Cum a fost ucis Eminescu

Cum a fost ucis Eminescu

by -
1 913

In acelasi timp cu publicarea monumentalei lucrari imaginate de Constantin Noica si reluate de academicianul Eugen Simion si filosoful Constantin Barbu, Caietele Eminescu in editie anastatica, cercetatorii dedicati operei Romanului Absolut – dupa cum il numea Petre Tutea – au scos la lumina noi date privind viata si moartea poetului, jurnalistului si ganditorului national Mihai Eminescu.

Profesorul Nae Georgescu a reusit sa cuprinda intr-un nou volum rezultatele unei investigatii jurnalistice „instigate” de un grup de tineri ziaristi civici – „Boala si moartea lui Eminescu” incearca sa prezinte viata secreta a jurnalistului si ganditorului Mihai Eminescu si porneste de la ultimele ceasuri ale lui Eminescu povestite de un martor ocular ramas necunoscut pana acum. Documentul, din care reiese ca Eminescu a fost ucis in timp ce canta „Desteapta-te, Romane!”, a fost descoperit de profesorul Georgescu in arhivele presei vremii si il prezentam integral mai jos. Cu o deosebita atentie pentru cel mai mic detaliu arhivistic si istoriografic, filosoful Constantin Barbu a lansat la Biblioteca Academiei, la momentul aniversar 15 ianuarie, primul volum, de peste 800 de pagini, al unei investigatii analitice complete realizate de Academia si Fundatiile Mihai Eminescu: „Codul Invers – Arhiva innebunirii si uciderii nihilistului Mihai Eminescu”.

In Argumentul lucrarii, Constantin Barbu, despre care Noica scria ca este „exceptional de inzestrat pentru lucrari de eruditie si istorie literara”, afirma ca marele corpus al Codului invers urmeaza sa se compuna din 7 volume. „Se vor publica memoriile regelui Carol I, fragmente din jurnalul sau, din Insemnarile zilnice ale lui Maiorescu si din ale altor contemporani ai crimei. Se vor publica insemnari in facsimil din Eminescu, graitoare despre sacrificarea sa. In fiecare volum vor fi acte secrete din arhivele unor servicii ale tarilor europene”, scrie Barbu. Unul dintre acestea, gasit de istoricul George Damian in Arhivele Nationale – in care se arata cum era urmarit Eminescu de catre agentii austro-ungari pentru idealurile sale nationale – il publicam si noi astazi. Constantin Barbu, care a obtinut si un „plan de masuri” in ce-l priveste pe militantul societatii secrete „Carpatii” Mihai Eminescu, semnat de imparatul Franz Josef, considera ca „Aceasta <<afacere>>, in care au participat imparati, regi, amici, dame, informatori, tradatori, plagiatori, homosexuali, agenti multipli etc., devine descifratoare pentru istoria Romaniei si, un strop, pentru istoria Europei. Descifrarile si dezvaluirile ne vor ajuta sa intelegem de ce si atunci, si astazi a fost asa si nu altfel”.

In acest context, care il releva pe Eminescu geopoliticianul si nationalistul implicat inclusiv conspirativ pentru proiectul Daciei Moderne – Romania Mare, nu este de mirare ca dusmanii lui Eminescu sunt si dusmanii Romaniei. (Victor RONCEA)

Omorat in timp ce canta „Desteapta-te, Romane!”

Cum a murit Eminescu – ultimele lui ceasuri, povestite de un martor ocular – o inedita relatare legata de moartea lui Eminescu este adusa la lumina intr-un volum, pentru prima oara, de profesorul Nicolae Georgescu, in cartea aparuta

la Editura Criterion – „Boala si moartea lui Eminescu”.

Din Argumentul eminoscologului Nae Georgescu: „Nu m-am ocupat niciodata in mod expres de moartea fizica a lui Eminescu, interesandu-ma ceea ce in timpul sau se chema „moarte civila”. Acum, odata cu aceasta reconvocare a documentelor, ipoteza de lucru va fi aceasta, a dublei lovituri, si voi lua in consideratie posibilitatea ca ea sa fi fost evitata pentru ca pe de o parte arunca o lumina defavorabila asupra corpului medical – iar pe de alta indica premeditarea, insistenta chiar, in atac, a acestui enigmatic Petrea Poenaru. Amintim ca, dupa 1944, singur Virgil Ierunca sustine, in Franta, ca Eminescu a murit asasinat. Romania trecea prin alt infern, cel comunist, in care mica chestiune Eminescu devenise o oaza fortata de liniste aproape paradisiaca”. Redam mai jos, integral si conform cu originalul, relatarea de presa aparuta in „Universul”, Bucuresti, 28 iunie 1926, p.3, reluata in „Cuvantul Ardealului”, Cluj, 1 iulie 1926, si in „Primavara”, Sannicolau Mare, 4 iulie 1926.

A murit in bratele frizerului Regelui

<<Un modest cetatean, mic de stat si cu o barbuta alba, a suit alaltaeri scarile redactiei noastre, voind sa ne faca o comunicare. Din ziare, stia ca se va face un serviciu divin de pomenire a lui Eminescu, si venea sa ne spuna si el ce stia, personal, despre pomenitul de azi.

