Regretul unui fost deţinut politic: toată viaţa am fost conduşi de proşti!

Regretul unui fost deţinut politic: toată viaţa am fost conduşi de proşti!

by -
2 791

Adevăraţii patrioţi ai României sunt umiliţi în continuare de politicieni. Foştii deţinuţi politici cer statului român doar să respecte legile, pentru că bunul cel mai de preţ, tinereţea, nu poate să le-o mai dea nimeni înapoi. Anii grei de temniţă au fost mai prost cotaţi de guvernele postdecembriste faţă de privilegiile „revoluţionarilor” de o noapte din Decembrie 1989.

Revoluţia din octombrie 1956 din Ungaria i-a găsit pe cei 15 membri ai Cercului literar „Andrei Şaguna” din Iaşi în toiul dezbaterilor. Erau elevi şi studenţi între 16 şi 19 ani şi nu ştiau că nu sunt permise adunările. „La un moment dat, unul dintre noi a spus că ruşii ar trebui să plece din Ungaria, dar şi din România”, povesteşte Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România (AFDPR), cum a început calvarul său. „Ne-am transformat în organizaţia Garda Tinerilor Români, care nu avea nici o legătură cu legionarii. Am depus un jurământ şi ne-am făcut un plan de luptă. Urma să luăm legătura cu partizanii din Munţii Făgăraşului. Nu ştiam că fuseseră prinşi cu o lună înainte. Vlad Nicolae era şeful nostru, iar tatăl lui era de mai mult timp urmărit de Securitate. El studia la Bucureşti şi scria scrisori adjuncţilor despre ce au de făcut. Una dintre scrisori a fost interceptată de Securitate”, spune Octav Bjoza. Timp de circa 8 luni au fost urmăriţi. Între timp, s-a petrecut revolta studenţilor de la Timişoara, care a scos în stradă 3.000 de oameni. Acest lucru i-a speriat pe securişti, care şi-au coordonat mai bine acţiunile de prindere a „duşmanilor poporului”.

Plimbat prin 6 închisori

„Am fost toţi arestaţi în aceeaşi zi. Aveam 19 ani şi jumătate şi terminasem primul an la Facultatea de Geografie şi Geologie din Iaşi. Eram o baionetă şi un pistol împotriva tancurilor ruseşti”, spune dl Bjoza. A fost dus la sediul Securităţii din Iaşi, apoi la sediul din str. Uranus din Bucureşti. După o lună şi ceva a ajuns la Braşov, unde Tribunalul Militar l-a condamnat la 15 ani de muncă silnică. Toţi tinerii din organizaţie au fost încadraţi la art. 209.c Cod penal, unde pedepsele erau între 15 şi 25 de ani. „Pedepsele noastre erau mai mari decât vârstele pe care le aveam. Nu ştiu de ce eu am primit 15 ani, iar alţii 20 sau 25. Doar şapte mai trăim din lotul Iaşi”. În timpul detenţiei, a fost transportat prin şase închisori şi lagăre de muncă: Codlea, Gherla, Galaţi, Brăila. Văcăreşti, Fortul 13 Jilava, care era o închisoare subterană. „La Codlea am stat din septembrie 1958 până în ianuarie 1959. Acolo stăteam în celule. Am muncit la diguri de pământ, canale de irigaţii, strângerea stufului, construcţii de case ale securiştilor şi gardienilor. Suntem singura ţară care nu a păstrat lagărele de muncă”, spune fostul deţinut. Avea puţin peste 20 ani, când a trecut prin lagărele din Balta Brăilei, unde erau trei detaşamente de muncă.

Întâlnirea cu Ion Ficior

„La Salcia, comandantul lagărului punea deţinuţii să se întindă pe burtă, punea rogojini peste ei, după care trecea cu calul peste trupurile lor. Patru luni de iarnă, între 1959 şi 1960, am stat în pântecele unui bac, iar ziua eram scoşi la muncă la strânsul stufului care era trimis la o fabrică de hârtie”, îşi aminteşte Bjoza. El spune că l-a cunoscut pe Ion Ficior, care era comandant peste toate lagărele din Delta Dunării, reunite sub UM 0830 Periprava. Aceasta cuprindea lagărele de la Periprava Centru, Grindu şi bacurile 3 şi 4. „Într-o zi nu am fost scoşi la stuf. Ne-au dus la recoltat de arpagic. Eram atât de flămânzi, că am început să mâncăm. Am băgat în buzunare şi în sân şi pentru cei din lagăr, care nu puteau să iasă la muncă. Ne-am gândit că şi ei aveau nevoie de vitamine. Eram păziţi de militari în termen, gardienii treceau din când în când printre noi, să vadă dacă muncim. Unul din militari ne-a văzut şi ne-a pârât. Au venit gardienii, pe trei dintre noi ne-au pus să ne dăm zeghele jos, pe care am pus arpagicul din buzunare. Erau trei grămezi a câte un kilogram şi jumătate. Ne-a pus să-l mâncăm pe tot, fără să bem măcar puţină apă. Doi am reuşit, dar al treilea nu. A apărut Ficior şi i-a tras un pumn în tâmpla stângă. Deţinutul s-a prăbuşit şi numai în cap l-a lovit cu cizma. 40 de zile nu i s-au văzut ochii, nasul. Avea faţa tumefiată, iar singurul medicament era compresa cu apă rece”, povesteşte fostul deţinut politic.

