Copiii noştri nu mai sângerează! Dar presa?

Copiii noştri nu mai sângerează! Dar presa?

by -
0 1151
Copiii noştri nu mai sângerează! E constatarea profesorului Dan Mircea Enescu, medic la spitalul Grigore Alexandrescu, care şi-a asumat curajos ridicarea nedumerită din sprânceană a cinicilor de serviciu.
Nu mai au consistenţă, a continuat el într-o sală a Senatului României, acolo unde aleşii şi membrii din societatea civilă s-a strâns să discute despre drepturile copiilor, mai mulţi din ultima categorie decât decidenţi. Dan Mircea Enescu a încercat să atragă atenţia asupra nivelului de viaţă precar al copiilor din România care ajung în spitale corpuri inerte, aproape morţi din cauza lipsei alimentaţiei şi a condiţiilor de îngrijire corespunzătoare. Cum se explică faptul că o problemă existenţială, a societăţii româneşti, aceea a copilului, nu este pe agenda publică?
Mortalitatea infantilă, cea mai ridicată din Uniunea Europeanpă, este determinată direct de nivelul economic al unei comunităţi. De altfel cei mai buni predictori pentru starea de sănătate a populaţiei sunt calitatea vieţii şi factorii psiho-sociali: sărăcia, statut social precar, poluarea, lipsa igienei, lipsa suportului şi a solidarităţii sociale, scăderea stimei de sine, lipsa sentimentului de apartenenţă etc. Calitatea sistemului de sănătate este de-abia pe locul patru. Nu în spitale mor copiii, ci acasă, în paturile lor, înfometaţi, goi sau bătuţi.
Realitatea statistică probează ipocrizia societăţii. Copilul este înălţat discursiv pe un piedestal, politicienii cer, în numele salvării demografice, femeilor să procreeze, iar calitatea umană este testată în campaniile electorale prin statutul de părinte. România e în acelaşi timp ţara în care copiilor, neglijaţi de stat care nu face din ei beneficiarii privilegiaţi ai sistemului de redistribuire şi de familii paupere, li se încalcă sistematic dreptul la viaţă şi la dermnitate umană.
52% dintre copii trăiesc în risc de sărăcie sau excluziune socială. Un sfert dintre copii nu au ce să mănânce şi cu ce să se îmbrace, 400 de mii nu merg la şcoală în mod regulat, iar peste 320 de mii trăiesc cu mai puţin de 9 lei pe zi! În România riscul de sărăcie sau excluziune socială în rândul copiilor este cu peste 10% mai mare decât în cazul populaţiei adulte (UNICEF, 2014). În 2013, la nivel naţional, au fost raportate 12.192 de situaţii de abuz asupra copilului, 94 % dintre acestea petrecându-se în familie. În 68 % dintre cazuri a fost vorba de neglijare, în 12 % abuz emoţional, 9% abuz fizic şi 370 de copii au fost abuzaţi sexual (Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie). Aproape 1.500 de copii şi tineri cu dizabilităţi au murit în mai puţin de patru ani în centre de plasament sau de reabilitare neuro-psihică din 27 de judeţe(CRJ, 2014).
Deşi situaţia drepturilor copiilor e gravă, ea nu e problematizată în spaţiul public şi nu a fost prioritatea niciunei guvernări. Lipseşte de pe agenda publică acolo unde media are puterea să o aşeze.Într-o serie de cercetări despre captura media, Maria Petrova (2007, 2008 ) avansează ipoteza conform căreia însăşi existenţa media crează oportunităţi pentru cei bogaţi, grupuri de interese, partide politice, guverne să o folosească pentru a influenţa opinia publică în favoarea propriilor interese. Când conţinutul media nu mai e influenţat de consumatori ci de alte grupuri dominant din societate, presa a fost capturată.
Cu atât este mai mare inegalitatea economică dintr-o societate, cu atât mai mult creşte dorinţa celor bogaţi să cheltuiască bani pentru a influenţa media, care la rândul ei înfluenţează opinia publică în favoarea unor rate de taxare şi de redistribuire scăzute, a unui stat social de dimensiuni reduse (Petrova, 2008). În cazul României, avem exemple clare de influenţare a opiniei publice care a aderat la ori au acceptat politici ce au precarizat categorii întregi de populaţie: cota unică de impozitare, codurile muncii şi asistenţei sociale, măsurile de austeritate.
Atât timp cât patronii media fac parte din grupuri de interese politico-economice şi au interesul să influenţeze opinia publică împotriva politicilor de redistribuire şi de taxare care le-ar afecta prosperitatea creată prin accesul privilegiat la resurse, sărăcia copiilor aducătoare de boli şi moarte nu va fi un subiect pe agenda publică. Sau dacă va ajunge în urma unei drame, aşa cum se întîmplă de regulă în România unde cineva trebuie să moară pentru ca o rotiţă să se mişte, patronii media vor avea interesul să influenţeze opinia publică şi politicile publice în favoarea unor soluţii convenabile intereselor private (asigurări de sănătate private, centre de plasament private, educaţie privată etc). Nici presa nu mai sângerează. (autor: Ioana Lupea, sursa: Adevarul.ro)

(Visited 230 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.