Al Treilea Război Mondial sau Povestea ISIS spusă altfel…

Al Treilea Război Mondial sau Povestea ISIS spusă altfel…

by -
1 2110

1.1 CHAPTER 1

1.1.1 ISIS – In Razboi cu Intreaga Lume

Decapitarile, executiile crude, atentate sangeroase, distrugerea deliberata unor inestimabile valori de patrimoniu universal sunt imaginile cel mai frecvent asociate cu ISIS in opinia publica occidentala. Deci, nu e deloc surprinzator ca pe acest fond mediatic ISIS, adica Statul Islamic al Iraq-ului si Syriei este in general perceputa ca o cabala monstruoasa iesita din negurile evului mediu, o anomalie, o tumoare agresiva care trebuie extirpata cu orice pret. Pornind de la aceste perceptii, orice actiune de orice natura indiferent de cat de disproportionata ar fi, pare justificata si este privita cu intelegere de „lumea civilizata” chiar si atunci cand astfel de masuri “justficate” produc nenumarate victime colaterale nevinovate si pe deasupra aduc multe si grelele suferinte si privatiuni  populatiei civile din Iraq si Sirya.

Ca de obicei in ultimii 25 de aini, Statele Unite, “jandarmul planetar” s-a pozitionat ca stat lider in efortul de combatere a acestui nou Nemesis – Statului Islamic. Pe langa americani s-au alaturat luptei anti-ISIS si alte 7 state Europene respectiv, Marea Britanie, Franta, Italia, Belgia, Danemarca, Spania si Germania dar si Australia, Canada si Noua Zeelanda. Prinicipala contributie la efortul de razboi a tarilor mentionate mai sus sunt raidurile aeriene de bombardament pe care le intreprind neobosit asupra zonelor controlate de ISIS, dar si operatiuni de suport umanitar si consiliere militara, activitati in care sunt agrenate si alte state occidentale.

Raiduri aeriene mai intreprind si o serie de tari arabe si musulmane care au aderat si ele la coalitia conduse de Statele Unite, cerul Siriei si Iraqului fiind brazdat in aceste zile de avioane de lupta purtand insemnele Egiptului, Marocului si Iordaniei. Din coalitie cel putin teoretic, insa mai fac parte si alte state din Orientul Mijlociu precum Arabia Saudita, Emiratele Unite si Qatar.

Nu in ultimul rand, la presiunile Statelor Unite, Turcia s-a alaturat si ea  in cele din urma aliantei anti-ISIS.

Insa niciuna dintre tarile amintite nu si-au dislocat armate terestre in zona de conflict.

Chiar si asa, batalia terestra impotriva Statului Islamic cunoaste si ea in aceste zile o ampla si complexa desfasurare de forte.  Deci, pe langa bombardamentele aeriene aliate, ISIS are de infruntat la sol armatele reunite ale guvernului Iraqian, sustinute de miliitiile shiite Al Badr si formatiunile paramilitare “Comitetele Populare” care sunt echipate si conduse direct de “consilieri” iranieni din fortele de elita QUDS si „consilieri” libanezi din formatiunile armate shiite ale Hezbollah-ului. Au fost semnalate si situatii cand militari iranieni sunt participanti direct in confruntarile militare si de asemenea generali iranieni care au preluat conducerea unitatilor iraq-iene angrenate in operatiuni militare  impotriva ISIS.

De suportul consistent al Iranului se bucrua si armata guvernamentala syriana al lui Bashar Al Assad si trupele statului autonom kurd “Peshmerga” care si ele sunt implicate in actiuni de combatere la sol a luptatorilor ISIS.

In aceste conditii practic se poate spune ca, Iranul a devenit actorul principal in campania militara terestra impotriva ISIS iar aceasta lupta chiar daca are mai multi protagonisti pare din ce in ce mai mult, doar un razboi al Iranului.

Tragand linie, in acest moment sunt 60 de state care sunt agrenate direct sau indirect in actiuni cu caracter militar in aer si pe uscat, impotriva ISIS. Nici Reich-ul german al lui Adolf Hitler  nu s-a confruntat cu o astfel de formidabila coalitie de forte, in al Al Doilea Razboi Mondial.

Poate si asta l-a determinat pe regele Iordaniei, Abdallah II sa compare campania anti ISIS cu „Al Treilea Razboi Mondial”.

Si cu toata aceasta mobilizare uriasa, in mod aproape inexplicabil, ISIS este departe de a fi anihilata. In continuare controleaza inca zone importante din Syria si Iraq, rezista ferm asalturilor din aer si de la sol, ba chiar initiaza contra-atacuri recuperand rapid teritorii cedate strategic in fata trupelor guvernamentale de la Baghdad si a militiilor shiite aliate.

Mai mult decat atat, teroristi “lupi singuratici” sau celule islamiste radicalizate, afiliate ISIS sunt o amenintare peremanenta pentru orase si capitale occidentale.

Firesc se naste intrebarea: Este posibil ca o grupare “terorista” sa reziste tuturor incercarilor de anihilare sustinute de fortele armate reunite ale celor mai puternice natiuni ale lumii?

