Raport despre intrarea României în zona euro

Raport despre intrarea României în zona euro

by -
1 1284

Accelerarea intrării în zona euro poate avea rezultate traumatizante pentru economia românească – şomaj şi creştere economică redusă, sau acumularea dezechilibrelor de genul celor văzute la ţările PIIGS. România nu va fi real pregătită să adere la Uniunea Monetară decât după restructurarea şi consolidarea competitivităţii economiei. Cel mai probabil după 2020.

Criza economică globală care a început în 2007 şi afectează România din 2008 a scos la suprafaţă o mulţime de ineficienţe atât ale sistemelor monetare globale, cât şi ale sistemelor prin care politicile economice reacţionează în astfel de situaţii. Între acestea, structura pe care s-a construit zona euro a fost cel mai grav afectată. În acelaşi timp, exemple precum Grecia, Portugalia, Irlanda şi Spania au ridicat foarte multe semne de întrebare în legătură cu beneficiile aderării la zona euro. Astfel, o mare parte din ţările care erau pregătite să intre în zona euro au decis să amâne adoptarea monedei unice. România a făcut asta în 2010, iar acum data oficială de aderare la zona euro este 2015. Motivul principal prezentat de oficialităţi a fost criza economică. În realitate, România nu avea cum să îndeplinească condiţiile nominale impuse de Tratatul de la Maastricht până în 2012. Este oare şi 2015 prea devreme? Sau, mai bine zis, în condiţiile actuale mai este adoptarea euro o opţiune pentru România, având în vedere că zona euro se luptă să supravieţuiască?

România a intrat în UE în 2007, iar prin tratatul semnat se obligă să adopte moneda euro. Aşadar, România nu are opţiunea de a nu adopta euro ci doar de a amâna momentul. Din punctul de vedere al zonei euro condiţiile de aderare sunt foarte clare şi ele sunt stipulate în Tratatul de la Maastricht, criteriile de aderare fiind împărţite în criterii monetare şi criterii fiscale. Criteriile de convergenţă de la Maastricht sunt criterii care în viziunea liderilor zonei euro caracterizează o economie „sănătoasă”: rată scăzută a inflaţiei, finanţe publice sănătoase şi o rată de schimb stabilă. În cazul în care criteriile sunt îndeplinite, se poate presupune că economia ar putea adopta moneda unică. Conformitatea cu criteriile ar trebui să asigure, dar după cum ştim acum nu reprezintă o garanţie, faptul că economia va rămâne competitivă după aderarea la Uniunea Monetară, şi că nu va fi o povară pentru alte state membre. Realitatea a demonstrat că lucrurile stau altfel.

Criteriu

Situţia criteriu în România
1)Deficit bugetar Maxim 3% din PIB Îndeplinit (doar pe cash)
2)Datorie publică Maxim 60% din PIB Îndeplinit
3)Rata inflaţiei 1.8%+1.5%=3.3% (2011) Nu încă, pentru 2011=5.8%
4)Dobânzi nominale pe termen lung (10 ani) 2.4%+2%=4.4% Nu încă, pentru 2011=7%
5)Cursul de schimb 2 ani ERM II fără devalorizare

România şi gradul de îndeplinire a criteriilor de la Maastricht

1) Ce spune teoria despre aderarea la zona euro…

a) Ce ne aduce?

