Lady Gaga în România. Nu doar muzică (I)

Lady Gaga în România. Nu doar muzică (I)

by -
1 637

Pe 16 august, imediat după marele praznic al Adormirii Maicii Domnului şi chiar în ziua Sfinţilor Mucenici Brâncoveni, la Bucureşti este programat concertul celei mai în vogă vedete internaţionale din show-biz: Lady Gaga. Concertul face parte din cel de-al treilea turneu internaţional de promovare a albumului „Born this way” („Născut astfel”), care începe din Asia (Seul) şi va traversa continentul european, trecând prin capitalele ţărilor răsăritene şi baltice (Sofia, Bucureşti, Tallinn, Riga, Vilnius), înainte de a ajunge în Occident, unde se va încheia la Barcelona. În anumite regiuni, au apărut proteste faţă de acest turneu şi faţă de controversata lui vedetă. Astfel, în Jakarta (capitala Indoneziei), concertul a fost anulat – din cauza insecurităţii, poliţia a refuzat să elibereze permisul necesar desfăşurării evenimentului: grupările religioase islamice din această ţară (care, oficial, e un stat secular) au ameninţat că nici măcar nu o vor lăsa pe „Lady” să coboare din avion. Şi, totuşi, peste 50.000 de oameni îşi cumpăraseră deja bilete. Proteste au existat şi în Filipine, de această dată grupările creştine fiind cele care au acuzat-o pe vedetă de blasfemie.
Din regiunea răsăriteană a Europei, o reacţie a venit din Bulgaria: Preasfinţitul Ioan, episcop vicar al Mitropoliei din Sofia, a arătat că Biserica nu e de acord cu desfăşurarea concertului şi că, cel mai probabil, Sfântul Sinod va lua în discuţie acest subiect. Sinodul bulgăresc are un precedent de acest gen, condamnând în 2009 concertul ţinut de Madonna la Sofia. Motivul pentru care Sinodul din Bulgaria respinge concertul „Born this way” este legat, mai ales, de promovarea homosexualităţii: „Niciodată nu vom putea să încuviinţăm ceva ce încalcă hotarele puse de Dumnezeu. De aceea Dumnezeu a lăsat bărbat şi femeie”, a explicat episcopul Ioan, adăugând: „Păcatul nu trebuie promovat în societatea noastră. Aşa ceva este periculos”.
Într-adevăr, promovarea homosexualităţii este o constantă a industriei muzicale marca „Lady Gaga”. Vedeta nu este doar o simplă celebritate, iar promovarea homosexualităţii (fapt des întâlnit în lumea show-biz-ului) face parte, de fapt, dintr-o întreagă filosofie asupra vieţii, pe care o vom detalia în continuare. Lady Gaga este considerată de revista „Times” drept a 73-a din rândul celor 100 cele mai influente personalităţi ale lumii din ultimul deceniu, iar „Forbes” a poziţionat-o pe locul 7 pe lista celor mai influente femei din lume. Aşadar, avem în faţă o vedetă care nu ţine doar de industria show-biz-ului, ci are o influenţă globală, generând un fenomen cu ramificaţii politice, întreţinut de o puternică activitate de lobby, ce are în spate o psihoterapie de tip yoga şi se manifestă printr-un simulacru cvasi-cultic. Asupra acestor aspect ne vom apleca în rândurile următoare.

