CUM A SEMNAT ROMÂNIA COMUNISTĂ ACORDUL DIN 1972 CU FMI (I)

Astăzi, când se discută atât de mult despre planul de austeritate al Guvernului de la Bucureşti pentru a primi o nouă tranşă din împrumutul contractat cu Fondul Monetar Internaţional, socotim că ar fi bine venit să prezentăm detalii despre condiţiile aderării României la FMI şi primul ei acord cu Fondul, care au fost negociate şi semnate, la Washington, la finele anului 1972. În contextul respectiv, marcat profund de Războiul Rece, a fost un eveniment deosebit, care a luat prin surprindere celelalte ţări socialiste, şi în primul rând URSS, dar şi alte state ale lumii, el fiind amplu comentat şi de presa internaţională, dar nu şi de cea din România, care, în afara unei ştiri seci, n-a putut publicat un rând. Despre debutul negocierilor şi momentul semnării acordului – 15 decembrie 1972 – ne-a prezentat date, în exclusivitate, dr. ec. FLOREA DUMITRESCU, ministru al Finanţelor între 1969-1978 şi fost guvernator al Băncii Naţionale a României (1984-1989). Întrucât este vorba de fapte de istorie, credem că ele trebuie cunoscute şi de opinia publică, dat fiind că în acea perioadă s-a ştiut foarte puţin sau nimic despre ele, iar acum avem privilegiul să le prezentăm aşa cum au fost ele trăite chiar de principalul artizan din partea românească al acestui acord istoric.

Am pregătit obiectivele de finanţat împreună cu ministerele de resort, cu băncile (Banca de Investiţii şi Banca Agricolă) şi am început negocierile pe obiective concrete. În întreaga mea activitate ca ministru al Finanţelor am fost călăuzit de angajamentul luat în perioada de pregătire a aderării, că voi veghea şi voi milita în permanenţă pentru promovarea interesului naţional. Fiecare obiectiv pe care îl prezentam pentru a fi finanţat cu credite de la Banca Mondială era analizat împreună cu preşedinţii celor două bănci: Mihai Diamandopol, de la Banca de Investiţii, şi Ion Ruşinaru, de la Banca Agricolă (specialişti de înaltă clasă şi colaboratori de nădejde), prin prisma eficienţei, a creşterii producţiei, a productivităţii muncii şi a contribuţiei la creşterea exportului şi a veniturilor care să permită restituirea creditelor şi a dobânzilor aferente.

În perioada 1973-1989, România a beneficiat de credite de la FMI şi Banca Mondială de circa şase miliarde de dolari, credite care au contribuit la creşterea economică, la industrializarea României, la modernizarea agriculturii şi a altor domenii.

Experienţa arată că orientarea creditelor primite de la Banca Mondială, în special pentru dezvoltarea şi tehnologizarea producţiei, a permis României creşterea exporturilor şi a încasărilor valutare, asigurarea surselor pentru rambursarea creditelor primite şi creşterea veniturilor populaţiei.

Analiza relaţiilor altor ţări cu FMI şi Banca Mondială mai scoate în evidenţă că finanţarea din credite cu prioritate a infrastructurii a dus multe ţări la creşterea datoriei externe, la sărăcie şi mizerie. Sunt edificatoare în acest sens relatările şi concluziile cuprinse în cartea: “Confesiunile unui asasin economic”.

Autorul volumului, John Perkins, arată că, după ce a ajutat ţările în care a lucrat cu credite de la Banca Mondială să realizeze aeroporturi, autostrăzi, să construiască centrale care să producă electricitate etc., deci a contribuit la modernizarea ţărilor respective, a ajuns la constatarea că sărăcia şi mizeria sunt mai mari după îndatorarea ţărilor decât la început şi se consideră vinovat, se consideră asasin economic. John Perkins a avut curajul să descrie asasinii economici astfel: “Mercenarii sau asasinii economici (AE) sunt profesionişti extrem de bine plătiţi care escrochează ţări din întreaga lume pentru sume ajungând la trilioane de dolari. Ei direcţionează bani de la Banca Mondială, de la Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), precum şi de la alte organizaţii de «ajutorare» străine către seifurile corporaţiilor gigant şi buzunarele acelor câtorva familii de bogătaşi, care controlează resursele naturale ale planetei. Mijloacele de care uzează în acest scop, variază de la rapoarte financiare frauduloase, alegeri trucate, mită, şantaj, sex, ajungând până la crimă.”

