Romanii din Albania (II)

Romanii din Albania (II)

by -
1 696

MIHAI EMINESCU – DINTRA SUTI DI CATARDZI…(Dintre sute de catarge…)


Sutili, dit lumea larga,
Di caravi ca pundili-
Citi, lele, nu v-asparga
Vimturili s-undili?

Dintr-ahiti azburatoari,
Ti trec suti sinurili,
Citi nu va da tru-amari
Undili si vimturili?…
Di va ti-cafta tihea ghini,
I vir vis cit muntili-
Iutidò vin dupa tini
Vimturili s-undili…

Niaduchit i omlu, cindu-l
Poarta-n sus azvimturili,
S-daima treati, anginindu-l
Undili si vimturili.

Transpunere de Ionel Zeana

Asa era pe vremea turcilor, a ,,paginilor’’! Puteau inflori acolo scoli pentru toate neamurile imperiului.
Au venit insa crestinii in locul lor, pentru care iarasi, toate neamurile s-au bucurat! Numai ca guvernele statelor crestine renascute si marite in urma prabusirii puterii turcesti in 1913, refuza apoi sa acorde minoritatilor chiar cele mai elementare drepturi! Asa este in prezent in ,,democratica” Greciei, in Albania, in Macedonia-Scopie… Cum sa nu regreti, in aceste conditii, vremea…paginilor? Paradoxal, dar adevarat!
Iar Romania tace, in timp ce romanii – de la toate orizonturile – sufera aceasta nedreptate strigatoare la cer!
Ca Romania a tacut in deceniile de dictatura comunista, este de inteles: comunistii, numai de interesele neamului romanesc nu erau preocupati…
Dar astazi, dupa prabusirea totalitarismului rosu, tacerea Romaniei nu mai are nici o justificare! Oare, ce putea Romania mica, a regelui Carol I – nu mai poate Romania contemporana?
Daca lucrurile si-ar fi urmat cursul normal, lumea romaneasca din Balcanii anului 1903, deci de acum mai bine de 100 de ani, ar fi ajuns in prezent o realitate romaneasca superba si de neclintit!
In schimb, in zilele noastre, dupa un secol de inconstienta nationala, pe aceleasi meleaguri se stinge mindra stirpe a macedo-romanilor, in indiferenta criminala a mai marilor Statului Roman! Pe care il acuz in numele inversunatelor articole ale celui mai mare poet roman, Mihai Eminescu, cel ce critica vehement guvernele Romaniei mici, din vremea sa, cind chiar se facea ceva, si nu putin, pentru astazi uitatii cu desavarsire frati ai nostri de la sud de Dunare! Ca si de la toate orizonturile, al caror numar depaseste jumatatea populatiei Romaniei anului 2000! Ce rusine…!

MIHAI EMINESCU:
,,Nu exista un stat in Europa orientala, nu exista o tara de la Adriatica pana la Marea Neagra care sa nu cuprinza bucati de nationalitatea noastra. Incepind de la ciobanii din Istria, de la morlacii din Bosnia si Ertegovina, gasim pas cu pas fragmentele acestei mari unitati etnice in muntii Albaniei, in Macedonia si Tesalia, in Pind ca si in Balcani, in Serbia, in Bulgaria, in Grecia si pina dincolo de Nistru, pina aproape de Odesa si de Kiev”.(,,Curierul de Iasi”, 1 decembrie 1876,p. 3).
Cit priveste limba macedo-romanilor: ,,e azi un adevar cunoscut de toti ca e numai un dialect al limbei daco-romane si ca n-are a face deloc cu limbile neolatine ale Occidentului…
Atit dialectul din Istria, cit si cel macedo-roman sunt varietati a limbei daco-romane, cu mici deosebiri fonologice si cu mari si hotaratoare asemanari”(Timpul”, 27 august 1882, p.1).

PERICLE PAPAHAGI
SA NU SE UITE!

Sa nu se uite
ca aromanii sunt uniti cu daco-romanii
prin limba, datini, obiceiuri,
prin vicisitudinile asemanatoare ale trecutului furtunos,
care nu i-a putut rapune ca pe altii ce respira acelasi aer ca si ei;
sa nu se uite ca acesti aromani
au nevoie de ajutor,
de sacrificii din partea romanilor din Dacia!

