A fi român sub comunism

A fi român sub comunism

by -
1 728

Anul 1959, consecutiv retragerii trupelor sovietice din Republica Populara Romania, a debutat cu un eveniment calendaristic de prima marime – centenarul Unirii Principatelor Romane -, care nu putea fi ignorat de conducerea Partidului Muncitoresc, oricat de angajata era in combaterea „nationalismului”, „sovinismului”, „revizionismului” si „separatismului” din Transilvania. La mai putin de un an de la ceea ce a fost de fapt, in viziunea comunistilor romani, o emancipare statala, ei nu voiau sa rateze prilejul evocarii Zilei Unirii, dar avand grija sa nu lezeze „internationalismul” oaspetilor abia plecati. In marile orase ale tarii au fost ingaduite spectacole publice, adunari populare, serbari artistice, intr-un cadru de aparenta libertate.

Cantecul emblematic – Hora Unirii – a iesit de sub interdictia de pana atunci, iar cuvantul „roman”, aceptat anterior doar in sintagme de partid bine cumpanite, a fost si el permis.

Cum s-au desfasurat lucrurile la Cluj – oras aflat din toamna lui 1956 sub stricta monitorizare ideologica – ne arata fragmentul alaturat, pe care il reproduc din comunicarea cercetatorului Rafael Dorian Chelaru, prezentata la Memorialul Sighet si publicata in volumul Anii 1954-1960. Fluxurile si refluxurile stalinismului, Fundatia Academia Civica, 2000. Se va vedea cum, ca si in alte imprejurari similare din timpul dictaturii, dezlantuirea tinerilor, care au incins ore intregi Hora Unirii in centrul orasului, a fost etichetata drept „dusmanoasa” si „nationalista” si a avut parte de o ancheta condusa de nimeni altul decat de presedintele Comisiei Controlului de Stat, politrucul stalinist Dumitru Coliu. Ca si la Timisoara in octombrie 1956 (lotul Stanca-Mutiu-Baghiu), ca si la Iasi in iulie 1957 (lotul Aurelian Popescu-Alexandru Zub), au avut loc numeroase arestari in randul studentilor, dar de asta data mania proletara s-a extins si asupra „sistemului educativ” in sine: verificari si interziceri de cursuri universitare, concedieri de profesori si chiar fabricari de procese politice sub egida articolului 209 din Codul Penal: „uneltire contra ordinii de stat”. Un semn ca libertatea si spontaneitatea nu se potriveau cu felul in care le vedea partidul, ba chiar au ajuns sa fie considerate potrivnice „liniei” acestuia.

Ironia face ca, dupa reprimarea drastica a manifestatiei studentilor romani, tirul ideologic sa se indrepte si asupra liderilor universitari maghiari, in randul carora a fost dresata o ancheta deosebit de dura, finalizata in 20-23 aprilie 1959 printr-o sedinta a Biroului Politic al PMR, care hotara unificarea Universitatii de limba maghiara „Bolyai” cu Universitatea „Babes”.

In cadrul unei sedinte restranse a CC din ziua de 5 februarie 1959, prezidata de Alexandru Moghioros, Dumitru Coliu va prezenta un raport intitulat Informarea tov. Coliu Dumitru in legatura cu sarcina primita de a se deplasa in orasul Cluj pentru a ajuta Comitetul regional de partid sa analizeze temeinic si sa determine cauzele care au permis unor elemente nationaliste sa se manifeste cu prilejul sarbatoririi centenarului unirii Tarilor Romane*. Sunt prezentate fapte care duc, dupa opinia autorului, la concluzia enuntata in titlu, chiar daca Biroul Comitetului regional al PMR Cluj a considerat ca aceste tulburari provocate de studenti romani au fost spontane si nepremeditate („ceva neorganizat”). Astfel, dupa incheierea festivitatilor organizate de catre Comitetul Regional PMR Cluj, adica dupa ora 18.00, grupuri de studenti care se manifestau zgomotos au intrat in restaurantele Ursus si Pescarus si au obligat orchestra si pe consumatori sa cante Hora Unirii, ulterior fiind imprastiati de organele de militie; altii au vizitat cativa profesori universitari, cunoscuti ca „nationalisti”: conform lui Coliu, unul dintre profesorii vizitati, Pamfil, a incantat pe musafiri, care au exclamat: „Acesta este de-al nostru, bun profesor vechi” .

 Repercusiunile unei fraze

Profesorul Eduard Pamfil se afla in seara de 24 ianuarie 1959 in vizita la Emil Hatieganu, veneratul ctitor al Scolii de Medicina din Cluj. Vizitat de un grup de studenti veniti sa danseze in fata casei Hora Unirii, sobrul Hatieganu l-a rugat pe mai tanarul sau coleg sa faca oficiul de gazda. Profesorul Pamfil le-a spus cateva cuvinte, care au facut imediat inconjurul lumii universitare clujene: „Sa fiti vesnic tineri si increzatori in steaua neamului romanesc!”. In zilele urmatoare, ideologii locali i-au supus stralucitul curs de Psihiatrie, care era audiat de sute de persoane, studenti si nestudenti, unei severe verificari, l-au declarat idealist si l-au interzis. La 4 martie 1959 profesorul a fost arestat si apoi tinut 7 luni in beciurile Securitatii. Acuzat de „uneltire contra ordinii sociale”, a fost condamnat la 2 ani inchisoare corectionala. Pedeapsa a executa-o in domiciliu fortat la o scoala de copii retardati din Siret. Abia in 1963 a fost reprimit in invatamantul superior, dar nu la Cluj, ci la Timisoara, unde a ramas pentru tot restul vietii, trebuind sa renunte la mediul in care se afirmase ca unul dintre cei mai admirati si frecventati profesori.

 * Arhivele Nationale, fond Cancelaria, CC al PCR, dosar 15/1959, f. 1-36.

 

articol prelucrat dupa: http//revista22.ro

 

(Visited 175 times, 1 visits today)

1 COMMENT

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.