12 octombrie 1777: Grigore al III-lea Ghica ucis pentru că s-a opus cedării Bucovinei
Grigore al III-lea Ghica era fiul lui Alexandru Matei Ghica, cu funcția de dragoman, care a fost decapitat de Poartă și nepot de frate al lui Grigore Ghica al II-lea. Grigore al III-lea Ghica a avut o soră, Caterina (sau Catinca), măritată cu hatmanul grec Dumitru Sulgearoglu (numit și Dimitrie Gheorghiadis Sulgearoglu). Descendenții Caterinei au purtat numele mamei, Ghica, așa cum precizează Dora d’Istria în scrierea sa Gli Albanesi in Rumenia (1871).
Domnia asupra Moldovei
Pe plan intern a regularizat strângerea birurilor și a pus capăt abuzurilor. Domnul a întreprins unele măsuri în folosul ţăranilor clăcaşi. La 1 ianuarie 1766 emite un hrisov, prin care se scădea numărul zilelor de la 24 până la 12. În hrisovul menţionat se fixa pentru prima dată în istoria dreptul din Moldova volumul lucrărilor într-o zi de boieresc, – aşa-numitul “nart” zilnic, care nu totdeauna putea fi îndeplinit pe parcursul unei zile.
A înființat o fabrică de postav la Chipirești, lângă Jijia, prima din Moldova și a zidit lângă Mitropolie o școală ca urmare a reorganizării învățământului, gândită de el. Prin măsurile luate, a reușit să aducă țara la o relativă bunăstare. Maşinile au fost cumpărate de domn. Cronica subliniază că domnul a hotărât: “Să facă un lucru, care să nu mai fi fost altădată în ţara aceasta… ca să facă postav aice în ţară… chirhana, adecă postăvărie” [1]. Fiind bun gospodar, din porunca lui se fac două fântâni în capitala ţării, la Iaşi. Alimentarea cu apă era o problemă pentru populaţia Iaşului. Referitor la acest fapt cronica notează: “Văzând că s-au înmulţit norodul în Eşi şi apa le este puţină, au socotit să aducă apă… Şi aşa au adus din trii-patru locuri, cu mari cheltuială, făcând douâ cişmele minunate şi frumoase, plini de apă…” [2].
Domnia între mari imperii
Ca domn se arată dușman Austriei și prieten Rusiei, iar intrigile îl ajută mult în politica dusă față de turci. În Tratatul de pace de la Kuciuk-Kainargi nu a fost inclus punctul referitor la acordarea domniei pe viaţă lui Grigore Al. Ghica. S-ar părea, la prima vedere, că este “o scăpare” lipsită de importanţă. În realitate însă, punctul dat are o semnificaţie deosebită şi excluderea lui oglindeşte pe cât se poate de convingător adevăratele interese politice manifestate de părţile beligerante în principatele române.
Mai întâi, ce însemna pentru Moldova această revendicare. Boierii moldoveni, printr-un şir de propuneri făcute оnainte, cereau în general desemnarea domnilor din rândul băştinaşilor. Dacă, însă, despre acest lucru acum nu se vorbea, atunci era binevenită măcar numirea domnului pe viaţă, fie şi a lui Grigore Al. Ghica. În felul acesta Moldova mai făcea un pas spre slăbirea dominaţiei otomane. Adică Poarta pierdea dreptul de a numi şi de a mazili domnul.
De aceea lipsa punctului respectiv din tratat a stârnit multe discuţii în rândul boierilor băştinaşi. Dar tocmai din acest considerent – recunoaşterea printr-un tratat internaţional a domniei pe viaţă în Moldova şi slăbirea astfel a influenţei asupra acestei ţări a constituit principalul motiv pentru care Poarta era împotriva includerii unui asemenea punct în condiţiile păcii. De fapt, mai era încă un motiv – Grigore Al. Ghica devenea domn la propunerea Rusiei şi, deci, el avea să promoveze o politică prorusă.
Să urmărim, în sfârşit, şi poziţia Rusiei, care a înaintat iniţial această revendicare, iar acum a renunţat la ea. Din ce motive diplomaţia rusă a cedat la această etapă? Era probabil, graba Rusiei de a termina războiul, impusă de situaţia internă ce se crease în urma declanşării Războiului ţărănesc de sub conducerea lui E. Pugaciov, şi apoi Rusia îşi atinsese într-un fel scopul – a ieşit la Marea Neagră primind cetăţile-port Eni-Kale, Kinburn şi Kerci în Crimeea; iar hanatul din Crimeea fusese declarat independent.
Paradoxul, însă, ar consta în faptul că Rusia a cedat în problema dată tocmai fiindcă era preocupată prea mult de aceste ţări, dar nu de soarta lor propriu-zisă, ci de interesele ei aici. Acum, când în urma împărţirii Poloniei (1772), Rusia obţinuse teritorii şi se apropiase de Moldova, în fruntea acestei ţări era binevenit un om al său, ca Grigore Al. Ghica,dar nu cu domnie pe viaţă.