,,ISTORICI” MINCINOSI!
La Saruna (Salonic) sau la Atena (?) a aparut in 1991 o asa-zisa ,,Istorie a vlahilor”, adica a aromanilor, scrisa de I. Papatanase, cu o introducere a prof. univ. N.C. Mutopulos. Din cite stim, atit autorul cartii, cit si prefatatorul ar fi aromani…
O carte despre aromani ne poate bucura oricind, dar ne poate si intrista, ori chiar enerva –cumplit, cind este ,,opera” nerusinata a unor cozi de topor, uscaturi de-ale noastre, fiindca din nefericire… avem si uscaturi printre noi! Noua carte intra in categoria din urma. Si in consecinta nu putea sa nu ne enerveze, cumplit, cum am spus. Fiindca ea nu se afla pe tarimul stiintei, asa cum s-ar cuveni, ci pe acela al minciunii groase, grosolane –cum s-o mai definim?
Prefatatorul de pilda (ditamai prof. univ. si neaparat Dr.), scrie fara a rosi, probabil, cum ca vlahii (aromanii) ar fi,,o straveche populatie latinoglosa, autentic elena, a Macedoniei noastre”. Dar, dle. prof. univ. Mutopulos e de-a dreptul nestiintific si chiar … caraghios de tot, ce spuneti domnia-voastra! E o contradictie in termeni, ce ziceti… Pai, daca vlahii sunt o populatie latinoglosa (vorbind o limba de origine latina), atunci cum mai pot fi de eleni, si inca …,,autentic eleni”?
Uite cum isi gresesc unii cariera! Dvs., de pilda, domnule prof., ati fi avut mult succes pe scena, ca actor comic… mai ales in fata copiilor, a prichindeilor de la Gradinita de copii! Le-ati fi spu, bunaoara:
– Dragii mei, voi stiti de ce se pun geamuri, adica ferestre cu geamuri la casele noastre?”
– Nuuu…, nu stim! V-ar fi raspuns micutii.
– Ca sa nu intre lumina in casa! ati fi explicat dvs., in hohotele de ris ale acestora. Care copii, o data a junsi acasa, le-ar fi povestit parintilor ca I-a distrat mult de tot un caraghios, ce le-a spus tot felul de prostii…
– Si-am ris cu el, si de el, cu lacrimi!
Fiindca adevarurilr sunt si la mintea copiilor, in vreme ce, ciudat de tot, nu si la mintea dvs., kir Mutopulos1 De-aia ziceam ca mai bine va faceti comediant – si nu va gresati cariera atit de lamentabil…
Dar sa mai reproducem, din aceeasi ,,carte”, daca ea poate fi numita asa!:
,,Vlahii sunt dealtfel o autentica si nedespartita parte a poporului etnic”! (Se vede ca unii istorici sufera de …,,autenticitate” cu capul spart si bandajat cu ghilimele!
Si inca, mai glasuuieste … glumeata carte: ,, Vlahii sunt urmasii neamurilor elenice din Macedonia si Epir”! Dar, domnule Papatanase, cum sa fie urmasi ai neamurilor elenice, daca ziceti negru pe alb ca sunt vlahi?!
Precizam, ne spune dl. Emil Luneta, de la care am primit aceste extrase din numita carte, ca macedonenii preromani erau traci pur si simplu, iar asa – zisul elenism al Macedoniei nu este decit o legenda sau o poveste de adormit copiii.
Singurul lucru mai acatarii din carte dlui Papatanase este reproducerea, in limba greaca, a unui document in limba latina: ,,Moschopolis, urbs amplissima”. In rest – numai minciuni, denaturari nerusinate, gogosi eleno-patriotarde, ce stau bine unor renegati de neam!
Pentru astfel de… ,, patri-hoti”, exista si precedente, ca sa avem de ce ne rusina, ca aromani. Unul dintre ei este calugarul Cosma, cel de trista amintire, care umbla prin satele aromanilor din Grecia secolului al XVIII-lea, spre a-i converti pe consangenii sai la elenism, desi el insusi era aroman! Iata ce scrie despre acest ,,calugar” dl. Alex C. Hagigachi, ]n ,,T’Aspropotamos Pindu” (Atena, p. 164): ,,Asadar parintele Cosma, vorbind in satele aromanilor, staruia sa se deschida acolo scoli – grecesti, bineiteles! Dupa care explica Sfinta Evanghelie si le cerea credinciosilor ortodocsi sa paraseasca <>, altminteri amenintind cu afurisenia (excomunicarea din biserica crestina ortodoxa). Deci sa nu se vorbeasca in acea limba, ci doar in limba Evanghieliei (cea greaca)! Pe atunci, satele de aromani – Mutiara, Tifoseli, Camnai, Calogriani si Vanculia parasesc dialectul vlah, conformindu-se <> calugarului Cosma, individ alungat din Tara Romineasca pentru prozelitism elenic. Alungat si ciomagit! Patriarhia constantinopolitana (greaca!) I-a trecut insa, drept reparatie, in rindul sfintilor…!”
Pina si dlui prof. S. Liacu, adept si el al stupidei teorii potrivit careia aromanii ar fi greci – desi vorbesc un dialect romanesc! – ii repunga acest calugar Cosma, “sfintitul”, scriind despre …ne-cuviosia-sa:
,, Armatolii din Pisuderi n-au permis lui Cosma sa predice si l-au scos din regiunea lor, cu recomandatia sa nu-l mai vada pe acolo!”
Asadar, iubiti cititori, de ce sa ne mai miram ca se scriu azi prin foile grecesti fel de fel de prostii, cu privire la aromani!? Doar se stie ca… ce naste din pisica – soareci maninca! In definitiv, emulii calugarului Cosma respecta si continua… traditia! Numai ca…halal ,,traditie”!!

