„Când se vor întoarce românii in judetele Covasna si Harghita?” Scrisoarea unui luptator din Sumanele Negre

Când se vor întoarce românii in judetele Covasna si Harghita? In numele idealurilor mele, pentru care am facut 18 ani de închisoare comunista, îmi permit sa adresez aceasta intrebare. Dupa Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, parea ca linistea se asterne peste întreaga noastra Tara, inclusiv în zona care mai târziu va fi împartita în doua judete: Covasna si Harghita. Linistea a fost relativa, a durat pâna în anul 1940, când, prin rusinosul Diktat de la Viena, o parte a Ardealului a fost cedata Ungariei. Atunci a început marea prigoana impotriva românilor din Ardeal. A venit apoi anul 1944, când am sperat ca linistea se va reinstaura, dar nu a fost sa fie asa. Organizatia de rezistenta nationala apolitica „Sumanele negre”, condusa de Gavril Olteanu si unde eu ocupam functia de secretar general, a încercat, din 1944 pânã în 1946, sa faca lumina în cazurile de abuzuri, cind populatia româneasca a fost batjocorita, umilita si alungata din satele în care locuia, din zona lor de bastina, de fapt din Tara lor. Pentru ca doream o Tara libera, întregita, în hotarele ei firesti, garantia unui trai linistit si prosper pentru toti cetatenii sai, o Tara in care sa avem loc cu totii, si pentru ca nutream aceste convingeri, într’o epoca în care România se afla sub comanda Armatei Rosii, aveam sa fiu inchis, judecat si condamnat la moarte, sentinta comutata ulterior în munca silnica pe viata. De fapt, guvernele comuniste, dupa razboi, au continuat aceeasi politica antinationala, antiromâneasca, lucru indeobste recunoscut astazi, politica ce a permis aparitia unei enclave artificiale, nefiresti, pe harta României: Regiunea Mures Autonoma Maghiara. Si, din nou, a aparut o raza de speranta, în anul 1989, când bunul Dumnezeu ne-a oferit înca o sansa, din pacate si aceasta irosita rapid. Guvernele post-revolutionare, intitulate frumos democratice ( am înteles de mult, însa, ca nu întotdeauna ceea ce se vede a fi frumos este si pozitiv), au promis asezarea lucrurilor in matca lor fireasca, au promis ca vor realiza conditii ca românii sa convietuiasca, in sfârsit, normal cu bozgorii, sa munceasca si sa se dezvolte pasnic, împreuna. Cu regret, insa, am observat ca acele trasaturi negative, violente, ale maghiarimii, cunoscute de mine din perioada trista a Diktatului de la Viena, au iesit din nou la suprafata. De aceasta data, mai pregnant, mult mai perfid, sub o masca frumoasa, încurajata uluitor chiar de românii aflati la conducerea Tarii. Ma vad nevoit sa precizez ca nu am fost si nu sunt xenofob, idealurile pentru care am luptat, si pentru care nu voi inceta sa lupt, nu m’au impiedicat sa am relatii de prietenie atât cu maghiarii cu care am venit in contact, cit si cu oameni ai altor etnii, atât în libertate, cât si în puscariile prin care am fost închis. De altfel, in inchisoare, am fost unul dintre cei care i-au indemnat pe colegii români spre un comportament cuviincios fata de maghiari. Pentru ca acestia, dupa eliberare, sa spuna ca nu au suferit în puscariile comuniste, ci din cauza românilor (vezi scrisoarea lui Karoly Kiraly). in inchisorile unde am suferit, deopotriva, români si maghiari, ei afirmau ca „sunt închisi nu pentru ca au luptat împotriva comunismului, ci pentru ca au contribuit la alipirea Ardealului la Ungaria”, asa cum atesta arhivele Justitiei. Dupa 1989, am adresat multe scrisori guvernelor