Democrații uitate. Corneliu Coposu – în dialog cu Doina Alexandru

Democrații uitate. Corneliu Coposu – în dialog cu Doina Alexandru

by -
0 1331

Cartea „dialoguri cu Doina Alexandru” apare, la reeditarea editurii Vremea, ca un suvenir edificator, în urma unor evenimente esențiale: constrângerile și hotărârile din anul 1944, circumstanțele beligerante și traiectoria subminată a României dinainte și după căderea comunismului.

Structura cărții se axează, proporționat, sub incidența dialogului mărturisitor al lui Corneliu Coposu și a fotografiilor din arhiva personală.Regăsim, de asemenea, mărturii ale surorii Flaviei Bălescu și soției Rodica, scrierea încheindu-se cu schița biografică a personalității liderului țărănist.

La nivelul conținutului, lucrarea prezintă subiecte de interes politic, precum: ieșirea României din Război, conjunctura loviturii de stat de la 23 august 1944, motivele pentru care Iuliu Maniu nu a acceptat prezidarea guvernului după eveniment, mizele care „încurcau” comunismul (PNȚ și oportunitatea alungării Regelui), precum și importanța bazei democratice prin aderarea la Internaționala Creștin-Democrată.

Scriitura trasează indirect un fir elogiator pentru Iuliu Maniu, atitudine marcată la argumentările decizionale. Interpelările avute în anul 1994 de către fosta redactor de la Radio Europa Liberă compun și accentuează cu diplomație anumite momentele-cheie. Mai mult, reies câteva aspecte militare în sprijinul probațiunii morale, mai exact argumentele care demonstează numeroaselor calomnii sau actele reprobabile construite în timp de către opozanți.

La nivel structural, subliniem organizarea tematică a intertitlurilor, expusă cvasicronologic, ca în: „Capcana de la Tămădău”, „Degetul lui Dumnezeu”, „Procesul comunismului, nu al comuniștilor” etc.. De alfel, se poate observa din imagini caracterul afectiv și aerul patriotic al personalității.

Corolarele subiectelor centrale se prezintă sub dublu aspect, care pot fi particularizate drept „cauze-consecințe” astfel: mai întâi garanția României privind suzeranitatea, integritatea și independența de la sfârșitul Războiului nefiind respectată din pricina abuzurilor rusești – lucru care a intensificat spațiul de interferență comunist (aparent, cu susținere antifascistă) și, cel secund: atributul juridic al PCR împotriva opoziției (permisiv la infracțiuni ca în cazul colonelului Petrescu, cu înșelările clasei muncitoare sub pretextul transformării lor în chiaburi).

Din cuprinsul mărturiilor cu gravitate subliniem arestarea fruntașilor PNȚ (din 2.125.000, 85% dintre țărăniști au fost închiși), fapt care a inițiat efortul lui Maniu de a crea un guvern reprezentat în exil, nefinalizat însă (din pricina orgoliilor din diaspora). Pe urmă, coercitia politică asupra Regelui Mihai, tratat ca exponent obedient al Kremlinului, a fost observabilă în cazul decapitării criminalilor de război, când drepturile i-au fost obstrucționate. Declarațiile incidentale despre devotatul Nigel și conversațiile lui Pătrășcanu servesc elucidării din punct de vedere politico-istoric. Un ultim aspect la fel de important îl regăsim odată cu situația  armistițiilor între ruși (iunie 1944) și stânga politică „flexibilă” – toate însumând, pentru Corneliu Coposu, teza conform căreia „românii, ca națiune, nu pot concepe republica drept formă de guvernământ”, de unde și incapacitatea de a se desprinde de regimul monarhic. În consecință, tutela simbolică a conducătorului suprem se regăsește la domniile ilustre din sec. XV-XVII.

Intrigile și simbolurile de tip „cal troian” (decorarea regelui cu ordinul „Victoria” și avionul folosite ca instrumente-lobby pentru condiționarea militară) ori procedurile securității (SI, SSI, NKVD), dialogurile de extremă sinceritate (Jdanov și Pătrășcanu), afirmațiile apreciative față de proscriși (P.Țuțea) dar și incursiunile anecdotice (procesul de la Grivița,  privatizarea agenților guvernamentali, portretul Anei Pauker, hoțul binevoitor întemnițat) întregesc lucrarea conferindu-i un iz narativ.

Din punctul de vedere al asumării crezului politic, nu uităm cei 17 ani de temniță, de la Malmaison la Râmnicu Sărat – cea mai dură închisoare, cu personal recrutat și de peste frontieră – sau „stația finiș”, cum nota Coposu autoironic, în care a dăinuit prin credință cu gândul de efuziune la căderea comunismului.

În încheiere, ne oprim la temperamentul „patriarhului politic al României” (apelativ sinuos al presei refractare neo-comuniste), așa cum reiese din scriere: un caracter cald, cu spirit sintetic, conclusiv, având o exprimare predilect didactică. (autor: Ion Pițuru)

Doina Alexandru, „Dialoguri cu Doina Alexandru”, Fapte, idei, documente, ediția a II-a, Ed. Vremea, București, 2014.

(Visited 165 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.