Home Social Spiritul de grup

Spiritul de grup

Social

by Alexandru Razes - 13 septembrie 2010

0 1130

Polarizarea aspiratiilor si-a disciplinei voluntare în persoana sefului, permite existenta si desvoltarea grupului. Fãrã aceastã capacitate de polarizare nu ne gãsim în fata unui organism, ci a unei multimi turbulente, inconstientã de valoarea sa combativã. Atâta timp cât aceastã multime rãmâne o turmã inconstientã – desi respectabilã ca numãr – putem spune cã valoarea ei este egalã cu suma indivizilor ce o compun. Ceeace revine a stabili o valoare cantitativã si nimic mai mult, o valoare supusã tuturor fluctuatiilor de natura mecanicã.
Turma n’are coeziune stabilã, permanentã. Numai grupul organizat are o viatã socialã de caracter coerent si manifestatii psihologice de duratã. E cã grupul depãseste suma indivizilor ce-l compun, dând nastere unei psihologii aparte, în care indivizii se înglobeazã si se contopesc. La origine, psihologia grupului s’a format probabil printr’o confruntare a psihologiilor individuale ce-au constituit grupul initial. Dar, odatã organizat, stabilit în forme precise, grupul produce fenomene psihologice de un alt ordin decât cel individual. Particularul dispare pentru a da loc particularitãtii grupului. Indivizii se adaptã spiritului pe care-l gãsesc deja format, modificând psihologia lor individualã dupã psihologia colectivã a grupului. Din punct de vedere social omul se întregeste prin intrarea în grup.
Dacã turma si individul izolat sunt elemente sociale de natura instabilã, fluctuantã, grupul e o ideie precisã în jurul cãreia s’au aglomerat indivizi constienti si disciplinati. Deci disciplina si educatia sunt cheia existentei oricãrui grup bine organizat.
Suma a douã sau mai multe psihologii ce se apropie sau se aglutineazã în jurul unui concept, e o sintezã supraindividualã. Si fenomenele psiho-sociale ce de aici derivã au un caracter independent, a cãrui explicatie nu poate fi gãsitã în complexul psihologic individual al fiecãruia.
Maniera de comportare si de actionare a individului se schimbã de îndatã ce-i pus în contact cu alte personalitãti si supus unei discipline de gândire. Desi fiecare pãstreazã individualitatea sa psihologicã, se capãtã o nouã nuantã psihicã, o nouã dimensiune, ce-l apropie de ceilalti componenti ai grupului. E ceeace se poate numi unitatea psihologicã a grupului. Ea învãluie si influenteazã o anumitã parte a personalitãtii omului, fãrã a-i altera restul.
Aceste relatii, de-o extraordinarã complexitate, dau nastere unui spirit de grup, prin intermediul cãruia indivizii se recunosc între ei sau sunt catalogati din afarã. Spiritul de grup este sinteza supra-individualã ce garanteazã unitatea de actiune în actul social sau politic al grupului. Cu toate ca actul nu-i al fiecãrui individ in parte, el se rãsfrânge asupra fiecãruia si individul-membru îl acceptã, îl recunoaste, si-l însuseste.
Structura intimã a grupului permite aceastã aparitie a fenomenelor sociale în afara indivizilor si totusi în strânsã corelatie cu ei. Participarea, caracteristica specificã a omului, devine posibilã chiar în cazuri extrem de complicate, deoarece fiecare individ „grupat” simte, realizeazã, cã fenomenul social în cauzã, desi inexplicabil pentru psihologia sa particularã, devine explicabil si tolerabil în raport cu psihologia unificatoare a grupului. Cum grupul, din punct de vedere social, nu-i totalizarea unui numãr de indivizi, ci a unui numãr de indivizi animati de un acelas spirit sau ideal, acest spirit – chintesenta a unei psihologii grupale – devine numitorul comun, în care toti membrii se regãsesc si prin care psihologiile particulare se întregesc, se unificã.
