Panait Istrati (1884-1935). Scriitor român de limbă franceză – peregrin prin lume

Un important critic român contemporan, profesorul Mihai Ungheanu, afirma: „Panait Istrati este singurul scriitor român de reală faimă universală, care tratează teme româneşti în limbă străină, gândind româneşte. A scris în limba franceză, fiind tradus în numeroase alte limbi, între care şi în româneşte. Pentru a-şi sublima apartenenţa la România şi la limba română, Panait Istrati şi-a tradus singur câteva cărţi în limba maternă, mărturisind, indirect, prin gestul său că vrea să aparţină literaturii române. A declarat-o însă şi direct. Nici o istorie literară românească nu l-a inclus însă între scriitorii români, deşi a avut şi câţiva urmaşi literari care l-au idolatrizat”.

De timpuriu, datorită condiţiilor precare de existenţă, s-a antrenat şi în mişcarea contestatară. A devenit astfel unul dintre militanţii mişcării sindicale din România încă dinainte de 1910. Deja din anul 1907 a început să se manifeste în presa muncitorească. Pentru activitatea sa contestatară, în anul 1909, a fost arestat şi închis la Văcăreşti. A fost apoi delegat la congresul din anul 1910 de constituire a Partidului Social-Democrat.

Tot atunci au început peregrinările sale prin lume. Înainte de 1910 în atenţia sa a stat mirifica lume a Orientului Apropiat. A străbătut Grecia ajungând şi stând o vreme la Muntele Athos. Între 1909 şi 1913 a călătorit de mai multe ori în Egipt, unde a stat perioade diferite.

La sfârşitul anului 1913 s-a aflat timp de mai multe luni în capitala Franţei de unde a revenit apoi pentru puţină vreme acasă. În martie 1916 părăsea din nou ţara, aflându-se peste hotare în timpul războiului reîntregirii şi în primii ani de existenţă a României Mari.

Mai întâi s-a stabilit pentru o vreme în Elveţia, într-un mic sat. Acolo se pare că s-a ocupat, după o metodă originală, cu învăţarea limbii franceze în care avea ulterior să-şi scrie întreaga sa operă literară. Următorii ani i-a petrecut în ţara cantoanelor îndeletnicindu-se cu diverse meserii precum: zugrav, crescător de animale etc.

După terminarea războiului a trecut în Franţa, trăind o vreme la Nisa unde, la începutul lui ianuarie 1921, când avea 36 de ani, a încercat să se sinucidă. A supravieţuit actului disperat, a intrat în corespondenţă cu Romain Rolland care l-a şi ajutat să publice primul său roman, “Kira Kiralina” care l-a şi făcut apoi celebru. Următorul deceniu al existenţei sale l-a petrecut în principal în spaţiul francez, mai cu seamă la Paris.

Panait Istrati a debutat târziu, când avea aproape 40 de ani. A dobândit imediat un succes universal. În anii următori cărţile sale s-au succedat cu repeziciune. La Paris, la Editura Rieder, între 1924 şi 1931 a publicat nu mai puţin de 15 cărţi, de fapt cele mai reprezentative ale creaţiei sale: “Kira Kiralina”, “Unchiul Anghel”, “Domniţa din Slagov”, “Haiducii”, “Ciulinii Bărăganului”, “Codin” etc. În paralel a fost prezent în publicistică, în special în Franţa, dar şi în România. Acasă la el a dobândit de timpuriu faima şi porecla de “Gorki al Balcanilor”.

După o absenţă de 10 ani, în toamna anului 1925, pentru puţină vreme, scriitorul îşi revede ţara după care pleacă din nou la Paris. În capitala Franţei, Panait Istrati a fost atras de idealul comunist, cominterist. A fost influenţat în aceasta şi de Cristian Racovski, fost fruntaş al mişcării socialiste din România, pe care Istrati îl cunoscuse în tinereţe ca militant în ţară şi care era atunci ambasadorul sovietic pe malurile Senei.

La invitaţia guvernului sovietic de a participa la aniversarea unui deceniu de la preluarea puterii de către bolşevici, Panait Istrati a plecat în Rusia Sovietică împreună cu prietenul său Racovski, ajungând la 20 octombrie 1927 în URSS. A rămas acolo aproape un an şi jumătate până în primăvara anului 1929. A asistat la tradiţionala paradă din Piaţa Roşie şi apoi împreună cu prietenul său N. Kazantzakis a străbătut o bună parte a spaţiului sovietic de la Petersburg în Caucaz ajungând chiar şi dincolo de cercul polar şi chiar în aşa numita Republică Sovietică Socialistă Autonomă Moldovenească, unde s-a întâlnit cu o serie de români, inclusiv foşti militanţi ai mişcării socialiste sau comuniste (dr. Ecaterina Arbore, Ion Dic Dicescu, David Fabian etc.), care aleseseră soluţia emigrării în spaţiul sovietic. Mai multe săptămâni a făcut o întrerupere a periplului său sovietic aflându-se în Grecia unde a şi fost inculpat pentru agitaţie comunistă.

Luni de zile a avut ocazia să cunoască realităţile Rusiei sovietice şi nu imaginea propagandistică a acesteia. A suferit o mare deziluzie la cunoaşterea adevărului. Cele văzute şi trăite în URSS l-au impresionat profund. Astfel că a scris lucrarea “Spovedanie pentru învinşi” – o denunţare zguduitoare a realităţilor sovietice. Împreună cu o serie de colaboratori din spaţiul francez a redactat o amplă lucrare, trilogia “Către o altă flacără”.

Atunci Cominternul a dezlănţuit împotriva sa, în întreaga Europă, o amplă campanie propagandistică împotriva pedoariei pentru adevăr pe care a făcut-o acest om cu puţină vreme înainte de moartea sa. Ultimii ani de viaţă şi i-a petrecut între România şi Franţa, denunţând în egală măsură cele două totalitarisme aflate atunci în plină ascensiune: fascismul şi comunismul (parţial, opiniile sale au fost adunate recent în volumul “Cruciada mea sau a noastră”).

Panait Istrati a fost românul şi europeanul care s-a despărţit de comunism. Încheiem cu aprecierile aceluiaşi critic Mihai Ungheanu: “Dimensiunea umană şi scriitoricească a lui Panait Istarti este excepţională. Timpul l-a confirmat pe deplin ca scriitor şi ca demascator al comunismului. Fostul hamal socialist de la Brăila a devenit hârtia de turnesol a autenticităţii politice a Moscovei şi Parisului. Panait Istrati a fost un Soljeniţîn înainte de Soljeniţîn”. (autor: prof. Cezar Dobre, sursa: Puterea.ro)