Cumpăna noastră

Cumpăna noastră

by -
4 1110

Trăim vremuri de cumpănă. Nu reuşim să ne regăsim un echilibru real şi o dezvoltare firească. Fără îndoială că este vorba şi de o suferinţă generală, a umanităţii, care trebuie să înfrunte  provocări pe toate planurile, crize şi  confruntări. Dar, înainte de toate,  avem cumpăna noastră, a celor din această ţară, şi pe aceasta trebuie să ne străduim s-o rezolvăm noi. Încercările n-au lipsit niciodată, dar înaintaşii noştri au găsit căile pentru a face faţă unor situaţii de acest fel şi a merge înainte. Acelaşi lucru suntem datori să-l facem şi noi. Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă în traistă!

Înainte de toate, trebuie să ne străduim să avem la cârmuirea lucrurilor pe  într-adevăr cei mai buni şi pentru aceasta alegerea şi selectarea acestora nu trebuie să se întemeieze decât pe valoa-rea  reală şi pe priceperea lor. Din păcate, criteriile pe care se întemeiază aducerea  în funcţii nu se bazează în primul rând pe valoare şi calitate. Mult prea des şi în toate domeniile vieţii publice, asistăm la nişte subite promovări care au la temei factorii politici. Consecinţele le suportăm cu toţii şi nu este vorba doar de selecţii lipsite de serioase motivaţii, ci de rămânerea în afară a multora care ar putea fi de folos societăţii. În Marea Britanie, la o schimbare de guvern, sunt înlocuite doar mai puţin de 200 de persoane. La noi, un nou guvern provoacă o adevărată mişcare seismică, cu grave consecinţe nu doar pentru cei înlocuiţi ci pentru bunul mers al întregii societăţi.

Mai există şi criterii de grup pentru unele profesii, rudenii „obligatorii”, la care se pare că s-ar mai adăuga, în unele cazuri, argumente „materiale”! A ajunge notar sau avocat, profesii aducătoare de importante câştiguri, este aproape imposibil  pentru un tânăr  lipsit de „corelările” necesare!

Guvernele s-au succedat după decembrie 1989, dar câte dintre ele au fost preocupate de soarta tinerilor care intrau în viaţa socială, de o strategie gândită a asigurării lor cu un loc de muncă, iar celor mai valoroşi funcţii corespunzătoare posibilităţilor lor!? A guverna înseamnă a te îngriji de soarta cetăţenilor şi de a contribui necontenit la bunăstarea lor prin pricepere şi dăruire. Dar, din păcate, nu asistăm la un atare spectacol şi în schimb ne-am putea lăuda că cei care au trecut sau trec prin înalte funcţii publice beneficiază, ei, de o îndestulătoare stare materială, dar acest lucru nu contribuie nici la fericirea publică şi nici la mersul înainte al societăţii!

autor: acad. Dan Berindei

sursa: Revista Clipa – Magazinul actualitatii culturale romanesti

4 COMMENTS

  1. Poporul roman intotdeauna si-a gasit echilibrul,mai bine zis calea cea buna.Istoria noastra ne-a aratat din plin ,am stiut intotdeauna sa ne ridicam ,in ciuda faptului ca am suferit mai mult ca alte popoare si mai ales europene.Romania s-a mentinut si exista datorita CREDINTEI STRAMOSESTI. Sfantul Duh ne-a calauzit tot timpul in istorie mai ales ca am avut si avem ffffff multi sacali din toate partile.Dar daca luam exemplu de la stramosii nostri cu rugaciune si smerenie,atunci Bunul Dumnezeu se va Milostivi asupra tarii noastre,pt viitorul copiilor copiilor nostri.Doamne Ajuta!!!

  2. Doamne Ajuta! -Echilibrul occidental se mentine prin dezechilibrul celor care au tot suferit in istorie,adica NOI ,prin razboaie,comunism…foamete (conditionare fizica pt distrugerea celei sufletesti)Cam asata este scopul occidentalilor cu viitorul nostru.In general un animal ranit si haituit devine mai feroce,dar in cazul nostru noi intotdeauna ne-am comportat ca un miel spre taiere.A-ti apara tara cu sabia nu este o rusine .Sa nu uitam ca datorita martirilor nostri ORTODOCSI, existam acum.Tot acum cineva prin constrangere,ne vor ca niste oi spre taiere.Cel putin sa luptam fiecare in modul nostru indiferent unde ne vom afla,luptand pt a ne redobandi legatura cu Dumnezeu ,pt un echilibru PE TOATE PLANURILE ca in toate istoria noastra.Ca sa iesi in strada („razboi pe fata”) NU ESTE BINE pt ca asta vor ei si le-am da posibilitatea sa ne incatuseze PE FATA in vazul lumii ,dandu-ne ca exemplu altora.Ei au nevoie de dezordine pt a „echilibra „ei lucrurile in favoarea lor,ca intotdeauna de altfel.Romania trebuie s-o avem in sufletele noastre si pe cat se poate s-o oubim pe fata ,asta cat mai avem dreptul,ca viitorii nostri copii sa nu spuna ca ori am fost prosti,ori ne.am lasat santajati .Copiii nostri trebuie sa ramana ROMANI URIUNDE S-AR AFLA MAI ALES IN TARA LUI DECEBAL,STEFAN CEL MARE ,MIHAI VITEAZUL ,cu toti cei care s-au jertfit.DOAMNE AJUTA ROMANIA ORTODOXA IN VECI!!!

  3. Traim vremuri de cumpana!Nu reusim sa ne gasim un echilibru! Istoria se repeta? Cu siguranta,alta explicatie nu exista! Sau poate! Romanii nu sint in masura sa se conduca singuri? Istoria a demonstrat lucrul asta! Sau cea mai buna orinduire sociala ar fi dictatura? Istoria a demonstrat si acest lucru,ca dictatura aduce linistea si ordinea in tara,chiar si o anume bunastare populatiei! Nu reusim sa ne regasim un echilibru,intrucit traim intr-o democratie falsa si prost inteleasa! Prea multe libertati,democratice,genereaza,ANARHIA si Haosul! Sa auzim numai de bine

  4. Doamne Ajuta! -Nepotismul exista in toata lumea ,intotdeauna a fost asa.Nu este normal asta ,dar ca fiecare lucru anormal trebiue sa aibe o limita.As mai intelege ca print-o pila ceva ,sa reusesti mai ales in vremurile de azi,sa ocupi un loc de munca ,chiar si intr-o banca ,sau angajat la vreo firma de prestigiu.Nu inteleg cum de unii au tupeul sa ocupe functii importante mai ales ca doctor in spital,iar cel care a fost bagat pe pile nu corespunde profesional.Deci pt faptul ca el s-a „descurcat” ,isi permite sa se joace cu viata pacientilor?.Daca pe santier e periculos,dar intr-un spital??!Un macaragiu trebuie sa aibe o fff mare atentie si mai ales sa fie un bun muncitor,altfel sub el se pot intampla mari nenorociri.A avea pile e bine ,dar cu limita, pt ca sunt meserii si meserii,mai putin periculoase si chiar ffff periculoase.Asa ca nepotismul si rudeniile a cam distrus bunul mers in toate ramurile. Cam in toata lumea e asa,dar la noi E JALE!.Doamne Ajuta!

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.