Misiunea culturală a studenţimei româneşti

Misiunea culturală a studenţimei româneşti

by -
0 554

Scriam acum catava vreme ca niciodata o generatie nu-si impune singura misiunea ei. Ci aceasta misiune naste din chemarea vremurilor si din necesitatile societatii in care se ridica aceasta generatie, desemnand ca un contur limitele de eficacitate ale actiunii ei.

Intr-adevar, pentru ca un grup de oameni sa-si propuna un anumit ideal si pentru ca acest ideal sa gaseasca rasunet in sufletul multimilor, trebuie ca lucrurile sa fie coapte, trebuie ca sarcina asumata sa fie asteptata oarecum, adica sa corespunda unei nevoi existente – chiar daca nemarturisite – ale societatii in care sfarseste prin a se manifesta.

De aceea, misiunea culturala a tineretului studentesc nu poate fi inteleasa decat prin lamurirea momentului cultural actual al societatii românesti si prin despicarea rostului si functiunii lumei studentesti fata de el.

Momentul cultural al României de astazi este stapanit, precum stim cu totii, de faptul covarsitor al unitatii politice a neamului românesc. Pentru intaia oara, dupa aproape doua milenii – intrucat stapanirea de o clipa a lui Mihai nu a fost decat un simbol –, locuitorii autohtoni ai vechii Dacii, liberati prin biruinta si prin jertfa de stapanirile cotropitoare din afara, incap iarasi in asezarile unei stapaniri a lor.

Acest fapt nu trebuie insa sa ne insele. Stapanirea statului românesc in cuprinsul vechii Dacii – si aceea nedesavarsita – nu este inca o adevarata stapanire româneasca. Ea nu e decat un cadru formal juridic si politic, in care viata româneasca, economica si culturala continua sa traiasca mai departe ca o straina in casa ei. Nu avem nevoie de exemple. Oricine poate rasfoi anuarele industriale sau profesionale, spre a vedea ca nici capitalul si nici munca productiva nu sunt, in statul românesc, in mainile românilor. Si totusi aceasta stapanire româneasca, neamul nostru n-a dorit-o si n-a infaptuit-o decat pentru ca sa-i slujeasca drept cadru de inflorire a categoriilor fundamentale ale vietii sale nationale: categoriile spirituale si cele economice, adica drept instrument pentru indeplinirea destinelor lui universale.

Bucuria intalnirii care ne-a cuprins, in primii ani de dupa Unire, a facut pe conducatorii politici ai tarii sa treaca cu vederea acest lucru si, la adapostul acestei nebagari de seama, ne-am trezit in ceasul al unsprezecelea nedumeriti de urmarile neprevederii noastre in biruinta. Ne gasim astfel, acum, in al saptresprezecelea an de la Unire, inca in clipa aceea primejdioasa a “nedumeririi de dupa victorie”, din care, daca nu izbutim sa ne reculegem degraba – in fata zagazurilor care se trag inapoi dinaintea biruintei noastre, amenintandu-ne cu risipirea in ispite – si sa dobandim o noua icoana despre noi insine, un nou sens al misiunei noastre de neam care sa ne calauzeasca, ne putem astepta la orice.

Care poate fi rolul studentimei fata de acest moment critic?

Principial, studentimea unei tari are doua functii sociale: una imediata, profesionala: studentimea trebuie sa deprinda anumite tehnici de lucru si sa asimileze anumite valori care constituie capitalul cultural al omenirii, pentru ca, o data in stapanirea acestora, sa devina patura creatoare a neamului pe taramul vietii economice si spirituale, in cea mai larga acceptie a acestui cuvant. Alta, mai indepartata, sociala: studentimea e patura din care se recruteaza elitele sociale, elementele care ajung sa poarte mai tarziu raspunderea conducerii statului. De unde si dublul ei rol: profesional si etic, care face din studentime cel mai sensibil dintre corpurile constituite in statul românesc. Asa a fost la noi din toate timpurile si asa este si aiurea(?). Toate idealurile sociale, toate nazuintele mari ale neamurilor au fost imbratisate de studentimea care le-a dus la biruinta o data cu maturizarea ei.

De ce sa ne mire atunci ca presimtirea crizei noului stat româneasc au avut-o in primul rand studentii, in a doua zi dupa Unire, tot asa cum aceiasi studenti simtisera inainte de razboi, cei dintai, imperativul unitatii nationale?

[…]

De aci, al doilea aspect, social, al misiunii culturale a tineretului: astuparea prapastiei dintre cele doua Românii: România autohtona si autentica a satelor si România, pana azi straina, a oraselor, rupte una de alta, prin aproape doua secole de evolutie divergenta. Tineretul românesc trebuie sa inteleaga ca aceasta si nu alta este problema sociala a României, fata de care opozitiile dintre dictatura si democratie si [dintre] proletariat si burghezie nu sunt decat probleme iluzorii, cel putin astazi la noi, intr-o tara in care traiesc in orase decat 4 milioane si jumatate de locuitori din 18 si care, burghezi, proletari, cu totul, nu sunt decat un milion si jumatate, români autentici.

Astuparea prapastiei dintre cele doua Românii – românizarea oraselor – se poate face numai prin intoarcerea tineretului românesc spre sate, nu cu sentimentul de superioritate al parvenitului instrainat si dispretuitor fata de niste oameni inapoiati si barbari, sub raportul civilizatiei; ci cu sentimentul just al fiului risipitor, care se intoarce pocati la casa parinteasca pe care a parasit-o dupa ce a ratacit cersind pe la toate portile sufletului. Trebuie sa ne patrundem de ideea ca poporul românesc de la tara, spre deosebire de cel de la orase, e un popor cult.. Adica are o traditie si o scara de valori colectiva, traieste o viata de obste perfect ancorata in orizontul ei material, care poate da criterii si principii de valorificare a existentei oricui se apropie de ea cu intelegere.

Toate valorile sufletului national vor trebui astfel trasnfigurate in creatiunea noastra culta. Traditiile poporului, cantecele lui, jocul lui, nevoile lui, munca lui, metafizica lui, criteriile lui vor trebui ridicate la rangul de universalitate. Pilda celor doua culmi ale culturii românesti, Creanga si Eminescu, si alte multe pilde, mai noi, pot fi orisicui calauza. In aceeasi directie, chiar statul politic românesc, legiuirile lui nu mai trebuie sa fie copia unor forme imprumutate de aiurea si fara legatura cu viata poporului românesc; ci trebuie sa izvorasca din cunoasterea si rezolvarea gandita a nevoilor si problemelor reale ale acestuia.

Aci, tineretul trebuie sa sprijine toate initiativele care merg in acest sens.

articol partial dupa Mircea Vulcanescu

Cuvantul Studentesc, an X, nr. 1, 1 ianuarie 1935.

(Visited 54 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.