Grupul “Cruce si Spadã” – 13 septembrie 1948 – 12 aprilie 1949

În contextul anului 1948, în care opinia publicã din România era intoxicatã cu iminenta unui rãzboi între SUA si URSS, pe harta tãrii în diferite puncte si conditii au apãrut grupuri de rezistentã armatã. Istoria unui astfel de grup, rezultatã din sentinta 1545/23.09 1949 a Tribunalului Militar Cluj, dar si din mãrturiile doamnei Lidia Teodorescu din Brãila – sora liderului acestui grup, Gheorghe Gheorghiu Mãrãsesti încerc sã o creionez aici.

Gheorghe Gheorghiu Mãrãsesti s-a nãscut la 9 februarie 1918, în Chilia Veche, judetul Tulcea. Activeazã în 1937 în cadrul Frãtiilor de Cruce din Constanta, ia parte la celebrele tabere de la Carmen Sylva si Predeal, la campania electoralã din judetul Dâmbovita, la evenimentele din 21 ianuarie 1941, suferind condamnãri de 2 si 5 ani închisoare din partea dictaturilor ce bântuiau tara atunci, fiind trimis pe front pentru… reabilitare.

În luna mai 1948 organizeazã la Bucuresti, împreunã cu Gavrilã Fortu, echipa Cruce si Spadã, din care mai fac parte Alexandru Covaci, Traian Mereut, Nicolae Negoitã, Mircea Oprescu, Nicu Boiangiu, Nicolae Pituru, Aurel Ciurcel, Ionel Iordan, Traian Pasca, Ion Torcea, pe care o doteazã cu armament usor, articole de sport, sapirograf. Tipãreste manifeste pe care le distribuie în Bucuresti si tine o sedintã festivã de constituire în 13 septembrie 1948. În acelasi timp, fiind salariat al Coloniei de copii din Moeciu, jud. Brasov, împreunã cu Ionel Iordan începe construirea unei cabane în zonã, nefinalizatã, însã.

Beneficiind de cunostintele topografice ale zonei Sãcueu, jud. Cluj, de unde erau originari Fortu si Mereu, face o recunoastere a regiunii, cu care ocazie îl cunoaste si îl convinge sã li se alãture pe Aurel Potra, fost ofiter în Regimentul de gardã regalã. Aici are loc si prima actiune în fortã, la depozitul de cereale Zam-Sâncrai, pe 10 octombrie 1948, si distribuirea de manifeste în comuna Bologa.

Tot în octombrie 1948, echipa din Bucuresti continuã pregãtirile pentru campania de primãvarã 1949, iar prin Torcea încearcã organizarea de echipe similare în Pascani si Ruginoasa; scoate noi manifeste; stabileste un curier: Traian Pasca; recruteazã noi membri: Muresan si Barbu. Totodatã obtine sprijinul unui cãpitan din Marele Stat Major din Ministerul Apãrãrii Nationale si al lui Nicolae Florea, pentru contact cu Ambasada SUA, ambele legãturi nefructificate însã.

Pe 26 februarie 1949, grupul tine o consfãtuire la Bucuresti, pentru constituirea unui stat-major si a unei echipe de actiune pentru zona Huedin – Sãcueu, jud. Cluj, pe data de 14 martie.

De aici, lucrurile se precipitã, cu o desfãsurare alertã dar si tragicã. Pe 14 martie grupul de luptãtori Gheorghiu, Torcea, Ciurcel, Pituru, Fortu pleacã la Huedin. Apoi spre dealul Runcuri, prin comuna Bologa, unde cu ajutorul lui Dumitru Panican si mos Costan, noi membri, gãsesc un adãpost provizoriu. Pe 25 martie, în zona muntelui Horãita echipa începe construirea unei cabane, ajutor primind si de la Valer si Toader Panican. Pe 29 martie Pituru, în calitate de curier special, pleacã la Bucuresti pentru a aduce restul grupului, rãmas în grija lui Mircea Oprescu. Deplasarea nu a avut loc din cauza lipsei de mijloace financiare.

Pe 9 martie 1949, la punctul Tufele Morlaca, de lângã vârful Nagãu, are loc o adunare generalã la care participã Gheorghiu, Potra, Fortu, Torcea, Pituru, Pasca, Panican, Cordan, Vuscan, Pãscãlãu, Matias si altii. Sedinta – rugãciune: Torcea, expunerea scopului: Gheorghiu, distribuirea de cruciulite sfintite de bronz, depunerea jurãmântului de fidelitate pe drapelul grupului – stabileste si planul actiunilor viitoare, apãrând si opinia realistã a amânãrii actiunilor de amploare dupã izbucnirea rãzboiului mult asteptat.

Pe 10 aprilie 1949 echipa Valer Panican si Ion Torcea este arestatã în gara Huedin, într-o ambuscadã. În schimbul de focuri car rãniti Torcea si un membru al trupelor de securitate. În noaptea de 11/12 aprilie echipa Fortu-Pituru este surprinsã de fortele de securitate si capturatã. Folosindu-se de cei prinsi drept scuturi umane, fortele atacatoare captureazã grupul din sãlasul principal, care nu riscã viata ostaticilor printr-o rezistentã armatã.

Ancheta si procesul s-au finalizat la Tribunalul Militar Cluj, Sectia a V-a (Dosar 1139/1949) cu grele pedepse de închisoare pentru membrii grupului. Comandantul actiunii de anihilare, colonelul Patriciu (Stein), care era si seful Securitãtii din Cluj, dispune efectuarea unui supliment de anchetã, în care, sub acuzatia – pretext? – al fugii de sub escortã patru membri ai grupului sunt împuscati mortal: Gheorghe Gheorghiu Mãrãsesti, Aurel Potra, Nicolae Pituru si Gavrilã Fortu.

În urma cercetãrilor personale întreprinse între anii 1990-1991, doamna Lidia Teodorescu nu descoperã cadavrele la punctul presupus al înhumãrii celor patru. A beneficiat atunci si de mãrturia unui presupus martor ocular, Dorian Viereu, culegãtor de fructe de pãdure la Ocolul silvic Huedin, care avea 17 ani în momentul tragediei. Principalul martor ocular, localnic din Sâncrai, rudã cu unul dintre cei împuscati, a decedat la 10 zile dupã îngropare; el lãsase ca semn de identificare al locului respectiv  un colt de manta al rudei sale deasupra gropii. Cercetãrile ulterioare, sprijinite de AFDP Cluj, Flaviu Brezeanu de la AFDP Brãila si de Arpad von Bereczky nu au dus la nimic nou.

Pe simpla cruce de fier de la locul presupusului mormânt au rãmas doar florile depuse de rudele defunctilor si a celor ce au trecut pe acolo si erau pãtrunsi de înteleapta învãtãturã cã cele petrecute acum o jumãtate de veac au fost posibile doar prin absenta legii si domnia terorii si ele nu trebuie sã se mai întâmple pe pãmântul României. Niciodatã.

Adrian Lupescu, Revista Permanențe