CHESTIUNEA AROMANA (“Die Aromunische Frage”) de MAX DEMETER PEYFUSS
,,Limba aromanilor este, structural – identica cu dacoromana”
Daca la bogata bibliografie a cartii s-ar fi adaugat si un Index al materiilor, numelor, evenimentelor consemnate aici, atunci cartea profesorului M.D. Peyfuss aproape ca ar fi capatat o functie de dictionar aromanistic, de consultat si reconsultat rapid ori de cate ori s-ar dori reamintit un moment sau altul din zbuciumata viata si istoric a acestei etnii romanesti suddunarene.
Trebiue sa marturisesc insa ca personal m-a interesat, mai cu seama, in Chestiunea Aromana a Dlui Peyfuss, interpretarea sa, ca etnie, a aromanilor. Aromanii sunt, in viziunea acestui erudit si obiectiv istoric, tot romani si nu un alt popor neoromanic, fireste –dezvoltat in conditii deosebite de ale fratilor de la nord de Dunare. Este si motivul pentru care am desprins din carte sa, ca motto, propozitia profesorului, pe care am asezat-o, in chip de definitie, sub titlul insemnarilor noastre de fata. Fiindca, intr-adevar, “limba aromanilor este, structural, identica cu dacoromana”. Si am zice noi , in continuare, reproducind o alta lapidara formulare a domniei-sale, aplicabila celor ce vad in aromani un popor deosebit fata de poporul roman in ansamblul lui, ca acesti domni fac o afirmatie aberanta, nesustinuta de nimic – ,,daca nu din lipsa de buna-credinta, atunci din totala necunoastere a faptelor”.
De altminteri, ori de cite ori s-au pomenit intr-un mediu dacoroman (vezi, un Roja, un Boiagi, sau pur si simplu un student aroman din peninsula Balcanica, venit in Romania si ascultandindu-i pe dacoromani vorbind, acest mediu, fara exeptie se poate spune, “a deschis ochii aromanilor asupra faptului ca poporul lor face parte dintr-un intreg mult mai mare decit se putea vedea din Macedonia, anume din poporul
Ioan Coletti care, pomenindu-se in fata realitati romanesti (farserotii ar zice: ramanesti), au strigat pur si simplu: “Si eu hiu arman!” adica roman.
Dealtfel, Th. Capidan spusese si el, mai demult ca intre dacoromana si aromana este nu doar o asemanare, ci o identitate, si nu gresea citusi de putin.
Cit priveste “solutionarea problemei, atit de viu discutata astazi, daca aromanii din romania sunt o minoritate etnica/ nationala sau nu” precizeaza invatatul istoric, – “slujitorii lui Clio nu pot contribui altfel decat prin apelul la judecata rationala: nu exista criterii stiintifice pentru determinarea nationalitatii cuiva in afara propriei sale constiinte!”
Aici se pun insa doua chestiuni, totusi, mult stimate domnule profesor Peyfuss. Mai intii, nu putina lume, neavind acces la informatie, cultura, buna instructie in general, – ori nu-si pune problema in general, ori n-o poate rezolva singura. Desi, oamenii de buna-credinta, chiar neinstruiti (asemenea amintitului mai sus arhimandrit Averchie de la Muntele Athos), isi intuiesc usor originea lor nationala comuna cu dacoromanii, cind se afla fata in fata… Din acest unghi, o batrina aromana centenara, intrebata de mine cindva, la Bucuresti, in anii studentiei mele, prin 1950: Di ti mileti esti tini, maie? (de ce natie esti tu, mamaie?), mi-a raspuns, revoltata: – Cum mi intreghi ahtari lucru!? Ramana hiu, ti alttiva vrei s-hiu ? Ca turca nu escu!…
Deci, eu as zice, trecand la a doua chestiune, ca oamenii de buna-credinta stiu de ce natiune tin, etnic vorbind, daca traiesc un timp, fie si oricit de putin, intre dacoromani. Ce ne facem insa cu cei de rea-credinta? Care, si ei stiu ca sunt romani, dar anumite interese meschine ii fac sa nu-si recunoasca etnia, apartenenta la etnia romaneasca! Ca de pilda anumiti lingvisti chiar, aromani din Grecia, care afirma sus si tare ca sunt ,,greci, care vorbesc romaneste”! Oficialii greci de fapt, care nu recunosc existenta minoritatilor in tara lor in general, ii numesc pe aromani…,,greci, care vorbesc un dialect mai ciudat1!” Bulgarii, albanezii de aici, vor fi deci si ei tot greci, vorbind niste dialecte…ciudate!? Asadar, eu n-as zice ca nu exista criterii stiintifice pentru determinarea nationalitatii cuiva, – si aici ma despart cu respect de dumneavoastra, domnule Peyfuss, invocindu-va chiar pe Dvs., care spuneti, absolut limpede, ca limbile au o structura recognoscibila, ce nu poate insela. De pilda: ,,Speala-ti pri mini, ca Pilat din Pont!” Aceasta propozitie, doar pentru insi de reacredinta, ori pentru ignoranti nu este limba romaneasca. Fiindca limba greaca nu e, si nici macar italiana, franceza, spaniola, portugheza, catalana, retoromana etc., nu este. Deci aromanii sunt, indiscutabil romani, ca si ceilalti romani balcanici – meglenoromanii si istroromanii, romanii timoceni etc. Si scolile lor, prin urmare, nu pot fi decit romanesti, asa cum le-au si deschis in balcani inaintasii nostri, in secolul trecut, dupa 1865. Si asa cum procedeaza dealtfel toti vorbitorii de dialecte din lume, care se instruiesc, fireste, in limba nationala, desi isi iubesc, nedesmintit, si vorbirea lor locala, dialectala. De altminteri, chiar de ar dori-o, nu s-ar putea instrui, cultiva in dialect. Sasii si svabii din romania nu au invatat niciodata in dialectele lor din Ardeal si Banat, destul de departate de limba germana din Germania, ci in limba matca, vorbita la Berlin.
Intorcindu-ma la aromanii de buna-credinta, dar neinstruiti, lipsiti de informatia necesara, acestia, ca sa-l citez pe savantul lingvist roman Eugen Coseriu, de la Universitatea din Tubingen, pot sustine ca sunt un alt popor, fiindca nu stiu ca limba lor se vorbeste si in alte parti decit in Grecia, Albania, Macedonia… Daca ar sti, mai intii s-ar mira, si apoi si-ar da seama ca sunt de acelasi neam cu toti romanii.
Revenind acum la Chestiunea Aromaneasca, nu pot sa nu-i multumesc fierbinte autorului cartii, pentru darul pe care ni-l facea, inca din tinerete, cind a publicat-o pentru prima dara, in limba germana, in 1971. Si nu pot sa nu-mi exprim mirarea ca excelenta sa lucrare a trebuit sa astepte aproape un sfert de secol pentru a fi, in sfirsit, tradusa si in romaneste! Dar ce sa mai spun de lucrarea capitala, a lui Gustav Weigand, de la sfirsitul secolului al XIX-lea, Die Aromunen, nici astazi tradusa? Inertii ce ne costa atit de mult! ( In grai aroman de Hristu Candroveanu)

ZAHU PANA
LIMBA SAU DIALECT?