Modestia acestui om da o valoare speciala datelor furnizate de el, date cari nu sunt in nici un caz lipsite de interes. D. Dumitru Cosmanescu, fost intr-o vreme coafor al Regelui, avand pravalie sub vechiul Jockey-Club, „il servea” adeseori pe Eminescu, care venea acolo impreuna cu alti prieteni:

„Era un om domol si foarte asezat. Vorbea totdeauna frumos, ori cu cine ar fi stat de vorba si avea mare placere sa-l servesc eu. Cum intra intreba: „Da’ unde e Dumitrache?” Eu, ca unul care, slava Domnului, la varsta mea pot zice ca sunt „specialist” si ca am servit mii si mii de oameni, mi-aduc aminte si acum ca avea un par frumos negru, ondulat, dat peste cap. Mustata, mica, era tot neagra. De imbracat nu l-am vazut niciodata rau imbracat, ii placeau cravatele negre, facute „funda”. Vorbea cu mine, vorbea cu lucratorii, si mai ales sedea de vorba cu d. Ardeleanu, patronul meu de pe vremuri, povestind tot felul de lucruri, fiindca Ardeleanu era om citit, si fusese si la Paris, studiind sa se faca avocat.

*

Cand s-a intamplat nenorocirea ca s-a imbolnavit, Eminescu a fost dus la Sutu, unde i s-a dat o camera a lui, mai buna ca altora. Ma chema tot pe mine sa-l servesc si acolo, si ma duceam bucuros. Uneori veneau sa-l vada prieteni, Grigore Manolescu, Hasnas, si altii care-i ziceau lui Eminescu „maestre” si el radea, batandu-i pe umar. Cat a stat la Sutu, eu cel putin nu l-am vazut altfel decat scriind. Scria toata ziua, coli peste coli, si era foarte linistit. Dar soarta a facut insa ca intr-o zi sa-l vad murind, as putea zice, pe bratele mele.

Venisem la Sutu, cam pe la 3 dupa amiaza. Pe la vreo 4, cum era cald in camera, Eminescu zice uitandu-se lung la mine: „Ia asculta, Dumitrache, hai prin gradina, sa ne plimbam si sa te invat sa canti Desteapta-te, Romane!”

Eu care stiam ca nu e bine sa-i fac impotriva am iesit cu el in gradina, unde se vede ca-l tragea soarta. Si a inceput sa cante Desteapta-te, Romane, si eu dupa el. Canta frumos, avea voce. Cum mergeam amandoi, unul langa altul, vine odata pe la spate un alt bolnav d’acolo, unu’ furios care-a fost director sau profesor de liceu la Craiova si, pe la spate, ii da lui Eminescu in cap cu o caramida pe care o avea in mana. Eminescu, lovit dupa ureche, a cazut jos cu osul capului sfaramat si cu sangele siruindu-i pe haine, spunandu-mi: „Dumitrache, adu repede doctorul ca ma prapadesc… Asta m-a omorat!” L-am luat in brate si l-am dus in odaia lui, unde l-am intins pe canapea. I-am potrivit capul pe perna, si cand am tras mana, imi era plina de sange. Au venit doctorii, cu Sutu in cap, si ne-au spus sa tacem, sa nu s-auda vorba afara, ca nu e nimic… Dar dupa o jumatate de ora, bietul Eminescu murise!”

*

Modestia si simplitatea povestitorului nu scad intru nimic caracterul dramatic al acestor ultime ceasuri ale nefericitului poet. Faptele povestite aici sunt consemnate, de altfel, mai de mult, de acei cari, in vreme, au stabilit conditiile in cari Eminescu a fost ucis de un dement, datorita fireste numai unei regretabile lipse de supraveghere din partea administratiei ospiciului unde si criminalul si victima se gaseau la un loc.>>

Din ultimele cuvinte scrise: „Pana ce mor, Pleaca-te ingere”

Nae Georgescu explica: „Se stie ca in halatul sau de spital s-au gasit, dupa moarte, doua poezii: „Viata” si „Stelele’n cer” – „Stelele’n cer / Deasupra marilor / Ard departarilor / Pana ce pier. // Dupa un semn / Clatind catargele, / Tremura largile / Vase de lemn: // Niste cetati / Veghind intinsele / si necuprinsele / Singuratati.// Orice noroc / si’ntinde-aripele / Gonit de clipele / Starii pe loc. // Pana ce mor, /Pleaca-te ingere / La trista-mi plangere / Plina de-amor. // Nu e pacat / Ca sa se lepede / Clipa cea repede / Ce ni s-a dat?”. (V.R.)

Nationalistii romani urmariti de spionii austro-ungari

Intr-o Nota informativa din 7 iunie 1882, redactata de Ministrul plenipotentiar al Austro-Ungariei la Bucuresti, baronul Ernst von Mayr, catre ministrul Casei imperiale si ministrul de Externe din Viena se raporta ca „Societatea Carpatii” a tinut la 4 iunie o sedinta publica, inaintea careia a avut loc o consfatuire secreta.

