Gheorghe Asachi – întemeietorul învăţământului în limba română

La începutul secolului XIX, tânărul inginer Gheorghe Asachi reuşea să promoveze limba română ca limbă de predare în Academia Domnească. Tot el a organizat primul spectacol în limba română pe scena improvizată în casele hatmanului Costachi Ghica “de peste drum de Mitropolie”.

La aproape un secol de la înfiinţare, în Academia Domnească de pe Uliţa Mare se studia mai ales în greacă şi latină. Limba română nu era considerată demnă pentru studii înalte, fiind ocolită în conacele boiereşti. Tinerii intelectuali moldoveni, şcoliţi la Iaşi, dar şi în Europa doreau însă o schimbare. La Iaşi, simţământul naţional se înălţa tot mai puternic şi avea să devină radical, tinerii intelectuali moldoveni susţinuţi de ierarhii bisericii dorind înălţarea ţării prin înfiinţarea şcolilor româneşti.

Limba română şi cadastrul

La începutul secolului XIX, tânărul inginer Gheorghe Asachi a reuşit să pună o piatră de hotar remarcabilă. Limba română a intrat în predarea Academiei Domneşti cu ajutorul cadastrului. La acea vreme s-a constatat nevoia de ingineri hotarnici pentru măsurarea moşiilor, dar care să înţeleagă şi vechile hrisoave de proprietăţi, scrise în româneşte şi slavoneşte.

Însufleţit de idealuri naţionale şi justificând cu nevoile apărute, tânărul inginer Gheorghe Asachi, absolvent al Universităţii din Lemberg, i-a propus domnitorului Scarlat Calimach să aprobe deschiderea la Academia din Uliţa Mare a unui “clas” de inginerie şi hotărnicie, cu predare în limba română. Studiase Filosofia la Lemberg în limbile polonă, latină şi germană, dar urmase si cursurile de Construcţii civile şi hotărnicie, obţinând diploma de inginer şi arhitect (1804). La Viena învăţase matematica şi pictura (1808) şi la Roma filologia şi arheologia (1808 – 1812). Astfel înarmat, era cel mai pregătit intelectual al Moldovei de atunci.

A fost numit profesor

Având susţinerea mitropolitului Veniamin Costache, la 15 noiembrie 1813, Gheorghe Asachi a fost numit profesor la Academie “de geometrie practică şi desen”. Cursul deschis de el a fost considerat mai târziu ca începutul unei Facultăţi de Construcţii. La curs s-au înscris mai mulţi fii de mari boieri (doi Cantacuzini, trei Sturzeşti, doi Greceni), între care şi Alexandru Calimachi fiul domnitorului, viitorul ambasador al Porţii la Viena, şi tânărul Teodor Balş, caimacanul Moldovei din 1856, cât şi Petre Asachi fratele profesorului.

Încheind studiile la 18 iunie – 12 iulie 1818, după cinci ani de pregătire, clasa lui Asachi a organizat şi o expoziţie cu planuri topografice şi de fortificaţii, lucrări reuşite executate de cei 30 de cursanţi, dintre care cinci s-au străduit şi au obţinut titlul de inginer.

Cursuri româneşti

Momentul a fost epocal pentru cultura naţională. Limba română s-a dovedit aptă pentru ştiinţă şi inginerie. Marcând evenimentul, Emmanoil Vernardors corespondentul unor gazete greceşti, vieneze, a notat că la Academie a încheiat studiile cu brio prima clasă de studenţi politehnişti români, ce învăţaseră în limba română, după cărţi de specialitate româneşti, scrise de un profesor român (Gheorghe Asachi).

Întocmind cursul, Asachi găsise echivalent românesc termenilor tehnici din manuale franceze folosite sau formase alţii noi, îmbogăţind astfel vocabularul. În cele patru clase repartizate lui Asachi la etajul şcolii s-au auzit prima oara în româneşte prelegeri tehnice şi termeni puţini hazilii la început. Profesorul Asachi a trebuit să traducă cursuri străine de geodezie, geometrie aritmetică, algebră, trigonometrie, arhitectură.

