Masacrul de la Katîn și cinismul lui Churchill și Roosvelt

Masacrul de la Katîn și cinismul lui Churchill și Roosvelt

by -
1 476

Moartea tragică, la 10 aprilie 2010, într-un accident de avion, a preşedintelui polonez Lech Kaczynski în timp ce se deplasa la Smolensk pentru a-i omagia pe cei circa 22.000 de ofiţeri din ţara sa, ucişi în primăvara lui 1940, în zona Katîn (URSS), a readus în actualitate unul dintre cele mai grave şi mai controversate episoade din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Despre el am aflat prin anii 1975-1976 dintr-o depeşă a agenţiei „France Presse”. În aceeaşi zi am mers acasă la acad. Constantin C. Giurescu care voia să-şi revadă în pagină un articol scris pentru revista „Lumea”. Cu acel prilej, la un moment dat, i-am arătat ceea ce transmisese „France Presse” despre Katîn. A citit atent, după care mi-a dat detalii dintre cele mai interesante şi inedite despre masacru. „A fost o mare tragedie datorată lui Stalin, cum au fost atâtea în cel de al Doilea Război Mondial”, a conchis marele istoric român. Mai târziu, după 1990, aveam să scriu eu insumi, tot în „Lumea”, un serial despre masacrul de la Katîn.