La 9 Mai  1905, Sultanul Turciei, Abdul Hamid al II-lea a promulgat Iradeaua (Decretul) prin care se recunostea si se permitea constituirea comunotatilor aromane, in cadrul imperiului otoman. Acest act – primul de acest fel din istoria moderna – venea ca urmare a presiunilor Romaniei pe linga Constantinopol, dupa ce Romania isi dobindise independenta de Stat.
Inca din 1897, ministrul roman la Istanbul, Trandafir Giuvara, impreuna cu ministrul Justitiei, G. Giuvara, fiind primiti in audienta de sultan, cautind sa stabileasca relatii de colaborare cu Turcia, dupa ofertele facute acesteia de catre Romania, au solicitat Portii discutarea a patru chestiuni, din care prima era ,,Problema Mitropoliei Romane pentru vlahii balcanici”; dar aceasta cerere nu s-a putut realiza, din cauza intrigilor grecesti si ale Patriarhiei de la Constantinopol.
Dupa declansarea razboiului dintre Turcia si Grecia insa, din 1897, marele vizir i-a declarat lui Tr. Giuvara ca daca Romania va incheia un tratat de alianta cu Turcia, problema episcopatului aroman se va rezolva. Conditiile politice erau insa destul de complicate si Romania nu s-a hazardat la un asemenea act.
Trecem peste toate jocurile politice ale Marilor Puteri si ale statelor din Balcani, si sa revenim la Iradeaua din 1905. textul acestui act a fost publicat in ,,Le Courrier des Balkans”, Anul II, Nr. 39 din 1905, dupa cum urmeaza:
,,Majestatea Sa imperiala Sultanul, care in sentimentele Sale de inalta dreptate si solicitudine paterna pentru popoarele sale, isi intinde binefacerile si favorurile sale catre toti supusii Sai fideli, fara distinctie de rasa si nici de religie, luind in considerare cererile depuse in urma la picioarele tronului Imperial de catre supusii sai romani, a binevoit sa ordone ca in virtutea drepturilor civile sa se bucure de aceleasi drepturi si titlu, ca si ceilalti supusi nemusulmani, iar comunitatea lor sa-si desemnezi primari, conform reglementarii in vigoare, si membrii romani sa fie admisi egali in consiliile administrative iar facilitatile sa fie acordate de catre instantele imperiale profesorilor angajati de anumite comitete pentru inspectarea si indeplinirea formalitatilor dictate de legile Imperiului pentru deschiderea de noi stabilimente scolare.”
De remarcat ca turcii ii numeau pe aromanii din imperiu romani, asa cum apare din textul Iradelei.
Faptul ca romania a sprijinit dezvoltarea culturala a elementului aroman din Peninsula Balcanica a iritat atit pe grecii din Atena, cit si Patriarhia de la Constantinopol. Conflictul cu Romania agravindu-se dupa promulgarea Iradelei, guvernul roman a rupt relatiile diplomatice cu Grecia timp de sase ani, pina in 1911.
Brutalul amestec al Patriarhiei de la Constantinopol in politica si mai ales ura impotriva culturii in limba lor a aromanilor, nu era o noutate. Patriarhul ecumenic Neofit Duca a trimis o scrisoare catre toate bisericile de sub ascultarea sa, din care citam: Aflu ca se raspandeste cartea unui ratacit al bisericii, a unui oarecare Boiagi. Tinta acestuia este de a combate limba greaca din auzul credinciosilor. Comunicati afurisenia noastra la toti.” V. Diamandi, Romanii din Peninsula Balcanica, p. 103). Cartea cu pricina era o Gramatica, publicata in 1812, la Viena, de la Mihail G. Boiagi, intitulata: Romanische oder Macedo-Wlachische Sprachlehre.
Un alt ,,apostol al elenismului”, mare prigonitor al aromanilor, Kosmas Etolianul, a fost canonizat pentru acest merit la 10 aprilie 1961, ca ,,Sfint universal al Ortodoxiei”.
Este lunga prigoana-genocid, aplicata de elenism aromanilor, dar acesta aste rolul istoricilor, sa o scoata la iveala. Daca totusi am citat cateva exemple, pe care le-am adus la cunostinta publica, faptul nu este o premiera sa se datoraste actiunii intreprinse de unii renegati ai aromanilor din Grecia, cit si din alte tari – din pacate si din Rominia – care nestiind sau netinind seama ca exista o disciplina stiintifica, numita Istorie, care consemneaza datele trecerii prin lume a indivizilor si popoarelor, si oricit de tendentioase sunt autoevaluarile subiective, aceasta stiinta le corecteaza in timp, stabilind adevarul.
Falsii palicari – descendenti din spita gindirii gen Roller – au terminat cu tracorominismul latinitatii din Balcani, devenind peste noapte greci puri de la Atena, mai puri chiar decit grecul din anecdota, grecul – grec adevarat, el se rade pe uscat; si cum asa greci curati nu gasesti nici la Atena, s-au autodescoperit unii in Romania…
Ar fi ridicol si ineficient sa mentinem un dialog cu ei! Problema grava aparuta in ultima decada – de cind cauza arominilor este o limba diferita de limba romana, sau este un dialect al ei.
Toate studiile lingvistice atestate de Academia Romana – si insusire de forurile lingvistice internationale – au stabilit ca vorbirea aromanilor sau macedo-romanilor este un dialect al limbii romane, al doilea ca importanta, dupa dialectul daco-roman, pe structura caruia s-a format limba romana, moerna standard – si inaintea dialectelor megleno-romin si istro-roman.
Confrati de-ai nostri, mai orgoliosi si mai temperamentali, poate ca in buna parte dezamagiti de abandonarea aproape totala din parte Romaniei a aromanilor dupa cel de al doilea razboi mondial, militeaza acum activ si cam… dupa ureche, pentru ideea ca graiul aroman sa fie considerat limba si nu dialect. Chiar au aparut in acest sens publicatii noi, si ce este mai grav, s-a trecut la un brigandaj cultural, o piraterie literara ca in codru!
Nu este admis sa se publice operele unor academicieni, poeti, oameni de cultura ce n mai sunt in viata, intr-o grafie mutilata, cu care cei decedati n-ar fi fost niciodata de acord. Sunt drepturi de autor, iar Academia Romana ar fi prima care sa ceara respectaea lor.
Cit priveste abandonarea aromanilor – ca de altfel a tuturor romanilor din jurul Romaniei, peste 10 milioane – de catre politica externa a Romaniei, trebuie tinut seama de faptul ca Romania, dupa ocupatia ruseasca di 1944, s-a aflat in capitulare totali si neconditionata fata de colosul comunist din Rasarit si a trecut la distrugerea propriei culturi si spiritualitati, sub enuntul neiertator al Moscovei.
Limba romana este astazi ca o insula izolata, asaltata de valurile tuturor uraganelor politice contemporane: valul limbii moldovenesti”, valul ,,limbii Bucovinei de nord”, unde s-a decretat scrierea limbii romane in caractere cirilice, si cum… valul semidoct care vrea sa se cheme ,,limba aromana”.
