„Histria este, ca şi Sarmizegetusa, însăşi fiinţa românească”

Interviu cu prof. dr. Alexandru Suceveanu

Prof. dr. Alexandru Suceveanu, cercetător ştiinţific I în cadrul Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române din Bucureşti, preşedinte al Comitetului naţional de arheologie şi conducător ştiinţific al şantierului Histria, a desfăşurat, timp de peste patru decenii, mai multe campanii de cercetări pe cel mai mare şantier arheologic din Dobrogea. După cum ne-a povestit la o ceaşcă de cafea aromată, ca absolvent de Filologie clasică, s-a adaptat destul de greu pe un şantier arheologic. A avut norocul să o aibă ca îndrumătoare pe Maria Coja, care l-a ajutat să se acomodeze cu acest nou domeniu, în care intrase printr-o întâmplare şi care i-a schimbat cursul vieţii. Maria Coja, o profesoară de arheologie „cu o excepţională percepţie a pământului, care săpa dumnezeieşte pentru că punea în evidenţă nişte situaţii extraordinare”. Din 1966, i s-au încredinţat spre cercetare Termele II, din afara cetăţii târzii, unde a lucrat până în anul 1973. În perioada 1973-1977, a făcut sondaje în Termele I din cetatea Histria, sondaje pe care le-a publicat în volumul VI al monografiei Histria. De-a lungul anilor, a întreprins săpături şi la Fântânele, punct arheologic din teritoriul histrian, şi la Murighiol, care, în antichitate, se numea Halmyris, cercetări pe care, de asemenea, le-a publicat. În anul 1984, a revenit la Histria, iar în anul 2002 a terminat de cercetat Bazilica Episcopală, cea mai mare din Dobrogea, de 60 m lungime şi 30 m lăţime, neaşteptat de impozantă pentru o cetate de doar şapte hectare.

– Ce specific are romanitatea pe teritoriul dobrogean?

Putem constata, aici, o imensă toleranţă a romanilor faţă de populaţiile cucerite. O altă caracteristică importantă ar fi un respect al propriilor legi. De asemenea, putem vorbi de o totală libertate economică acordată celor cuceriţi. Este remarcabilă acea extrem de mobilă promoţie socială, de la sclav sau libert la cetăţean, de la sclavie la cetăţenia romană, până în secolul al III-lea. Din secolul al IV-lea, o dată cu Diocleţian, a început declinul. Un declin care este asemănător, ca fenomen, cu degringolada valorilor pe care o resimţim noi, azi.

– Cu ce sentiment priviţi înapoi, domnule profesor?

Eu nu prea am fost profesor, am lucrat toată viaţa mea pe şantier. Privind înapoi cu nostalgie, pot spune că abia acum, la finalul activităţii mele de şantier, am ajuns să susţin un masterat despre viaţa rurală în Imperiul Roman. Când îmi amintesc, însă, unele momente, privesc în urmă chiar cu amărăciune.

– Cu amărăciune…?

Să vă povestesc nişte lucruri… Cursul activităţii mele s-a intersectat chiar şi cu Iacubov, cel de numele căruia se leagă scandalul de la RAFO. Acesta vine la Histria şi, cu aprobarea primarului PSD-ist de atunci, rade vreo 10 tumuli şi îşi face un punct hotelier, un fel de placă turnantă a traficului de droguri, din câte am auzit… Ministrul Culturii de atunci, Răzvan Theodorescu, îl dă în judecată acuzându-l de distrugere de monumente. IPJ Constanţa, în schimb, mă întreabă dacă… am acte de proprietate asupra terenului… Privesc înapoi cu amărăciune, dar şi cu credinţa că nasc şi în ţara noastră oameni…

– La cine vă gândiţi anume, domnule profesor?

Să fiu mai explicit. În anul 2004, a avut loc, la Constanţa, Forumul Cultural, prezidat de Ion Iliescu, preşedintele României, şi de acad. Răzvan Theodorescu, Ministrul Culturii. Am spus, printre altele, referitor la procesul deschis lui Iacubov: „Pentru că nu ştiu ce curs va lua acest proces, domnul Iacubov ar face bine să finanţeze un gard care să înconjoare situl”. Idee sprijinită atunci, cu tărie, de Ion Iliescu, domnia sa manifestându-se vehement la adresa celor care au distrus o parte din sit. Ca urmare, Grupul Media Sud, al lui Iacubov, a trebuit să finanţeze această lucrare.

