Religiozitatea și strategiile politice

Religiozitatea și strategiile politice

by -
0 625

Harta arată cât la sută din populația țărilor UE răspunde pozitiv la întrebarea “Credeți în Dumnezeu?”.

Mă gândesc la legătura dintre religiozitatea poporului român (vizibilă chiar în timp ce scriu aceste rânduri) și strategiile politice. Categoric, în România, cine opune politica Bisericii comite o gafă, cine încearcă să le combine e isteț. Pentru că nu poți să faci politică ignorând sau contrazicând tradiția. Din păcate doar stânga populistă a realizat acest lucru, profitând și de statutul cvasi-bugetar al Bisericii. Filosofia asistențialistă rimează cu paternalismul românilor, el însuși asociat cu credința în autoritatea divină. Dar dreapta, ce a împiedicat dreapta să exploateze filonul religios al poporului român? De ce nu a pus accent pe cultivarea virtuților creștine – de ce a făcut în schimb totul pentru a submina acest demers, umplându-și rândurile de pușcăriabili și de persoane corupte? De ce nu a încercat dreapta să promoveze exemplul Bisericii și al comunităților duhovnicești ca soluție pentru oferirea diverselor bunuri publice – de la îngrijirea săracilor sau organizarea de școli până la acțiunea colectivă pentru repararea sistemelor de irigații sau de transport? În fond, bunurile publice pot fi furnizate doar prin acțiune colectivă, iar acțiunea colectivă voluntară inspirată de Biserică (de exemplu) este mult preferabilă acțiunii coercitive a statului, care crește costurile exorbitant oferind servicii de proastă calitate.

Nu cred că religiozitatea poporului român (așa-zis “înapoiat”) împiedică dezvoltarea capitalismului și a unei societăți civilizate. Asta au crezut-o comuniștii! Părerea mea este că folosirea Bisericii pentru promovarea proiectelor politice populiste este doar o decizie de oportunism politic. Toți politicienii au procedat așa, pe toți îi vezi cum se închină cu fariseism, pur și simplu pentru că toți sunt de aceeași teapă: genul de politruc avid să ajungă rapid la putere.

Dar, repet, lucrurile nu trebuie să stea automat așa. Un politician de dreapta înțelept ar înțelege că secretul succesului său stă și în talentul de a-și justifica și promova propriile politici ca inspirate de tradiția creștină. De a-și apropia Biserica și de a folosi pârghiile Bisericii pentru a dezvolta autonomia locală a comunităților. Și, evident, de a fi el însuși un model: tolerant, răbdător, consecvent, altruist. Părerea mea este că până vom găsi un asemenea politician, liberalismul mai are de așteptat. Liberalismul este trăsătura politică a umanismului:

“Istoria este o luptă între două principii: principiul păcii, care promovează dezvoltarea schimburilor, și principiul militarist-imperialist, care nu consideră societatea umană drept reflecția diviziunii colegiale a muncii, ci ca reprimarea forțată a unor dintre membrii săi de către ceilalți.” (Ludwig von Mises)

P.S. Din perspectiva de mai sus, gestul Monicăi Macovei de a blama predarea religiei în școli este o mostră de lipsă de tact. Păcat, pentru că altmineri accentul pus pe moralitate, cinste și justiție rezonează cu principiile creștine. Macovei ar face bine să critice tot din această perspectivă politica populistă a PM Ponta, care fix în prag de alegeri mărește cu 8 lei alocația pentru copiii familiilor sărace. Această măsură este una umilitoare și cinică, deoarece tratează corpul electoral ca pe o turmă de vaci bune de muls, căreia i se mai arucă puțin nutreț din când în când. Guvernele populiste ale României au făcut tot ce au putut pentru a închide orizonturile oamenilor, sufocându-i cu taxe, blocându-i cu avize, aprobări și ștampile pe timbru, distrugând educația; au urmărit cu consecvență, nu înflorirea persoanelor și a societății, ci transformarea ei în masă de manevră; i-au sărăcit prin politici de exploatare, i-au împiedicat să acumuleze, doar pentru a-i ține captivi în sistemul asistențial. De aceea “măsurile sociale” luate înainte de alegeri sunt inumane, pentru că scopul lor nu este ajutorarea oamenilor, ci inducerea lor în eroare. Principiul din spatele acestor măsuri nu este iubirea de aproape, ci iubirea de sine. De nu scutește guvernul de biruri oamenii săraci (și nu numai), de ce nu lasă oamenilor libertatea de a produce și de a genera locuri de muncă, de ce culege de la colțul străzii băbuțele care vând usturoi, de ce nu-i lasă să se dezvolte autonom și să-și urmeze drumul către fericire și, în schimb, îi ține în cotețul votanților înfometați? Fiindcă este malefic, simplu. (Sursa: Logec.ro)

(Visited 85 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.