Acesta este un prim aspect al problemei. Al doilea aspect, ignorat de cei ce sunt departe de domeniul si legile lingvisticii, este acela ca graiul aroman el insusi este neomogen, nu este inca binedefinit. Pastrat oral pina in secolul trecut, culegatorii de folclor si literatura populara aromana s-au izbit de greutati datorita evolutiei dialectului de la un grup la altul de vorbitori ai lui. Din observatiile personale, am gasit urmatoarele deosebiri intre grupul farserot si grupul gramustean: farsirotii nu au in vorbire lor locala i (a), de provenienta slava, in timp ce ea abunda la gramosteni, inlocuind in mare parte vocala a, intrebuintata de farseroti. Iata, exemple, la farseroti: mani, pani, sambata, dumanica, frandza, macari, fuga, casa, hoara, etc. La gromsteni, aceleasi vocabule, pronuntate cu t: mini, ptni, simbiti, duminici, frindzi, fugi, casi, hoari etc.
La farseroti nu exista decit mult rar a protetic, aproape generalizat la gramosteni: raman, ros, rau, lari, landarusi, namuzi etc.
La gramosteni e mult mai frecvent a protetic: arman, aros, arau, alari (spalare), alindirusi, animuzi…
La farseroti, cind in mijlocul cuvintului se intilnesc doua consoane, una cade, in timp ce la gramosteni se mentine. Ex.: iar – iarna, cara – carni, var – virnu, ahat – ahintu etc.
Farsoretii pastreaza vocalele in interiorul cuvintului, gramostenii le elimina: ficior – fcior, cicior – cior, usat – msat, sutat – tutit, stit.
Corectarea literara a tuturor acestor diferente se poate face apelind la limba romana literara/standar, care este daco-romana evoluata pe baza studiilor lingvistice.
Nu mai insist asupra unor particularitati dialectale, care n-au disparut nici din graiurile limbii daco-romane, cum sunt regionalismele: cheatra-piatra, chicior-picior (cicior, in arom.), chept-piept, aiu (al’iu, in arom.) – usturoi etc.
Suntem la inceput de cristalizare a unitatii dialectului aroman spre limba culta romaneasca. Populara sau culta, vorbita sau scrisa, literatura dialectala aromana a evoluat in ultimul secol in poezie si proza, dar dincolo de acest prag, dialectul devine neputincios, pentru ca niciodata un dialect nu poate deveni o alta limba, dincolo de matricea limbii comune, de care apartine.
Nu putem vorbi de discipline stiintifice in aromana. Este ridicol sa credem ca putem avea studii de chimie, matematica, medicina, mecanica, biologie sau fizica in ,,aromana”. Orice incercare de acest gen este sortita esecului, ea devenind caricaturala, asa cum se dovedeste o recenta publicare a unui ,,Abetsedar Armanescu”, unde se fura din limba romana si se stilcesc cuvintele, doar-doar sa nu semene a…romanesti! De ce ,,Abetsedar”? Ca sa sune ca in Makedonia-Scopie si a …alfabetul din Freiburg? Abetedar pronunta slavo-bulgarii, slavii in general, si aromanii din Makedonia, dar nu si cei din Albania, Grecia, care ce trebuie sa faca? Sa adopte pronuntii albaneze si grecesti, poate si alfabetele respective?
Tendinta autorilor ,,abetsedarului” semnalat, feroce anti-romaneasca, stupida antiromaneasca visceral, merge atit de departe, incit autorii lui sunt in stare sa saboteze intreaga educatie morala chiar a copiilor. Agramati de-a dreptul, autorii asa-zisului abetsedar ignoreaza insasi cultura universala de sorginte latina. Prima carte de invatamint are la baza primele trei litere latine ale alfabetului, a, b, c. Toate dictionarele si enciclopediile sunt aranjate pe principiul alfabetului laiin. Atunci, de unde au scos acesti ,,autori” ordinea literelor latine a, b, ts ? Cum vor cauta in dictionare viitorii elevi? Acum circa 100 de ani aparea la Bucuresti primul Abecedar Macedo-Roman, pentru scolile din Macedonia! ,,Reformatorii” germano-slavo-greci ai scrierii “aromanesti”, pe care o vom numi barbar-cuniaforma (de la initiatorii ei, Barba si Cunia, dar daca vreti si de la vocabula ce denumeste scrierea …cuneiforma, la fel de… incifrata!, pentru care am avea nevoie de noi Champollioni) puteau cerceta cit de cit cum au scrisinaintasii lor aromini, ajunsi academicieni, savanti in ale lingvisticii, si abia atunci sa fi treut la …stupide inovatii, daca le-ar mai fi dat mina!
Poate sa socheze cumva tonul cam dur cu care tratez aceasta dezertiune de la adevar si noralitate, privind aromana, scrierea ei, problema aromana in general, coborita de unii in ridicol. Dar suntem la ora unei mari raspintii, cind trebuie sa ne clarificam optiunile. Pentru aceasta, apelam la probele de netagaduit, furnizate de vorbirea noastra de toate zilele, dincolo chiar de indreptarul ce ni-l refera lingvistii, intre care si nume ale unor mari invatati aromani. De aceea, prezint, in cele ce urmeaza, un tablou sinoptic de filologie comparata intre vorbirile: macedo-romana/aromana; daco-roman; si italiana. Din tablul urmator se poate vedea ca dintr-o suta de cuvinte luate la intimplare, din mai multe domenii, 50 de cuvinte aromane sunt identice ca pronuntare cu daco-romana; 47 de cuvinte au aceeasi radacina, cu mici deosebiri fonetice dialectale; 2 cuvinte au in daco-romana si un echivalent strain (dovleac, turcism, in loc de curcubeta), zapada, de origine slava, in locul regionalismului nea, neaua, pastrat si in aromana, si un singur cuvint din 100 fiind la daco-romani imprumutat din slava, nisip, in locul lat. arena, la aromani arina.
In comparatie cu italiana, avem 62 de cuvinte asemanatoare, din aceeasi matrice, cum este pecora, pentru oaie, cuvint pierdut pe parcurs, de aromani si de daco-romani, desi initial era comun si unora si altora; de aici, de la pecoraderivind picurar la aromani si regionalismul pacurar, in daco-romina.
Problema aromanilor este una national-romaneasca, si nimeni nu o poate revendica in folos personal, sau de grup. In conjunctura internationala actuala, ea trebuie pusa cu toata seriozitatea si sustinuta de o puternica demonstratie statistica, lexicala, gramaticala, istorica si politica. Pentru aceasta insa este nevoie de o reprezentanta liber aleasa, in modul cel mai democratic, care sa fie un organ validat a vorbi in numele tuturor aromanilor. Din experientele de pina acum, tarile balcanice cu o puternica minoritate aromana, calca in modul cel mai grosolan toate posibilitatile de manifestare culturala a aromanilor, iar o reprezentare plenipotetiara, in afara de cea romaneasca este inca foarte greu de realizat, chiar in mod deosebit in prezent. Manifestarile aromane sporadice in acest sens, lipsite de consistenta si autoritate, prestanta, unele chiar dominate de oportunism cras, de interes personal sau de grup, apar mai des in ultimul timp, dar cel mai adesea ele merg impotriva sensului firesc. Nu vrem sa blamam pe nimeni ca fiind de rea intentie, dar… un vechi proverb spune ca pina si drumul catre iad este pavat cu cele mai bune intentii…