Rusia, ca şi Poarta Otomană, se îngrijeau să-şi păstreze posibilităţile de a interveni în această ţară ori de cîte ori doreau. Iar tradiţia, deja de peste o jumătate de secol, de a numi în scaunul Moldovei greci fanarioţi alimenta şi mai mult speranţele ei, deoarece unii dintre aceştia erau filoruşi.
În sfârşit, cu concursul diplomaţiei ruse şi al celei prusiene, în luna septembrie 1774 Grigore Al. Ghica este numit domn al Moldovei [3]. Domneşte efectiv din februarie 1775. La puţin timp el avea să-l primească, cu toate onorurile, în vara anului 1775 pe N. V. Repnin, desemnat ambasador extraordinar al Rusiei la Istanbul.
Dar în 1775 Moldova trecea printr-o nouă criză determinată de politica expansionistă a Curţii de la Viena. Ruperea Bucovinei din trupul Moldovei de către Imperiul Habsburgic la 7 mai 1775 s-a datorat aspiraţiei de “compensaţii” a Curţii de la Viena. Cum echilibrul de forţe din regiune se schimbase în folosul Rusiei, Imperiul Habsburgic s-a străduit, la rândul său, să obţină anumite avantaje teritoriale. Profitând de prima împărţire a Poloniei (1772), în urma căreia dobândise Galiţia, el se hotărо să unească noul teritoriu obţinut cu posesiunile din Transilvania printr-un “culoar” care să traverseze nordul Moldovei.
Decesul
Dorind să apere integritatea teritorială a Moldovei, Grigore III Ghica a făcut nenumărate demersuri la Poartă pentru a o convinge de marea nedreptate ce se făcea ţării. Astfel, în unul din numeroasele sale memorii adresate Înaltei Porţi domnul sublinia că “locuitorii Moldovei cer cu insistenţă ca Poarta să-i apere contra unei pierderi aşa de mari”. Însă toate protestele şi intervenţiile sale nu au ajutat. Şi Poarta a cedat în faţa Austriei. Aluziile făcute de domn în legătură cu posibilitatea ca moldovenii să se adreseze unei puteri străine [4], ce nu putea fi alta decât Rusia, a făcut ca Poarta să creadă şi mai mult în orientarea prorusă a lui Grigore III Ghica.
Domnul s-a confruntat şi cu opoziţia unor mari boieri, care insistau asupra măririi numărului zilelor de boieresc până la 36 [5]. Boierii se adresau cu plângeri la Poartă şi la Sankt-Petersburg. Din situaţia dificilă creată domnul caută ieşire prin intermediul legăturilor sale diplomatice. În toamna anului 1777 poartă corespondenţă diplomatică activă atât cu P.A. Rumeanţev, cât şi cu diplomaţia prusiană. Lui Frederic al II-lea îi solicita “înaltul său sprijin privind siguranţa mea şi a ţării”.
Dragomanul rezidentului Prusiei Ianache Frangopolo l-a trădat pe domn, informând Poarta despre corespondenţa secretă a lui Ghica Vodă cu diplomaţia rusă [6]. Soarta domnului era aşadar pecetluită şi el a fost executat de trimişii sultanului în noaptea de 1 spre 2 octombrie 1777 în casele “Beilicului” (han pentru străini – n.n.) din Iaşi. Este înmormântat la biserica Sf. Spiridon din capitala Moldovei.
1. Pseudo-Enache Kogălniceanu. Letopiseţul Ţării Moldovei de la domnia întâi şi până la a patra domnie a lui Constantin Mavrocordat Voievod (1733-1774), în “Cronici Moldoveneşti”, ed. A. Ilieş, A. Zmeu.-Bucureşti, 1987, p.120.
2. Pseudo-Enache Kogălniceanu. Letopiseţul Ţării Moldovei de la domnia întâi şi până la a patra domnie a lui Constantin Mavrocordat Voievod (1733-1774), în “Cronici Moldoveneşti”, ed. A. Ilieş, A. Zmeu.-Bucureşti, 1987, p.119.
3. Iordache, A. Principii Ghica. O familie domnitoare din istoria Românilor. Bucureşti, 1991, p. 87.
4. Xenopol, A.D. Istoria Românilor din Dacia Traiană, ed. III, vol. IX. Iaşi, 1896, p. 155.
5. Documente privind relaţiile agrare în veacul al XVIII-lea, vol. II. Bucureşti, 1960, p. 480-482.
6. Cernovodeanu, Paul. The Taking Away of Bucovina (1775) and the Assassination of Grigore III Ghica of Moldovia as highlighted in English Diplomatic Report of the F. Time, în “Revue Roumanie d’Histoire”, 39, 1994, 3-4, p. 279-280.
Surse:
