Unii nu au liniste pânǎ N.C. Paulescu nu este declarat un „hoţ”...

Unii nu au liniste pânǎ N.C. Paulescu nu este declarat un „hoţ” şi un „bandit”

by -
8 464

În decembrie 2009, Peter Manu intenţiona să publice un articol în care el îl proclama pe Georg Ludwig Zülzer drept adevǎratul descoperitor al insulinei. I-am demonstrat cǎ Zülzer nu merita această distincţie, dar dacǎ intenţia lui era sǎ promoveze meritele altor protagonişti în descoperirea insulinei în afarǎ de Paulescu, Banting sau Collip, acest merit i-ar fi revenit mai degrabǎ lui Israel S. Kleiner. Se pare cǎ Manu a acceptat sfatul meu şi restul este… istorie, iar Paulescu a devenit plagiator! Sǎrmanul Paulescu, el care nu îşi putea permite luxul abonǎrii la reviste de specialitate americane din pricina cursului extrem de nefavorabil al leului (cum îi va scrie lui Banting în 1923).

Numai că, acum, imaginaţia morbidǎ a lui Manu îşi ia avânt (sau cǎdere liberǎ) aşa cum reiese din cartea domniei sale, Peter Manu, Horia Bozdoghină, Paulescu: ştiinţǎ, politicǎ, memorie, Curtea Veche, 2010, colecţia „Actual”, coordonată de Doina Jela, cu „un studiu introductiv” cum nu se poate mai gǎunos al lui William Totok şi cu o postfaţǎ a lui Radu Ioanid.

Fără urmă de îndoială, Paulescu a scris, la adresa evreilor, nişte teribilisme care nu pot fi apărate sub nicio formă. Îmi amintesc dezgustul profund pe care l-am resimţit acum câţiva ani, încercând să citesc volumul său Spitalul, Coranul, Cahalul, Francmasoneria (publicat în 1913). După care, Paulescu a dispărut din orizontul meu intelectual şi a fost numai o întâmplare când i-am descoperit incontestabile merite ştiinţifice. Mărturisesc că mi-a fost până în momentul de faţă imposibil şi chiar am renunţat să reconciliez aceste două laturi ale personalităţii lui N. Paulescu. Poate, cineva mai versat în psihiatrie va putea explica această anomalie. Căci în toată viaţa sa, Paulescu nu a dăunat în mod fizic nimănui şi s-a purtat corect cu studenţii evrei. Dar, nimeni nu poate contesta faptul că scrierile sale „filosofico-politice” incitau la ură, la antisemitism.

Dacă autorii menţionaţi mai sus, Peter Manu şi Horia Bozdoghină, s-ar fi rezumat la fapte, fără a injecta o miriadă de falsuri, critica acestora ar fi fost binevenită, salutară chiar. Dar când neagă meritele ştiinţifice ale lui Paulescu, ei decad în ridicol.

Că pancreasul este legat de metabolismul zahărului fusese stabilit de Claude Bernard, în vreme ce Etienne Lancereaux a proclamat, în 1888, că diabetul nu era de fapt o „boală”, ci un sindrom. Iar Joseph Mering şi Oskar Minkowski au dovedit, în 1889, că extirparea pancreasului era incompatibilă cu viaţa, cauzând un diabet fatal. Când, în 1915, Kleiner experimentând cu extracte pancreatice, împreună cu o soluţie de zahăr, constata şi publica adevărul că pancreasul este legat de metabolismul glucozei aceasta era un fapt stabilit (Minkowski, E. L. Scott etc.). Nu vrem să-l criticăm pe Kleiner, el a fost un distins om de ştiinţă şi merită tot respectul nostru. Dar marile sale contribuţii vor veni abia în 1919 când îşi publică importantele sale descoperiri. Totuşi, el nu şi-a dat seama că insulina era un hormon, aşa cum Paulescu va dovedi în 1921. Kleiner atribuia efectul hipoglicemiant al insulinei unei „diminuări a permeabilităţii endoteliului renal datorită unui efect toxic” şi credea că „zahărul în sângele diabetic este într-o combinaţie greu difuzibilă” etc. În plus, Paulescu a demonstrat efectul insulinei şi în metabolismul glucidic şi lipidic. În 1907, în Cursul de Fiziologie umană, cercetătorul român declara: „când pancreasul nu mai există, ficatul nu mai depozitează glucoza ca glicogen”.

