Naţionalismul în cadrul Congreselor Internaţionale

Naţionalismul în cadrul Congreselor Internaţionale

by -
0 434

La prima vedere s’ar părea că aceste două noţiuni se exclud, naţionalismul reprezentând conştiinţa egoistă a existenţii popoarelor, iar congresele internationale alcătuind una din laturile colaborării naţiunilor pentru progresul şi civilizaţia umană — afară de preocupările particulariste ale fiecărei din ele.

Cum, deci aceste două elemente antinomice pot sta alături ? Cum, mai ales, poate fi conceput un congres international sprijinit pe piatra unghiulară a naţionalismului ? Problema am pus-o cu prilejul deschiderii festive a celui de al XIII-Iea congres al Confederaţiei internationale studenţeşti, care a avut ioc la Sinaia în ziua de 9 August.

Se impune dela început o distinctiune între naţionalismul şovin, „izolat” — cum îl numeşte d prof. N. Iorga, naţionalism care, prin pătimaşa sa esenţă, se exclude din oricare cooperaţie internaţională — şi între naţionalismul luminat, care, pornind dela individualitatea ce stă la baza existenţii sale şi alcătuind individualitatea celorlate naţionalităţi, presupune o colaborare strânsă cu ele.

Naţionalismul egocentrist ajunge la o concluzie monstruoasă. Considerându-se numai pe sine şi desconsiderând alte naţiuni, îşi neagă însuşi principiul existenţei sale. Destinele popoarelor sunt ca şi acelea ale indivizilor. Ele sunt călăuzite de aceleaşi legi cari le domină existenţa şi evoluţia. Una din aceste legi inexorabile este necesitatea agregraţiei umane. După cum indivizilor Ii se impune traiul în comun întru realizarea aceloraşi scopuri, tot aşa şi statele îşi în­frăţesc puterile pentru realizarea progresului omenirii.

O asemenea colaborare nu ştirbeşte cu nimic conştiinţa forţelor şi independenţei naţionaliste a statelor, după cum indivizii nu-şi pierd personalitatea lor în lupta pentru existenţă. Ba, dinpotrivă: din bunele raporturi stabilite, se evidenţiază fiinţa fiecăruia, începând acolo unde alta se opreşte şi sfârşind acolo de unde începe evidenţa vecinului.

Congresele internaţionale au drept scop stabilirea de raporturi cât mai strânse între naţiuni în spiritul solidarităţi umane. Ele contribue la unirea forţelor tuturor spre a facilita străduinţa către idealurile cele mai pure, care animă omenirea.

Fiind, însă, vorba de o înfrăţire de forţe, naţiunile nu trebue să uite că aceste forţe stau în munca lor productivă afinuală pe propriul lor teritoriu. Colaborarea nu înseamnă contopire. Ci efortul comun pentru bunul fiecăruia, recunoscut şi respectat de ceilalţi. Acel „alterum non ledere, suum cuique tribuere” al moralei juridice romane, este categoric şi în raporturile dintre state.

Numai prin recunoaşterea existenţii naţionale a vecinului, poţi să-ţi faci recunoscut naţionalismul, numai prin respectarea drepturilor aproapt lui, poţi să-ţi faci din el un prieten, care să-ţi dea mână de ajutor, unde şi când trebue.

Congresele internaţionale au marea menire de a favoriza o cât mai profundă cunoaştere a naţiunilor între ele, spre a evita încălcările arbitrare şi inigue, spre a înlătura stăvilarele marei opere de înfrăţire umană.

Punctul de orientare al unei atât de grave probleme, nu poate fi de­cât principiul naţionalist, singurul care stabileşte în mod firesc linia de demarcaţie între drepturile şi datoriile fiecărei naţiuni în spiritul echităţii, legitimităţii şi fraternităţii.

*Prof. Gheorghe A. Cuza, în „Înfrățirea Românească”, 15 septembrie 1931.

(Visited 41 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.