MATILDA CARAGIU MARIOTEANU
DHVEATA TI HIL’I-MEA
Hil’ ea-ni, vruta-ni
Ti nu ti featisi ni Vramusti
ni Samarina
ni Hrupisti
ni Perivoli
Ti nu biusi ni apa adusa cu ghiumili
di la Dolta
di la fintina alu Bucuvala
di-tu tripiclu ali Vervini
Ti nu stii ti va s-dzica
ni nelu di Arvos
ni pita tu sinii, cu circhelu coapta,
ni dzama di pini,
di dada armana adrata,
ni bucuvala dulti
si niti casu cu umtu
Ti nu-ai bisata mina di omu ausu
di papu
di mumi tinisiti
cu minili hrisusiti
Ti nu sidzusi ascumta, s-ti-aduca isusitlu
Ti nu ti-adrasi-nveasta fara si-lu stii birbatlu
Ti ni ca stii ti easti ocl’iulu cindu algheasti
di-ahita astiptari
si di ahita vreari…
Hil’ ea-ni, birbicusa-ni,
zbuldzlu-a meu di nea
ocl’ iu di mirdzeaua
per di aruseaua
truplu di-aluneaua
boati di pirdhveaua
Tini-ni, tini mina-ni…

SOLUTII DE SUPRAVIETUIRE ETNICA –  pentru aromanii din Balcani
Toata lumea stie foarte bine – inclusiv dragii nostri guvernanti – ca un popor, precum aromanii, nu poate supravietui ca atare, decit in doua conditii:
1) Sa traiasca intr-un stat propriu, ocrotit de niste granite sigure, recunoscute in plan international, si 2) Sa coexiste in alta tara, cu o autonomie culturala numai, recunoscind suveranitatea statului in care traieste.
Cea dintii conditie este exclusa pentru fratii nostri din Balcani, poporul macedo-roman/aromanii din Peninsula, desi ei se afla aici ca bastinasi, urmasi ai tracilor localnici romanizati incepind inca dinainte de Hristos, dupa cucerirea si apoi transformarea in provincie romana a Macedoniei isorice si a Epirului in anul 168 si respectiv 148 i.d. Hr. Aromanii ar fi avut acest drept, pe care si l-au si exercitat in cadrul Vlahiilor lor balcanice medievale din secolele X-XI (Vlahia mare, Vlahia Mica, Vlahia de Sus), ca si al cunoscutului Imperiu Romano-Bulgar din sec. XII-XIII (1186-1256). Istoria este Istorie insa, si ea trebuie recunoscuta, acceptata asa cum s-a produs: aceste formatiuni statale aromane la care am facut referire nu mai exista demult, iar aromanii nu pot decit sa primeasca verdictul istoriei asa cum este, fie si dur, foarte dur; ceea ce nu inseamna insa citusi de putin ca ei trebuie sa dispara din lume, ca etnie distincta in Peninsula Balcanica, de la Veria pina in Pind, Epir si in Macedonia!
Ramine perfect posibila pentru aromani insa cea de a doua situatie: sa coexiste in statele balcanice, avand autonomie culturala si recunoscind, cum este si firesc, suveranitatea si integritatea teritoriala a Greciei, Albaniei, Macedoniei-Scopie, Bulgariei etc. Ceea ce se inscrie absolut in Declaratia Drepturilor Omului – respectata sau ce ar trebui respectata pretutindeni in lume. Iar in cazul cind statele lumii, inclusiv cele balcanice ar respecta Declaratia, – ce anume este posibil a se face pentru aromani, pentru ca ei sa nu dispara de pe scena lumii, ca etnie distincta in regiune? Unde traiesc in chip de/cu statut de minoritate de stat, a statului roman, etnic vorbind, de care tin ca limba, datini si istorie.
Exista, reluind deci si amanuntind, urmatoarele posibilitati:
a) Sa aiba scoli si biserici romanesti, in limba romana – limba romanilor de pretutindeni in lume. Asa cum le-au si avut pina dupa ultimul razboi mondial (si incepind din 1864, cind se deschidea la Tirnova prima scoala romaneasca pentru aromani, in districtul Bitolia din Macedonia). Ar fi solutia cea mai usor de realizat, fiindca in acest caz nu s-ar mai pune problema manualelor scolare si a cadrelor didactice, a bibliotecilor necesare pentru invatamint, cultura, acestea putind fi asigurate de Romania, cum a facut-o si in trecut tara noastra.
Aceasta solutie insa, in mod absurd si paradoxal, nu pare a fi agreata de tarile balcanice, ca si de o parte dintre romanii insisi, la peste 50 de ani e la inchiderea fostelor scoli romanesti. Statele balcanice se tem de forta de iradiere a scolii romanesti, de cultura romaneasca in general, de nivel european; iar un procent de aromani, la care am facut referire, instruiti in ultimele 5 decenii in limbi straine – greaca, albaneza, macedo-slava, bulgara, sirba – se pare ca si-au pierdut constiinta etnica, considerindu-se de acum greci, albanezi, bulgari, sirbi…La care s-ar adauga si un alt procent infim de ,,fundamentalisti” ce, fie din ignoranta, fie din meschine interese personale, se socotesc/ se viseaza popor neolatin aparte, deosebit de poporul roman, desi acesti ,,musulmani” vorbesc un dialect romanesc, ei insisi stiind asta!

