Ziarişti, numeros public

Ziarişti, numeros public

by -
0 963

Aşa se încheiau oficialele relatări în scris ale diverselor primiri la dregătorii din vremea veche. Comunicatele, preluate apoi de toate gazetele, erau scurte, seci, scrobite, aşadar cu fraze ţepene. Acuşica, termenul de „oficial” este introdus anapoda într-o reclamă de nu se ştie ce şi de n-ar mai fi, cu sensul din frangleză, de declaraţie publică, de certificat de autoritate, taman ca nuca lipită de peretele proverbial. Gazetele de odinioară – în număr de trei, „Scânteia bătrână, Scânteia tânără şi România liberă – erau arhisuficiente pentru o ţară fără pasiunea breakfast-ului şi a jurnalului de dimineaţă, de la cafeaua cu lapte şi corn sau cornflakes. Mai ales că oamenii muncii săreau în tramvaie cu noaptea-n cap şi cu salamul în gât, ca să prindă condica de ora opt! Acum sunt ‘jde foi de pripas care nu spun nimic, redactate prost, dar ştirile principale rămân aceleaşi, niciun fel de grijă, iar limbajul este mult mai lemnos decât anţărţ! Plus că mai apar neşte ştiri de-un adormit, ursuz şi animalic spectacol, ştiri de alcov şi râs! Am mai spus-o şi o voi mai repeta de câte ori voi avea prilejul şi până când Realitatea mă va contrazice: şi în momentul vorbirii ziariştii serioşi, talentaţi şi de notorietate, cu ceva excepţii, nu sunt decât tot cei de dinainte, de la jurnalele citate mai sus şi de la cele studenţeşti şi literare! Passons, cum s-ar zice în Banat!

Astăzi, ideea de abonament la vreun ziar nu cred să existe printre deprinderile cotidiene şi nici vreun titlu care să treacă peste câteva mii de exemplare tiraj. Cine vrea să citească un ziar îl cumpără numai pe acela sau deschide site-ul www.ziare.ro. Cine are computer şi nu are altă treabă de făcut, dă mesaje de defulare şi înmulţeşte forumul. Asta nu înseamnă nimic, fireşte, căci aceiaşi forumişti sunt arondaţi aceloraşi publicaţii. Deci, multă singurătate şi puţină opinie; de fapt, sociologii ar trebui să ne spună, în cunoştinţă de cauză, dacă la noi există aşa-numita opinie publică?! Dar, care sociologi? Alde Pileleanu? Ca şi societatea civilă şi opinia asta publică ar fi la fel de răsfirată, poate tot sub forma unor găşti, cine ştie. Şi se pare că opiniune publică apare acolo unde sunt cel puţin un milion, nu de exemplare, ci de cititori, adecă audienţă, bre! Le Monde-ul nu are mai mult de trii, pa’ su di mii de copii, cu accent pe o, dar e citit la bistrou, la frizer, în bibliotecile publice – există şi în staţiile de metrou -, la doctor şi din mână în mână. A propos, am văzut redacţia „Le Monde” şi când era în Bulivarul Italienilor şi la noul sediu, din Montparnasse, am prietin acoloşa, care a venit şi la noi. Când i-am cerut un exemplar din ziua respectivă – mă rog, de mâine, că este antedatat! – Michel al mieu a cerut voie! Iacă, ziarul este o instituţie, care va să zică, dar şi un objet de păstrat şi de pipăit! La alde noi ziarul e doar simplă bârfă şi suport de rezolvat cuvinte încrucişate, integrame şi mai nou şi mai snobesc, sudokku! Chiar aşa, cum s-or numi ăştia, în limba română standard, rezolvatori sau rezolvitori, cum erau ăi de pe vremea noastră de la Gazeta Matematică? Aveam un zăpăcit de prof în liceu care dădea o cireadă de probleme din gazeta cu pricina şi nu treceai dacă nu te citau cei din redacţie la coada revistei! Asta era în clasa a noua, că apoi am trecut la secţia umanistă! Şi învăţământul era prost, că şedeam în comunismul lethargic şi de cafine! Acum, nici nu mai există!