Cel mai vehiculat beneficiu pentru aderarea la zona euro este eliminarea costurilor de tranzacţie atât pentru companii, cât şi pentru persoane fizice. Eliminarea acestor costuri ar trebui să contribuie la creşterea productivităţii totale a factorilor de producţie. Aceste costuri pot fi împărţite în două grupuri. Primul grup cuprinde costurile financiare care însoţesc operaţiuni de schimb valutar şi costurile de acoperire a riscului derivat din volatiliatea ratei de schimb. Al doilea grup include costurile administrative (costuri in-house) suportate de companii, ca urmare a alocării de resurse pentru activităţile legate de operaţiuni de schimb valutar (personal specializat în tranzacţionarea, înregistrarea şi vinderea de produse care au la bază cursul valutar). Un calcul exact al acestor costuri pentru societate nu este foarte uşor. În plus, acest cost suportat direct sau indirect de marea parte a societăţii reprezintă un beneficiu pentru sistemul financiar bancar. Totuşi, există trei metode de calcul al acestui cost prezentate în literatura de specialitate. O metodă de a calcula costurile financiare pentru societate are la bază veniturile băncilor din operaţiuni de schimb valutar. O altă metodă de estimare a costurilor financiare este de a folosi informaţii cu privire la costurile diferitelor tipuri de operaţiuni de schimb valutar şi de mărimea şi numărul de tranzacţii încheiate. A treia metodă de estimare a costurilor financiare utilizează date din balanţa de plăţi a ţării, precum şi estimări ale experţilor şi informaţii de la dealerii de schimb valutar.

După cum se poate observa, aceste costuri sunt abordate din punctul de vedere al companiilor şi al persoanelor fizice, dar nu şi din cel al băncilor. Pierderea veniturilor din tranzacţii valutare poate duce la concedierea personalului specializat în acest domeniu. Mai mult, reducerea veniturilor poate să ducă chiar la închiderea unor instituţii din sistemul bancar. Nu există informaţii publice, dar băncile încă se bazează pe tranzacţiile valutare în numele clienţilor pentru veniturile din trezorerie. În plus, trebuie remarcat faptul că în urma aderării la zona euro doar costurile de tranzacţie cu privire la rata de schimb leu / euro vor fi eliminate, în timp ce costurile care stau la baza tranzacţiilor care implică alte valute vor rămâne. Ne referim aici în primul rând la acele tranzacţii care sunt decontate în USD. Este de subliniat faptul că impactul determinat de eliminarea costurilor de tranzacţie asupra PIB-ului depinde de capacitatea economiei de a muta resursele de muncă şi de capital, care până acum au fost angajate în desfăşurarea operaţiunilor de schimb valutar, spre alte arii de activitate.

Un alt beneficiu identificat este acela de eliminare a costului presupus de gestionarea riscului cursului de schimb. Ca urmare, ar trebui ca ratele dobânzilor pe piaţa internă să scadă, iar reducerea costurilor de capital ar trebui să conducă la o creştere a investiţiilor interne.

Nu în ultimul rând, calitatea de membru în Uniunea Monetară şi eliminarea corespunzătoare a costurilor de tranzacţie şi a riscurilor cursului de schimb ar contribui, pe termen lung, la extinderea comerţului exterior dintre România şi zona euro. Acest lucru ar trebui să atragă după sine creşterea investiţiilor şi îmbunătăţirea productivităţii asociate cu un aflux de noi tehnologii.

 b) Ce ne costă?

Mai mult decât orice criza globală a scos la suprafaţă importanţa costurilor pe care trebuie să le suporte o societate după aderarea la zona euro. Cel mai important cost şi cu implicaţii pe care abia acum începem să le înţelegem provine din pierderea politicii monetare proprii. Odată cu adoptarea euro, politica monetară care stabileşte dobânzile de pe piaţa monetară va fi implementată de Banca Centrală Europeană (BCE) fără să ia în considerare anumite particularităţi ale unei economii sau ale alteia. În plus, aderarea la zona euro presupune pierderea funcţiei de stabilizator pe care rata de schimb liberă o poate avea pentru economie. O rată de schimb care este determinată de piaţă poate prelua din tensiunile acumulate în economie. De exemplu, atunci când economia creşte peste potenţial, rata de schimb se va aprecia ducând la o competitivitate mai mică a economiei şi o temperare a ritmului de creştere.