Moştenirea culturală a luptei naţionale româneşti sud-dunărene – factor de concordie naţională în spaţiul balcanic  – Drd. Emil Tircomnicu
Neamul românesc risipit în spaţiul sud-est european trebuie să aibă ca centru de iradiere şi susţinere culturală statul român. Comunităţile româneşti de peste hotare trebuiesc considerate ca factor de apropiere între statele naţionale în care vieţuiesc şi statul român, prin împărtăşirea aceloraşi valori culturale europene.
În privinţa comunităţilor româneşti de la sudul Dunării există câteva caracteristici istorice care au dus la disoluţia ideii românismului şi la unele neclarităţi la nivel comunitar şi naţional. Aceasta s-a întâmplat datorită faptului că statul român, intrat sub ocupaţie comunistă, nu a mai intervenit vreme de 50 de ani în sprijinirea cultural-naţională a comunităţilor sale, precum şi datorită politicilor dure de deznaţionalizare şi asimilare etnică duse de statele naţionale balcanice, fără excepţii.
Pe teritoriul României, aromânii veniţi prin colonizare în Cadrilater, apoi transferaţi în Dobrogea la schimbul de populaţie din anul 1940, trebuie să fie consideraţi (cum de altfel se şi cosideră membrii acestei comunităţi) ca o comunitate românească, provenită din arealul balcanic, colonizată în România (patria mamă) datorită sentimentelor româneşti pe care nu şi le mai puteau afirma în contextul istoric respectiv, în spaţiul autohton de provenienţă. Ei reprezintă o comunitate culturală, cu tradiţii, obiceiuri specifice datorită împrumuturi locale şi convieţuirii o lungă perioadă între alte neamuri, cu caracteristici proprii dar şi comune elementului românesc, vorbind un dialect al limbii străromâne.
Dacă ne referim la aromâni, cei ce cântau imnul „Părinteasca Dimândare” luptau pentru triumful ideii românismului balcanic. Constantin Belimace compunea poezia din disperare pentru soarta fraţilor aromâni răspândiţi în spaţiul sud-dunărean, ameninţaţi cu deznaţionalizarea. Imnul este un blestem pentru cei care îşi uitau limba, simbol al românităţii lor. Astăzi, nu se pot confisca simbolurile naţionale în interes mărunt etnocentrist. Lupta eroică a românismului balcanic este parte integrantă a istoriei naţionale. Bineînţeles, ca în orice comunitate naţională care vieţuieşte în cadrul altor state, din rândul acesteia s-au afirmat numeroase personalităţi care au adus pentru statele neamurile înconjurătoare numeroase elemente de progres şi prosperitate socială, culturală şi politică. Aceştia aparţin comunităţilor de origine dar şi celor mai largi, naţionale, în care s-au format şi afirmat, putând fi consideraţi factori de confluenţă pentru neamurile respective.
Cei care vor să-şi formeze grupări cosmopolite trebuie să se revendice de la altceva, de la un centru (sau centre) din afara comunităţilor naţionale. Ei trebuie să-şi construiască (pentru că nu au o logistică creată) un alt fundament etnic, pe baza unui proiect utopic. Proiectul nu poate veni de la comunitate, ci de la o suprastructură elitistă, o elită ideologizată, care are ca centre de acţiune, conştient sau nu, alte spaţii de unde, prin presiune politică cred că pot să se impună statelor naţionale. Să nu uităm că albanezii au făcut parte dintr-un astfel de proiect, dar au avut interese divergente care s-au acutizat în momentul în care s-a pus problema schimbării de graniţe, în sensul formării unei Albanii Mari. Albanezii din afara graniţelor statului lor naţional au fost folosiţi în destabilizarea Iugoslaviei şi Macedoniei, dar aveau o conştiinţă clară de minoritate naţională. Aromânilor, în cazul în care apar interese zonale în spaţiul balcanic, pot deveni, prin presiune politică a diverselor centre de putere mondială, factor de destabilizare şi şantaj pentru statele naţionale. Este îndoielnic că acest lucru se poate realiza în privinţa aromânilor, principala calitate naţională a acestora constituind-o proverbiala răbdare în rezolvarea problemelor, a lucrului bine chibzuit şi calculat.
Prin neimplicarea statului român în sprijinirea comunităţilor sud-dunărene a luat naştere un proiect cosmopolit prin care se încearcă legitimarea unui popor vlah în Balcani. Agenţii acestui proiect, cei care promovează diferenţierea dintre vlah şi român, încearcă să realizeze o unitate la nivel internaţional (elitist) al comunităţilor „vlahe”, consecinţa fiind previzibilă: dezastru la nivel naţional prin scindare comunitară. Acest proiect, dacă ar intra în vederea centrelor de putere mondiale, în funcţie de interesele proprii, poate deveni factor de presiune naţională. Situaţia a fost sesizată printr-un extraordinar simţ naţional, de vlahii timoceni din Serbia, care au pus semnul de egalitate între vlah şi român.
