Tesaturile si portul popular romanesc

Tesaturile si portul popular romanesc

by -
2 1047

Pe vremuri grijile femeilor erau in principal hainele si tesaturile.

Hainele , portul traditional, atrageau atentia prin maiestria si diversitatea lor.

Toate zonele etnografice au avut un specific local, hainele / tipul portului local fiind marci de recunoastere a provenientei membrilor din diferitele comunitatii, de asemenea mijloace de apreciere a varstei sau a starii sociale.

Portul taranesc avea ca piesa de baza camasa.

Lungimile camesei variaza pana  mai jos de brau sau pana la glezne. Partea de sus a camasi este bogat decorata, la femei aceasta decoratiune ajungand sa acopere masiv portiunea de peste umeri. Pe cap femeile purtau basmale sau maramale din fir de borangic.Un element legate de obiceiuri, deoarece un important moment al nuntii este acoperirea capului miresei, semn ca a devenit femeie. Din acel moment ea nu mai putea intra intr-o biserica decat astfel, cu capul acoperit. In timpul ceremoniei nuntii, capetele naframei erau tinute de catre cei doi miri, semn al vesnicei legaturi ce se forma intre ei. Barbatii purtau pe cap caciula. Chiar dupa moarte, erau ingropati cu caciula pe cap, pentru a o purta si in lumea de dincolo.

Aceste doua elemente amintite pana acum, acoperamantul de cap, la femei, si camasa, atat la femei cat si la barbati, au o folosinta speciala: naframa era folosita la nunta, ca semn al transformarii tinerei fete in femeie casatorita, dar aceeasi naframa era pusa in bradul de pe mormantul celui mort necasatorit. Camasile purtate in timpul nuntii de catre mire si mireasa sunt pastrate apoi toata viata, ele fiind si vestmantul lor de inmormantare. In picioare incaltamintea obisnuita era opinca, pusa peste obiele, invelitoare din benzi de tesatura din lana, ce apara piciorul.

Interiorul locuintelor taranesti era cu adevarat “imbracat”. Tesaturile asezate in interior erau prezente atat in casele taranesti, cat si in cele boieresti. Cand se mutau dintr-un loc intr-altul, luau cu ei in principal interiorul, ce consta in chip esential din tesaturi.

Casa era imbracata cu peretare, ce erau tesute pe latimea razboiului de tesut si pe lungimea peretelui camerei; de obicei aceste peretare erau asezate pe partea de camera unde se afla si patul. Mai tarziu aceste obiecte de decor interior au inceput a fi prinse unul de altul, pe toata lungimea lor, si in timp nu au mai fost puse pe perete, ci direct pe jos, dand astfel nastere covoarelor. Decorul peretarelor se recunoaste prin alternarea dungilor paralele, perpendiculare pe lungimea piesei, si prin lipsa chenarului decorativ. Cand dimensiunile caselor taranesti cresc, aceste piese de decor incep a fi prinse unele de altele. Barnele caselor, in interior, sunt si ele acoperite cu frumoase tesaturi, culorile vii alternand cu cele mai sterse, dand astfel nastere unui decor de o rara frumusete. In timp motivele geometrice dispar, ele fiind inlocuite cu cele florale.

Multe din tainele acestui mestesug s-au pierdut; multe traditii s-au schimbat. Toate cunostintele legate de tesaturi sunt pastrate de mesteri anonimi, de fiecare taranca ce trebuia sa stie sa toarca si sa teasa inainte de a avea o familie. Si ea nu invata din carti, ci de la femeile din sat. Multe poate au pierdut semnificatia tesaturilor, dar tarancile varstnice inca mai stiu, spre exemplu, ca anumite motive trebuie sa fie pe camasa unui ginere. Conceptia despre lume a oamenilor din trecut s-a schimbat, nu a stat pe loc. Inca din veacul trecut ea s-a destramat, incetul cu incetul….


Sursa: http://www.obiceiuri.com

(Visited 403 times, 1 visits today)

2 COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.