Pe de altă parte, când economia a suferit un şoc negativ al cererii şi produsul intern scade, valuta proprie se va deprecia crescând competitivitatea prin intermediul preţului mai mic al exporturilor şi trăgând, astfel, economia în sus. Intrarea într-o uniune monetară şi renunţarea la politica monetară autonomă aduce în prim-plan problema legată de flexibilitatea pieţei forţei de muncă. După aderarea la zona euro, ajustarea salariului real, sau libera circulaţie a forţei de muncă, va deveni singurul mecanism, în afară de politica fiscală, care pot atenua efectele negative ale unor şocuri asupra cererii agregate. Să luăm un exemplu practic în care apare un şoc negativ asimetric, concentrat pe o singură ţară sau o regiune în interiorul zonei euro. Ca urmare, regiunea suferă o scădere a cererii, o reducere a producţiei şi a ocupării forţei de muncă. În cazul în care factorii de producţie, forţa de muncă şi capitalul, sunt suficient de mobili, mişcarea lor dintr-o ţară ce a suferit un şoc negativ la nivelul cererii într-o ţară care are o creştere a cererii ar putea permite o revenire la echilibru macroeconomic în ambele ţări şi o reducere a creşterii şomajului. Cu toate acestea, eficienţa practică a acestui mecanism este limitată, în primul rând, de mobilitatea scăzută a capitalului de producţie şi de cea a forţei de muncă – unde pe lângă limitele insituţionale există şi bariere de limbă şi de cultură.

Pentru România, chiar şi la 5 ani după aderare, forţa de muncă nu poate să circule liber în toate ţările din UE. În această situaţie, de mobilitate limitată a forţei de muncă, efectele negative ale şocurilor asimetrice pot fi diminuate, în principal, prin ajustări ale salarialului real. Dar piaţa românească a muncii nu are un mecanism care să funcţioneze în direcţia atenuării efectelor negative ale şocurilor asimetrice. Ca în orice economie cu o istorie recentă marcată de comunism există o rigiditate naturală a salariilor reale. Prin urmare, eliminarea monedei naţionale şi renunţarea la politica monetară poate duce la creşterea şomajului şi scăderea veniturilor într-o economie cu salarii rigide şi lovită de un şoc similar celui din 2008 – retragerea capitalurilor pe termen scurt. În lipsa politicii monetare, politica fiscală trebuie să preia rolul de stabilizator în economie.

2) Ce ne arată experienţa unor ţări cu structură similară, dar totuşi mult mai performante…

În momentul evaluării costului de abandonare a politicii monetare autonome vulnerabilitatea ţării la şocurile asimetrice este de o importanţă majoră. Evaluarea acestei vulnerabilităţi este influenţată de modul în care ciclurile de afaceri din ţara în cauză şi restul uniunii monetare sunt sincronizate. În cazul în care ciclurile de afaceri sunt convergente, şocurile asimetrice sunt relativ mai puţin frecvente. În aceste condiţii, necesitatea menţinerii unei rate de schimb flexibile care să permită o ajustare automată a economiei după ce aceasta a fost afectată de şocuri pe canalul cererii externe este mai mică. Gradul de integrare economică între ţări, în special integrarea comercială, este un factor-cheie care afectează gradul de convergenţă. Cu cât relaţiile comerciale dintre state sunt mai puternice, cu atât mai mare este convergenţa. Acest lucru contribuie la o creştere în aliniere a ciclurilor de afaceri. În cazul ţării noastre 70% din comerţul exterior se efectuează cu ţări membre ale Uniunii Europene.

Din păcate, România are o balanţă comercială pe deficit în relaţia cu UE şi zona euro – importă mai mult decât exportă. Teoretic aderarea la zona euro ar trebui să conducă la creşterea volumului exporturilor către această zonă. Dar, cum competitivitatea produselor româneşti nu ar mai putea fi îmbunătăţită printr-un curs de schimb depreciat, ar fi nevoie de o industrie a exporturilor mult mai productivă. În primă fază, dacă această industrie nu este restructurată există riscul ca exporturile României către statele din zona euro să scadă după aderarea la UEM. Experienţa ţărilor din zona euro arată că este foarte greu să treci din postura de importator net în cea de exportator net odată cu intrarea în UEM. Chiar şi după 11 ani, ţările care au intrat în zona euro cu o balanţă comercială indicând un deficit în relaţia cu statele din această zonă, nu au putut să schimbe situaţia. Din contră, în ultimii ani lucrurile s-au înrăutăţit pentru acestea.

