Căsătorii princiare

Aşadar, în 1920, regina României are trei copii de căsătorit. Fiul mai mare, prinţul moştenitor Carol, are douăzeci şi şapte de ani, fiica sa Elisabeta douăzeci şi şase, iar Maria douăzeci. […]

Constantin are şi el doi copii de vârsta căsătoriei: fiul mai mare, George, diadohul, adică prinţul moştenitor, şi fiica sa Elena. Maria se întâlneşte cu Constantin şi îi sugerează că cele două familii regale ar putea înfăptui o dublă matrimonială prin căsătoria diadohului cu prinţesa Elisabeta de România şi cea a prinţului moştenitor al României cu prinţesa Elena de Grecia. Pe
plan diplomatic, cele două ţări ar putea profita din plin de această combinaţie. Într-adevăr, legându-se cu Grecia, România evita pericolul bulgar, şi legându-se cu România, Grecia lui Constantin, căci Constantin va fi restaurat la putere, va demonstra Franţei că se afla de partea democraţiilor.

Zis şi făcut, şi fără a se preocupa de sentimentele acestor tineri frumoşi pe care vor să-i unească unii cu alţii, Bucureştiul şi Atena anunţă cele două căsătorii pentru lunile februarie şi martie 1921. […]

Pe 27 februarie 1921 George de Grecia se poate căsători, la Atena, cu Elisabeta de România, în timp ce pe 10 martie, la Bucureşti, Carol de România schimba inelele cu Elena de Grecia. Maria este în al nouălea cer. Ce-i mai lipseşte pentru a deveni Victoria Balcanilor? O altă căsătorie poate. […]

La Belgrad există un tânăr suveran, Alexandru I de Serbia, care i-a urmat tatălui său, Petru I, vechi aliat al Franţei şi fost elev la Saint-Cyr, Alexandru s-a luptat foarte bine în timpul primului război mondial şi este, împreună cu regele Albert al Belgiei şi regina Maria a României, aliatul cel mai respectat al francezilor. Or, Alexandru, care are treizeci şi trei de ani – o vârstă frumoasă pentru un ginere, se gândeşte imediat Maria -, nu este însurat. Înainte de război a aspirat şi el la mâna fiicei mai mari a Ţarului, marea-ducesă Olga, dar destinul întruchipat de ucigaşii lui Lenin a decis altfel[1]. În orice caz, este sigur că dacă Olga nu ar fi urcat pe tronul României ea ar fi devenit regina Serbiei, apoi a Iugoslaviei. Dar istoria nu se mai poate da înapoi şi în 1921 Alexandru este disponibil.

De la eliberare, poporul român i-a oferit reginei sale o minunată reşedinţă la malul Mării Negre, la Balcic, fost teritoriu bulgar. Balcic, pe care Maria îl transformă într-un paradis în care grădini parfumate coboară până la mare, va deveni reşedinţa favorită a Reginei României Mari. Acolo, pe terasele pline de flori, în aerul plăcut al serilor de o blândeţe unică şi care amintesc de amurgurile fermecate din Malta, Regina se retrage pentru a medita. A medita la viitorul său, al Ţării sale, al copiilor săi. Se gândeşte la acest Rege sârb pe care l-a întâlnit la Paris. Seriozitatea şi inteligenţa lui politică au impresionat-o. Evident, este un mare Rege.[…]

În primăvara anului 1922 prinţul Paul de Iugoslavia, unchiul Regelui, vine să o ia pe aleasă ca s-o ducă la Belgrad. Ferdinand este emoţionat. Regina plânge. Toată lumea se îmbrăţişează. Paul şi prinţesa Maria vor ajunge în capitala iugoslavă pe Dunăre, care leagă România de Iugoslavia. Logodnicii regali se îmbarcă la Turnu-Severin. Suveranii români sunt pe chei. Le pleacă al treilea copil. Cuibul se goleşte. […]

Căsătoria va fi celebrată în catedrala din Belgrad, pe 8 iunie 1922. Spre deosebire de căsătoriile celorlalţi copii ai reginei Maria, aceasta va fi o căsătorie fericită. O căsătorie fericită pe care gloanţele unui terorist croat o vor însângera mai târziu[2]…

Note:

[1] Se face referinţă la execuţia familiei ţariste de către guvernul revoluţionar la 17 iulie 1918.

[2] Atentatul de la Marsilia din 9 octombrie 1934, în care îşi pierd viaţa regele Alexandru al Iugoslaviei şi Louis Barthou, ministrul de externe francez.

Guy Gauthier, Missy, Regina României, Traducere din franceză de Andreea Popescu,Bucureşti, Editura Humanitas, 2000.