Mondeni la tavă

Mondeni la tavă

by -
1 757

Ce-i prostia asta întinsă ca o muşama peste toate gazeturile şi canalizările naţiona-le, cu monden, mondenităţi, mondene, demimonde şi alte paste făinoase? De unde şi până când? Ţara lui moş Gheorghe şi a caznelor pricinuite de săpăliga tradiţională, ne-am aburcat în şaua modernităţii şi ne-am încins cu sărbătoare fără să fi trecut prin osiile bunului simţ, bătut măcar în mai mult de două generaţii succesive! Ce să spui? La noi, ideea de continuitate, de cloşcă, de generaţie, de şcoală este sublimă, dar este descântată cu absenţă. Nu vedeţi că în spaţiul nostru locativ şi mioritic nimic nu trece dincolo de cifra trei? Chiar şi în interiorul unei famelii, spiţa se cocleşte pe zi ce trece iar în trei ierni, trei degeneraţii, de Lucia Demetrius, cel mult, dospeşte în prostie! Nu mai poţi de necăjita al de Dianca Brăguşanu, nu e foaie fără poza ei lungă, de parcă-i candela răscolitoare a neamului, nu mai poţi de „dinastia” unui cofetar, Podgoreanu, de anunţuri de case de modă şi de maioneză, „Diana Vidănjeanu se îmbracă la Stelea” – ce e asta, Stelea, un fel de Maica Lazăr?

Acum, stând drept şi judecând la rece, noi, românaşii, pe acilea, prin dosul stânii noastre nu avem nici snobi, nici dandy, nici lume bună, nici vedete. Sau nu mai habemus. Vedetele noastre sunt starlete, nu staruri, strălucescu un sezonescu şi gatova, nu mai pornescu din nou. Apoi, sunt chiar de-a dreptul idioate aşezările lor în categoria stelelor, cam cum ar veni alde Ţiriac, care dacă are bani a devenit şi mare tenisman. Falş, el a fost un modest jucător de dublu pe lângă amărâtul foarte talentat de Nastaz, şi ăsta din Ferentari sau mai de jos. Păcat, iacă, alde Borg a luat cinci ani la rând Wimbledonul, al nostru Nasty niceodată! Şi la actori se întâmplă cam la fel, şi la regisori etc. Am cetit undeva că e mare personulitate unul, Segulea. Ăsta nu e capabil să termine o frază, e prost precum un bec ars! Şi ca să ai mondeni, tre’ să hi avutără saloane, bre, nu biete Coane Chiriţe din provincie, tre’ să fi fost aproape de vreun Proust sau măcar de vreun Dumas, junior! Sau măcar de Argetoianu, bun de tot scriitoriu şi memorialist, colţos şi corect cu o lume jerpelită! Şi curtezanele astea, pardon de expresie, trebuie să şadă în mătăsuri, pe la vreo Veneţie, ceva… Ce posedăm până acum în vremuiala din urmă sunt simple dame de consumaţie, cover girls sau de-astea de mai apar episodic în câte un episod de film de mâna a opta sau la braţetă cu alde cineva! Se confundează noţiunea de monden cu aia de cunoscut pe uliţa noastră sau pe scara blocului nost’! Mondenii mai sunt o specie de porumbei voiajori, alături de alţi guşaţi, jucători şi zburători! Deacă o foaie oarecare de se intitulariseşte gazet al inteleptualilor angrenaţi şi angajaţi e condusă de una în stare de a dansa pe mesele unui local dobrogean acum mai un sfert de veac îndărăt, ce să mai dzici? Sau despre faptul că teleptualii luminători ai neamului nevoii sunt fii de zburători şi de servitoare, copchii de vânzătoare de alimentare şi de lăcătuşi de staţiuni de maşini şi tractoare? Nu este, repeţim, nicio nenorocire, absolutamente niciuna, toţi pornim din neamuri modeste, atâta doar că stima de sine şi de agrement s-a lăţit ca pecinginea sau ca o boleşniţă după răsturnarea din 1990. Nu mai pridideşti de atâtea blazoane jefuite! O cireadă de blazoane jefuite! Care acoperă, ca o cuvertură de nobleţe împăienjenită, atâtea capete de bibilică de se umflă în pene în aerul public.

Din lipsă de imaginaţie, gazetăraşii năuciţi şi năluciţi în noile incubatoare gen „Ştefan Gheorghiu” tot pe stil nou, ne strecoară zilnic câte un pămătuf de celebritate meschină. Bunioară, di-wortzul unei perechi de păcălici, el dizeuz şi ea muscă în ciorbă! Ce meserie au ăştia, bă, Nică? Lintiţe pe lacul realităţii noastre jurnaliere? Ea, nimeni adusă din Şoldova de dincoace de Şprut, cu voce ciripită, el, băietul unui actorache de bulivar, cu voce vânătă! Să nu mâniem pe Dumnezeu, tăticul lăutarului fuse, dar nu fusese cine ştie ce, era mai bun la suflet decât ca actor, juca puţin sindicalist, aşa! Hai să him serioşi, un duet bezmetic de copchii înţărcaţi prea devreme. Diferenţa dintre ei şi Milady Daiana este exact diferenţa dintre podul de la Costeşti şi Pont D’Alma!  Cum tuşeşte câte un strigoi de-ăsta de prima pagină lucioasă a câte unui caiet colorat, cum devine o pedeapsă pe retina şi pe sinapsele noastre! Dar dacă ia vreunul maul la Standford sau mai pleacă aşa, câte un altul, din imagine precum artiştii adevăraţi şi liniştiţi de calibrul lui Constantin Ţoiu, nimerica nu se înghesuie să forfotească vreun text! Dar dacă amazoanca Bi Anca Spanacuşanu a degerat într-un colier de tristeţe fără motiv, gata, o spoim în cuvinte şi-i citim colinde!