Am făcut această prezentare pentru a atrage atenţia autorităţilor române că au o mare răspundere în angajarea şi utilizarea creditelor de la Banca Mondială, mai ales acum, când s-a pus problema angajării unui credit de multe miliarde euro, pentru a nu lăsa generaţiilor viitoare un cadou amar – care le poate otrăvi viaţa.

Revenind la relaţiile de început dintre România şi Banca Mondială, în primii 10 ani de la aderare, România a încheiat 33 de acorduri de împrumut pentru proiecte din industrie, agricultură, transporturi şi altele. Folosirea creditelor de la Banca Mondială pentru asemenea proiecte, concomitent cu creşterea producţiei interne, a contribuit la mărirea volumului de investiţii în economia naţională de la patru miliarde dolari, cât era acest volum în anul 1970, la circa 10 miliarde de dolari în fiecare din anii următori. Din cele 33 de proiecte creditate, 17 erau finanţate prin Banca de Investiţii, iar alte 16 erau finanţate prin Banca pentru Agricultură şi Industria Alimentară. Din totalul proiectelor 15 obiective s-au realizat integral cu echipamente şi materiale din ţară, ceea ce a impulsionat dezvoltarea unor sectoare ale industriei, dar a avut şi un impact negativ, ducând la unele întârzieri în punerea în funcţiune a obiectivelor respective.

Pentru fiecare proiect de investiţie finanţat cu credite de la Banca Mondială, Banca de Investiţii şi respectiv Banca Agricolă ţineau o evidenţă strictă privind folosirea creditului – Fişa creditului şi problemele intervenite în execuţie. Periodic, Banca şi ministerul de resort analizau problemele şi stabileau măsurile care trebuiau luate. Deseori, asemenea analize se făceau în cadrul Guvernului, care se încheiau cu soluţiile de aplicat pentru finalizarea obiectivului şi atingerea parametrilor proiectaţi (producţie, productivitate, venituri la 1.000 lei fonduri fixe, export etc.).

În anul 1977, de exemplu, au fost înfiinţate şi reorganizate peste 100 de întreprinderi şi centrale economice: industriale, de construcţii etc. (Întreprinderea de produse electronice şi electrice “Electroargeş” cu sediul în Curtea de Argeş, Întreprinderea de ţevi Zalău, Combinatul industrial pentru construcţii de maşini în oraşul Bistriţa, Combinatul de fibre sintetice Câmpulung, Întreprinderea de maşini unelte, accesorii şi scule în municipiul Baia Mare, Întreprinderea de rulmenţi grei Ploieşti, Întreprinderea de ţevi sudate Zimnicea, Întreprinderea de anvelope Zalău etc. Unele din aceste întreprinderi au fost finanţate şi cu credite de la Banca de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD).

În perioada 1972-1989, România, în calitate de membru al FMI şi BIRD, a reuşit să construiască cu credite de la Banca Mondială obiective de mare importanţă pentru economia românească: Combinatul de oţeluri speciale Târgovişte, Întreprinderea de ţevi Roman, Combinatul de fibre sintetice Câmpulung Muscel, Întreprinderea de anvelope Zalău, Combinatul de îngrăşăminte chimice Bacău, dezvoltarea Combinatului chimic Craiova, Uzina hidroelectrică Râul Mare Retezat, CTE Turceni etapa a II-a şi multe alte zeci de unităţi economice care au creat zeci de mii de locuri de muncă, au mărit avuţia naţională a ţării.

În realizarea unor astfel de obiective efortul propriu al ţării a fost determinant. Rata acumulării din venitul naţional a fost forţată o bună perioadă de timp. În intervalul 1970-1989, ponderea fondului de acumulare în venitul naţional utilizat a fost între 29,5-36,0%. În structura fondului de acumulare suma investiţiilor nete a marcat o dinamică puternică. Această rată forţată a avut şi un efect negativ. Mărindu-se frontul de investiţii peste puterile economice ale ţarii multe obiective nu au fost terminate la termen, ducând la imobilizarea unor fonduri importante, la scăderea eficienţei economice. În acest context este de menţionat că specialiştii FMI şi BIRD, în discuţiile cu reprezentanţii României, abordau asemenea aspecte, dar nu condiţionau acordarea împrumuturilor de o manieră insuportabilă. Contau în mare măsură pe răspunderea autorităţilor române.[…]

Scris de Dragos Nicu

preluat de pe: AXA bilunar de oceanografie ortodoxa