Ctitoriile lui Matei Basarab din Oltenia

Ctitoriile lui Matei Basarab din Oltenia

by -
1 2046

Demersul ştiinţific, care s-a derulat pe parcursul a zece ani de cercetare şi s-a materializat într-o teză de doctorat, susţinută în acest an la Universitatea „Valahia” din Târgovişte, şi-a propus să analizeze edifici­ile rezidenţiale, de apărare şi religioase ridicate în regiunea Olteniei, în primele trei sferturi ale se­colului al XVII-lea, constituite într-o elaborare coerentă şi unitară avându-şi apogeul în deceniile domniei gospodarului şi înţeleptului domnitor Matei Basarab (1632-1654), motiv care m-a determinat să o numesc Ctitoriile lui Matei Basarab din Oltenia. Prin acest studiu, împreună cu prof. univ. dr. Ştefan Trâmbaciu, conducătorul ştiinţific, ne-am propus să realizăm o evoluţie a acestor ctitorii, de la zidirea lor până în prezent, analizând izvoarele istorice, pisaniile, documentele aflate în arhivele oficiilor de patrimoniu ale direcţiilor judeţene pentru cultură şi patrimoniul cultural naţional, studiile de arhitectură şi artă, documentele cartografice şi fotografice, descrierile arheologice, scrieri memorialistice etc, aplecându-ne asupra tuturor aspectelor de ordin: istoric, arhitectural, artistic, patrimonial, monahal, etno-folcloric etc.

Pe bună dreptate, Matei Basarab a fost socotit în zilele noastre „cel mai mare ctitor bisericesc al neamului nostru” (Constantin C. Giurescu, Matei Basarab, cel mai mare ctitor bisericesc al neamului nostru. Ştiri noi despre lăcaşurile luiBucureşti, 1946, Extras din Volumul omagial Prinos la sărbătorirea a optzeci de ani de vîrstă I.P.S. Arhiepiscop şi Mitropolit Nicodim, Patriarhul României, Bucureşti, 1946, p. 167-176. BAR III 198373), în Ţara Românească doar domnitorul Constantin Brâncoveanu călcându-i pe urme.

Pentru o mai bună înţelegere a operei ctitoriceşti a domnitorului, în primul capitol, am enumerat toate construcţiile din epoca mateiană urmând capitolele cu studii exhaustive referitoare la ctitoriile din regiunea Olteniei, spaţiul unde s-a născut şi unde îşi odihneşte somnul de veci domnitorul şi unde se află cele mai reprezentative obiective ale operei sale.

Una din cele mai cunoscute ctitorii ale sale este mănăstirea Arnota, de la Costeşti (jud. Vâlcea), zidită între anii 1632-1636. Voievodul şi-a dorit să clădească acest aşezământ monastic pentru a fiinţa aici necropola familiei sale. S-au adus clarificări în ceea ce priveşte datarea acestei ctitorii în condiţiile în care pisania originală nu s-a păstrat. Au fost prezentate toate ipotezele privind toponimul „Arnota”. Legenda întemeierii mănăstirii a fost pusă în legătură cu adevărul istoric dat de descoperirile arheologice care atestă existenţa unei biserici mai vechi, din lemn, ridicată de Vornicul Danciu, tatăl voievodului. Aceste descoperiri vin să infirme aproape în totalitate versiunea legendară a ctitoririi Arnotei.

Am reuşit o repertoriere a etapelor de refacere, conservare şi restaurare, a documentelor şi obiectelor de cult şi de artă care au aparţinut mănăstirii. Studiul aruncă o privire exhaustivă asupra arhitecturii şi picturii ansamblului monastic de la Costeşti. Documentele şi studiile de arhitectură au clarificat lucrările făcute asupra monumentului de către Constantin Brâncoveanu, Barbu Ştirbei, episcopul Vartolomeu Stănescu etc. O importantă etapă de reabilitare a Arnotei a fost făcută la iniţiativa Înaltpreasfinţitului Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, între anii 2003-2007. A fost construit paraclisul cu hramul „Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul”, care este în curs de pictare, noi construcţii pentru chilii şi camere de oaspeţi şi anexe. În studiul nostru, nu au fost trecute cu vederea nici cele mai importante evenimente istorice petrecute la mănăstire (construţia drumului care leagă Arnota de Bistriţa, lichidarea grupului de luptători anticomunişti din muntele Arnotei etc). Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a participat la Sfânta Liturghie, din ziua de duminică, 14 noiembrie 2010, oficiată în biserica mănăstirii Arnota, cu Înaltpreasfinţitul Gherasim al Râmnicului şi Preasfinţitul Emilian, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.

