Să nu mă uiţi copile!…

Să nu mă uiţi copile!…

by -
0 436

 Să nu mă uiţi copile!…
Aşa cum sunt, luptată’n ani şi frământată din Carpaţi până la Dunărea bătrână şi Marea cea Mare; aşa cum mă ştii, caldă la soaptă şi parfumată a grâu copt în roata de soare generos, cu praful drumurilor mele şi ascunsul codrilor tăinuşi, cu privirea dreaptă şi limpede în zările de pe Omul meu înalt cât lumea. Aşa cum sunt, cu primăveri surâzătoare în lacrimi de ploaie stropită din belşugul înaltului meu mai albastru ca albastrul, cu fructe în pârg sş fete frumoase svâcnite în lumină, cu toate tăriile încruntate şi cumplită la mânie, cu pieptul sfârtecat de ani şi ani de suferinţi, cuminte în gânduri bune…
Să nu îmi uiţi nici geamătul surd când strig că mă doare, nici pumnul de fulger zdrobit în crestetul hoţului ce fură pământ sfânt cuprins în fruntariile-mi hărăzite dintotdeauna de Cel de Sus, să ţii minte şi lacrima de mamă cu pruncul adormit la sânul rece secat şi jalea de pe drumul fără de întors unde odihnesc cei mai dragi ca lumina ochilor de-acum stinşi de-atâta plâns.
Din creştet înfricoşat de stâncă şi pân’ la poale’n ţărână să mă ţii minte, Copile, aşa cum sunt, doinită’n verdele proaspăt al frunzelor de ciobani stăpâni de Mioriţe călătoare, scăldată’n flori de tei şi bani din aurul dimineţii noului mereu mişcător, purtată’n arme drepte aducătoare de pieire.
Moarte hoţilor de drumuri si cărări, acelora ce se ascund mişelnic cu pumnii plini de minciună şi cu gânduri mai negre ca potecile ce atin frunzişul ascuns de lumină!
Moarte celor ce cu gură de miere varsă venin, celor ce fug ca să ascundă sub pământ binecuvântat de Domnul, comori ce nu sunt ale lor, să astupe cu tărână guri care mai vorbesc încă si ochi care strigă mai tare ca strigătul strigat!
Să nu uiţi asta Copile!…
Şi să nu uiţi nici scrâncetul de prunc în copaie şi nici agonia ostaşului pe moarte în noaptea asaltului; să nu uiţi pe bunicii care au murit pentru soarele tău de azi, pentru lumina sufletului liber în respiraţia sa spre ce va să vină, pentru svâcnetul nostru spre mai sus, mai departe, mai înalt în spirala timpului care nu iartă.
Să nu le uiţi Copile, iar pe mine păstrează-mă în lada ta de zestre de vorbire românească, în istoria lui Mircea şi Ştefan Vodă, în virtutea lui Mihai Viteazul şi smerenia lui Alexandru cel Bun, în jertfa Brâncovenilor ţi nebunia războinică a lui Vlad Dracul în rugile tale de seară şi de dimineaţă către Dumnezeul cel Drept. Iar atunci vei fi răsplătit de El cu har.
Iar pe mine, ţine-mă minte aşa cum sunt şi cum am fost întotdeauna, mereu a ta jertfită Mumă Românie.

Delia Lucaciu (miscarea.net)

(Visited 66 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.