Siria, alauiţii şi Shari’a

Siria, alauiţii şi Shari’a

by -
2 630

Preşedintele Barack Hussein Obama s-a grăbit să ia poziţie contra “brutalităţii neobosite” a preşedintelui sirian Bashar al-Assad şi “i-a cerut să se retragă de la putere”. Liga Arabă a cerut şi ea demisia lui Bashar al-Assad, ministrul de externe al Qatarului, Hamad Bin Jasim al- Thani vorbind convingător despre “cedarea puterii pentru organizarea alegerilor şi crearea unui proces transparent al democraţiei”; în Qatar nu se organizează alegeri libere, iar Şhari’a este legea fundamentală a ţării, aşa că Hamad Bin Jasim al –Thani ar fi spânzurat dacă, prin absurd, şi-ar dori şi în ţara sa “crearea unui proces transparent al democraţiei”. Ayman Al-Zawahiri, fostul adjunct al lui Osama Bin Laden, actualmente şef al organizaţiei teroriste Al-Qaida, a cerut “leilor sirieni” răsturnarea regimului anti-islamist canceros de la Damasc, “care sufocă libertatea oamenilor din Siria”. Uniunea Europeană recurge şi ea la noi sancţiuni împotriva Siriei, pentru a slăbi rezistenţa regimului de la Damasc şi a stopa represiunile la care sunt supuşi protestatarii.

Aşadar: Barack Hussein ObamaAyman Al-Zawahiri şi Al-QaidaLiga Arabă şi Uniunea Europeană, împreună contra dictatorului de la Damasc, cântând în cor pe aceeaşi voce pentru instaurarea democraţiei şi a libertăţii într-un loc în care existenţa despotismului este la fel de normală ca prezenţa nisipului în deşert! Consens total! Incredibil, nu?

În timpul acesta, mass-media internaţională – acest “ecou înşelător al opiniei publice”, cum ar spune şi azi, şi cu câtă dreptate, marchizul De Custine – tună şi fulgeră, în marea ei majoritate, contra “măcelarului de la Damasc” ce a ucis 7000 de protestatari într-un an de zile. Nimeni nu-i numără însă pe cei 2000 de membri ai forţelor de ordine care, uluitor, au murit în timp ce trăgeau în protestatarii paşnici! Două mii de neinstruiți care s-au împușcat singuri!

Este clar că puţini sunt cei preocupaţi să-şi pună întrebări, dornici să afle ce se întâmplă de fapt, împotrivindu-se astfel dezinformării şi manipulării. În realitate, fundamentaliştii suniţi sirieni, sprijiniţi de aliaţii lor – contează mai puţin că ei sunt wahabiţii saudiţi, salafiştii şi Fraţii Musulmani egipteni sau teroristul Ayman Al-Zawahiri, fost şef al Jihadului Islamic Egiptean – îi vor înlătura de la putere, după aproape jumătate de secol, pe ereticii alauiţi. Prin urmare, democraţia atât de des invocată în ultimul timp, atunci când este vorba despre viitorul poporului sirian, nu are nici o legătură cu teocraţia islamică sunită ce va fi instaurată în Siria cu sprijinul democraţiilor occidentale, în frunte cu Statele Unite.

Dar cine sunt alauiţii?

Eretici ai Islamului – dispreţuiţi, persecutaţi şi demonizaţi din această cauză – alauiţii s-au refugiat în văile şi pe pantele munţilor neospitalieri care se înalţă între frontiera libaneză şi turcă. Aici, triburile alauite au trăit la limita subzistenţei, izolate de restul ţării, victime permanente ale persecuţiilor politice şi religioase, condamnate la pedeapsa veşnică de către o fatwa dată în urmă cu 800 de ani! Spaţiul sirian a fost controlat timp de secole, cu despotism tipic oriental, de către oligarhia sunită, alauiţii fiind supuşi unui tratament chiar mai rău decât cel aplicat celorlalte minorităţi: creştini ortodocşi armeni, druzi, evrei, şi kurzi.

Erau vremuri când numai un nebun ar fi putut gândi că aceşti paria ai societăţii vor coborî din munţii lor pentru a cuceri puterea la Damasc. Însă, în 1920, teritoriul sirian a intrat sub mandat francez, Franţa înfiinţând Teritoriul Autonom Alauit, fidelă politicii sale de protejare a minorităţilor, cu scopul contrabalansării influenţei politico-economice a puternicei majorităţi sunite.

În anii 50, trădătorii şi apostaţii Islamului, alauiţii, s-au hotărât să beneficieze de reculul în lumea arabă a religiei islamice în faţa naţionalismului şi a marxismului, pentru a accede la putere după lovitura de stat din martie 1963. Îl aveau în fruntea lor pe generalul Hafez Al-Assad, a cărui forţă fizică era egalată doar de un instinct politic ieşit din comun, combinat cu o inteligenţă remarcabilă. Acesta a beneficiat în copilărie, ca mulţi alţi alauiţi, de grija pe care ocupanţii francezi o acordau minorităţilor siriene: şcolarizare şi propulsarea celor dotaţi în posturi din administraţie şi armată.

Membru al Partidului Socialist Baas încă din timpul liceului, Hafez al-Assad a fost pe rând: şef al armatei aerului, ministru al apărării, pentru ca, în 1971, să ajungă preşedintele Siriei. “Ereticul” jurud alauit Hafez Al-Assad, în fruntea statului sirian majoritar sunit! Astfel i-au interpretat prezenţa pe “tronul” Siriei, la începutul anilor 80, fundamentaliştii islamici ce începuseră “să-şi ridice capul”, dornici să-i redea lui Allah puterea pierdută temporar în favoarea unui naţional-socialism de sorginte marxistă.

Deloc întâmplător, la un an după ce Anwar el-Sadat – “trădătorul” ce a negociat pacea cu duşmanul numărul unu al lumii arabe, Israel – a fost asasinat de către membri ai Jihadului Islamic egiptean, Frăţia Musulmană (cea mai puternică organizaţie sunită din lumea musulmană) s-a hotarat să-i aplice alauitului Hafez Al-Assad lovitura de graţie; azi, ca şi atunci, dictatorul egiptean Hosni Mubarak a fost înlăturat şi urmează acum a primi lovitura finală tiranul sirian, Bashar Al-Assad.

Pe 2 februarie 1982, Fraţii Musulmani sirieni (fraţi gemeni cu Fraţii Musulmani ce azi au pus stăpânire pe Egipt) au declanşat revolta în oraşul Hama, transformat într-o veritabilă citadelă sunită; după ce au ucis câteva sute de conducători locali ai partidului Baas, Fraţii Musulmani sirieni au declarat Hama, “oraş eliberat”. Riposta lui Hafez Al-Assad a fost cruntă. Oraşul a fost înconjurat de trupe ale armatei siriene (12.000 de oameni) conduse de Rifaat Al-Assad, fratele preşedintelui, nimeni neputând să-l părăsească. Paraşutiştii, blindatele şi artileria au declanşat atacul, Hama fiind bombardată zilnic timp de 4 săptămâni, asaltul final fiind dat de trupele de elită din garda preşedintelui, vestitele Berete Roşii; numărul morţilor, imposibil de precizat exact, între 10.000 şi 40.000!

La terminarea asediului, Hama arăta ca Stalingradul! Armata siriană a suferit şi ea pierderi grele, pierderi recunoscute pentru prima dată oficial în transmisiunile postului de radio din Damasc. În tot acest timp, în restul Siriei a domnit pacea, liniștea şi ordinea; sindicatele, demnitarii suniţi, populaţia siriană, exprimându-şi fidelitatea faţă de preşedinte şi condamnând acţiunea fundamentaliştilor suniţi. Masacrarea a zeci de mii de oameni în doar o lună s-a desfăşurat în tăcerea asurzitoare a “comunităţii internaţionale”. Azi, din nefericire pentru Bashar Al-Assad, situaţia nu mai este aceeaşi cu cea din vremea tatălui său; şapte mii de morţi într-un an, numărul victimelor fiind contabilizat cu scrupulozitate în fiecare săptămână de către agenţiile de presă, înseamnă mult mai mult decât zeci de mii într-o singură lună.