Bătăuşul Constantin Istrate

„Cu cât eram mai crunt bătut, cu atât mă simţeam mai puternic. Cea mai cruntă bătaie am primit-o de la Constantin Istrate, locţiitor de comandant politic la Gherla. El urmează să fie judecat, l-au descoperit într-o comună de lângă Timişoara. Ieşisem la plimbarea de 10 minute fără ciorapi. «Banditule, vrei să mori, să mă bagi în puşcărie!», urla la mine. M-a bătut la tălpi cu ciocanul cu care verificau gratiile. După 4-5 lovituri nu mai simţeam nimic. Am primit 25 de lovituri şi 40 de zile am mers numai pe coate şi genunchi. Ne băteau şi dacă nu ne făceam norma de muncă. Noi, cei mai tineri, ne ofeream să luăm bătaie în locul celor mai bătrâni”, relatează Bjoza.

Întrecerea socialistă din puşcărie

Deţinuţii politici erau rupţi de lumea exterioară. Habar nu aveau ce se întâmplă afară, dar au fost surprinşi să audă că 5 din 40 de deţinuţi care erau fruntaşi la realizarea normei de lucru vor avea permisiunea să primească de acasă un pachet de 5 kg pe lună. Solicitarea era făcută pe o carte poştală. „Când eram la izolare, în lanţuri, primeam mâncare la trei zile, în alte două zile, primeam doar o cană de apă şi o bucată de mămăligă. Eu nu aveam dreptul la pachet pentru că dădeam din munca mea altora care nu reuşeau să o facă. Unul din ei era Romulus Ionescu, student la Bucureşti. El fusese la reeducare la Piteşti şi mi-a promis că dacă ieşim cu bine, mă va vizita şi de-a lungul drumului va intra în toate bisericile şi se va ruga pentru mine. Aşa a făcut. 37 de zile a făcut pe drum până mi-a bătut la poartă. Erau trei deţinuţi bolnavi de tuberculoză. Doctorul, coleg cu noi, mi-a spus că are stricnină numai pentru o persoană. «Unul are 20 de ani, are toată viaţa înainte. Al doilea are doi copii acasă, care pot rămâne orfani. Al treilea are peste 60 de ani, dar e un geniu şi poate face mult bine poporului. Ce să fac? Cui să-i dau medicamentul?», mi-a spus el. Un alt coleg de celulă mi-a dat o carte poştală. Exista riscul să fim prinşi amândoi. Am riscat şi am scris că vreau multe bomboane mici albe, de care lua nenea Veniamin. El era un vecin de al nostru bolnav de tuberculoză. S-au speriat părinţii, dar mi-au trimis 35 de sticle de stricnină, care le-a salvat viaţa”, spune Octav Bjoza.

Călătoria virtuală prin lume

În 1962, procuratura le-a redus pedepsele, iar Octav Bjoza a primit 4 ani de detenţie. Pe 23 iunie 1962 a fost eliberat, avea puţin peste 23 de ani şi a vrut să-şi reia studiile. S-a dus la Ministerul Învăţământului, dar nu a fost primit şi a stat toată noaptea pe trepte. Abia a doua zi, ministrul a trecut pe lângă el şi l-a primit, dar i-a spus că nu-l poate ajuta. „În septembrie 1962 am dat iar examen la Facultatea de Geografie şi Geologie din Bucureşti. Toată viaţa am visat să călătoresc, să văd lumea. Ştiam să fac toate hărţile statelor, râurile, oraşele, bogăţiile. Aşa ne petreceam serile în puşcărie: povestind. Mă întrebau colegii de câte ori am fost în Italia. Le spuneam că niciodată. I-am impresionat pe profesori la examenul oral, dar şi pe studenţii care erau de faţă. Ei mi-au spus, la ieşire din sala de examen. Cu toate astea, nu am apărut pe liste nici la admişi, dar nici la respinşi. Este clar că m-a recunoscut cineva şi m-a pârât. M-am dus la partid şi le-am spus că vreau să învăţ. Trei tovarăşi de la biroul sesizări m-au judecat. «Tu trebuie să te purifici prin lopată, tovule!», mi-au spus. Am plecat la Braşov şi m-am dus direct la Securitate. Ioan Bolintineanu, şeful, era colonel în 1962 şi a fost cel mai longeviv şef de securitate. A fost surprins, dar m-a primit. M-a ascultat şi mi-a spus: «Tovule, ştii ce, până se rezolvă treburile, du-te la Săcele. E un grup şcolar pentru construcţii industriale şi civile. Du-te la instalaţii», mi-a spus. Asta era ceva similar cu şcoala de subingineri”, continuă povestitorul nostru.

