Eurosceptic (I)

Eurosceptic (I)

by -
1 557

Probabil unicul fir care uneşte istoria neamului românesc din străvechimi şi până astăzi îl reprezintă dorinţa de neatârnare (rebotezată în stil franţuzesc „independenţă” în contextual mimetist al sec al XIX-lea). Românul, în ciuda mitologiei create, are tocmai aceea sete de libertate şi acel spirit individualist şi critic, ce de-a lungul istoriei l-au înălţat, dar l-au şi coborât, poate în contrast cu disciplinata filosofie de viaţă a nordului preponderant germanic. Din această nevoie individuală de neatârnare s-a născut tocmai şi defectul care ne-a impiedicat să dăm în istorie proba valorii şi a capacităţii noastre: dezbinarea. Fără dezbinare nu am fi ajuns astăzi sub un regim imoral, ilegitim şi antinaţional în „urna a treia” a politicii europene!

După o îndelungă eră de reconstrucţie naţională, emancipare pe toate planurile şi dezvoltare a unui stat solid având în frunte o monarhie respectată în intreaga Europă, între 1859 şi 1938, chiar 1940 (cu indulgenţă spus), România intra în aceasta valtoare a dictaturilor de tot felul, dictaturi mascate ori faţişe, din care mă tem că nu a ieşit complet nici astăzi. După alungarea Regelui Mihai nimic nu a mai putut scoate România din acest traiect al unei ţări cu destin periferic şi cu funcţie de sacrificiu pe altarele geopolitice ale unora ori ale altora, după cum bătea balanţa puterii. După 42 de ani de comunism, acesti 22 de ani care se implinesc în curand sunt scena neîmplinirilor, a jafului fără margini, a trădării în numele „interesului naţional” şi al vânzării de iluzii frumos îmbrăcate.

Probabil cea mai mare iluzie, în numele căreia s-au exercitat campanii puternice de manipulare atât din intern, cât şi din extern, o reprezintă Uniunea Europeană. Puţină lume se gândea practic, înainte de întâlnirea de la Maastricht din 1992, că prospera piaţă comună europeana îşi va lepada vechile haine şi va deveni ceea ce este astăzi, o structură născuta din utopiile internaţionaliste care au înfierbântat minţiile îmbâcsite ale „inginerilor sociali” de la căderea Bastiliei şi până la căderea zidului Berlinului şi pe mai departe. Prin anii ’80, Vladimir Bukovsky povesteşte despre intensul dialog purtat de Mihail Gorbaciov cu François Mitterand cu privire la proiectul „Casei Comune Europene”, un concept despre care astăzi nu se vorbeşte foarte des. Ideea pe care se marşa aici era cea privind convergenta sistemelor şi realizarea chiar a unei fuziune între cele 2 modele politico-sociale de la aceea dată, conceptul fiind gândit şi în direcţia salvării socialismului de la dispariţie. Casa Comuna Europeană se dorea a fi scena unei perestroici exportate la nivel European care să dea o nouă haină vechii utopii egalitariste care se tot experimentase de la 1917 încoace. Proiectul nu a reuşit, însă se pare că ideile s-au păstrat.

Integrarea europeană a României începută după momentul Helsinki 1999 vine într-un moment de redesenare a conceptului european. Odată cu trecerea la moneda unică „euro” spaţiul geografic a intrat într-un proces accelerat de integrare, proces ce intervine chiar pe fondul unei supraîncălziri interne a spaţiului UE dar şi în contextul necesităţii de expansiune spre noi pieţe economice. Europa postindustrială trăia momentul delocalizării industriale, una din cauzele lipsei de capital cu care se confruntă astăzi. Europa de după 2001, după tratatele de la Amsterdam şi Nisa, tinde să devină un colos birocratic concentrat în jurul puterii impersonale a structurilor de la Bruxelles şi bazat pe o filosofie politică materialistă şi dogmatizantă cu rădăcini în social-liberalismul mincinos şi falimentar, dar şi în lunga genealogie a curentelor globalist-internaţionaliste ale ultimelor două secole.

Introducerea monedei unice nu a servit în niciun fel nici cetăţenilor terţelor state, nici economiilor respective şi nici regiunii în ansamblul ei. Această monedă unică (despre care cârcotaşii spuneau că o dată cu apariţia ei va solicita nevoia unui buget unic, buget care la rândul său va avea nevoie de un guvern unic, lucruri care, dacă vedem ultimele decizii continentale, nu sunt chiar atât de fanteziste pe cât păreau) a dus la creşterea deficitelor bugetelor naţionale, la impulsionarea ratei de împrumut a guvernelor suverane, dar şi la o stagnare a ritmului de creştere economică, dar mai ales şi la o scadere a nivelului de trai sub presiunea uniformizării monetare care a adus cu sine o serie de dezavantaje serioase în ceea ce priveşte capacitate de iniţiativă individuală; de asemeni, a afectat gestiunea şi capitalizarea sectorului afacerilor de nivel local şi regional.

Orice uniformizare nu poate aduce niciodată bunăstare, iar introducerea sistemului „euro” este o formă de tentativă de „egalizare” a standardelor economico-sociale la nivel european, istoria a dovedit acest lucru, iar cetăţenii occidentali care s-au lovit de efectele monopolului monetar european ne pot fi martori. Uniformizarea şi egalizarea sunt marii duşmanii ai libertăţii, iar o economie sănătoasă nu se clădeşte pornind de la control birocratic şi de la reglementare, ci de la premizele natural existente într-o societate liberă şi de la înclinaţiile indivizilor şi grupurilor spre anumite ramuri economice. Orice altceva înseamnă economie planificată şi nu are decat două direcţii spre care poate înainta: oligopolizarea ilegitimă şi stratificarea socială în baza unor reţele de monopoluri şi de structuri clientelare cât şi sărăcirea individului, individ aservit unui întreg sistem de obligaţii faţă de instituţii de tip bancar ori de altă natură. Finalitatea este dispariţia omului liber, proprietar şi cetăţean prin definiţie, şi înlocuirea lui cu individul-moluscă, consumator şi dependent faţă de acest sistem ce întruneşte parţial aceleaşi elemente pe care noi le putem vedea într-o formulă mult mai îndulcită, colorată şi perfida şi pe care le puteam întâlni şi într-o serie de manifestări ale brutalelor regimuri de tip comunist ori fascist.

Care este este impactul pentru România al aderării la acest conglomerat ce încearca să aducă la un numitor comun naţiuni diferite prin însăşi cultura, civilizaţia, resursele, spaţiul geografic, mentalitatea şi gradul lor de dezvoltare?

autor: Daniel Gheorghe

sursa: www.national-liberal.ro

 

(Visited 77 times, 1 visits today)

1 COMMENT

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.