Shari’a…

Azi, fundamentaliştii islamici – aflaţi într-o ofensivă de neoprit, ce trece ca un tăvălug peste regimurile autoritare, dar laice, ale Orientul Apropiat, sub privirile binevoitoare şi cu sprijinul complice şi iresponsabil al democraţiilor occidentale – nu mai sunt nevoiţi să recurgă la forţa armelor pentru a pune mâna pe putere; strategia folosită a evoluat odată cu ei.

Disimulându-şi intenţiile – instaurarea dictatorialului cod de legi islamic Şhari’a şi formarea Califatului – în spatele uriaşelor manifestaţii populare paşnice, folosesc mecanismele democraţiei pentru a accede la putere şi a instaura dictatura Islamului; cele mai bune exemple: Tunisia şi Egiptul. În Siria a fost folosit acelaşi scenariu, schimbat, însă, pe parcurs, datorită rezistenţei neaşteptate a puterii de la Damasc, rezistenta susţinută şi de o parte însemnată a poporului sirian. Acum, grupări teroriste puternic înarmate, numite în continuare de presa occidentală “manifestanţi”, acţionează în diverse puncte, în special în zona oraşului Homs. Din rândurile lor, zeci şi zeci de militari francezi şi turci (printre ei şi un colonel al DGSE) au fost făcuţi prizonieri de armata siriană, în timp ce “manifestau paşnic” pentru crearea unui proces transparent al democraţiei!

Au început însă să se audă voci (una dintre ele este a lui Georges Malbrunot de la Le Figaro) care cer ca dezinformarea asupra situaţiei din Siria să înceteze. Cea mai bună dovadă că idealismul ce caracteriza primele zile – când cererile de libertate şi democraţie erau strigate din mii de piepturi – a fost depăşit şi s-a trecut la nivelul următor (revoluţia islamică), este ordinul dat de aşa-zisul Comitet de Coordonare a Revoluţiei din regiunea oraşului Homs, de “a se declanşa jihadul”.

Jihad pentru instaurarea democraţiei! Cât de afectat cerebral trebuie să fi ca să crezi aşa ceva? France Catholique anunţa, pe baza informaţiilor primite de la creştinii din diocezele Homs, Hama şi Yabrud, că în ultima lună 230 de creştini au fost ucişi (victime contabilizate tot în contul lui Bashar Al-Assad) de către “manifestanţii” porniţi în căutarea libertăţii şi a democraţiei! Nu mai vorbim de creştinii răpiţi, pentru eliberarea cărora “manifestanţii” cer sume cuprinse între 20.000$ şi 40.000$ de persoană.

Radio Vatican anunţa şi el, pe 25 februarie că, pentru prima dată de la declanşarea conflictului din Siria, a fost atacată o importantă mănăstire catolică. În timpul acesta marea majoritate a creştinilor a părăsit oraşul Homs, oraş în care s-a instaurat “democraţia” jihadului sunit, pentru a se refugia în zonele aflate sub controlul dictatorului Bashar! În această situaţie îndemnul lui Ayman al-Zawahiri, de înlăturare a regimului anti-islamic de la Damasc, se încadrează perfect în peisaj! De altfel, sprijinul acordat de vestitul terorist luptei pentru “democraţie şi libertate”, dusă de fundamentaliştii suniţi sirieni, nu este numai declarativ. O demonstrează recentul atentat cu maşină capcană din Alep, soldat cu 28 de morti şi 200 de răniţi, atentat organizat de aripa irakiană a Al-Qaida; asta potrivit unor experti americani, şi nu televiziunilor franceze şi americane care-l acuzau tot pe Bashar Al –Assad, de parcă acesta ar fi avut vreun interes să-şi măcelărească susţinătorii!

