Samanatorismul. Contextul istoric al aparitiei si orientari teoretice

Samanatorismul este curentul de idei care domina anii 1895-1910 mai ales in domeniul social-politic, avand consecinte si in planul cultural-literar. Fara a inchega o estetica propriu-zisa, el este mai degraba o atmosfera particulara, o atitudine vizand cele trei probleme fierbinti ce agita societatea romaneasca a momentului : problema nationala, problema rurala si trecerea de la votul censitar la cel universal.

Pe fondul Memorandumului intelectualilor transilvaneni, inaintat imparatului de la Viena, in 1892 si urmat de procesul care a stranit un larg ecou peste munti, generatia de intelectuali din Regat isi exprima simpatia fata de fratii ardeleni, punandu-si acut problema conservarii romanismului, mai ales ca urmare a ofenisvei ungurilor in Ardeal, a propagandei de maghiarizare indreptate spre scolile si publicatiile romanesti.

Se adauga la aceasta ‘chestiunea taraneasca’, comuna Transilvaniei si Regatului Romaniei. Dezbatuta obsesiv in Parlamentul tarii si cu simpatie in paginile ziarelor vremii, problema taraneasca subliniaza drama clasei sociale celei mai oropsite a tarii.

Desi covarsitoare numeric, ea se confrunta cu lipsa pamantului-si deci amijloacelor de subzistenta- fiind intr-o cumplita stare de inapoiere. Rezultatul acestei stari, rascoala generalizata din 1907, desi reprimata sangeros de guvernul Sturza, a subliniat necesitatea unor solutii pragmatice, precum refacerea a insesi bazelor legale ale propietatii funciare in Romania.

Aceasta este situatia socio-istorica ce a generat, incepand cu ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, un curent de opinie idealist-utopic, mult mai larg impartasit decat cel pragmatic, favorabil reformelor si impropietaririi agrare, ce reclama scoaterea din inapoiere a clasei taranesti napastuite, educarea ei printr-o literatura aceesibila, care s-o reprezinte si s-o instruiasca.

Curentul samanatorist imprumuta numele din cel al revistei ‘Semanatorul’, intemeiata la Bcuresti, in decembrie 1901, la initiativa lui Spiru Haret, ministru al Cultelor si Instructiunii, sub conducerea lui Alexandru Vlahuta si George Cosbuc.
In 1903, directia revistei este preluata de tanarul Nicolae Iorga, care-o contamineaza cu dinamismul si inflacararea spiritului sau, anagajand-o in mari batalii care-i vor spori autoritatea in presa vremii.

Tot acum, revista se remaniaza, schimbandu-si, cu o litera, titlul devenit ‘Samanatorul’ ; se aduna in jurul ei si in jurul personalitatii energice a lui Iorga nume cunoscute, diferite ca structura interioara, sensibilitate si anvergura : St. O. Iosif, Dimitrie Anghel, debutantul Sadoveanu, O. Goga, G. Cosbuc, A. Vlahuta, Ilarie Chendi, Constantin Sandu Aldea, Duiliu Zamfirescu, Octavian Taslauanu, Sextil Puscariu, Ioan Scurtu, Ioan Gorun s.a.

Noua orientare are meritul de a sintetiza atitudinile, de a cristaliza ideile din atmosfera epocii si de a le conferi legitimitate culturala si doctrinara.

Ca orientare pragmatica, social-politica, samanatorismul este o expresie a conservatorismului. Avand afinitati cu junimismul – pe care-l reprezinta, de fapt, ca ultima etapa din lunga sa evolutie – , samanatoristii dau expresie atitudinii de respingere a civilizatiei de tip industrial, de impotrivire fata de orientarea generala a tarii spre economia capitalista si spre liberalism – cai considerate straine sufletului romnaesc.

Doua clase sociale antagonice in realitatea istorica- taranimea si boierimea- sunt vazute, prin prisma ideologiei samanatoriste, drept aliate in fata elementului capitalist invadant. Ostilitatea anticapitalista a marilor mosieri si impotrivirea lumii satului fata de acelasi element brutal-perturbator fac front comun, in abstractul plan al unei constructii ideologice, pentru a genera, la nivel social-politic, un curent idealist-utopic.

Radiclaizare a vechiului criticism antipasoptist propagat de Junimea, smanatorismul acuza si el generatia pasoptista ca ar fi importata fara discernamant elemente de modernitate occidentala straine sufletului romnaesc.
Samanatoristii cred ca industrializarea si urbanizarea pun in relatie de dusmanie vechea cultura a satului cu civilizatia sitehnicul alienat al aglomerarilor urbane si fac din om un instrainat se morala si de natura, alterandu-i raporturile cu semenii si poluand, in consecinta, chiar puritatea morala a sufletului romanesc si, prin invazia elementelor alogene, pe cea etnica, a natiei.

Iluzia ca lumea romaneasca se poate sustrage nu progresului, ci pericolelor de care acesta e insotit, refugiul nostalgic intr-un trecut patriarhal, idilizat se va reflecta intr-o intreaga literatura de cele mai multe ori ocazionala, minora, tezista, i ncare filonul romantic isi semnaleaza epuizarea ultimelor resurse expresive si ideologice.

Fenomen de epigonism eminescian, literatura samanatorista va pune in pagina ‘tezele’ doctrinei socila-politice de mai sus si va exprima smpatia fata de ordinea patriarhala, sustinand sansele satului, ale traditiei, in fata orasului cosmopolit si ’nespecific’, neromanesc.

Fobii samanatoristilor – industrializarea, orasul, relatiile capitaliste, strainii – traduc credinta utopica a unor intelectuali, legati prin extractie si prin sentimente de lumea rurala, in posibilitatea intoarcerii tarii la valorile autohtone.
Literatura, considerata mijloc de lupta, factor de educatie, trebuia sa fie accesibila poporului de jos pe care sa-l educe, sa-l reprezinte si caruia sa ii sustina rezistenta.

O intreaga literatura scrisa sub aceste imperative ideologice este pusa, astfel, in slujba conservarii sufletului etnic si legitimata ca reprezentanta a specificului national, ignorandu-se adeseori criteriul valorii estetice.

Alaturi de poporanism si ortodoxism, samanatorismul sustine convingerea ca literatura trebuie sa exprime specificul national, localizat, in lumea rurala, dorinta conservarii factorului autohton este justificata prin ideea ca satul traditional este un reflex al ‘sufletului etnic’ producator de cultura si civilizatie proprie si refractar la imittia culturii occidentale, inaderenta la civilizatia industrialcapitalista, socotita straina spiritului romanesc, si, in plan literar aversiunea fata de modernismul ‘decadent’, vazut ca un import cultural neasimilat.

dupa http://articole.famouswhy.ro/