Ei bine, ceva metehne din veacul trecut şi din vremurile pasate – cum s-ar zice, iarăşi, în Colentina! – răzbate în comportamentul unor onor. ziarişti, mai ales de tembeliziune, că aici s-a îngrămădit cea mai mare cantitate de „profesionişti” de strânsură şi de atârnătură, în sensul protuberanţei arogante. Înainte vreme, un gazetar, mai ales de la Fleacăra, era un soi de ştab, putea provoca, în ordine, teamă, scandal, luări de poziţie, răspunsuri oficiale, convocări la organe, demiteri. Totuşi, orice reclamaţie, sesizare sau sugestie era atent analizată, trimisă unde trebuia, de cele mai multe ori la partid, care veghea şi lua măsurile corespunzătoare. Azi, orice gorobete cu o cameră de milioane de parai pe umăr şi cu o legitimaţie de două parale îşi permite, dacă nu are şapte ani de acasă, să terorizeze pe oricine, chiar şi pe preşedintele ţării! Ei bine, cazul tembelului ăluia de a primit o scatoalcă, o palmă nu cu piciorul, ci cu lanţul  peste camera de luat vederea la un match de-al Steluţei este emblematic din două părţi: ăştia-s gazetarii, dar ăştia-s şi suporterii, mă rog, unii dintre ei! Mai mult, cameramanii sunt de-o obrăznicie incalificabilă, ţi se vâră în faţă, stau ca nesimţiţii minute în şir blocându-ţi priveliştea, sunt nespălaţi, ca Cartianu (cacofonia este obligatorie în acest caz!, prost crescuţi. Nu m-am mai caftit dintr-a şaptea, vă mărturisesc, dar îmi venea să-l iau la palme şi picioare spate gios pe un ameţit de-i şedea maică-mii, bătrână de 84 de anişori la acea dată, acum trecută la cele veşnice, Dumnezeu s-o aibă în pază, în cale la cutare ceremonial provocat de premarele Onţanu, ca să ia el nu-ş ce poză sofisticată! Din care, oameni buni, la montaj iese o secvenţă de zece secunde! Dacă iese şi aia şi dacă intră ştirea! Eheeei, ia mai încet! Sigur că huliganii trebuie trecuţi la panou şi nelăsaţi nesupravegheaţi, dar adevărul este întotdeauna aproape de mijlocel, aşa să ştiţi. Vrem numele acelor arătări dar, sincer, aş vrea şi numele acelui mare gazetar întrerupt din exerciţiul funcţiunii sale de prinzător de imagini, chestie pentru care nici nu mai ai nevoie amu de operatorie la IATC, fiindcă orice aparat digital o face simplu, curat, bine şi contra câtorva milioane de lei vechi! (Apropo de ziariştii, de astă dată economici, moneda noastră naţională s-a schimbat, dacă aţi băgat de seamă: nu mai este leul, ci RON-ul!). Economici, vorbă să hie, economici ca atunci când râdeam de seria aia de opera, Din gândirea economică a tovarăşului, adecă puţină, bre, ce nu pricepeţi?

La televizie, acuşica, e la modă nu numai profesionalismul pe care nu se ştie cine îl atestă, că ultimul om de televiziune muri la cutremurul din ‘77 – exagerăm, dar nu cu prea mult, mai trăieşte doar Sanda Ţăranu! – şi ideea de redactor-prezentator şi producător de emisiuni! Oho, vă daţi seama ce meserii au ăştia? Băieţii şi fetiţele realizează emisii, au planuri, invită oameni deosebiţi de la rigola străzii şi de la Parisul Franţei, care se încaieră în direct, ca una pe care o cheama Gheorghe sau Gherghel, au opinii, ca alta, Simoneta Matei, o sfârlează de mânâncă numai miercurea şi vinerea, cu voce de raşpel şi cu mintea neîncropită sau ca Mândruliţă ăla, pleoapă închisă în focarul de intelijenţă, un melc transparent! CNA-ul, umplut cu praf şi cu niscai personaje haotice şi complet insignifiante, în afară de amicul Mălaimare, actor de meserie şi băiat deştept, în loc să interzică bâlciul, neamul prost, darea în stambă, ciorchinele de vulgaritate de la oligoelementul numit Dan Capatzinos, care se dă şi prefesor, apariţiile netrebnice de genul Tărtoiu, Porea şi alte războinice creaturi pângărite de tembelism arhaic, amendează politic. Vai de steaua lor şi vai de mama noastră!

autor: Nicolae Iliescu

sursa: Revista Clipa

(Visited 239 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.