Biografii: Fiodor Mihailovici Dostoievski

Biografii: Fiodor Mihailovici Dostoievski

by -
1 4479

Fiodor Mihailovici Dostoievski (Фёдор Миха́йлович Достое́вский) 11 noiembrie, (30 octombrie, stil vechi), 1821, – 9 februarie, (28 ianuarie, O.S.), 1881, St. Petersburg, Rusia) a fost unul din cei mai importanţi scriitori ruşi, ale cărui opere au avut un efect profund şi de durată asupra ficţiunii din secolul al XX-lea. Adesea prezentând personaje aflate în stări de conştiinţă extreme sau fracturate, operele sale demonstrează un talent extraordinar pentru pătrunderea psihologiei umane şi analiza politicii sociale şi spirituale a societăţii din Rusia epocii sale. Multe dintre operele sale au fost profetice şi el a fost un precursor al unor idei moderne. Se spune despre el că este părintele existenţialismului, în special în Note din subterană, volum descris de Walter Kaufmann drept „cea mai bună uvertură pentru existenţialism scrisă vreodată”.

Este unul dintre cei mai importanţi autori din literatura universală, a cărui operă este o strălucită replică literară şi filosofică la criza socială şi spirituală a vremii sale, zugrăvind ciocniri polifonice între personaje originale şi paradoxale, aflate într-o permanentă şi pasionantă căutare a armoniei sociale şi umane, marcate de un profund psihologism şi tragism.

Cărţile sale sunt traduse şi comentate în întreaga lume, după ele s-au realizat numeroase spectacole de teatru şi filme celebre.

Opere majore

  • Oameni sărmani (1846)
  • Nopţi albe (1848)
  • Dublul: un poem din Petersburg (1846)
  • Netoşka Nezvanova (1849)
  • Satul Stepancikovo şi locuitorii săi (1859)
  • Umiliţi şi obidiţi (1861)
  • Amintiri din casa morţilor (1862)
  • O întâmplare neplăcută (1862)
  • Însemnari din subterană (1864)
  • Crimă şi pedeapsă (1866)
  • Jucătorul (1867)
  • Idiotul (1868)
  • Demonii (1872)
  • Adolescentul (1875)
  • Fraţii Karamazov (1880)

Biografie

Mormântul lui Dostoievski

Feodor a fost cel de-al doilea copil dintre cei şapte ai lui Mihail si Mariei Dostoievski. Imediat după ce mama sa a murit de tuberculoză în 1837, el şi fratele său Mihail au fost trimişi la Academia Tehnică Militară din Sankt Petersburg. Tatăl lor, un chirurg militar în retragere, care a lucrat la Spitalul pentru săraci Mariinsky (Sfânta Maria) din Moscova, a murit în 1839. Deşi nu este sigur, se pare că ar fi fost ucis de un servitor care i-a turnat vodcă pe gât până la sufocarea sa. Indiferent de ce s-a întâmplat cu adevărat, Sigmund Freud s-a ocupat de acest episod în articolul său Dostoievski şi paricidul (1928).

Dostoievski a fost arestat şi închis în 1849 pentru activităţi antistatale împotriva ţarului Nicolae I. Pe 16 noiembrie din aceluiaşi an, a fost condamnat la moarte pentru legăturile cu un grup de intelectuali liberali, din Cercul Petraşevski.

În plan biografic, momentul crucial al vieţii lui Dostoievski l-a reprezentat anul 1849, când a fost arestat şi condamnat la moarte pentru participarea la întrunirile unui cerc de tineri fourierişti (condus de Mihail Petraşevski), în cadrul cărora se purtau discuţii subversive. Împreună cu ceilalti deţinuţi, a fost transportat în piaţa unde aveau loc execuţiile şi trecut prin toată procedura de anunţare a condamnării la moarte prin împuşcare. După patru ani în katorga, urmaţi de alţi cinci de serviciu militar obligatoriu, revine la Petersburg şi îşi reia activitatea literară. Până în momentul arestului fusese plasat de critică în umbra lui Gogol.

Incidenta crizelor de epilepsie, la care era predispus, a crescut in aceasta perioada. La eliberarea din inchisoare în 1854, i s-a oferit şansa să devină soldat pentru restul pedepsei, în Regimentul siberian. Dostoievski şi-a petrecut cinci ani din viata aici, întâi a fost caporal, apoi a devenit locotenent la al şaptelea batalion din acest regiment, staţionat lângă fortul Semipalatinsk din Kazahstan.

A fost o experienţă care i-a schimbat şi părerile ideologice, astfel Dostoevski a abandonat ideile liberale şi a devenit conservator şi extrem de religios. S-a împrietenit cu un alt conservator, Constantin Pobedonosţev. A avut o legătură şi mai apoi s-a căsătorit cu Maria Dmitrievna Isaeva, văduva unui cunoscut din Siberia.

În 1860, s-a întors la St. Petersburg, unde a scos o serie de gazete literare alaturi de fratele sau mai mare, Mihail, dar fără mare succes. In 1864 sotia sa moare, eveniment care il lasa puternic afectat, iar la scurt timp isi pierde si fratele, care îi era foarte drag. Cum financiar, Dostoievski nu avea nici o economie si cu toate straduintele nu se intrevedea vreo sursa de venit scriitorul cade intr-o depresie accentuata si incepe sa joace jocuri de noroc de pe urma carora acumuleaza datorii uriase.

