poporul ei unde sa nascut si sa format ca om,lucru firesc pentru un om educat si civilizat,comparativ cu minoritarii maghiari,datorita urei si dispretului care o au fata de Romani,nu invata nici macar Limba Romana,nici decum sa mai faca servicii binevole Statului Roman,ca Umanistul Stephan Ludwig Roth,care va ramine vesnic in memoria Poporului Roman,ca patriot minoritar,odihna vesnca si D-zeu sa-l ierte!Amin!

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.