Nicolae Popovici – un adevărat episcop

Nicolae Popovici – un adevărat episcop

by -
3 735

Foaie Națională susține canonizarea, sub numele de „Sfântul  Ierarh Martir Nicolae al Oradei”, a vestitului și mult-pătimitorului episcop Nicolae Popovici. El este unul din sfinții din prigoanele comuniste și vrednic este de toată dragostea și cinstirea noastră.

Procesiune stranie

Deşi pare mai degrabă o viziune halucinantă din vreun roman de-al lui Kafka, relatarea ce urmează aparţine episcopului Nicolae Popovici şi redă o întâmplare reală pe care ierarhul-martir a trăit-o în 1950, după ce a fost destituit de la conducerea eparhiei Oradiei. Încercând să-şi ia din sediul episcopiei câteva lucruri personale într-un geamantan, a fost bruscat de omul de serviciu, care devenise sub regimul drăcesc instaurat în acei ani în România mai puternic decât arhiereul: „Lupta s-a dat o vreme în birou, apoi de-a lungul holului […]. Această luptă, extrem de încordată, s-a soldat cu spargerea unui geam la un dulap de perete, cu zgârierea peretelui din hol şi cu lovirea braţului meu drept, care şi acum poartă urma vânătăii”, mărturiseşte episcopul. Atunci Nicolae Popovici a solicitat ajutorul Miliţiei, dar aghiotantul sosit la faţa locului a primit ordin să îl ajute pe agresor, nu pe ierarh. Aşa că i-a luat geamantanul şi a pornit spre maşina Miliţiei, un Willis de epocă, şi a demarat în viteză. Însă episcopul Nicolae Popovici nu a renunţat aşa uşor: „Într-o clipă m-am aşezat cu piciorul stâng pe aripa maşinii, iar cu mâinile m-am ţinut de capotă, ca să nu cad. Maşina a pornit brusc, dar nu spre Miliţie. A făcut înconjurul parcului, în jurul căruia sunt înşiruite Penitenciarul, Prefectura, Baroul avocaţilor, Palatul de justiţie, Banca de Stat, şi a revenit aproape de locul de unde a pornit.” Totul se petrecea în văzul oamenilor ieşiţi la plimbare, într-o sâmbătă seara, pe la orele 20. Această „procesiune” stranie, în care episcopul era purtat pe aripa maşinii Miliţiei, făcând înconjurul parcului central din Oradea, parcă pentru a-şi lua rămas bun de la credincioşii săi şi de la oraşul pe care l-a păstorit vreme de 15 ani, va rămâne cu siguranţă una emblematică pentru coşmarul absurd cunoscut în România sub numele de comunism.

Drumuri cu cruci

Episcopul Nicolae Popovici de la Oradea s-a născut la 29 ianuarie 1903 la Biertan, judeţul Sibiu. Şcoala primară a făcut-o în satul natal. După terminarea claselor I – V la liceul din Dumbrăveni, s-a înscris la Şcoala Normală „Andrei Şaguna” din Sibiu, unde a obţinut diploma de învăţător.         A continuat apoi studiile liceale la Braşov. Studiile teologice le-a început la Academia teologică din Sibiu, apoi la Cernăuţi, unde şi-a luat doctoratul. A continuat cu studii de specializare în Teologie dogmatică şi Filozofie la Universităţi din Atena, München, Tübingen, Leipzig şi Breslau. Între 1932-1936 a fost profesor de dogmatică la Academia teologică din Sibiu.

La 28 aprilie 1936, congresul bisericesc l-a ales episcop titular al Oradiei, aceasta în urma cererii stăruitoare a Prea Sfinţitului Roman al Oradiei, care l-a ales ca urmaş pe vrednicul părinte Nicolae Popovici. Hirotonia întru arhiereu a avut loc la Rusalii în anul 1936, iar instalarea s-a făcut în Biserica cu Lună, la 28 iunie a aceluiaşi an. A fost ales episcop la vârsta de 33 de ani. În cuvântarea pe care a ţinut-o la Oradea, cu prilejul instalării, episcopul Nicolae Popovici spunea: „Mă găsesc la începutul unui drum pe care-l văd presărat nu cu flori şi trandafiri, ci cu cruci”. Erau cuvinte profetice, pentru că după numai câţiva ani a fost expulzat de hortyşti într-un vagon de vite, iar mai târziu, sub ocupaţia comunistă, a fost înlăturat din scaun şi trimis în surghiun la Mănăstirea Cheia, unde a murit în condiţii neclare.