Mai trebuie relevat şi revelat cevaşilea aici: fiind noi ţară tinerică, adecă dotată destul de curând cu cele trebuitoare unei instituiri de instituţii, facem instituţii şi osândim la cunoaştere publică tot felul de improvizaţii de caricaturi! Nici măcar caricaturi decente! De la elita de Ciorogârla, arendaşii şi rândaşii minţii, ciugulitoare de burse second-hand şi stearpă ca Sahelul, trecând prin briliantele răsfăţate în pagini dar dotate cu acelaşi hoit de netalent şi ajungând la fâţele răsturnate pe măruntaiele de puf de club de fiţe şi până la academiile câte unui parlagiu de cantină de nefamilişti, cum e prostul ăla de la Prima staţie teve, nu avem decât caiafe de bârfă măruntă. Aşa ceva nu se poate numi nicicum monden, ci mundan, beznă profundă şi nemângâiată, rampă de fluturi de noapte care se veştejesc în răcoarea binefăcătoare a zorilor!

Nu ai timp nici să mori, nici să trăieşti. În Francia, Revoluţia Franceză – după unii un cumplit măcel şi eşec al modernismului de monomanie britanică, după alţii şi după mine însumi singura netezire normală a cearceafului social şi cultural după Hristos şi Renaştere! – a făcut multe lucruri extraordinare şi extrem de simple. Astfel, cimitirele, ca pubele memorizatoare umane, un fel de repertorii ale Timpului, sunt ale comunităţii şi ale tuturor confesiunilor! Nici nu pot fi altfel! Ce, aţi vrea să fie ale unei neisprăvite ca Zărvoranca şi ale puhoiului ei familial rudimentar? Nu se poate aşa ceva! Ar trebui să fim suprarealişti şi complet oligofreni de vom accepta o situaţie ca asta! Multe imbecilităţi voit postmoderne ni s-au vârât pe gârtean cu de-a Sila şi Carbida numai ca să avem faliţii noştri evropeni! Iar noi, neamuri proaste fiind, le-am înghiţit pe nemestecate! Ca şi procestele comunismului, ca şi căutarea teroriştilor, ca şi alte ziceri şi contraziceri de imaturitate. De aceea s-au şi inventatără emisiuni pentru tembeli de calibrul acestui Olărel Stejăroiu. În primul rând, cu un prenume ca ăsta te duci şi te dai pe brazdă direct în brazdă, cât mai adânc, nu ca fasolea, aşa, la suprafaţă! În al doilea rând, omul, devenit şi secreter de ştat, pare o copie târzie a ciumei de la Florenţa! Duplicat al celei de la Pavia, reprezentat prin Andrea Coroianu, istoric de trelevizor, un fel de Dârdiaconescu dar nu de Caracal, ci de Strehaia, specialist în Nea Nicu în Canada, cum era Lenin în Polonia, şi prost cât incape şi de îngheaţă puţul!

Viaţa nu mai are niciun preţ, nici moartea nu mai e liniştită, ci prilej ritos de revanşă, toate gazeturile sunt fiţuici de şantaj, televiziile corupătoare de minori şi de moravuri. Oameni de nimic împânzesc culoarele Realităţii! O gazetăreasă de dugheană se simte în al nouălea cer fiindcă primeşte viză sezonieră în judeţul Cadrilat iar o altă prezentatoare de meteo, colorată ca un arlechin, cu voce de paiaţă de bâlci comunal, se simte datoare să maimuţărească manualele bieţilor elevi! Toţi repetenţii ăştia, toţi împiedicaţii ăştia de paradă şi de panaramă fac şcoli de presă, de tembeliziune, un soi de spitale triste unde pătrund de-a valma toţi nedumiriţii dimineţii. Cum le tai butonul sau telecomanda, cum nu au emisii atârnătoare, cum nu-şi mai expun găinaţul lor telectual, cum ies din memorie! Oameni buni, asta le-ar face şi bine, obşteasca şi bine hrănita uitare să cază peste ei, ca o ploaie înviorătoare!

autor: Nicolae Iliescu

sursa: Revista Clipa

(Visited 113 times, 1 visits today)

1 COMMENT

  1. „În Francia, Revoluţia Franceză – după unii un cumplit măcel şi eşec al modernismului de monomanie britanică, după alţii şi după mine însumi singura netezire normală a cearceafului social şi cultural după Hristos şi Renaştere ”

    NU ESTE ASA!

    Domnule Iliescu, de la revolutia franceza ni se trage toata indepartarea de Dumnezeu din zilele noastre. sunt sigur ca stiti de caracterul iudeo-masonic al acestei revolutii-model si indobitocirea cu care a venit acel „liberte-egalite-fraternite”.

    multumesc!

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.