Din aspectele și nevoile vieții muzicale basarabene (1929)

Din aspectele și nevoile vieții muzicale basarabene (1929)

by -
0 431

În cadrul României Mari, Basarabia se înfăţişează cu o fizionomie culturală întru totul particulară.  Curentele spirituale determinate în mod firesc de diferenţa straturilor şi aspiraţiunilor sociale, precizează în această provincie două categorii de stări distinct delimitate şi clar pronunţate. Pe deoparte, clasa marilor proprietari, boerii moldoveni, ce posedau întinsuri de moşii aproape de necrezut pentru realităţile sociale şi economice din vechea ţară românească ; pe de altă parte ţăranul român, neaoş, moldovanul, încovoiat deasupra pământului pe care-1 munceşte şi de care este puternic legat. Prin urmare, o clasă a celor puţini, chiaburi, momiţi de înalte situaţiuni în absolutismul ţarist, influenţată de cultura rusă prin studiile delà Universităţile imperiale slave, înclinată a-şi făuri idealuri culturale, prin concepţiile învăţaţilor delà Moscova sau Petrograd, în spiritul acestei clase abia mai mijind licăriri de conştiinţă românească. Buna stare materială

pentru păstrarea căreia organizaţia statului ţarist era o sigură garanţie, iar impozanta Dumă rusă, înaltele demnităţi în stat, ca şi curtea imperială, cu onorurile atribuite curtenilor săi, constituiau pentru spiritul boerilor moldoveni, atrăgătoare şi impunătoare situaţiuni, faţă chiar de cele mai înalte onoruri pe care le-ar fi putut oferi lumea românească de dincoace de Prut.

Aceste împrejurări au determinat un dinamism cultural de puternică coloratură slavă. Numai ţinând în consideraţie aceste împrejurări, pot fi demonstrate actualele realităţi, în care mai persistă încă atmosfera spirituală de rusofilie antebelică. In chipul acesta poate fie explicat de pildă faptul că până azi, toată presa basarabeană este scrisă în limba rusă. Intelectualitatea rămâne deci dominată de spiritul slavisant dinainte de realipirea Basarabiei.

Bineînţeles că scutirea pe timp de 50 de ani de biruri către Stat şi de serviciu militar acordată de Statul rus după răpirea Basarabiei, va fi exercitat vre-o influenţă asupra mentalităţii beneficiarului acestei măsuri, asupra ţăranului moldovan dintre Prut şi Nistru. Şi anume, vre-o influenţă de îngăduire, de tolerare a stăpânitorului venit delà Răsărit. Cultural însă, ţăranul basarabean nu a fost supus, după impresia noastră, la o campanie sistematică de desnaţionalizare. Din însăşi vechile concepţii de întorcmiri politice ale ţarismului, clasa de jos nu reprezenta interes ca boerimea. Ţăranul era exclus din calcule politice şi culturale. Sau în tot cazul, o campanie de desnaţionalizare nu şi-a produs efectele. Clasa marilor proprietari basarabeni nu s’a interesat de starea culturală a ţăranului. Poporul de jos, delà sate, a rămas în vechile sale tradiţii. Iar între pătura cultă înstărită şi încărcată de onoruri imperiale şi pătura ţărănească nu a fost stabilită niciun fel de legătură. Dimpotrivă pătura de jos s’a izolat într’o statornică păstrare a tradiţiilor, obiceiurilor, gândurilor sale, înconjurând astfel cu o scoarţă quasi-impenetrabilă elementele caracteristice ale firei sale.

In clasa cultă trebue neapărat socotit clerul care şi-a adoptat aceiaşi mentalitate a clasei boereşti.  Nu e de mirare, aşadar, de ce în frământările din biserica noastră actuală, clerul basarabean intervine ca elementul cel mai protivnic acceptării unei discipline naţionale. Concepţiile imperialiste ale clerului român de peste Prut, nu pot fi aclimatizate sau asimilate în marea massă a ortodoxiei româneşti, după cum rigoarea ierarhică a bisericii noastre naţionale cu greu se adaptează structurii psihice religioase particulare şi imperial slaviste a bisericii basarabene.