Mănăstirea Sadova, aflată în comuna Sadova (jud. Dolj), este ctitoria domnitorului Matei Basarab din anii 1632-1633, ridicată pe temelia unei biserici mai vechi, din lemn, făcută de puternica familie olteană a Craioveştilor, de la cumpăna secolelor XV-XVI. Ansamblul monastic este format din biserica cu hramul„Sfântul Nicolae”, de plan triconc, cu turlă pe naos, bolniţa şi zidul de incintă este clasat în patrimoniul cultural naţional. Cu privire la originea cuvântului „Sadova” am emis părerea că acesta are etimon slav, adică vechiul slav-bulgar (sadu = plantă, grădină, plantaţie), vechiul slav (sadovu = de grădină), sârb (ad = vie tânără), ceh (sad = grădină de fructe)

Mănăstirea Strehaia (jud. Mehedinţi) este compusă din Biserica „Sfânta Treime”, beciurile palatului domnesc, turnul clopotniţă şi zidul de incintă. Denumirea Strehaia este de origine slavă, de la radicalulstreh (acoperit, ascuns, frică, teamă) deoarece aşezarea era înconjurată de păduri seculare ce inspirau teamă nelocalnicilor (P. Cernăianu în Mănăstirea şi episcopia Strehaiei, Bucureşti, 1931). Studiul nostru şi-a propus să aducă elemente noi în cercetarea istorică a ctitoriei lui Matei Basarab din secolul al XVII-lea, având ca punct de plecare analiza descoperirilor arheologice din ultimii ani, documentele noi puse în circulaţie, aprofundarea studiilor de arhitectură, precum şi modul deosebit de abordare a trecutului aşezământului monastic mehedinţean de la întemeierea sa până în zilele noastre. S-a demonstrat că ansamblul monastic a fost ridicat în zona unei vechi vetre de locuire aparţinând epocii bronzului peste care s-a suprapus epoca dacică, romană şi a migraţiilor. Mănăstirea de la Strehaia a fost ridicată de Matei Basarab la 1 august 1645 pe locul curţii boiereşti construite de boierii Craioveşti în secolul al XVI-lea. A fost urmărită prezenţa, în legende şi documente a lui Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu, „perioada austriacă” cu toate etapele de construcţie. Documentele au arătat perioada în care la Strehaia a fiinţat Bănia şi Episcopia ţării. Mănăstirea Strehaia se încadrează în arhitectura secolului al XVII-lea, care este o etapă premergătoare stilului brâncovenesc. Judecând după mărimea curţii domneşti, mănăstirea Strehaia a fost unul dintre cele mai importante lăcaşuri din Ţara Românească. Au fost explicate anumite elemente decorative ale monumentului istoric, aşa cum este „Steaua cu şase colţuri” de la exterior.

Mănăstirea de la Brâncoveni, situată la 18 km sud-vest de Slatina, la sud de Piatra Olt (judeţul Olt), a suscitat un viu interes din partea istoricilor sau a istoricilor de artă, aceştia aplecându-se asupra acestui vechi lăcaş de cult dedicându-i numeroase studii. Ansamblul mănăstiresc de la Brâncoveni este alcătuit din biserica „Adormirea Maicii Domnului”, bolniţa cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, stăreţia, turnul clopotniţă, chilii, clădiri anexe şi zidul de incintă. Înainte de a urmări istoria mănăstitirii oltene, am încercat să lămurim problemele privind datarea primelor case boiereşti ridicate la Brâncoveni, cu mult mai vechi decât documentul lui Neagoe Basarab care le aminteşte la anul 1518. La Brâncoveni s-a născut domnitorul Matei Basarab şi ruda sa, Sf. Constantin Brâncoveanu. După ocuparea tronului, Matei Basarab a refăcut casele din Brâncoveni. El construieşte turnul-clopotniţa, spaţioasele pivniţe boltite, precum şi zidul de apărare prevăzut cu creneluri.

Biserica şi curtea domnească de la Caracal (judeţul Olt), cele mai vechi din acest oraş a fost construite pe dealul Protoşenilor, din blocuri de piatră şi cărămizi aduse de pe ruinele cetăţii romane Romula. Este foarte probabil ca în vremea domniei lui Neagoe Basarab să se fi construit biserica domnească de aici. Matei Basarab a refăcut casele domneşti şi biserica cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, fapt confirmat de cronica Ţării Româneşti. În studiul nostru ne-am referit şi la reparaţiile făcute caselor domneşti de către Sfântul Constantin Brâncoveanu precum şi la celelalte etape de reconstrucţie.

