Instrumentalizarea informaţiei

Într-o lume buimăcită de informaţie şi de imagine, de consum galopant şi inutil, mediile – folosesc pluralul ca pe un barbarism, deşi ştiu că media însele sunt la plural, dar mi se pare mai intens pentru discuţia noastră – se întrec în a trage de mânecă şi a atrage un număr cât mai mare de muşterii. Căci este, fireşte, un truism să observi cui se adresează şi cu ce scop toate canalele mediatice, aflate de altfel într-o continuă luptă pentru acapararea cât mai multor pieţe sau, mă rog, cât mai multor eşantioane de public.

Compararea cu un magazin universal, cu etaje şi raioane speciale, cu staţie proprie de amplificare şi cu animatori cu ora nici nu mi se poare riscantă. Un bazar pare a fi şi un jurnal, şi un hebdomadar sau chiar şi un post de televiziune, un bazar scris sau filmat deghizat în vector colectiv de propagandă. Colectiv, căci opera jurnalistică implică dincolo de libertatea propagandistic asumată şi atent controlată a gazetarului o sumă de interese pur economice, culturale, sociale şi politice difuze şi difuzate discret de către proprietarii şi de către colectivul de conducere al publicaţiei sau al canalului cu pricina. Şi cum, ştim de la neica Arghezi, pricina este mereu Gherghina, gherghina aceasta este, în cazul nostru, deformarea prin media şi prin zgomotul ei a cotidianului şi a înţelegerii lui.

Trăim astfel într-un prezent continuu, unde totul este făcut şi refăcut, citit din mai multe unghiuri de vedere, unde totul este până la urmă relativ, dar nu ca la Einstein, ci mult mai grav, aproape patologic, informaţia de acum poate fi complet contrazisă de cea de peste două ore sau de mâine.

Alegerile se sfârşesc astăzi cu un învingător zâmbăreţ care mâine se dovedeşte a fi un înfrânt bosumflat, criminalul de alaltăieri aflat la un pas de linşaj se dovedeşte un ins cumsecade căruia, din milă şi dacă nu cumva doar cu scop publicitar, lumea se înghesuie să-i caute de lucru. Orice încălcare a legii, cum ar fi neplata unor facturi din varii motive, se poate transforma într-un mic răzbel civil, prin ocuparea cu forţa şi cu media a clădirii respective şi prin reflectarea emoţională a evenimentului. Un dezaxat care se urcă pe bloc şi ameninţă cu planarea pe asfalt provoacă îngrijorare în direct, deplasarea straşnică dar absolut inutilă a unor mijloace de transport, a unor psihologi şi cascadori, căci în cele din urmă respectivul nu doreşte nimic altceva decât simpla şi deosebit de umana ieşire din anonimat.

Nu este aceasta o societate schizofrenică, stimaţi prieteni şi stimaţi telespectatori? Ca produs imediat sau i-mediat, sportul este un teren ideologic, justiţia devine un fel de operetă cu tenori şi soprane, politica doar un drept la contrazicere, ştiinţa un spectacol caritativ, arta un clişeu publicitar, în timp ce până şi viaţa şi moartea devin fapte diverse.

Totul, absolut totul, în totul lui de tot, cum ar zice Nichita Stănescu, se consumă şi se elimină, dar şi marile pubele ale omenirii – muzeele, bibliotecile, librăriile, cimitirele – sunt neîncăpătoare şi trebuie reproiectate şi mutate întruna, cât mai la periferie.

Şi cine mai ştie acum unde este periferia şi unde centrul? SUA, Canada, Australia, Noua Zeelandă sau Africa de Sud, foste colonii, nu sunt acum mai dilatate pe ecranul de fum mediatic decât URSS-Rusia, Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia, Spania, Ţările de Jos sau Portugalia, adică taman imperiile dispărute, luate în ordine cronologică inversă?

Şi cine poate garanta că două ţări cu uriaşă istorie, cu masivă populaţie şi deci cu enormă mână de lucru – China şi India – nu vor cuceri lumea şi nu vor deveni atelierul ei pentru viitorul secol care abia se înfiripă?

autor: Nicolae Iliescu

sursa: Revista Clipa – Magazinul actualitatii culturale romanesti