Spionii imperiului austro-ungar aveau cel mai probabil un agent infiltrat in „Societatea Carpatii”, capabil sa transmita informatii precise despre activitatile organizatiei, de vreme

ce ambasadorul afirma

ca detine informatii

„dintr-o sursa sigura”.

Sedinta secreta a „Societatii Carpatii” a convenit asupra continuarii luptei impotriva Monarhiei austro-ungare, recomandandu-se membrilor cea mai mare discretie. La aceasta sedinta, Mihai Eminescu a propus ca studentilor transilvaneni de la Bucuresti sa li se incredinteze sarcina de a duce o propaganda activa in timpul vacantelor in favoarea Unirii cu Romania – proiectul „Daciei Mari”. Prezentam integral aceasta Nota Informativa aflata in Arhivele Statului, Bucuresti, Colectia xerografii Austria, pach. CCXXVI/1, f.189-192, Haus – Hof – und Staatsarchiv Wien, Informationsburo, I.B.- Akten, K.159.

Bucuresti, 7 iunie 1882

Inalt prea cinstite Conte,

„Societatea Carpatilor” a tinut pe 4 iunie o sedinta publica, precedata de o consfatuire secreta.

Referitor la aceasta am primit de la o sursa de incredere urmatoarele date: subiectul consfatuirii a fost situatia politica.

S-a cazut de acord asupra continuarii luptei impotriva Monarhiei Austro-Ungare, totusi nu in spiritul unei „Romanii iridenta”. Membrilor li s-a recomandat cea mai mare prevedere.

Eminescu, redactorul sef al ziarului „Timpul”, a facut propunerea ca studentii transilvaneni de natiune romana, care umbla pe la scolile de aici pentru invatatura, sa li se incredinteze pe timpul vacantei lor acasa ca sa lucreze pentru pregatirea publicului in favoarea unei Dacii Mari.

Redactorul adjunct Sacareanu de la „Romania Libera” a dat citire mai multor scrisori trimise lui din Transilvania care aratau ca romanii de acolo ii asteapta pe fratii lor cu bratele deschise.

O scrisoare trimisa de Badescu, inspector scolar din Neamt, catre un jurnalist pe nume Miron spune ca situatia din jurul Nasaudului este favorabila.

Primiti Excelenta expresia profundului meu respect.

Bucuresti, 7 iunie 1882

Baron von Mayr

Despre o consfatuire secreta a „Societatii Carpatilor”

(nota in baza paginii 1: Excelentei Sale Domnului Conte Kalnoky; Biroul de Informatii). (George DAMIAN)

Filosoful Barbu, discipolul lui Noica

Constantin Barbu s-a nascut in 1954, fiind absolvent al Facultatii de Filologie, Universitatea din Craiova. Bursier al Guvernului francez, a publicat primul articol in revista „Ramuri”, in 1975. In 1985, a publicat prima sa carte intitulata „Rostirea esentiala. Eseu despre reamintirea fiintei”, o carte de metafizica apreciata de parintele Dumitru Staniloae, Edgar Papu, Adrian Marino, Mhai Sora, Marin Sorescu, s.a.. Remarcat de Constanin Noica, este considerat „filosoful tinerii generatii”.Editeaza, cel dintai, „Manuscrisele lui Mihai Eminescu”, in facsimil, un „Corpus eminescianum” si „Opera transliterara”, proiect imaginat, la Paltinis, impreuna cu Noica. A primit, la Bruxelles, un premiu international pentru eseul „L’UniVers et le Vers”. A publicat, de asemenea, numeroase carti de poeme (Iluzia regala, Limba distrusa, Carte despre singuratate), precum si numeroase volume de eseuri (Autoversiunea inextibila, Caderea in Cosmos).

Nae Georgescu, omul Scrisului ca o taina

Nicolae Georgescu (n. 1950) este profesor la Universitatea Hyperion, decan al Facultatii de Filologie, unde sustine cursul pentru masterat „Editologia eminesciana – o stiinta interdisciplinara”. Reputatul eminescolog a scris 15 carti privind opera si personalitatea lui Eminescu si a publicat studii si despre Veronica Micle, Caragiale, Sadoveanu, Panait Istrati, Mircea Eliade. Este doctor in Filologie cu teza „Eminescu si editorii sai. Nucleul maiorescian pana la Perpessicius” (1997). A fost bibliotecar la Biblioteca Academiei Romane, redactor la revistele „Luceafarul”, „Academica”, „Natiunea”. Este membru al Uniunii Scriitorilor din Romania.

Eminescu despre rApirea Basarabiei

„Noi cei insultati in sentimentele noastre cele mai sfinte, noi, cei pradati de averea noastra straveche, noi sa fim aceia cari sa primim si umilirea de a incuvinta rapirea teritoriului nostru?”

Sursa: ziua.ro

(Visited 198 times, 1 visits today)

1 COMMENT

  1. Un gind pios in memoria Marelui poet,om de litere si patriot national! Spiritul lui nemuritor se lupta cu dusmanii Romaniei,lui foarte dragi!

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.