României, prin care am solicitat ca Ungaria sa prezinte, oficial, scuze pentru toate necazurile provocate locuitorilor Ardealului ocupat. Si am mai spus, prin intermediul presei, ca Guvernul României trebuie sa pretinda Ungariei despagubiri de razboi pentru perioada ocupatiei horthyste. Atitudinea adoptata de guvernele succedate dupa 1989, dar si atitudinea presedintilor care au condus Tara, nu este de a încuraja intoarcerea românilor in judetele Covasna si Harghita, ci mai degraba de a favoriza autonomizarea acestei regiuni. Este foarte trist ca românii au fost, înca odata, parasiti de cei care ar fi trebuit sa-i apere. Dupa 1944 au primat interesele Estului rosu, iar acum, dupa 1989, constat, cu durere, ca ceea ce ar fi trebuit sa insemne o schimbare pozitiva pentru oamenii acestei Tari, democratia apuseana, nu a insemnat pina in momentul de fata altceva decit schimbarea stapinului. Tancurile Estului au fost inlocuite de amenintari mai subtile, brutalitatea interventiei fizice a fost inlocuita de „eleganta” FMI si Consiliului Europei, dar rezultatele sunt aceleasi. Cei aflati vremelnic in fruntea bucatelor nu au fost deloc interesati de românii din Ardeal, de cum traiesc ei, de cum muncesc ei, si nu au manifestat nici o preocupare din care sa reiasa ca ar dori sa sprijine, altfel decit la nivel declarativ, pe cei care doresc sa revina acolo unde au trait mosii si stramosii lor. Oare de ce? Poate pentru ca voturile disciplinate ale maghiarilor au stiut sa faca diferenta pentru conducerea de la Bucuresti? A contat acest contingent de votanti mai mult decit destinele profesorilor, ofiterilor si subofiterilor, medicilor, preotilor români, care au fost nevoiti sa abandoneze toate realizarile multor generatii? Din nefericire, se pare ca da. Domnul Constantinescu a fost primul care a beneficiat de aceste voturi; in anul 2000, domnul Iliescu a beneficiat si el tot de aceleasi voturi. Daca vreunul dintre ei a crezut sau crede cumva ca aceste voturi sunt dezinteresate, se inseala amarnic. Maghiarii sunt perseverenti, ei stiu ce si cum sa ceara, astfel încât sa obtina ceea ce doresc. Noi ne limitam in a le oferi ceea ce ei cer, de mai multe ori si in plus (de dragul evidentierii in fata Vestului), fara a ne gândi, nici macar o secunda, la consecinte, fara sa avem, macar o clipa, constiinta incarcata ca am amanetat viitorul Poporului Român. Un guvern care solicita sprijin partidelor care au îngenuncheat Tara (PNL, PD, UDMR), nu cred ca va actiona în sensul ideii de întoarcere a românilor in judetele Covasna si Harghita. Aceasta atitudine înseamna batjocorirea propriului electorat, care a sperat ca, prin schimbarea schimbarii, Româna sa redevina Tara românilor. Imi fac datoria sa reafirm cele spuse cu mult prea multe prilejuri: dupa 1989, nimeni dintre cei aflati la Putere in aceasta Tara nu a facut o politica româneasca, ci o politica de distrugere a Tarii, a economiei sale, cu tinta finala distrugerea Poporului Român. La anii mei, nutresc convingerea ferma ca voi apuca ziua în care românii se vor intoarce in judetele Covasna si Harghita, zi care va consemna intrarea vietii în România în normalitatea pe care o doreste si o merita Poporul Român. Asa sa ne ajute Dumnezeu.

Scrisoare Deschisa Catre Presedintele României, Primul-Ministru al Guvernului Român, Presedintele Senatului României, Presedintele Camerei Deputatilor a României.

Dumitru Emil Steanta,

Fost detinut politic

Bucuresti 10 Ianuarie 2001

Sursa: http://www.miscarea.net