Ion Iliescu ne-a luat casa bunicilor cu japca!

Octav Bjoza a cunoscut-o pe viitoarea lui soţie la 16 ani. Ea avea 13. Pentru că el nu a putut să meargă la facultate la Iaşi, a renunţat şi ea. Amândoi au absolvit şcoala postliceală de la Săcele. “Când eram în al doilea an, ni s-a permis să ne continuăm studiile, dar ne-am gândit să terminăm ce începusem. Nu am vrut să mai merg la Iaşi şi m-am înscris la Politehnica în Bucureşti. Între timp s-a născut şi fiul nostru. Am suferit toată viaţa că am fost conduşi de proşti. Eu m-am născut la Iaşi, dar părinţii s-au mutat la Braşov prin 1941-1942. Casa bunicilor ne-a luat-o Ion Iliescu când era şef PCR la Iaşi, «prin donaţie» scrie în dosar, dar ne-a luat-o cu japca”, spune Bjoza.

Fiul suportă mânia sistemului

Loviturile nu conteneau să se repeadă asupra lui Octav Bjoza. Fiul său a visat să ajungă ofiţer de marină. A dat examen la liceul din Constanţa şi a promovat. După o lună de la examen, Octav Bjoza a fost chemat de director, care i-a spus că nu-l poate primi cu un dosar ca al său. Pe documente s-a consemnat că la cererea părintelui dosarul fiului a fost retras. A urmat Facultatea de Construcţii, s-a căsătorit, dar o boală psihică l-a răpus şi a murit în 2008 în braţele tatălui său.

Numire

De la 1 octombrie, Octav Bjoza a fost numit subsecretar de stat pentru problemele foştilor deţinuţi politici. El spune că i s-a promis dublarea alocaţiilor de la 23 de milioane de lei la 46 de milioane. În plus, se doreşte scutirea de taxe, impozite şi chirii pentru sediile AFDPR din toată ţara. (autor: Gabriela Dinescu, sursa: Puterea.ro)

(Visited 180 times, 1 visits today)

2 COMMENTS

  1. tragedia acestor martiri ai neamului este bogatia ei.Ar trebui predata in scoli,viata fiecaruia dintre ei este un exemplu de verticalitate.

  2. Sa nu credeti cumva ca incerc sa il denigrez pe OB. Insa, chiar daca a trecut prin ce/cate a trecut, exprimarea lui OB IN CAZUL ACESTA este fortata. Ca si cea asemanatoare a lui Petre Tutea, da nastere la interpretari care pot conduce la „replici” nefavorabile/neplacute atat pentru ei cat si pentru altii asemenea lor. Cred cu tarie ca oameni ca ei si-au iubit cu adevarat poporul CU TOATE NEAJUNSURILE LUI. Nu au cautat sa-l „mitizeze” ceea ce multi fac astazi incercand in felul acesta sa menajeze mintile necoapte care nu percep corect mesajul.
    Pe de alta parte, cred ca PROSTI are un alt sens la OB si Tutea si altul la unii contemporani ai nostri, intre care poate chiar si Patapievici. Tutea, mai intai, iar acum si OB au vrut sa socheze un pic insa ne-au surprins nepregatiti pentru a primi lectia si predispusi a ne simti imediat lezati, de aceea ma gandesc ca afirmatia este fortata.
    Insa dreptate au. Numai Dumnezeu ne salveaza de multe ori din „locuri” unde altii au actionat cu mai multa prudenta si judecata. Si asta pentru ca inimile oamenilor acestui popor sunt, in adancul lor, mari si generoase, spre deosebire de minti care, cu notabile exceptii, nu au fost prea mult folosite… caci exista, evident, resurse, dupa cum vedem la tot pasul. Nu stiu de ce Dumnezeu ingaduie ca mintile romanilor sa nu iasa la vedere decat arareori, dar El stie de ce si e bine asa.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.