Conflicte cu directorul

Directorul şcolii, Demetrie Panaiotis Govdelas profesor grec, erudit şi doctor al Universităţii din Paris şi el autor de cărţi şcolare (aritmetică, algebră, geometrie, cosmografie şi economie rurală), nu l-a prea agreat pe tânărul rival şi tribuna naţională deschisă în sălile Academiei. Sau cum avea să scrie Eugen Lovinescu, “lucrurile n-au mers fireşte fără ciocniri: era fatal ca şcoala românească să se lovească de şcoala grecească de sub acelaşi acoperiş”. (Gh. Asachi, Viaţa şi opera sa).

Directorul, într-un memoriu adresat marelui postelnic în august 1819, l-a reclamat. A scris că şcoala inginerului Asachi ar fi trebuit mutată la Socola unde era Şcoala românească (Seminarul). Că Asachi nu e un profesor public, ci particular numai pentru elevii săi, fii de mari boieri ca la un pensionat, primind şi subvenţii în mari sume de bani. Că elevii lui Asachi fac dezordini şi nu ascultă decât de inginer şi multe altele. Memoriul nu a avut însă nicio consecinţă căci inginerul Asachi avea toate titlurile academice necesare şi se bucura de simpatia eforilor (şi în special a lui Mihalache Sturza al cărui tată Grigore Sturza era mare vistiernic). Tinerii intelectuali animaţi de cugete patriotice au dorit învăţământ în graiul ţării.

Teatru în română

Limba română, până atunci tratată de marii boieri doar ca un “dialect” al ţăranilor a prins aripi. În vacanţa sărbătorilor Crăciunului, pe 27 decembrie 1816, tot profesorul Gheorghe Asachi a organizat primul spectacol în limba română pe scena improvizată în casele hatmanului Costachi Ghica “de peste drum de Mitropolie” (Istoria teatrului în Moldova). A fost prezentat spectacolul „Mirtil şi Hloe”.

Evenimentul a fost deosebit pentru “epoha bântuită de străinomanie” (Gh. Asachi), aratându-se spectatorilor boieri, între care se afla şi Mitroplitul Veniamin Costache, cât de plăcut şi gingaş răsunau cuvintelele păstorilor Mirtil şi Hloe îmbracaţi în frumoase straie moldoveneşti. Efectul a fost teribil mai ales ca eroii principali erau nepoţii hatmanului “boier generos si iubitor de cultura“: Elena (păstoriţa) si Grigore Ghica (viitorul domnitor, păstorul Mirtil), fiind copiii lui Alexandru Ghica. Ca să nu fie discuţii potrivnice, piesa a fost adaptată după Gessner şi Florian, iar cortina a fost zugrăvită “după un model de la Roma, înfăţişând pe Apolon cu muzele, care întinde mâna Moldovei spre a o ridica”. Prezenţa Mitropolitului la spectacolul lui Asachi a avut importanţă extraordinară căci unele canoane interziceau celor din “ierarhiceasca tagmă sau din monahi” să participe la alergare cu caii sau ”să privească scenicile jocuri”… ”dacă vreunul s-ar prinde întru aceasta sau să înceteze sau să se caterisească” (Pidalion, T.T.Burada Istoria Tetrului în Moldova).

Primele librării

Prăvăliile din Uliţa Mare, ca în orice oraş european, au început să vândă şi cărţi, încă din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, iar negustorii lor au fost îndemnaţi să depună câte un exemplar la Academie. Prin 1829 existau la Iaşi vreo patru prăvălii cu cărţi dintre care una chiar în poarta Mitropoliei, cu tipărituri bisericeşti, un anume Grigore Anton Avramios fiind cunoscut ca negustor de cărţi. Tot pe atunci, Gheorghe Asachi a scos gazeta “Albina Românească”.

Sursa: Curierul Iași