Acel înveliş care înconjura sufletul ţăranului basarabean n’a fost pătruns decât de deţinătorii harului, de preoţi, care de altfel formează singura punte de trecere dintr’o clasă într’alta. Ei sunt purtătorii de cultură în mijlocul poporului ; să ne înţelegem însă, purtători de cultură religioasă şi numai religioasă sau în legătură cu practica religioasă. Concluzia se verifică si în fapt, prin experienţă. Niciun alt element de viaţă socială, culturală sau economică, nu apare aşa de unitar, de cuprinzător, şi de general în viaţa Basarabiei actuale, ca elementul de religiozitate. Este meritul preoţilor de a fi realizat această unitate, după cum este vina lor de a fi integrat această religiozitate într’o tendinţă centrifugală faţă de autocefalia şi integralitatea bisericii româneşti.

Ne-am îngăduit aceste incursiuni în domeniul stărilor sociale, culturale şi religioase ale Românilor basarabeni, pentru a putea diferenţia atmosfera spirituală cu totul particulară a regiunii dintre Prut şi Nistru, faţă de restul ţării. Numai pe cunoaşterea temeinică a realităţilor economice şi sufleteşti, putem apoi năzui să înfiripăm condiţiuni reale pentru progresul vieţii şi culturii româneşti. Iar pe de altă parte, împrejurările sociale, economice şi culturale hotărăsc într’un anumit grad şi condiţiunile de desvoltare artisitică ale regiunii. Prin urmare, dependenţa factorului muzical de ceilalţi factori de afirmarea condiţiunilor de viaţă a poporului, ne poate orienta asupra stărilor vieţii sale muzicale.

Ceiace isbeşte, în afară de orice consideraţiuni de sociologie muzicală şi de filosofie culturală, delà primul contact cu viaţa muzicală basarabeană, este bogăția neasemuită de daruri inăscute, vocale şi instrumentale, pe care o posedă această regiune. Atât în cursul lecţiunilor la care am asistat la Conservatorul din Chişinău, cât şi la producţiile organizate de Conservator, am avut prilejul să constat numeroase elemente de excepţională dotaţie muzicală. Dealtfel, mai ales sub raportul vocal, atât la Opera Română din Bucureşti cât şi la cea din Cluj — mai cu seamă la aceasta, — mulţi din protagonişti sunt originari din Basarabia. Astfel că, această regiune constitue un rezervoriu de forţe vocale cari ar putea alimenta şi satisface toate nevoile Operilor noastre de Stat. Aceasta nu vrea să însemneze că nu vor fi şi alte ţinuturi româneşti bogate în daruri muzicale. In nici o altă parte nu aflăm însă condiţiunile de viaţă muzicală din Basarabia, nici chiar în Banat pe care suntem înclinaţi a-1 socoti ca regiunea cea mai bine înzestrată sub raportul muzical dintre ţinuturile româneşti. Şi aci este locul să amintim că în afară de biserică, dacă este un dement cultural considerat ca având un înalt prestigiu, mai apoi acela este muzica. Nu este nevoe să fie luaţi în consideraţie decât, fie elevii actuali ai conservatorului din Chişinău, fie absolvenţii, pentru a ne da seama că persoane de cele mai bune condiţiuni sociale, iau cu totul în serios cultura muzicală, ţinând să-şi aproprie pentru ele şi pentru membrii familiilor lor temeinice orientări muzicale. Printre actualii elevi al Conservatorului se găsesc funcţionari superiori, profesori, preoţi, soţii de militari superiori, de magistraţi, etc.

La una din clasele de canto am descoperit ca elevă pe o doamnă, soţie de prefect ; iar soţul său fusese la rându-i elev al Conservatorului. Concepţiile noastre muzicale, ale celor din vechiul regat, sunt fundamental deosebite de ale Basarabenilor. Noi trăim încă şi astăzi sub conceptul protivnic propăşirii muzicale, nedemn pentru râvna unei culturi muzicale, al „lăutărismului”.