Proiectul românesc trebuie să fie unul al pacificări zonale, folosind aromânii din românia ca punte către comunităţile de la sud de Dunăre. Statul român trebuie să sprijine cultural supravieţuirea latinităţii orientale ca factor de progres, civilizaţie şi diversitate în spaţiul balcanic prin păstrarea tradiţiilor, dialectelor şi coloraturii etnice zonale, prin ceea ce este propriu acestora. Încrâncenarea de păstrare şi afirmare a unui dialect al limbii române trebuie văzut prin ceea ce poate lega şi nu despărţi, prin legătura pe care o crează între aromânii dobrogeni şi aromânii balcanici şi nu prin ruperea acestora de românitate. Supravieţuirea dialectelor limbii române (istro-român, megleno-român şi aromân) aparţin miracolului etnic românesc, puterii de rezistenţă şi regenerare naţională, etnogenezei şi istoriei românităţii.
Acest proiect se poate realiza doar prin concursul statelor balcanice care trebuie să renunţe la politicile de deznaţionalizare aplicate în ultimii 100 de ani. Aromânii au şansa să se salveze doar într-un climat de linişte şi concordie naţională. Interesul naţional românesc trebuie să fie văzut în integrarea cât mai rapidă a tuturor statelor balcanice în Uniunea Europeană. Rămânerea în afara Uniunii a unor state şi integrarea altora, ca şi dezechilibrele economice zonale, pot duce la grave dezechilibre şi alimenta ideologiile formării „statelor mari”. Statele balcanice trebuie să înţeleagă imperativul momentului şi să acorde drepturi pentru comunităţile româneşti respectând tratatele internaţionale semnate.
Analizând istoric, proiectul românesc de până la primul război mondial a fost cel de susţinere a Imperiului Otoman (până în 1913), formarea unei Macedonii independente, crearea unui stat albano-român sau sprijinirea Serbiei în detrimentul Bulgariei care a tot agitat spectrul revizionismului după congresul de la Berlin. După Marea Unire de la 1918 România militează pentru realizarea unor înţelegeri defensive la nivel regional, cum ar fi Mica Înţelegere (1921, între România, Iugoslavia şi Cehoslovacia – practic, astăzi, cele două state nu mai există!) şi Înţelegerea Balcanică (1934, între România, Iugoslavia, Turcia şi Grecia). Au existat unele variaţii în politica de sprijinire a comunităţilor de la sud de Dunăre, care atinge un maxim în timpul războiului (1940-1944). După 1947 România nu mai face demersuri la nivel internaţional în sprijinirea acestora. Perioada de tranziţie prin care a trecut statul român după 1990 a făcut ca, pe plan intern, să existe o maximă bunăvoinţă faţă de minorităţile naţionale, dar pe plan extern să se realizeze foarte puţin în sensul obţinerii de drepturi similare românilor de peste hotare. Astfel, a devenit „foarte avantajos” în România să fi minoritar, multe persoane din familii mixte declarându-se aparţinând minorităţilor etnice, în speranţa obţinerii de avantaje materiale, atât din partea statelor nucleu cât şi din partea statului român, care a susţinut „foarte generos” aceste minorităţi. În acest timp, comunităţile româneşti din sudul Dunării au întâmpinat numeroase dificultăţi în afirmarea ca minorităţi naţionale, în unele din aceste state nefiind nici astăzi recunoscute. În timp ce în România este un avantaj să fi minoritar, în statele balcanice se poate fi chiar periculos să-ţi afirmi identitatea etnică. Nu ne putem mira de confuzia care domneşte astăzi în rândul acestor comunităţi româneşti.
Statul român ar trebui să procedeze, în primă fază, la un adevărat parteneriat cu Republica Macedonia. Suntem, practic, singurul sprijin loial pe care această mică republică îl are în zonă. În cazul în care apar divergenţe în recunoaşterea comunităţilor româneşti în statele balcanice trebuie avut în vedere rolul Consiliului Europei în sprijinirea culturală şi politică a acestora. În cazul în care statele balcanice răspund pozitiv la recunoaşterea drepturilor minorităţilor româneşti trebuie ales un model de interes comun, respect reciproc şi beneficiu general. În acest sens ar trebui să aibă loc negocieri cu reprezentanţii statelor balcanice în privinţa stării culturale şi sociale a comunităţilor româneşti (ore în dialect, emisie la radio/tv, protecţie culturală), reciprocitate în statutul minorităţilor, biserică cu slujbă în dialect (subordonate bisericilor naţionale sau BOR).

(Visited 224 times, 1 visits today)

1 COMMENT

  1. Foarte interesant articolul, din pacate se vede ca sunt bucati luate copy/paste din surse disparate, din care unele nici macar nu sunt intregi. Ma interesa foarte mult articolul cu Peyfuss, cui apartine, si daca exista varianta integral undeva pe net. Multumesc.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.