O anti-divă deviantă
Scriam în numărul 34 al revistei noastre, în articolul „Românii – între credinţa părinţilor şi magia tehnologiilor media”, că tinerii sunt pândiţi în special de surogatul magico-tehnologic al industriei de divertisment, care are capacităţi din ce în ce mai hipnotice şi pătrunde tot mai adânc în sufletul maleabil al adolescenţilor, invadându-i cu ritmurile, vibraţiile, imaginile (iconice, cum sunt numite chiar de această industrie!) şi mai ales cu senzaţiile lumii show-biz-ului.
Astfel, spectacolele marilor vedete nu mai sunt de mult simple concerte de muzică, ci puneri în scenă complexe, în care tehnologiile media sunt folosite din plin, conferind o puternică dimensiune dramatizată, cu scene în care dansul e folosit nu doar ca mişcare antrenantă, ci pentru a transmite un mesaj de cele mai multe ori politic – nu de puţine ori legat de promovarea drepturilor gay. Alături de dans sunt folosite şi imaginile, mişcarea scenică fiind dublată de videoclipuri încărcate cu simboluri, care transmit la rândul lor un mesaj manifest politic sau implicit ocult. Lady Gaga, de pildă, foloseşte din plin simboluri oculte, precum: ochiul lui Horus, piramida, inorogul, triunghiul etc. – toate reprezentări folosite în cadrul masoneriei. De altfel, una din piesele aflate pe albumul „Born this way” se intitulează chiar „Mother G.O.A.T.” („Mama-Capră”). Simbolul e evident, ţapul fiind un binecunoscut simbol demonic, iar capra este folosită în opoziţie cu oaia – simbolul creştinilor prin excelenţă.
Din acest punct de vedere, Lady Gaga constituie un caz paradigmatic, cu menţiunea că, în ceea ce o priveşte, dimensiunea ocultă („mistică”) este mult mai pronunţată. Identitatea vedetei şi a turneului „Born this way” este inspirată după imaginea preoteselor antice care săvârşeau misterele cultice, fiind intermediare între zei şi oameni, receptacule ale energiilor supranaturale şi transmiţătoare preţuite ale „vocilor” zeilor. Turneul este conceput ca o manifestare cu motive explicit cultice chiar din posterul de promovare: Lady Gaga este acoperită (doar) de un plastic, aflându-se în faţa unor porţi monumentale ale „Capelei Electrice” („Electric Chapel”). Într-o altă imagine se poate vedea că scena pe care are loc show-ul este reprezentată sub forma unui templu grandios, de un simbolism eclectic, spectatorii făcându-se părtaşi unui act cvasi-cultic.
Aşadar, a participa la un astfel de concert este un act care trece dincolo de latura divertismentului, ajungând până la dimensiunea de adorare din ritualurile mistice (templu, zeiţă, adoratorii-închinătorii ei). În plus, dacă ne aplecăm puţin peste istoria antică, vom vedea că închinările la idoli se petreceau tot în temple aflate în aer liber, iar preotesele Afroditei practicau prostituţia sacră şi lesbianismul. De asemenea, cultul lui Dionisos implica ritualuri manifestate prin cântece şi dansuri cu caracter orgiastic, iar imaginea ţapului era una centrală, fiind considerat un animal sacru. Oare toate acestea însumate nu trimit către o adevărată închinare la idoli programatică, la care spectatorii iau parte cu mai multă sau mai puţină naivitate?
De fapt, în cazul „Lady Gaga” asistăm la o imagine iconică, arhetipală, care însumează toate tendinţele de gen din industria show-biz-ului, marcând, în acelaşi timp, o „evoluţie” faţă de precedenta figură-simbol: Madonna. Trebuie menţionat că, atât în cazul Madonnei, cât şi în cazul Lady Gaga, sunt folosite imagini explicite din simbolistica creştină. Astfel, Madonna a fost reprezentată sub forma „Marii Desfrânate” Apoc. cap. 12, „zeiţa” senzualităţii şi a materialismului, încă în melodia de debut a acesteia: „Material Girl”. De altfel, chiar supra-numele „Madonna” a fost special ales pentru a şoca (de reţinut că ambele vedete provin din familii catolice, iar Lady Gaga, în videoclipurile ei, a profanat elemente de cult catolic, cum ar fi rozariul). În plus, trecerea Madonnei la o sectă kabalistică a fost prezentată ca un eveniment mediatic, „misticismul” fiind la modă în industria show-biz-ului – cu condiţia de a fi cât mai oriental, eclectic şi provocator pentru o conştiinţă religioasă tradiţională.
Dar cine credea că Madonna este reprezentarea maximă a acestor tendinţe neo-păgâne, s-a înşelat. Căci, dacă Madonna mai păstra încă dimensiunile unei dive (idol feminin care atinge statutul de semi-zeiţă pentru fani), Lady Gaga este o anti-divă, proiectată să aibă apariţii cât mai groteşti cu putinţă. Deja, în acest caz nu mai vorbim despre dorinţa de a şoca, ci de a hipnotiza, de a paraliza, aşa cum un şarpe îşi hipnotizează prada înainte de a o înghiţi. Astfel, sunt folosite costumaţiile cele mai excentrice cu putinţă, ajungându-se până la o „rochie din carne”, la ţinute dezgolite sau transparente, ba chiar la montarea unor „coarne” pe obrajii şi umerii vedetei.
De fapt, ce se promovează prin Lady Gaga? Deviantul, tot ce înseamnă anormal, tot ceea ce, până nu demult, simţul comun recepta – inclusiv în Occident, chiar şi în show-biz –, drept grotesc, de neimaginat. Astfel, s-a marcat o „evoluţie” de la imaginea Madonnei ca „Marea Desfrânată” la imaginea lui Lady Gaga de „Marea Deviantă”. Promovarea agresivă a deviantului nu este însă doar un simptom al degradării divertismentului, ci ţine de un proces care, în realitate, este mult mai calculat decât pare.