Considerăm frivol muzica ; îi simţim uşuratec necesităţile şi le căutăm satisfacerea îndeobşte prin prisma lăutărismului.  Din această eronată concepţie rezultă şi atitudinea degradantă pe care o avem faţă de muzician şi arta sa. In Basarabia muzica şi muzicantul au un prestigiu cultural deosebit. Acest adevăr poate fi de altfel verificat de asemenea cu uşurinţă, în practica zilnică a vieţii culturale. Pentru orice om cu aspiraţii intelectuale, muzica constitue în Basarabia o parte integrantă din pregătirea spirituală. Religia şi muzica sunt cele doua realităţi culturale, amplu desvoltate, profund pătrunse în concepţiile de viata ale Basarabenilor.

Să observăm în treacăt că prima instituţie dè învăţământ superior pe care au isbutit să şi-o organizeze Basarabenii, şi cu care se mândresc comparând-o cu cea delà  Kiev şi aflând-o superioară acesteia, este ,,Facultatea de teologie” delà Chişinău.  După cum nu e râvnă mai arzătoare şi pornire mai asiduă pentru întemeierea unui al doilea aşezământ cultural, cum este pentru reorganizarea şi etatizarea Conservatorului de muzica din acel oraş.

Dar acest prestigiu de care se bucură arta muzicii în ţinuturile dintre Prut şi Nistru, ar putea apărea ca isvorând dintr’o năzuinţă pururea neîmplinită, dintr’un sublim miraj al unei minorităţi intelectuale. Realităţile înlătură însă această ipoteză. Este cazul să reamintim analogia muzicii cu religia şi să afirmăm că, după cum există o intensă viaţă religioasă în Basarabia, tot aşa există o puternică şi caracteristică viaţă muzicală basarabeană. In două direcţiuni deosebite, se manifestă această viaţă muzicală în popor : muzica bisericească şi muzica populară.  Din consideraţiunile expuse pot fi deduse, măcar cât de generic, aspectele sub care se înfăţişează aceste două impozante masive ale vieţii muzicale basarabene. Pe deoparte muzica bisericească influenţată de muzica rusă până la nimicire a tradiţiei sale bizantine, trecând grăbit delà monodie la polifonie, apropriindu-şi capacitatea de expresiune polifonică după metodele muzicii religioase ruse, ceeace desigur însemnează un pas înaintat în civilizaţiunea muzicală. Pe de altă parte, muzica populară : folklorul muzical, rămas intact, opac la influenţele din afară, la tendinţele culturale şi deci la europenizare. Acea scoarţă impenetrabilă în care s’a învelit firea poporului, i-a ferit cântecul de orice mutilare sau transformare, păstrându-i nealterată şi caracteristică originalitatea.

Datele problemelor vieţii muzicale basarabene în aceste realităţi, în cântecul bisericesc şi melodia populară sunt cuprinse. Orice tendinţă de progres delà aceste realităţi, trebue să pornească. Şi anume, printr’o activitate de restaurare a tradiţiei bizantine în ceiace priveşte muzica bisericească, printr e activitate de atraSere a cântecului popular în centrul preocupărilor creatoare şi de utilizare ca sursă de inspiraţiune, în ceiace priveşte melodia populară.

Asupra însuşirilor muzicale ale provinciei ca şi asupra posibilităţilor de a stoarce din aceste ţinuturi elemente necesare susţinerii vieţii muzicale ruse, era bine informată stăpânirea ţaristă. Istoria muzicii care ne orientează asupra diferitelor influenţe, suferite de muzica bisericească basarabeană, ne descopere şi un fapt important pentru modul cum era apreciată de Ruşi, din punct de vedere muzical, Basarabia. Este vorba de propaganda muzicală ca şi organizarea de şcoli muzicale, de conservatorii, încredinţată în Rusia „Societăţii imperială de muzică”, ce cuprinde între ramificaţiunile sale, de altfel restrânse la un număr de câteva oraşe, şi Chişinău.  La 1899 se înfiinţează o filială a acestei Societăţi, în oraşul nostru basarabean şi se fundează o şcoală muzicală, un conservator.

Dacă ţinem seamă de date, precum şi de faptul că Ba­sarabia fiind abia în urmă alipită Imperiului Rus, apoi Conservatorul din Chişinău a fost întemeiat odată cu cel din Riga şi Puhava, înainte de Bacu, Ecaterinograd, Ircutsk, Orei, Stavropol, etc., această însemnează tocmai că autoritatea rusă preţuia în deosebi însuşirile muzicale ale Basarabenilor şi a dispus cultivarea lor prin şcoala muzicală fundată în 1899.

După realipire, şcoala muzicală a continuat să funcţioneze. Insă în aceleaşi condiţiuni şi cu aceleaşi scopuri ca înainte de răsboi. Ca atare, a şi dat rezultate : numeroasele elemente vocale delà Operile Române, originare din Basarabia. Sub raportul instrucţiei generale muzicale, şcoala nu corespundea nouilor idealuri de cultură naţională românească. Frământările ce au urmat pentru şcoala muzicală ca şi tribulaţiile noului Conservator  „ Unirea ” organizat .pentru a prelua în­datoririle de instrucţie muzicală ale „Şcolii muzicale” izvorăsc din viciul fundamental al organizării lor.

Aceste şcoli nu se articulează necesităţilor culturale ale întregei masse româneşti, după cum nu este chematăîntreaga populaţie românească să se împărtăşească din bunurile culturale ale Conservatorului. Statistica pe care am întocmit-o asupra elevilor ce frecvuentează diferitele cursuri, este dovadă peremptorie despre aceasta. Românii nu-şi pot afla nevoi culturale care ar putea fi satisfăcute în organizarea actuală a Conservatorului, nici ambianţa sufletească şi muzicală proprie firei lor, nu găsesc aci, şi nici posibilităţi materiale care să-i ajute la studii.  Un internaţionalism antiromânesc, abstractizam, înstrinant, secătuitor, al energiei muzicale naţionale, domină şi la Chişinău cum domină în toate Conservatoarele noastre de muzică.

Iată, bunăoară, tocmai clasele de compoziţie care trebuiau să ne dea pe creatorii valorilor universale ale geniului nostru muzical, sunt aproape inexistente. Iar din clasele pregătitoare a interpreţilor, a virtuoşilor, iată bunăoară la clasele de pian că Românii nu ocupă decât un loc de aproximativ 15%. Temeiurile fireşti pe care urmează să se fundeze un aşezământ cultural sunt cele educative şi naţionale. Unde este cuprinsă muzică bisericească şi populară în programul conservatoarelor noastre? Pe ce voim să înfiripăm năzuinţe de viaţă muzicală românească? Care altele sunt elementele de bază ale unei culturi muzicale româneşti, decât cântecul de biserică, melodia şi jocul popular?

Vrem să continuăm artificiala tendinţă de a ne agăţa desvoltarea culturii noastre muzicale de şcolile din Occident sau Orientul Slav?

Iată chestiuni la care nu se poate răspunde decât într’un fel. Şi anume, să schimbăm radical sistemul de învăţământ din Conservatoarele noastre şi deci şi delà Conservatorul din Chişinău. Chestiunile de personal, amănuntele de organizare ca şi felul de funcţionare, vor fi călăuzite de principiul culturii naţionale şi al educaţiei muzicale enunţat mai sus. Să ne creiem, deci, în Chişinău un pivot de viaţă muzicală românească, un conservator românesc, în care să punem temei culturii muzicale basarabene şi să dăm posibilităţi de desvoltare darurilor muzicale excepţionale ale poporului român dintre Prut şi Nistru.

G.  B R E A Z U L, în „Gândirea”, anul IX, no. 4, 1929.

(Visited 68 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.