Adevărata bărbăţie este legată întotdeauna de sentimentul smereniei adânci. Cel smerit întotdeauna este gata să îndure totul, şi pe cele dinlăuntru, şi pe cele...
„România este stat naţional, suveran, unitar şi indivizibil" (Art. 1 din Constituţia României).
Readucem în discuţie această chestiune fundamentală într-un moment greu al naţiunilor lumii,...
Societatea civilă creştină din România, fidelă principiilor de apărăre a familiei, vieţii şi demnităţii umane şi a identităţii naţionale, protestează împotriva modului în care decurge actualul...
Deşi lunga suferinţă a ultimului său lustru de viaţă pămîntească, dramatic accentuată în ultimele luni, ne-a obişnuit cumva cu gîndul înfiorat al iminentei despărţiri,...
Doriți să știți cum va arăta ierarhia economică a lumii de mâine? Cercetați atent ritmurile de dezvoltare de astăzi. Freamătul adevărat al evoluției economice...
Cei mai mulţi dintre noi leagă numele lui Miklos Horthy de regimul barbar, caracterizat prin crimele bestiale, greu de imaginat în secolul XX, săvârşite...
Zi de zi drumul nostru pare mai complicat. Avem cu toate acestea, o continuitate de existenţă. Deşi deseori nestatornici, lipsiţi constant de simţămintele unităţii,...
Sistematic, de la Budapesta ori din unele oraşe din aşa-numita zonă Har-Cov din România, apar unele declaraţii cu iz revanşard sau revizionist, drept pentru...
Declaraţiile ofensatoare la adresa României şi românilor făcute cu o îndărădnicie şi ură consecventă, în ultima perioadă de timp, de reprezentanţi ai partidelor, formaţiunilor...
Uneori, activiştii LGBT (activiştii aşa-ziselor „drepturi pentru homosexuali”) dezvăluie singuri că adevăratul scop al agendei pe care o urmăresc nu este obţinerea unui statut...
Om de cultură şi om politic, Traian Brăileanu a fost atras de idealismul, spiritul ascetic şi dinamismul social-politic al tineretului român interbelic. Autor al...
SCRISOARE DESCHISĂ ADRESATĂ MEMBRILOR COMISIEI PARLAMENTARE DE REVIZUIRE A CONSTITUȚIEI PRECUM ȘI TUTUROR PARLAMENTARILOR, DIN PARTEA SOCIETĂȚII CIVILE CREȘTINE DIN ROMÂNIA
În contextul discuţiilor ce...