Căci rolul lui Lady Gaga este acela de a imprima în sufletele adolescenţilor deviantul, anormalul ca atitudine de viaţă sau ca tip de personalitate. La mijloc este o relaţie cu dublu sens: adolescentului nu i se propune pur şi simplu un model deviant exterior lui, ci i se induce simţământul că propriile sale tendinţe deviante, ce se manifestă puternic în timpul adolescenţei, mai ales sub presiunea modelelor mediatice, reprezintă ceea ce este el cu adevărat. Căci, dacă ar fi confruntat cu un model sinistru, adolescentul ar putea opune, totuşi, o rezistenţă. Dar „fenomenul Gaga” se sprijină pe o lucrare mult mai subtilă, prin care tendinţele auto-distructive, forţele pătimaşe ale sufletului, toată murdăria din subconştientul unui adolescent sunt scoase la suprafaţă, „valorizate” şi propuse ca adevărată identitate de sine. La mijloc este o reeducare în toată regula, în care sinele pervertit al tânărului este identificat drept adevăratul sine, cu preţul sufocării sinelui real, cel de chip al lui Dumnezeu…
Născut homosexual?
„Born this way” („Născut astfel”) transmite mesajul că a fi deviant nu este un lucru nefiresc şi nu constituie un atac distructiv la adresa personalităţii, ci este „revelaţia” propriei personalităţi. Anti-personalitatea, sau sinele deviant, este idolatrizat – şi nu doar printr-o declaraţie de afirmare de sine, ci într-un cadru cu elemente cultice, aşa cum am văzut că sunt concertele Lady Gaga. Versurile devin adevărate incantaţii, menite să contribuie la această „revelaţie de sine” şi la această închinare idolatră la sine. Iată câteva citate din „Born this way”: „Mama mi-a spus, atunci când eram mică/ Că toţi ne naştem superstaruri (…)/ «Nu e nimic greşit în a te iubi aşa cum eşti»/ A spus ea, „Căci El te-a făcut perfectă, iubito. (…)/ Ascultă-mă ce-ţi spun,/ Sunt frumoasă în felul meu,/ Căci Dumnezeu nu face greşeli,/ Sunt pe calea cea bună,/ Sunt născută astfel! (…)/ Nu te ascunde în regrete,/ Doar iubeşte-te pe tine şi gata (…)/ Nu contează dacă eşti homo(sexual), hetero(sexual) sau bi(sexual)/ Lesbiană sau trans-sexual/ Sunt pe calea cea bună,/ M-am născut pentru a supravieţui”.
Versurile sunt cât se poate de simple şi de efect pentru adolescentul nesigur pe sine, bântuit de complexe, în căutarea unui model – cel mai adesea în lumea show-biz-ului, care se îmbracă, se poartă, se tunde şi-i copiază în toate pe idolii săi. Unui astfel de adolescent i se spune că, de fapt, acest comportament, dublat de o personalitate dispusă, practic, la orice – de la droguri, la relaţii sexuale deviante – este astfel „din naştere” şi că, fiind astfel, este special, tot la fel de special ca idolul său. Mai presus de toate perversiunile sugerate însă, mesajul ajunge să fie o blasfemie atunci când se afirmă că a fi deviant este voia lui Dumnezeu! (căci „Dumnezeu l-a făcut astfel”).
În acest context de semnificaţii, Lady Gaga promovează homosexualitatea. Adolescentul – cu înclinaţii homosexuale reale sau induse – este „pecetluit” şi convins că, dacă „s-a născut” homosexual, aceasta este adevărata sa natură şi nu are nici un sens să fie altfel, din moment ce oricum este desăvârşit, fiind făcut astfel de Însuşi Dumnezeu. Homosexualitatea nu mai este prezentată ca o patimă (nici măcar, aşa cum spune propaganda gay, ca o trăsătură înnăscută), ci ca fiind sădită de Dumnezeu în persoana umană, lucru care contrazice flagrant Sfânta Scriptură, dar şi toate studiile făcute până în prezent.
Luciferismul mesajului este manifest. Versurile nu sunt doar o răzvrătire împotriva concepţiei tradiţionale de viaţă, aşa cum deseori este cazul în muzica de astăzi, ci sunt o răsturnare, o întoarcere pe dos completă a fundamentelor creştine ale personalităţii umane. Semnificativ este şi faptul că Lady Gaga a declarat presei că a scris versurile într-o stare de „inspiraţie bruscă”, similară unei revelaţii, în numai câteva minute. Fenomenul ne aminteşte de cazul aceloraşi preotese ale templelor din antichitate de care am amintit – care, în transă fiind, descopereau păgânilor voia idolilor la care se închinau.
Cu toată aparenţa pozitivă şi, din păcate, cu toată similaritatea pe care aceste versuri o au cu unele teorii psihologice de tip „gândire pozitivă” care circulă chiar şi printre creştini, iubirea de sine este păcatul de căpătâi – după Sfântul Maxim Mărturisitorul şi după întreaga tradiţie filocalică. Nu poţi ieşi din „robia sufletului” propriu, cum ne rugăm de Rusalii, dacă te iubeşti în căderea ta, în patimile şi în starea căzută a personalităţii, care, de altfel, te falsifică şi te ciunteşte, îndepărtându-te de chemarea lăuntrică de a fi asemenea lui Dumnezeu.
Nu, nu suntem deloc desăvârşiţi, nici nu suntem născuţi desăvârşiţi, ci suntem născuţi spre desăvârşire – stare la care ajungem, însă, atunci când ieşim din păcat, prin osândirea de sine şi prin iubirea celuilalt, nu prin iubirea de noi înşine. Osândirea de sine nefiind doar o virtute, ci o terapie, o dinamică pe calea despătimirii, adică a dobândirii deplinătăţii sănătăţii sufleteşti şi duhovniceşti. Cât despre proclamarea iubirii de sine până la acest nivel al auto-adorării, putem spune că este perfect compatibilă cu homosexualitatea. Părintele Marc-Antoine Costa de Beauregard arăta că homosexualitatea este, în ultimă instanţă, consecinţa ultimă a idolatriei, inversiunea teologică a adorării de sine traducându-se în refuzul alterităţii, în autosuficienţă şi, pe plan fizic, în inversiunea homosexuală.
Vom continua însă dezvoltarea acestor idei, cu revelarea psihoterapiei de tip yoghin din spatele cântecelor şi cu mesajul antihristic explicit din alte „hituri”, precum şi conexiunile politice ale vedetei, în numărul următor.