În cazul acestei mari tragedii am în vedere impresionanta cifră a celor asasinaţi în perioada aprilie-mai 1940. Apoi, victimele reprezentau elita militară şi intelectuală a Poloniei. În al treilea rând, a fost o crimă comisă cu sânge rece de trupele NKVD, care au executat o circulară a lui Stalin, redactată de şeful poliţiei secrete bolşevice, Lavrenti Beria, şi aprobată de membrii Biroului Politic al CC al PCUS, printre care se regăseau: Nikita Hruşciov, succesorul lui Stalin la conducerea comuniştilor sovietici, Viaceslav Molotov (cel care, în august 1939, a semnat, alături de omologul său fascist Joachim von Ribbentrop, celebrul Pact şi notele lui secrete ce au avut atât de grave urmări asupra destinului unor ţări, între care Polonia şi România), Kliment Voroşilov etc. Potrivit documentului din 5 martie 1940, au fost asasinaţi aproape 22.000 de polonezi, numiţi „inamici înrăiţi şi neînduplecaţi ai autorităţii sovietice”. Conformându-se anexelor secrete ale Pactului Molotov – Ribbentrop, la 1 septembrie 1939 Germania hitleristă a atacat partea vestică a Poloniei, iar 17 zile mai târziu acelaşi lucru l-a făcut URSS, în partea estică a acestei ţări. La 19 septembrie 1939, Beria a creat Directoratul pentru prizonierii de război, ce s-a ocupat de prizonierii polonezi, întrucât, aşa cum arată cifrele, circa 250.000 de militari polonezi fuseseră luaţi prizonieri de trupele hitleriste şi, respectiv, ale Armatei Roşii. Ca urmare, în zona sovietică de ocupaţie, Stalin a declanşat „curăţenia umană”. Mai întâi au fost înfiinţate lagăre de prizonieri, apoi, alţi prizonieri şi captivi au fost duşi în alte zone ale Ucrainei şi Bielorusiei, cu toţii fiind catalogaţi „naţionalişti şi contrarevoluţionari” sau „elemente sociale străine”. Între 3 aprilie şi 10 mai 1940 au fost împuşcaţi aproape 22.000 de polonezi, mulţi în pădurea Katîn (care a şi împrumutat numele său întregului masacru comis şi în alte zone), ei reprezentând circa jumătate din corpul ofiţerilor polonezi. NKVD-ul a folosit pistoale Walther şi metoda SS de execuţie: în ceafă ori în gât. În iunie 1941, Germania a invadat URSS, trupele sale ajungând şi în zona în care, cu puţin timp înainte, trupele NKVD făcuseră abominabilele crime, descoperind astfel (în aprilile 1943) o groapă comună. Propaganda nazistă a speculat momentul, faptul zdruncinând relaţiile dintre Kremlin şi Guvernul polonez aflat în exil, la Londra, care se interesa insistent de soarta prizonierilor de război polonezi din URSS. Numai că bolşevicii au respins categoric acuzaţiile Berlinului susţinând că respectivele crime au fost comise de „călăii germano-fascişti”. În paralel, s-a înregistrat un fapt cel puţin straniu: aliaţii occidentali erau puşi în dificultate nu atât de ştirea masacrului de la Katîn, cât de faptul că URSS răcise relaţiile cu Guvernul polonez în exil şi ulterior chiar le rupsese. Când, în aprilie 1943, nemţii s-au retras din zona Katîn, Moscova a constituit imediat o comisie condusă de acad. N. Burdenko, preşedintele Academiei de Ştiinţe Medicale a URSS, ce a conchis că masacrul a avut loc în… 1941, fiind comis de „invadatorii germano-fascişti”. Pe acest fundal, deşi premierul englez Winston Churchill spunea în particular că „dezvăluirile germanilor sunt, probabil, adevărate”, peste nouă zile avea altă părere şi susţinea poziţia Kremlinului. În Memoriile sale el este şi mai sec: ancheta Moscovei a demonstrat „în mod previzibil că germanii au făptuit crimele”. Cum se vede, perfidul Albion nu se dezminte! Nici preşedintele SUA, Franklin D. Roosevelt, n-a procedat altfel: a blocat un raport ce-i incrimina argumentat pe sovietici şi a declarat că răspunderea masacrului revine nemţilor. În fine, în noiembrie 1945, şapte ofiţeri nazişti au fost judecaţi de un tribunal internaţional şi condamnaţi la moarte pentru… masacrul de la Katîn. Treptat, în Occident, adevărul a început să iasă la iveală, el având la bază un raport făcut în 1943 de o Comisie Internaţională de Investigare a masacrului, formată din reprezentanţi din 13 state, între care şi un medic din România. Totuşi, în timpul Războiului Rece, oficialii occidentali nu s-au sinchisit prea mult de această tragedie, sferele de influenţă fiind la ordinea zilei, iar aşa-zisul neamestec în treburile interne ale Pactului de la Varşovia era respectat scrupulos. Fireşte, în Polonia era interzisă abordarea ori pomenirea masacrului! La fel, în celelalte state satelite ale Moscovei, inclusiv în România. La Moscova, abia în 1990 liderul comunist de atunci, Mihail Gorbaciov, a fost de acord să ofere omologului său polonez, gen. Wojciech Jaruzelski, documente oficiale despre Katîn şi să ceară scuze în numele poporului ţării sale. În 1992, primul preşedinte rus, Boris Elţîn, i-a transmis omologului său polonez Lech Wałesa documentele principale privind tragedia respectivă. Cu toate acestea, după un deceniu de investigaţii oficiale, procurorul şef militar rus n-a socotit masacrul de la Katîn drept genocid, crimă de război ori crimă împotriva umanităţii, respingând în mod implicit orice răspundere judiciară dintr-o atare perspectivă. Aceasta ar fi apropiat masacrul de la Katîn de un proces similar celui de la Nürnberg, aşa cum cerea, în martie 2005, Seimul (Parlamentul) polonez.

…Nu vreau să mă substitui unui istoric, dar cred că, după 70 de ani, masacrul de la Katîn comis din ordinul expres al lui Stalin continuă să provoace fiori şi revoltă, cu atât mai mult cu cât el a fost aprobat tacit şi chiar încurajat de cinismul şi perfidia lui Churchill şi Roosevelt şi succesorii lor din raţiuni ce nu pot fi acceptate niciodată.

autor: Dumitru Constantin (Revista Clipa)

(Visited 137 times, 1 visits today)

1 COMMENT

  1. dar de masacrele, deportările, uciderile, holocausturile contra romanilor, facute de sovietici pe teritoriile rapite de la Romania, de ce nu scrieti? Ce „masacre”? Crime contra umanitaţi şi care nu se prescriu. Churchill şi Roosevelt sunt tot nişte mari criminali ai umanităţii ca şi Stalin şi cei ce i-au slujit că doar nu puteau acţiona ăştia aşa… singuri.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.