Comportamentul particular, rãmâne particular, personal, în tot ceeace priveste viata intimã a individului; când însã e vorba de o actiune iesitã din vointa grupului, comportamentul omului se schimbã si influentat de spiritul unificator al psihologiei supra-individuale, se solidarizeazã cu celelalte entitãti vii ale grupului, creind acea uniformitate de vederi ce caracterizeazã structural un grup sãnãtos. Bine’nteles, nu e vorba de o contopire de individualitãti, ci de o punere în concordantã a idealurilor sociale, politice sau altele, în care cred. „EU” devine „NOI” în anumite ocazii sau pentru anumite probleme. Dar ceeace-i important pentru realizarea acestei concordante, si deci, a proiectãrii grupului in circuitul social ca o fortã considerabilã, este existenta unui „sentiment de participare”.⁽¹⁾
Cine nu simte acest sentiment, nu poate fi solidar cu enuntãrile grupului. Or, crearea acestui sentiment e foarte rar un produs pur al reflectiei particulare. În majoritatea cazurilor e rezultatul unei sugestii, unei interventii venite de sus în jos. Grupul organizat, e deci obligat, prin organele-i competente, sã provoace si sã hrãneascã acest sentiment. Rolul conducãtorului în acest domeniu devine incontestabil, iar educatia membrilor un mijloc necesar.
Sentimentul de neparticipare, sau impresia de stagnare a activitãtii, pot provoca un dezechilibru psihic în spiritul multor membri. Aceastã neliniste permanentã, se transformã cu timpul în sentiment de frustratie. Tensiunea interioara devine explozivã, de unde o tendintã imperativã cãtre o restructurare internã a grupului.
Aceste elemente nemultumite sau nerãbdãtoare, în loc de a face apel la sef – singura entitate capabilã de a rezolva astfel de probleme – iau o atitudine direct ostilã acestuia, coplesindu-l de toate relele si de toate neajusurile momentane. Conflictul este iminent, iar „restructurarea” doritã devine „dezintegrare” pur si simplu, deorece grupul în loc sã iasã fortificat, echilibrat, dintr’o astfel de probã, se divide în sub-grupuri de mai mare sau mai micã importantã, dar TOTDEAUNA în dezechilibru si neîntelegere. Instabilitatea e din ce în ce mai apãsãtoare, iar functionarea fiecãrui grup deficientã.
Sentimentul de participare se gãseste într’o oarecare mãsurã satisfãcut. Membrii participanti se simt renãscuti, o „intensã” activitate se desfãsoarã pentru câtva timp în sânul sub-grupului sau sub-grupurilor constituite.
Sub aspectul „activist” nimeni nu se poate plânge, deoarece deficientele reprosate par recoordonate si oarecum, restructurate social. O singurã eroare (capitalã dealtfel) în acest calcul grãbit: cea mai mare parte a acestei activitãti e îndreptatã impotriva grupului „advers” al propriei organizatii, în loc de a fi dirijatã impotriva adevãratilor adversari. Ceeace produce o dublã consecintã negativã: slãbirea actiunei principale si diminuarea mijloacelor de manifestare.
Dealtfel, foarte repede, membrii sub-grupului revoltat îsi dau seama de eroarea comisã, când entuziasmul primelor manifestatii si „succese” se isbeste de realitãtile vietii sociale. Unii, cei mai puri si mai dezinteresati, înteleg cã functia de lider si sef nu-i o sinecurã, nu-i fãcutã pentru orice nou venit sau pentru orice ambitios. Înteleptii revin la matca si-si aduc aminte de proverbul: „Unirea face puterea”. În cazul strict al Miscãrii Legionare avem marea întelepciune a Cãpitanului care, prevãzând sau intuind posibilitatea unei astfel de manifestãri, a prescris celebra regulã: „urmati-vã seful si la bine si la greu”.
Deci, viabilitatea unui grup o putem judeca dupa gradul de polarizare ce se manifestã în mijlocul sãu. Or, aceastã polizare nu poate avea loc decât în persoana conducãtorului care reprezintã grupul cu normele si aspiratiile lui. Orice derogare frânge regula esentialã a sintezei supra-individuale, fãrã care nu mai putern conta pe forta spiritului de grup. Si-odatã dispãrutã sau cel putin atinsã unitatea psihologicã a grupului, orice abatere, orice erezie, e posibilã.
Nimic nu poate aduce mai mult rãu unei organizatii de genul Miscãrii Legionare, bazatã pe comandament unic, spirit de corp si disciplinã voluntarã, decât ignorarea sau delãsarea acestor principii fundamentale. Pretextele nu lipsesc niciodatdã când se vrea distrugerea unei situatii. Negativismul posedã cel mai vast arsenal de dezagregare. Greutatea e sã mentii ceeace ai fãcut sau sã refaci ceeace ai distrus.