Cu suveranitatea în traistă

Uniunea Europeană trebuie să aibă pute­rea de a interveni în proiectele de bu­gete naţionale ale statelor membre. Pe fondul scandalului raportărilor minci­noa­se către UE ale Greciei şi în contexul incapacităţii dovedite de multe alte state membre în a-şi drămui co­rect resursele pe timp de criză, ideea avansată de mi­nistrul german de Finan­ţe, Wolfgang Schaeuble, capă­tă pe zi ce trece tot mai multe adeziuni.

Mario Draghi, preşedintele Băncii Cen­trale Europe­ne, şi-a afirmat şi el, recent, „sprijinul deplin” pen­tru această soluţie, adă­u­gând, nu fără ci­nism, că „multe ţări nu au rea­lizat încă faptul că şi-au pierdut de mult suve­ranitatea naţio­na­lă”, nu pentru că le-ar fi ră­pit-o cineva, ci pen­tru că, neştiind să-şi gestio­neze economia, au făcut datorii uriaşe, ajun­gând la cheremul pie­ţelor internaţionale.

Tema cedării de suveranitate în interiorul UE, pentru recredibilizarea Zonei Euro şi pen­tru fortificarea construcţiei comune europene în faţa unor competitori economici şi geo-strategici precum SUA, Rusia, China este, din capul locului, o problemă dificil de imple­men­tat şi, deopotrivă, greu de acceptat, şi care cere dez­bateri. Între opţiunea clară, distinctă, pen­tru abordarea propusă de Germania şi susţi­nută de birocraţia de la Bruxelles şi alte vari­an­te mai nuanţate sau chiar opuse, Europa în­trea­gă e constrânsă să aleagă şi să aducă argu­mente. Problema e că noi, încă dinainte de in­trarea în UE şi de îndatorarea către Fondul Mo­­netar Internaţional – dar mai cu seamă du­pă -, obişnuiţi să gândească alţii în locul nos­tru, nu prea avem nici un argument.

Dreap­ta, chiar şi cea mai radicală, cu pretenţii naţio­na­liste, încuviinţează politicos şi consolat pro­iectul german, experţi economici de primă mâ­nă dau din umeri ca şi cum n-ar fi o altă şan­să, în vreme ce USL pare ocupată de alte pro­bleme şi, oricum, e la cuţite cu tot ce mişcă pe la vârful UE.

Nu emitem păreri, nu venim cu soluţii, nu avem argumente, mergem după cum bate vântul, după cum ne spun alţii, în chestiuni cu adevărat importante, iar asta e, în sine, cedare de suveranitate. Nu mai trebuie să vină UE să ne umble prin proiectele bugetare. În vreme ce politicienii noştri se ceartă pe colegiile pe care vor candida şi îşi negociază la sânge benefi­ciile de după, FMI şi reprezentanţii investito­rilor străini în România (CIS – Consiliul In­vesti­torilor Străini şi AmCham – Camera de Comerţ Americană din România) lucrează deja la scenarii cu TVA-ul şi impozitul pe venit mărite, majorarea preţului la gaze şi energie electrică, lichidarea întreprinderilor de stat care nu pot fi privatizate sau restructurate, lăsarea liberă a cursului de schimb leu – euro, valorificarea resurselor naturale pentru care avem deja investitori străini interesaţi (trimi­te­re clară la Roşia Montană!). Culmea, tot stră­inii (în raportul AmCham „Priorităţi pentru Ro­mânia”) sunt cei care ne avertizează, pe pa­gini întregi, că nu vom avea nicicând un cu­vânt greu de spus, dacă nu ne punem ordine în pri­­orităţi şi dacă nu luăm decizii strategice, pri­­vind interesele noastre, în raporturile cu par­te­nerii din UE.

Ce vrem noi de fapt? Sun­tem în stare (de la pensionarul căruia i se ia din pensie, până la bugetarul amărât, şi de la ca­­pitalistul căruia statul îi taie din profit, până la politicianul care stă „geană” să nu scape şpaga) să vedem dincolo de interesul nostru di­rect, mărunt, meschin, şi să ne definim, noi cu noi, termenii suveranităţii noastre? Asta ne atrag atenţia, în plină vervă preelectorală, şi FMI, şi CIS, şi AmCham. Chiar avem parte de parteneri pe cinste! Parteneri cu care efectiv poţi vorbi, dacă ai argumente. Parteneri intere­saţi să scoată cât mai mult de la noi, dar de­cenţi – mai ales în cazul UE – când e vorba de respectul faţă de regulile jocului. Dar, chiar şi aşa, nimeni nu se va bate niciodată pentru in­tere­sele noastre în locul nostru. Ar fi şi culmea, să aşteptăm ca UE şi FMI să ne bage suvera­nitatea în traistă!

autor: Ciprian Rus (Formula As)