Între 1907 şi 1916, Paulescu a publicat nu mai puţin de 16 articole despre funcţia glicogenică a ficatului, cele mai avansate înainte de anii ’20 când Robinson şi Embden şi îndeosebi Otto Fritz Meyerhof împreună cu Archibald Vivian Hill vor analiza ciclul acidului lactic pentru care au obţinut premiul Nobel în 1922. În 1912, în volumul III din Tratatul de Medicină al lui Paulescu şi Lancereaux, la pagina 344, Paulescu (Lancereaux murise) declara: „Funcţia glicogenică a ficatului depinde de secreţia internă a pancreasului”, iar mai departe: „secreţia internă a pancreasului afectează zahărul (…) şi produce schimbări care îi permit să devină asimilabil (…) şi pe urmă să fie utilizat în ţesuturile periferice”.

Încă din 1912, Paulescu îşi perfectase metoda proprie de ablaţiune a pancreasului. Paulescu era un excelent chirurg, dovadă este faptul că el a fost primul care a reuşit anastomoza cap-la-cap a ureterului, în 1897 (Urétéro-anastomose, Paulesco et Paul Reynier, Bulletin et Mémoires de la Societé de Chirurgie, în iulie 1897). În 1916, Paulescu face patru experimente cu extract pancreatic la câini depancreatizaţi, cu rezultate foarte promiţătoare. El reuşeşte să demonstreze că un extract pancreatic injectat unui câine cauzează o diminuare a hiperglicemiei diabetice, o diminuare şi chiar suprimare a glicozuriei şi o diminuare a ureei în sânge şi urină (Cercetări personale, pp. 321-327, din Tratatul de Fiziologie, vol. II, 1920).

Vin acum însă autorii noştri. La paginile 49 şi 50 aceştia declară: „Nu există însă niciun martor sau document care să confirme experienţele sale din 1916”. Dânşii pretind că nu ştiu că după ocuparea Bucureştiului, în august 1916, germanii percheziţionaseră toate facilităţile din zona de ocupaţie şi că posibilităţi de a face experimente şi a publica nu mai existau. Mai mult, dânşii ignoră faptul că toate manuscrisele lui Paulescu aflate în biroul său au fost aruncate pe coridor (şi eventual la gunoi), de succesorul său, iar cele de la domiciliu, lăsate pe seama lui V. Trifu, au fost distruse de acesta în 1947, din pricina percheziţiei iminente de către autorităţile comuniste, după care, de fapt, acest Trifu a şi fost arestat. Şi dânşii recurg la un cinism aşa de detestabil!

În cărţile noastre, Paulescu and Collip: Insulin’s unsung heroes (împreună cu C. Ionescu-Tîrgovişte, Editura Ilex, 2008) şi N. C. Paulescu şi Insulina: triumf şi agonie (Criterion Publishing, 2008), am descris pe larg meritele indubitabile ale lui Kleiner, ca om şi ca cercetător şi descoperitor. Dar el a obţinut rezultate pozitive chiar cu trei extracte din glanda submaxilară şi din splină. Să nu uitam că Kleiner dispunea de facilităţi de laborator mult superioare celor ale lui Paulescu, dar şi faptul că, de multe ori, Kleiner lăsa fragmente de pancreas (în cazul LP73 chiar 25%)! Iar interpretarea rezultatelor sale este chiar dubioasă: „scăderea permeabilităţii glucozei prin endoteliul capilar”, „emulsia pancreatică a restabilit această permeabilitate”, „zahărul în sânge este într-o combinaţie greu difuzibila”, sau „enzimele prezente în emulsiile pancreatice pot să desfacă aceste combinaţii eliberând glucoza cristaloidă”. Kleiner, ca atare, nu a convins pe nimeni, pe când Paulescu i-a convins pe Raymond Murlin, pe Casimir Funk, E. Sharpey-Schafer, Ian Murray, Arne Tiselius (laureat Nobel), Eric Martin, Rolf Luft, Dorothy Hodgkin (laureată Nobel), F. N. Allan, Rolf Luft, Elliott P. Joslin precum şi pe mulţi alţii citaţi de noi. Este adevarat că, cu excepţia lui Murlin, aceştia s-au pronunţat mult mai târziu, dar faptul denotă că aveau perspectiva istorică atât de necesară.