Până în 2008 pierderea independenţei monetare cât şi a propriei valute erau analizate prin prisma reducerii costurilor de tranzacţionare şi a scăderii dobânzilor nominale. Nu se înţelegea în acel moment că aceste beneficii pot fi eliminate de existenţa anumitor rigidităţi dintr-o economie. În plus, s-a dovedit că majoritatea beneficiilor prezentate în favoarea adoptării monedei unice erau foarte nocive pentru un anumit tip de ţări.

Statele membre care se confruntă astăzi cu probleme majore în interiorul zonei euro sunt toate ţări care au îndeplinit condiţiile stipulate în Tratatul de la Maastricht. Şi totuşi, Grecia a intrat în faliment iar Portugalia, Irlanda, Spania şi Italia sunt într-o situaţie din ce în ce mai dificilă – în această ordine. Astfel, simpla îndeplinire a condiţiilor Tratatului de la Maastricht nu garantează o dezvoltare sustenabilă în cadrul Uniunii Economice şi Monetare.

În acelaşi timp există şi state care au beneficiat major de pe urma adoptării monedei unice. Pentru a avea o imagine cât mai corectă a „vieţii după aderare” România trebuie să înţeleagă ce tip de economie are: mai aproape de grupul ţărilor PIIGS sau mai aproape de cea a Germaniei, Olandei sau a Austriei. Experienţa ţărilor din grupul PIIGS este mult mai relevantă pentru România decât cea a statelor baltice, Cehia, Slovenia sau Slovacia, pentru că primele au avut parte de un întreg ciclu economic în interiorul zonei euro.

O asumpţie majoră a zonei euro a fost aceea că ţările cu productivitate redusă vor converge către cele cu productivitate mare în interiorul UEM. Astăzi realitatea a demonstrat că această teorie a convergenţei reale nu funcţionează. Acest lucru s-a datorat în principal ritmului de creştere al salariilor nominale diferit de la o ţară la alta. Pentru ţările din grupul PIIGS aderarea la zona euro a accelerat unele probleme mai vechi. Un prim exemplu, costul forţei de muncă pe angajat a crescut cel mai rapid exact în acele ţări care astăzi au probleme de competitivitate. Numai în Germania aceste costuri au crescut sub media UE27. Aceeaşi tendinţă, cu excepţia Irlandei, se observă şi în cazul indicatorilor de productivitate, atât pe angajat cât şi pe oră. Intrarea în zona euro nu a dus la o creştere a productivităţii pentru ţările mai puţin competitive precum Grecia şi Portugalia. Acest lucru se datorează în mare parte creşterii salariilor nominale mult mai rapid în aceste ţări decât în restul ţărilor din zona euro.

Considerând aceeaşi parametrii vedem că România este astăzi într-o situaţie mult mai precară decât erau ţările PIIGS la momentul aderării lor la zona euro. Astfel, România are mult mai multe ajustări de făcut, în afara celor nominale, care sunt mult mai dureroase pentru economie şi necesită mult mai mult timp. România trebuie să devină competitivă pentru a se dezvolta în interiorul zonei euro iar pentru aceasta trebuie să crească productivitatea, atât a forţei de muncă cât şi a capitalului.

În primul rând, in România costul cu forţa de muncă pe angajat este mai mare decât media UE şi, în loc să se apropie de cel al Germaniei sau de media UE, continuă să crească. Anii de criză economică nu au afectat cu nimic acest cost, deşi pentru ţările din PIIGS el a cunoscut o diminuare agresivă de la maximul atins în 2008.