(va urma)

Ioan Bucur

Articol aparut in nr. 42 al revistei “Familia Ortodoxa

(Visited 91 times, 1 visits today)

1 COMMENT

  1. Am fost si eu un copil rebel. Pe vremea aceea a fi rebel insemna sa asculti Iris, Phoenix, sau poate, Cenaclul Flacara. Erau idei, indemnuri, lozinci si de multe ori ceea ce atragea era contra regimului politic de atunci. Muzica, cu cat era mai zgomotoasa cu atat era mai „buna”. Apoi au aparut alte genuri de muzica (pt (ne)sanatate mintala!) si mereu am fost in contradictie cu parintii mei de pilda. Dupa o vreme, cu varsta constat ca nu mai „diger” chiar totul, ba mai mult decat atat au inceput sa-mi placa romantele, muzica usoara cu versuri frumoase, sau instrumentala-clasica, operele, etc. In ultima vreme constat ca traiesc intr-o lume cu care am din ce in ce mai putine in comun. Ma uit la copilul meu si nu inteleg de ce este foarte pretentios cu ceea ce baga in stomac, dar foarte superficial cu ceea ce consuma in materie de cultura. Iar eu nu pot sa fac nimic, sunt neputincios in a-i trezi interesul pentru tot ceea ce are valoare (sau consider eu ca ar avea valoare culturala) iar tot ceea ce pot sa fac e sa ma rog bunului Dumnezeu sa-o aiba in paza. Pe de alta parte, intr-o discutie avuta cu ea i-am spus: – Mai, ca sunteti o generatie de tampiti, asta e, m-as putea obisnui cu timpul, ca nu aveti nici graunte de cultura, as putea sa trec si peste asta, ca va atrag toate porcariile tipator ambalate…asta e. Ceea ce insa ma ingrijoreaza foarte tare e ca intr-o zi veti conduce lumea asta, iar eu voi fi prea neputincios sa va mai fac fatza! Deja nutresc sentimente de neputinta ambalate in cea mai cruda lehamite! Dumnezeu sa ne aiba in paza!

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.