Biserica domnească de la Craiova (Catedrala Mitropolitană de astăzi) este considerată cea mai veche biserică de zid din municipiu. S-a arătat vechimea şi poziţia strategică a aşezării care avea să devină scaunul „Marii Bănii a Olteniei“. Prima biserică de aici este o ctitorie a familiei boierilor Craioveşti ajunşi, spre sfârşitul secolului al XV-lea, bani ai Olteniei, numită „domnească” din timpul domnitorului Neagoe Basarab (1512-1521). Matei Basarab o rezideşte din temelie la anul 1654. Constantin Argetoianu, socrul lui Giani Ruset, este cel care a reparat biserica, în două rânduri, aşa cum arată documentul din 1770 emis de domnitorul Ruset Vodă. Văzând starea în care se afla ctitoria domnească, regele Carol I a hotărât să se reconstruiască marea biserică. Ctitoria lui Matei Basarab de la Craiova a fost demolată complet, la 12 octombrie 1889 şi refăcută din temelie de arhitectul francez Emile-André Lecomte de Noüy.

Alte mănăstiri sau biserici oltene au fost cuprinse în vastul program de reconstrucţie şi reparaţii al lui Matei Basarab. De aceea, multe din aceste ctitorii au fost atribuite de tradiţie domnitorului. A fost necesar să explicăm istoria fiecărei ctitorii, în parte, şi să lămurim, astfel,  care a fost contribuţia domnitorului la reabilitarea şi înfrumuseţarea lor.

Schitul Corlate (Izvoare, Dolj), menţionat la anul 1644 a fost o ctitorie a Craioveştilor, refăcută de Matei Basarab. A dispărut, dar la 1816 este menţionată în documente. Documentul de închinare a lăcaşului mănăstirii Gura Motului, din 3 aprilie 1651, îl numeşte pe Matei Basarab ctitorul acestui schit. Mănăstirea Govora (judeţul Vâlcea) s-a bucurat şi ea de atenţia lui Matei Basarab, mai ales după instalarea, în 1637, a celei de-a doua tipografii a ţării. Aici s-a tipărit cea dintâi carte în limba română din Ţara Românească – Pravila de la Govora – tradusă din limba slavă de Mihail Moxa. În această vreme s-au clădit zidurile şi clădirile mănăstirii. La mănăstirea Tismana (jud. Gorj), domnitorul a restaurat zidul de incintă şi paraclisul, refăcut în 1782. În cadrul Episcopiei Râmnicului, a efectuat unele lucrări nu prea bine precizate în documente. Un document austriac din anul 1731 precizează că voievodul a construit „casa tipografiei cu pivniţa de sub ea“. Aceste construcţii nu se mai pot vedea astăzi deoarece au fost distruse în focul din 1736, în timpul războiului austro-turc. Matei Basarab şi doamna Elina figurează în pomelnicul ctitorilor de la fostul schit Slătioarele-Ocnele Mari (judeţul Vâlcea), pentru lucrările de renovare şi repictare a acestui sfânt lăcaş. Numele voievodului apare şi la mănăstirea Dintr-un Lemn (jud. Vâlcea), însă nu se ştie exact dacă biserica de zid este ctitoria sa. Cercetarea ştiinţifică a arătat că este foarte posibil ca domnitorul să fi contribuit şi el alături de boierul Preda Brâncoveanu la ridicarea acestei biserici. Lucrările de la complexul arhitectonic al Arhiepiscopiei Râmnicului nu sunt prea bine precizate în documente. Un document austriac din anul 1731 precizează că voievodul a construit „casa tipografiei cu pivniţa de sub ea”.

Dacă tradiţia îi atribuie justificat patruzeci de biserici şi mănăstiri, dintre cele aproape o sută de construcţii de acest gen din câte sunt cunoscute ca fiind ridicate în anii săi de domnie, aproape jumătate au fost înălţate din iniţiativa ctitoricească a lui Matei Basarab sau cu participarea sa directă. Adăugând la toate aceste ctitorii, numeroasele sale danii, subvenţii şi concesiuni făcute diferitelor lăcaşuri şi aşezăminte de cult din ţară şi de peste hotare, putem aprecia, cu certitudine, după cum s-a mai afirmat deja, că Matei Basarab a fost, după Ştefan cel Mare, cel mai prodigios ctitor din trecutul poporului nostru, în acest sens, se poate spune, pe bună dreptate, că formele artistice majore – arhitectură, pictură şi sculptură monumentală – în Ţara Românească a acelei vremi s-au realizat, în primul rând, din iniţiativa, cu sprijinul şi cheltuiala domniei.

Teza de doctorat Ctitoriile lui Matei Basarab din Oltenia este o apariţie inedită, care aduce o contribuţie deosebită la mai buna cunoaştere a activităţii ctitoriceşti a domnitorului muntean şi o mai bună înţelegere a etapelor istorice care au intervenit asupra acelor edificii civile sau religioase, unde s-a scris istoria de aproape patru secole a neamului românesc.

autor: Dr. Florin Epure

sursa: Revista Clipa

(Visited 1.140 times, 1 visits today)

1 COMMENT

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.