În al doilea rând, semnalele date de indicatorii de productivitate nu sunt încurajatori. Cum este normal, România a avut un ritm de creştere al productivităţii mare până în 2008. La un an după intrarea în UE, creşterea productivităţii s-a oprit şi chiar a început să scadă. O parte a acestei dinamici poate fi explicată de accelerarea costului cu forţa de muncă în 2007 şi 2008, cost ce a continuat să crească şi în 2009-2010, deşi la o rată mai scăzută, în timp ce PIB-ul a cunoscut o rată de creştere negativă pentru aceeaşi perioadă.

3) Concluzii

Pentru a putea adera la zona euro România trebuie să îndeplinească aşa numitele criterii de convergenţă nominală stipulate în Tratatul de la Maastricht. Teoretic există şanse mari ca acestea să fie îndeplinite la sfârşitul lui 2012 pentru ca România să intre în sistemul ERM II la începutul lui 2013 şi să adopte moneda euro în 2015. În acelaşi timp este imposibil pentru ţara noastră să reducă din decalajul faţă de statele din zona euro în ceea ce priveşte competitivitatea. Adoptarea monedei euro în 2015 ar pune economia României în competiţie cu celelalte ţări din zona euro, ea pornind dintr-o poziţie mult mai dificilă decât cea în care au fost ţările PIIGS. În această situaţie România va fi forţată ori să se restructureze foarte rapid, ceea ce va însemna şomaj şi creştere economică redusă, ori să acumuleze dezechilibre de genul celor văzute la ţările PIIGS: creşterea deficitelor externe şi a datoriei publice. Chiar şi în cazul acumulării de deficite şi datorie publică, aşa cum am văzut în cazul PIIGS, la un moment dat tot este nevoie de o restructurare reală a economiei pentru a creşte competitivitatea.

Experienţa ţărilor PIIGS a arătat că restructurarea reală a economiei în interiorul zonei euro este bruscă şi cu costuri foarte mari – şomaj, scăderea producţiei. În acelaşi timp, tot experienţa acestora, dar mai ales a Greciei, arată că recuperarea după o asemenea restructurare este lentă, mult mai lentă decât dacă ţara ar fi parcurs această perioadă în afara zonei euro. După recentul faliment cele mai optimiste scenarii nu dau şanse Greciei de a reveni la creşterea medie a perioadei 1980-2007 (2.1%) mai devreme de 2020.

România s-a angajat ferm ca la un moment dat să adopte moneda unică europeană şi în această privinţă nu are de ales. Dar poate să aleagă momentul cel mai bun de aderare la zona euro. Din punct de vedere al parametrilor nominali acesta pare a fi 2015. Din punct de vedere al convergenţei reale şi al costului pe care aceasta îl presupune, o dată mai realistă ar fi după 2020. În acest fel avem şansa să beneficiem din plin de următoarea perioadă de creştere economică în afara zonei euro şi, în acelaşi timp, să se restructureze economia. Altfel, există riscul ca în perioada de boom să acumulăm aceleaşi dezechilbre pe care le-am văzut în cazul PIIGS şi în perioada de ajustare România să fie exact unde sunt astăzi Grecia şi Portugalia.

autor: Florin Cîţu (Raport: Euro, mai devreme sau mai târziu)

sursa: Societatea Academică din România

(Visited 452 times, 1 visits today)