Aşadar, nici Histria nu a fost ocolită de tarele politicii.

Viaţa în ziua de azi este, din păcate, focalizată pe politică. Nu mai există repere de civilizaţie şi de bună comportare. Dispariţia acestor criterii mă determină să fiu foarte pesimist în legătură cu viitorul. Pericolul îl reprezintă nu criza politică, ci criza morală în societatea de azi. Mama era fiica unui modest funcţionar de la Ministerul Muncii, care îşi plătea toate dările pe 3 ianuarie „pentru că nu-i frumos să ai datorii”. Asta e lumea în care am trăit. O mătuşă măritată cu fiul cel mare al lui Dinu Brătianu, Ion, a făcut să mă înrudesc, prin alianţă, cu această mare familie românească. Dar eu m-am considerat toată viaţa un onest lucrător pe şantierul adevărului. Şi pot privi înainte şi cu speranţă…

– Ce v-a ajutat să nu vă pierdeţi speranţa?

Modelele noastre. Mai întâi, faptul că, încă din liceu, am avut şansa să am doi profesori extraordinari: Gheorghe Guţu, la limba latină, şi Constantin Dănciuloiu, profesor de greacă. Apoi, la facultate, am avut o generaţie de profesori remarcabili – Nicolae Barbu, Toma Vasilescu, Aram Frenkian, Eugen Cizek, Mihai Nasta -, care ne-au inoculat morbul pasiunii şi lecturii despre antichitate. Eram foarte pătruns de spiritul livresc al filologiei, când, în anul al doilea de facultate, am fost contactat prin intermediul mamei mele de Zoe Condurachi, fiica academicianului Emil Condurachi, care a venit sa mă întrebe dacă vreau să lucrez la Histria, ca student, pe şantier. Aveau nevoie de cunoscători de latină şi greacă. La început, am refuzat, dar, la rugăminţile mamei mele, am cedat. În august 1958, împreună cu Emil Condurachi, ulterior devenit profesorul meu, pentru care am o mare veneraţie, şi un mare savant italian, Gianfranco Tibiletti, am făcut primul drum la Histria.

– Drumul vieţii dumneavoastră…

Un drum numit speranţă… Da, şi de aceea privesc înainte şi cu speranţă… Şi pentru că mai avem oameni de cultură precum scriitorul Dinu Săraru: domnia sa s-a gândit să iniţieze un Festival de teatru antic al ţărilor balcanice, organizând o primă ediţie, magistrală, de neuitat, în chiar centrul sitului arheologic. Au fost nişte nopţi de teatru de o magie greu de descris în cuvinte. Privesc înainte, cu speranţa că spiritul formator al marilor noştri profesori, al marilor noştri creatori, a dăruit acestei ţări alţi oameni, care vor fi modelele generaţiilor următoare.

– Ce înseamnă Histria pentru fiinţa românească?

Încă din 1914, Vasile Pârvan a prevăzut faptul că Histria este un punct cheie al istoriei universale. Histria reprezintă un prim contact între geto-daci şi civilizaţia greacă, cea mai dezvoltată de până atunci. Histria este martora unei sinteze între această populaţie şi o romanitate de factură orientală. În legiuni, intrau numai cetăţeni romani, în trupele auxiliare intrau şi barbari, care, după 25-30 de ani, primeau cetăţenia romană. În toată Dobrogea se vorbea latineşte până sub zidurile cetăţii. Astfel, sudul Dunării vine cu un aport de romanitate deosebit la formarea neamului românesc. Respectul pentru Histria reprezintă o chintesenţă a umanităţii noastre. Ca să parafrazăm cuvintele lui Călinescu, rostite sub cupola Academiei Române la aniversarea poetului nostru naţional, universalitatea Histriei este împrejurarea în care fiinţa sa, zămislită în timpul şi spaţiul pe care le exprimă, iese din limitele epocii sale şi devine inteligibilă întregii umanităţi. Histria este, ca şi Sarmizegetusa, dacă vreţi, însăşi fiinţa românească.

realizator interviu: Lect. dr. Irina Airinei

sursa: Revista Clipa – Magazinul actualitatii culturale romanesti