Cotidianul The Times s-a hotărât să încalce şi el “omerta” instaurată în media internatională în legatură cu situaţia reală din Siria, publicând în ediţia din 26 ianuarie un articol care dezvăluie că Arabia Saudită şi Qatar-ul au ajuns la un acord secret privind finanţarea aprovizionării cu armament a opoziţiei siriene, opoziţie ce speră să obţină ajutor (potrivit The Times) din partea ONU şi a NATO, prin instaurarea unei zone de excludere aeriană după modelul irakian şi libian.

Nici administraţia Obama nu stă pasivă, ea fiind, prin intermediul unor înalţi funcţionari de stat americani, în contact direct cu Confreria siriană a Fraţilor Musulmani, încă din luna septembrie 2011. Reprezentanţi ai administraţiei americane au avut în ultimile luni mai multe întâlniri atât cu delegaţii Fraţilor Musulmani sirieni, cât şi cu “lobiştii” acestora din Statele Unite, discuţiile vizând rolul Confreriei siriene după răsturnarea preşedintelui Bashar Al-Assad. Este de subliniat însă că administraţia Obama a evitat să se întâlnească măcar o dată cu reprezentanţii Partidului Reformei, partid ce constituie aripa pro-occidentală a opoziţiei siriene, ce militează pentru un regim democratic pluralist care “să asigure locul importantelor minorităţi alauită, creştină şi kurdă” (loc de altfel asigurat şi de dictatorul Bashar).

Partidul Reformei a atras atenţia că politica Departamentului de Stat va avea consecinţe nefaste pentru viitorul Siriei, datorită sprijinului acordat Fraţilor Musulmani pentru instaurarea unui Stat islamic în locul unei democraţii pluraliste. Pregătindu-se pentru o luptă dură, lungă şi sângeroasă, Bashar Al- Assad şi-a trimis deja familia în Europa. Va rămâne la Damasc, pentru a-i înfrunta pe fundamentaliştii suniţi, sprijiniţi de o anormală alianţă occidentalo-arabă, avându-i ca sprijin pe alauiţi, pe creştini şi pe kurzi- Bashar avand inteligenţa, aşa cum sublinia Renaud Girard în Le Figaro “să acorde cetăţenia siriană la 600.000 de kurzi”.

dupa Bogdan Calehari

sursa: www.inliniedreapta.net

(Visited 104 times, 1 visits today)

2 COMMENTS

  1. Bun gasit! De fapt lucrurile sunt foarte simplu intr-o imagine de ansamblu asupra situatiei politice din Orientul Mijlociu. De fapt atat occidentul (am scris special cu litera mica din respect pt regiunea pe care o delimiteaza) cat si sua, sunt la mana masoneriei care de fapt ii conduce. Iar masoneria vrea neaparat sa intre in Iran. Tot ceea ce s-a intamplat pana acum e de fapt punerea in practica a acestui plan ocult, au luat la rand tarile lumii arabe pentru a semana discordie si a nu-i lasa sa se uneasca impotriva unui dusman comun: sua. Siria e ultimul bastion, apoi se va pregati invazia Iranului. Care din nefericire nu e departe de a se produce, chestie de o luna-doua, dupa aprecierea mea arbitrara. Iar daca intr-adevar asa se va intampla (eu sper sa ma insel) Romania va fi printre statele ce vor avea cel mai mult de suferit…tot din cauza americanilor atat de asteptati de romanii din temnitele comuniste dupa al 2-lea razboi mondial. Atunci au uitat de noi, acum si-au adus aminte…ca le trebuie carne de tun si teatru de operatiuni. Libertatea si democratia au fost abrogate pe usa din dos a lumii contemporane. Dumnezeu sa ne ajute!

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.