1 COMMENT

  1. Calaii lumii nu au avut prea mult de tras cu populatia Romaniei, pt ca majoritatea romanilor au vrut intrarea in marea mafie UE,lucru placut criminalilor economici,guvernantilor pe masura,sacalilor straini,dand posibilitatea tupeului maghiar,facilitarea emigrarii moldovenilor rusificati in UE cu ajutorul „fratesc” al romanilor si invers.
    Lumea si noua ordine mondiala ,ORICUM va incerca sa mutileze harta Romaniei, incepand cu distrugerea traiului TUTUROR cetatenilor romani.(vedem deja cu toti ,situatia disperata precara a romanilor).
    Darrr,ce este mai grav ,faptul ca religia occidentala cu toate efectele ei acumulate in istoria ei ,care a adus lumea si o va duce catre lipsa de Dumnezeu,si-a bagat tentaculele diavolesti cu acoperire politica intr-o tara ca Romania ,simpla ,curata,cu o istorie dureroasa,cu un popor care ERA mereu vesel si primitor,cu natura lasata asa cum ne-a lasat-o Dumnezeu,fara a o transforma in afacere,cu duhovnicii nostri si cu tot ceea ce ne-a lasat Dumnezeu ,ORTODOXIA.
    Toate astea deja le simtim fiecare dintre noi,cei de bun simt si recunostinta pt istoria ortodoxa ale acestor meleaguri strabune.
    Din pacate vedem fff multe contraziceri chiar si pe acest site,mai ales cand este vorba despre istorie,chiar si la subiectul legat despre daci si romani.
    Ii vad pe fff multi aici care spun ca lupta pt adevarul istoric,iar cand unii isi lauda PE DREPT stramosii pe care alte popoare NU I-A AVUT,sar in sus spunand ca ne place mai mult sa ne ridicam in slavi domnitorii mai mult decat faptul istoric in sine.
    De fapt chiar ei dau apa la moara celor care si-au permis sa scuipe si sa minta pe seama istoriei noastre.
    Asa se-ntampla cand nu impui respect fata de tara si istorie ,in fata strainilor.
    Ne mai surprinde pretentiile strainilor in tara noastra,calcand in picioare pe pieptul romanilor de bun simt ???
    Vad prin intermediul TV-ului international,stiri TAMPITE si IDIOATE,despre viata mondena a golanilor la cravata si viata pagana a prostituatelor ajunse vedete intr-o tara ORTODOXA,iar poporul lasa impresia ca HABAR NU ARE CE-L ASTEAPTA.
    Acceptarea minciunii si dezinformarii ,prin letargia asta devenita nationala PE FATA,va duce la destramarea Romaniei.
    Vad pe zi ce trece o indiferenta a populatiei,parca o acceptare premeditata chiar de pe vremea lui iliescu,de ca si cum oamenii s-ar imparti in doua tabere,cei care spun ca nu mai este nimic de facut,iar ceilalti se zbat ca noi prin scris ,iar prin fapte mai mult sau mai putin ,dar niciodata IMPREUNA.
    Mai are vreun sens sa mai discutam despre euro?,despre motivele pe care le-au inventat apusenii ,pt a ne conditiona traiul in tara nostra ???
    Vorbe ,vorbe,vorbe,subiecte pt a motiva traiul de rahat din Romania,de ca si cum i-ar mai consola ceva pe romani.
    „in acest fel avem sansa sa beneficiem din plin s.a.m.d….”
    Daca cineva ar fi lasat in pace Romania,aceste subiecte (ca frectia la piciorul de lemn),ar fi avut valoare ,pt ca Romania avea deja resulsele ei si puterea economica necesara pt a nu mai fi nevoie sa intre in „paradisul” european.
    Acum este mai bine???
    Romania a fost ADEMENITA prin constrangerea populatiei de a ceda,fiind distrusa sistematic pe toate fronturile,iar atentia romanilor prin intermediul mass-mediei a fost eviata tot timpul ,mutiland pe fata deja tot ceea ce mai inseamna TRAI in Romania.
    Mersi!,au distrus Romania,au saracit-o,au bagat-o in datorii,apoi au bagat-o in UE(fara euro)iar acum avem nevoie de indicatiile lor,asteptand pana in 2015.
    Stau si ma intreb,cat mai poate poporul asta sa mai aibe rabdare ???PANA CAND???
    TOT CEEA CE SE-NTAMPLA IN ROMANIA ,NIMIC NU ESTE A BUNA!!!

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.