A suferit de patima jocului şi de pe urma efectelor acesteia. Se pare ca romanul Crimă şi pedeapsă cel mai cunoscut roman al scriitorului, a fost grabinc finalizat pentru a-l da spre publicare, fapt ce i-ar fi adus un avans in bani de la editura. Dostoievski a scris în acelaşi timp şi nuvela Jucătorul pentru a-i satisface pretenţiile editorului sau Stellovski care, potrivit contractului, dacă nu primea o operă nouă ar fi intrat în posesia drepturilor de autor a tuturor operelor dostoievskiene.

Pentru a se sustrage obligatiilor fata de creditori şi cautand noi cazinouri, Dostoievski călătoreşte în Occident. Aici încearca să reia legătura cu Apollinaria (Polina) Suslova o studenta cu care avusese o relatie cu câţiva ani în urmă, insa aceasta declina cererea în căsătorie. Astfel Dostoievski se casatoreste 1867 cu Anna Snitkina, o femeie de doar 20 de ani, de profesie stenografa. În această periodă scrie cele mai importante opere ale sale. Din 1873 până în 1881 şi-a răzbunat insuccesele din domeniul jurnalistic şi a editat un lunar cu povestiri, schiţe şi articole despre evenimente curente, Jurnalul scriitorului. Ziarul a avut un succes fenomenal.

În 1877 Dostoievski tine un discurs de evocare la înmormântarea prietenului său, poetul Nekrasov, provocand mari controverse. Trei ani mai tarziu cu puţin timp înaintea morţii sale tine o faimoasă cuvântare despre Puşkin la dezvelirea monumentului acestuia din urmă din Moscova.

În ultimii ani de viaţă, Feodor Dostoievski a trăit în staţiunea Staraia Russa, care era mai aproape de Sankt Petersburg. Moare pe 28 ianuarie (stil vechi) 1881 şi este îngropat in cimitirul Tihvin lângă Mânăstirea Alexandr Nevski, Sankt Petersburg.

Opere şi influenţa lor

Statuia lui Dostoivski la Omsk.

Influenţa lui Dostoevski a fost uriaşă, practic nu există romancier important din secolul al XX-lea, de la Herman Hesse la Marcel Proust, William Faulkner, Albert Camus, Franz Kafka, Henry Miller, Yukio Mishima, Gabriel García Márquez,Vladimir Nabokov, Henry James, Joseph Conrad si chiar D.H. Lawrence, asupra cărora Dostoievski să nu-şi exercitat influenţa. La noi, romanele lui Mircea Eliade (Huliganii) sau Nicolae Breban (Animale bolnave) poartă şi ele urma acestei influenţe. Romancierul american Ernest Hemingway l-a citat pe Dostoevski drept sursă de influenţă majoră in autobiografia sa.

În mod esenţial un scriitor mitic (în această privinţă a fost comparat cu Herman Melville), Dostoevski a creat un opus de opere de o imensă putere hipnotică, având următoarele trăsături: scene dramatizate (conclavuri) în care personajele, într-o atmosferă fierbinte sau scandaloasă, se angajează în dialoguri socratice à la Russe; căutarea lui Dumnezeu, problema Răului şi suferinţele celor inocenţi. Tipologia personajelor sale e una extrem de simplă: creştini umili (prinţul Mîşkin, Sonia Marmeladova, Alioşa Karamazov), nihilişti autodistructivi (Svidrigailov, Smerdiakov, Stavrogin), cinici (Feodor Karamazov), intelectuali rebeli (Raskolnikov, Ivan Karamazov); personajele sale acţionează sub impulsul unor idei, şi nu al unor instincte, deşi, în anumite cazuri, şi acestea pot juca un rol semnificativ.

Romanele lui Dostoevski sunt comprimate în timp (acţiunea durează doar câteva zile) şi acest procedeu îl ajuta pe autor să scape de una din trăsăturile importante ale prozei realiste, de coroziunea vieţii umane în timp. Personajele sale sunt de fapt niste traduceri ale unor idei spirituale şi ies din acest motiv în afara timpului, sunt atemporale. Alte teme care reapar obsedant sunt: suicidul, mândria rănita, colapsul valorilor familiei, regenerarea spirituală cu ajutorul suferinţei (cel mai important motiv), respingerea culturii vestice şi afirmarea valorilor ortodoxiei ruse şi ţarismului. Criticii literari ruşi, cum ar fi Mihail Bahtin, au caracterizat opera sa drept ‘polifonică’: spre deosebire de alti romancieri, Dostoevski nu este interesat de o ‘unică viziune’ , ci prezintă situaţia sub forma unei suite de unghiuri foarte diferite, din acest motiv romanele sale sunt extrem de dramatice, sunt romane de idei, în care punctele de vedere conflictuale şi personajele se dezvoltă adesea într-un crescendo insuportabil.

Este o opinie comună a criticilor literari că, alături de operele unor Dante Alighieri, William Shakespeare, Miguel de Cervantes, Victor Hugo şi a ale altor câţiva scriitori, romanele, povestirile şi nuvelele lui Dostoevski se înscriu în Canonul european şi au influenţat în mod decisiv existenţialismul şi expresionismul, ca să dăm doar două exemple.

(Visited 2.712 times, 1 visits today)

1 COMMENT

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.