Ce numai foarte puţini îşi dau seama este faptul că Paulescu, utilizând metode de laborator învechite, a dedus corect proprietăţile fiziologice ale insulinei, care sunt valide până în zilele noastre, ceea ce nu poate fi spus despre Kleiner. Dar faptele sunt fapte. Noi îi onorăm pe amândoi. Mai departe constatăm, cu regret, că autorii noştri nu au niciun cuvânt bun şi pentru multe alte descoperiri ale lui Paulescu, pe care nu le pomenesc deloc. Contribuţiile lui Paulescu la rolul glandei hipofize, din anul 1907, atât de apreciate de Harvey Cushing în 1909 şi mai târziu, nu sunt pomenite de autorii noştri cum la fel nu sunt pomenite importantele sale contribuţii la metabolismul glicogenetic, anatomia vaselor din splină, a glandei tiroide etc.

La paginile 49-50, Manu pretinde că nu există nicio dovadă despre experimentele lui Paulescu din 1916. Dânsul ignoră sau mai probabil nu ştie că toate documentele lăsate de Paulescu în grija lui Trifu, cum am menţionat mai sus, au fost arse de acesta în 1947, când se aştepta la o iminentă percheziţie din partea autorităţilor comuniste, pentru care Paulescu era un duşman al poporului.

În paginile 53-55, Manu revine iarăşi la teoria lui obsesivă că Paulescu l-ar fi copiat pe Kleiner, ceea ce este absolut ridicol. Ambii au folosit un procedeu aproape identic, pentru simplul motiv că era cel mai la îndemână. Aproape identic a fost procedeul lui Banting (recomandat de Macleod) dar şi al multor altora. Începi cu ficatul; trebuie să-l tai în bucăţi. Acestea trebuie puse într-o soluţie, apoasă sau alcoolică. Pe urmă, trebuie să-l filtrezi şi ajustezi la nivelul serului sangvin. Dar nimeni, absolut nimeni nu a avut tupeul să pretindă că unul l-ar fi copiat pe celălalt. La 5 februarie 1923, Paulescu îl roagă pe Banting să-i trimită copii ale lucrărilor sale. Cum este prea bine ştiut, acesta, în mod caracteristic aş spune, nu i-a răspuns. Şi pe baza acestei idei fanteziste, Manu clădeşte un castel de nisip. Pe urmă este arhicunoscut faptul că Paulescu, din pricina cursului extrem de nefavorabil al leului faţă de dolarul american, nu primea reviste din America. La fel, Manu insinuează că „între 11 ianuarie şi 22 februarie 1922, Banting şi colaboratorii lui au tratat şapte bolnavi diabetici cu un extract de pancreas bovin, preparat iniţial de Banting şi Best, purificat de James Collip şi administrat prin injecţii subcutanate”. Cât de grosolană inducere în eroare din partea lui Manu! El nu pomeneşte că extractul lui Banting a fost fără beneficii clinice şi că, în plus, a cauzat abcese şi a fost abandonat. Nu este pomenit nici faptul că, după acest eşec, Banting nu a mai participat la cercetări ştiinţifice. Deşi nu mai era activ după 11 ianuarie, numele lui însă apărea drept primul (în ordine alfabetică) în publicaţiile grupului din Toronto.

Pe pagina 56 citim: „În decembrie 1921, biochimistul James Collip a modificat procedeul folosit de Banting şi Best”. Nu este adevărat! A fost pe 17 ianuarie 1922, după miezul nopţii, când Collip a avut geniala sa inspiraţie. Aceasta a fost publicată în 1923 (The original method as used for the first clinical case, în Journal of Biological Chemistry, 55; xl-xlim, p. 289). Procedeul, destul de complicat, este descris în aproximativ 149 de cuvinte şi nu are nimic comun cu metoda lui Banting (de fapt Macleod).

Urmează cam 160 de pagini despre activitatea antisemită a lui Paulescu. Mărturisesc că aceasta mă îngrozeşte şi nu am nicidecum chef să citesc scrierile politice ale lui Paulescu. Ca atare, nu am niciun comentariu.

Dar, în capitolul 7, autorii revin la atac, însă de data aceasta împotriva distinsului profesor I. Pavel, un om care s-a comportat întotdeauna cu demnitate şi a contribuit atât de mult la restabilirea adevărului.

Iată imaginea „răului”, după autorii noştri: Pavel nu-l pomeneşte pe Kleiner! Dar aşa cum am menţionat, şi repet, Paulescu – subiectul ales de Pavel – nu putea şti în 1921 de Kleiner. După cum Paulescu explică în scrisoarea sa către Banting, din 5 februarie 1923, el nu putea să se aboneze la reviste medicale americane, din pricina cursului nefavorabil al leului românesc. Şi pe deasupra, Paulescu a dovedit funcţiile fiziologice ale „pancreatinei” mult mai exact, mai complet şi mai convingător decât Kleiner, care credea că pancreasul (dar şi splina) ar produce o substanţă detoxifiantă! Iar când autorii noştri pretind că Banting îl menţiona pe Kleiner în „toate articolele publicate începând din 1922”, acest fapt pur şi simplu nu este adevărat. Numele lui Kleiner este menţionat, dar numai atât, şi numai în primul lor articol din februarie 1922.Însă autorii noştri ating absurdul (dar şi ridicolul) atunci când toată vina în frauduloasa prezentare de către Banting şi Best a lucrărilor lui Paulescu ei o lasă să cadă, nu pe capul lui Best, tartorul principal în acest episod insipid, ci pe Pavel, care nu a acceptat regretele tardive ale lui Best (15 octombrie 1969)! Pavel i-a cerut să publice aceste confesiuni, ceea ce Best însă nu a făcut. Când o lume întreagă este indusă în eroare, vina este a aceluia care denunţă falsul! Foarte machiavelic, autorii noştri amintesc faptul că Paulescu a fost citat corect de Murlin (1923), de Macleod (1925) şi Sharpey-Schafer (1926). Dar, cine citea publicaţiile acestora de specialitate, pe când cele ale lui Banting intrasera deja in istorie!? Iar acest amănunt reliefează şi mai mult purtarea ignobilă a cercetătorilor canadieni. Nu puteau ei apela la un cunoscător al limbii franceze? Şi în continuare, autorii noştri pretind că Pavel „inventează” un efect negativ al acestui citat eronat din Banting. Dar, după cum se exprimă foarte corect Eric Martin: „Ainsi probablement par méconnaissance du français, le mérite de l’auteur roumain est reduit a zéro” (Astfel, nefiind familiari cu limba franceză, meritul lui Paulescu este redus la zero). Iar în 2010, doi autori obscuri şi necalificaţi au tupeul să rescrie istoria, răstălmăcind-o!

Faptul că ei nu pot să fie imparţiali cu Paulescu ar putea fi explicat datorită scrierilor antievreieşti ale savantului Paulescu. Dar, atunci când P. Manu şi H. Bozdoghină îşi bat joc de un om atât de corect cum a fost Ion Pavel, aceasta îi coboară la cel mai de jos nivel posibil, discreditându-i pentru totdeauna în faţa comunităţii ştiinţifice mondiale.

*titlul apartine redactiei FN

autor: Francisc Ion Dworschak

sursa: Fundatia G. Manu

(Visited 135 times, 1 visits today)

8 COMMENTS

  1. D-lui Machidon,va accept scuzele,in ideia ca sintem oameni si nimeni nu dezine in intregime adevarul,pur si eu cu siguranta am gresit facind prea mult exces de zel,pentru care si eu imi cer scuze si va multumesc

  2. Domnului Sarion,
    Comentariul meu a fost scris in pripa dintr-o intelegere gresita a textului. Imi cer iertare si sper sa nu va influientez parerea asupra site-ului Foaie Nationala.
    Multumesc domnule Nosca pentru observatie.
    Doamne ajuta!

  3. Pentru un roman patriot. Fara a va contrazice sau a polemiza, cred ca e bine sa cunoastem „atacurile ignobile si nefondate” la adresa valorilor romanesti, in special ,si impotriva poporului roman, in general. Numai cunoscandu-le putem actiona,. desi corect ar fi sa ne aparam si sa promovam valorile permanent, nu doar cand sunt atacate. Dar cine s-o faca, in prezent, cand tara este condusa de cei care nu au numic de-a face cu neamul romanesc. Se adevereste, inca odata, proverbul romanesc: „Pe cine nu lasi sa moara, nu te lasa sa traiesti.”
    Pentru domnul Machedon. Nu mi se pare corect sa etichetati oamenii care apreciaza si impartasesc ideile slujite de FN. Am vazut ca in acest mod procedeaza cei care scriu pe la unele ziare care, numai interesul national nu-l slujesc. Mi s-ar fi parut normal sa veniti cu o contraargumentare bine documentata la cele spuse de domnul Sarion. Dumnealui a spus ce a trait. Ca era poate ca in zicala : „afara e vopsit gardul si-nauntru-i leopardul”, ar trebui argumentat. Si se poate. In „Saptamana rosie” Paul Goma scrie ca la cedarea Basarabiei, copii cu care se jucasera pana atunci, au fost de o rautate (e putin zis) greu de inteles impotriva romanilor.
    As dori ca FN sa fie model de dezbatere si schimburi de idei puse in slujba propasirii neamului romanesc.
    Cu stima si respect pentru echipa realizatoare si colaboratori.

  4. Un articol care indirect il denigreaza pe Nicolae Paulescu si il prezinta cu probleme psihice, avand anomalii psihice…denigrandu-i cartea sa „Spitalul, Coranul, Cahalul, Francmasoneria” acea carte ce supara si azi atat de mult evreii si masonii in aceeasi masura….acest text denigrator la adresa lui Paulescu nu avea ce cauta pe un site ce se pretinde nationalist roman…

    „Fără urmă de îndoială, Paulescu a scris, la adresa evreilor, nişte teribilisme care nu pot fi apărate sub nicio formă.
    Îmi amintesc dezgustul profund pe care l-am resimţit acum câţiva ani, încercând să citesc volumul său Spitalul, Coranul, Cahalul, Francmasoneria (publicat în 1913).
    După care, Paulescu a dispărut din orizontul meu intelectual şi a fost numai o întâmplare când i-am descoperit incontestabile merite ştiinţifice.
    Mărturisesc că mi-a fost până în momentul de faţă imposibil şi chiar am renunţat să reconciliez aceste două laturi ale personalităţii lui N. Paulescu. Poate, cineva mai versat în psihiatrie va putea explica această anomalie. ”

    Repet, aceasta denigrare la adresa marelui nationalist roman Paulescu, nu trebuia sa existe pe un site pretins nationalist roman.
    Mai aveti timp sa scoateti de pe site acest articol calomniator care nu va face onoare.

  5. Permiteti-mi sa intaresc cele spuse de D-vs,fiind in deplin acord,mai ales ca personal,in orasul unde m-am nascut si am copilarit,imi este indeaproape cunoscut relatiile directe cu evreii,avindu-i amici de joaca s-au unii dintre ei colegi de scoala,imi amintesc deasemeni ca tot centrul comercial era al evreilor detinind in exclusivitate negotul,iar noi rominii fiind clienti fideli,convetuiam in armonie iar ura de clasa nu exista.Nu departe de centrul comercial era construita Sinagoga,unde in curte undeva mai retras,era un loc special amenajat pentru taiatul gainilor,religia lor nu le permitea sa si le taie si atunci ne chemau pe noi si in final ne recompensau cu dulciuri sau bani.Sa auzim numai de bine!.

  6. Cum fiecare efect are o cauza, cred ca ar trebui aratata cauza antisemitismului lui Paulescu. Acest aspect este necesar si pentru alte situatii. Dupa cate cunosc, de-a lungul timpului in Romania au venit si alte natii. Sa luam, de exemplu, armenii. Nu cunosc sa fie un sentiment impotriva acestora. De asemenea, pana dupa Razboiul de independenta nu cunosc sa existe astfel de cazuri. Dupa cate stiu, un erou al Razboiului de Independenta este sublocotenentul Mauriciu Brociner (evreu). Cred ca daca ar fi existat un antisemitism anterior, nu ar mai fi sosit, in masa, evreii din Galitia in Romania. Stabilirea cauzelor duce la eliminarea acestora si evitarea unor situatii nedorite in viitor. O sursa poate fi si „Saptamana rosie” a lui Paul Goma.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.