Între numeroasele luări de poziţie pentru care a fost prigonit, la 1 ianuarie 1950, la Sfârşitul Sfintei Liturghii, în faţa mulţimii de credincioşi aflaţi în catedrală, a condamnat nedreptăţile ce se făceau în ţară: oameni întemniţaţi, deportaţi, împuşcaţi etc. Când i s-a cerut să fie mai prudent, a răspuns: „credincioşii aşteaptă îmbărbătare şi mângâiere”.

Reala procesiune

În ziua de Paşti din acelaşi an, neînfricatul mărturisitor al dreptei credinţe spunea: „Iisus Hristos a fost înconjurat de duşmani recrutaţi din jurul său şi de către autorităţile militare, care l-au urmărit până la moarte, iar după moarte a fost păzit de soldaţi înarmaţi, care în faţa adevărului au căzut cu faţa la pământ, pentru că adevărului nimeni nu-i poate sta împotrivă. Ucenicii lui Hristos pentru dreptate şi pentru credinţă au fost schingiuiţi, batjocoriţi, au fost supuşi persecuţiilor şi restricţiilor fixate de legile din acele timpuri, ba unii chiar omorâţi. După cum în trecut Biserica a ieşit învingătoare, după cum Iisus a îngropat pe toţi duşmanii Săi, tot aşa Biserica va îngropa pe toţi aceia care vor lupta împotriva ei […] Luptaţi pentru apărarea credinţei lui Hristos. Luptaţi pentru apărarea Bisericii Lui. Nu vă temeţi, nu fiţi vânzători şi trădători ai lui Iisus, iubiţi-L pe Iisus. Cine îl iubeşte pe Iisus suferă pentru El şi nu se teme de nimic”. Într-adevăr, episcopul ortodox de la Oradea l-a iubit pe Hristos şi a pătimit neînfricat pentru El. La scurtă vreme după aceste cuvântări a fost destituit şi trimis cu domiciliu obligatoriu la Mănăstirea Cheia.

Distinsul părinte profesor Ilie Moldovan de la Sibiu îşi aminteşte că l-a vizitat la Mănăstirea Cheia. Episcopul-martir i-a mărturisit atunci că a fost otrăvit de două ori şi i-a cerut să îi transmită stareţului de la Sâmbăta – părintelui Dinu, fostul vicar al episcopului Nicolae Popovici – că aşteaptă să îl scoată într-un fel de acolo.

A trecut la cele veşnice la numai 57 de ani, la 20 octombrie 1960. Timp de 32 de ani s-a odihnit la Biertan, în satul natal. La 20 august 1992 a fost deshumat şi mutat în „biserica cu lună” din Oradea. De data aceasta, locuitorii oraşului au putut vedea din nou o procesiune în care era purtat episcopul-martir, dar acum nu mai era pe scara exterioară a unei maşini de Miliţiei, ci într-o procesiune solemnă: sicriul în care i se aflau osemintele era învelit în tricolor şi purtat pe un afet de tun, aşa cum se cuvine eroilor, apoi a fost aşezat în biserică, spre a se odihni până la a doua venire a lui Hristos.

Vasile Manea, http://patriaonline.ro

(Visited 222 times, 1 visits today)

3 COMMENTS

  1. Many great Romanian hierarchs of the 19th and 20th centuries, unfortunately, are not well known by the entire Orthodox Church. Perhaps the greatest Romanian Hierarch of the 20th Century, Metropolitan Visarion (Puiu), should also be considered for glorification as a Saint of the Holy Church.

  2. Doamne Miluieste! Facem o recapitulare a ISTORIEI. Mult PATIMITORII EPISCOPI AI ORADIEI BIHORULUI SI SALAJULUI,din acele VREMI si ale NOASTRE; ROMAN CIOROGARIU,NICOLAE POPOVICIU (cu =u= sau fara ?)VALERIAN ZAHARIA,VASILE COMAN si cel din ZILELE MELE IOAN MIHALTAN( care-si doarme senin somnul la OHABA ). Milostivul si Bunul nostru DUMNEZEU SI TOTI SFINTII SA NE IERTE PE NOI .29 septembrie ,ZIUA PARINTELUI ARSENIE BOCA,Anul Domnului 2011.Am scris si pling eu VIORICA.

  3. Dumnezeu sa-l ia in paza si grija lui pe ostasul Domnului,care cit a trait pe pamint, na precupetit nimic pentru adevarata Credinta in Hristos! Si sa jertfit si a patimit pentru oameni,aratindu-le drumul spre mintuire si spre adevarata Credinta Stramoseasca in Eparhia unde a slujit cu abnegatie si credinta pe D-zeu si pe oameni!

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.