Despre cărăuşia politică în post-comunismul românesc

Societatea românească post-decembristă trăieşte astăzi în confuzie şi degringoladă. La peste 20 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, românii încă orbecăiesc în întunericul tranziţiei. După ce aproape totul s-a distrus cu frenezie şi entuziasm – culmea ironiei – în numele democraţiei, a restaurării proprietăţii, a ideii de modernizare şi integrare în structurile euro-atlantice, românii se dumiresc îngroziţi că sunt victimile unor teribile înscenări. Sub semnul principiului „la vremuri noi…tot noi”, „foştii” s-au metamorfozat în actualii campioni ai democraţiei, în directori de opinie şi reprezentanţi ai societăţii civile. Au monopolizat scena politică, au instrumentat licitaţii şi privatizări oneroase, au acaparat, subordonat, capitalizat în interes personal totul. Iar acum, după 22 de ani, totul pare destructurat, şubred, nefuncţional. Predicţiile sumbre ale lui Silviu Brucan s-au dovedit, din păcate, optimiste, deşi le-am tratat cu mare reticenţă la acel moment. Fără a-i trece cu vederea bolşevismul şi tribulaţiile staliniste din anii 50, derapajele goarbacioviste de mai târziu, dar mai ales ostilitatea structurală manifestată faţă de tot ce era român şi românesc, trebuie recunoscută, din păcate, valabilitatea diagnozei sale lansate în 1990. Şi acest lucru se explică prin faptul că Brucan îi cunoştea foarte bine pe cei care apucaseră frâiele  în 1990, ba mai mult, reuşea să le decripteze aptitudinile, caracterul şi să prevadă evoluţia urmaşilor celor pe care – mă repet- îi cunoştea foarte bine. Cu bune, şi cu rele, dar mai ales cu rele… Cu infinit mai multe rele, căci le fusese tovarăş de drum la începuturile instaurării comunismului în România. Procesul care avea să se deruleze era simplu de anticipat de către oracolul din Dămăroaia: În locul non-elitei ceauşiste au apărut ei, eşaloanele doi şi trei ale partidului comunist şi o parte dintre cei luxaţi din posturile cheie în anii 1958-1964. Ei sau urmaşii lor. Adică elita reziduală şi periferică în raport cu centrii de putere statuaţi până în 1989. O astfel de propulsare la vârful puterii care exclude criteriile corecte şi procesul de selecţia a valorilor nu are nimic în comun cu circulaţia elitelor şi seamănă mai mult cu o cârdăşie ocultă. Or din acestă cârdăşie s-a născut „elita” post-comunistă, iar politichia noastră semănă mai mult a cărăuşie

Şi acest proces a generat labirintul tranziţiei, a generat haosul pe care îl trăim şi azi.

Societatea românească nu a ieşit încă la lumină, ci rătăceşte poticnit pe drumeagul incertitudinilor, precum un car hodorogit, tras de bidivii şchiopi. Aşa că politichia nostră aduce mai degrabă a cărăuşie. Iar la hăţuri, de peste două decenii, căruţaşul stă beat şi orbit de ceaţa dinafară şi/sau reacţionează pripit şi levantin, sugrumat fiind de zgura răutăţii dinlăuntru. Ameţit de perspective regionale ori globale, ofertate insinuant de oriunde şi de nicăieri, suflet sterp şi lipsit de orice ideal sau viziune, căruţaşul nostru mioritic e gata să scape Căruţa în hăul care se cască pe margini…El recunoaşte dificultatea meseriei şi-şi deplânge ditirambic soarta, responsabilizând pe cei dinainte, culpabilizând pe adversarii politici dar nu se lasă de cărăuşie, căci, ipocrit şi demagog cum ştim, se crede singurul în stare să ţină hăţurile politichiei de pe malurile Dâmboviţei.

            Trist dar, din păcate,  adevărat. Ţara este condusă orbeşte de o clasă politică iresponsabilă, care trage incoerent hăţurile când hăis, când cea şi parcă nu îndemnă nicicând Înainte. Şi vom merge din rău în mai rău până când  cei flămânzi şi însetaţi de dreptate; cei curaţi cu inima, dar mai ales făcătorii de pace – acei vrednici vestitori care iartă, dar nu uită – le vor tăia necruţător hăţurile, odată cu toate avantajele, funcţiile şi sinecurile, obţinute ca rod al corupţiei, turpitudinii, populismului, lichelismului şi trădării lor…

Aceasta pare a fi misiunea unei noi generaţii politice animată de civism dezinteresat şi bine orientată spiritual, politic, geopolitic şi geo-cultural. Credem în apariţia unei noi clase politice, incoruptibilă şi fixată definitiv linia de apărare a intereselor şi valorilor naţionale şi europene, deopotrivă. Aşteptăm cristalizarea unei genearaţi iubitoare şi păstrătoare a tradiţiilor creştine şi româneşti, care din veac au plăcut Lui… Mântuitorului.

                                                          Corneliu Ciucanu (Foaie Națională)