Sigur, se poate spune ca este vorba pana la urma de logica razboiaelor asimetrice in care forte insurgente  angajeaza tactici si metode de luptai neconventionale de natura sa contrabalanseze superioritatea in personal si tehnica militara a armatelor regulate. Cele mai la cunoscute exemple de astfel de confruntari in care armatele regulate au fost infrante in conflicte asimetrice sunt campaniile americane din Vietnam si si cea a Uniunii Sovietice in Afghanistan. Dar nu trebuie uitat ca in  aceste confruntari asimetrice din epoca Razboiului Rece, Vietcongul a fost masiv sprijinit de Uniunea Sovietica si China la fel cum si mujahedinii Afghani au primit au beneficiat de suportul decisiv al Statelor Unite si a a altor state Occidentale.

Intre timp insa, lumea bipolara in care confruntarile asimetrice erau de fapt niste “proxy-wars” (razboaie prin interpusi) intre URSS si SUA a disparut, astfel ca explicatia rezilientei ISIS nu se poate sustine doar pe teoria razboiului asimetric si poate ca mai degraba are de-a face cu alte circumstantele particulare ale aparitiei si existentei acestei organizatii pe care in mod unanim opinia publica o considera terorista.

Poate ca o abordare sistematica si obiectiva a acestor circumstante si particularitati ale genezei si functionarii si existentei Statului Islamic, care sa analizeze sistematic si critic informatiile care sunt “aruncate” pe piata in aceste zile ar putea nu numai sa identifice si alte directii de actiune mai eficiente in contracararea actiunilor ISIS dar e posibil de asemenea sa duca la o schimbare radicala de optica si abordare a conflictelor din Iraq si Syria si a cauzelor acestora.

1.2 CHAPTER 2

1.2.1 CALIFATUL – O Sabie cu Doua Taisuri

Intr-adevar ISIS pare o “specie” diferita de organiztie terorista islamist-fundamentalista din multe puncte de vedere.

De pida, In vara anului 2014, dupa o campanie plina de succese in Iraq in care a ajuns sa controleze o arie teritoriala semnificativa , ISIS s-a declarat Califat, adica s-a revendicat ca fiind autoritatea suprema politica si religioasa a comunitatii islamice de pretutindeni.

Ratiunile pentru care o “organizatie terorista” s-ar declara “Califat” nu sunt usor de deslusit de opinia publica non-musulmana

Institutia Califatului, cu o lunga si respectata traditie in lumea musulmana  a fost desfiintata odata cu prabusirea Imperiului Otoman la sfarsitul Primului Razboi Mondial si de atunci, nici un stat musulman nu a mai pretins o astfel de preeminenta asupra tuturor credinciosilor lui Allah.

Tema califatului era si idealul pentru care lupta Osama Ben Laden, de asemena dictatorul libian, Muammar El Gaddafi visa si el la un stat arab musulman universal dar nici ei nu au indraznit sa se declare “califi”.

Sa fi fost declararea Califatului doar inca un gest sfidator al ISIS la adresa multilor sai inamici?

Totusi, idealul reinstaurarii Califatului peste lumea islamica are probabil si o legatura directa si cu sentimentele de demnitate, onoare, apartenta si respect de sine al musulmanilor de pretutindeni si alaturi de conceptul „jihad” (razboi sfant) poate fi o arma propagandistica foarte eficace in razboiul pe care ISIS il duce nu numai in plan militar dar si in plan psihologic.

De altfel ideea Califatului este probabil si unul dintre factorii ideologici care in prezent catalizeaza si canalizeaza simpatia unui mare numar de musulmani din toata lumea pentru Statul Islamic. In special tinerii care traiesc Occident ar putea vedea acest nou Califat, ca un raspuns la frustrarile pe care multi dintre emigrantii de religie musulmana le acumuleaza in tari in care nu se integreaza si in care sunt marginalizati si sunt tratati de multe ori ca cetateni “de mana a doua”. Proclamarea Califatului, poate explica si valul de radicalizare a miilor de tineri prozeliti ISIS din randul comunitatilor sunnite din Europa de Vest, America sau Australia, de unde Statul Islamic primeste noi si noi recruti, care zilnic se inghesuie la punctele de trecere a frontierei dintre Turcia si Syria.

Si mai mult decat atat, flamura neagra a noului Califat a adus alaturi de ISIS si alte organizatii extremiste din lumea musulmana si ele in cautare de noi repere ideologice dupa ce Al-Qaeda a intrat intr-un con de umbra, odata cu iesirea din scena a lui Ben Laden. Printre cele mai importante astfel de organizatii se afla cea a cecenilor din Emiratul Islamic al Caucazului sau Boko Harram din Africa care au jurat credinta autointitulatului calif Al Baghdadi, actualul lider al ISIS. Astfel, aceasta organizatie care a care s-a ridicat din obscuritatea multiplelor grupuscule militante participante la conflictul din Syria dupa ce a devenit un jucator regional avansand in Iraq, odata cu asumarea ideeii de Califat devine acum un fenomen la scara globala.

Avand in vedere toate aceste elemente de succes propagandistic dar si victoriile pe care ISIS le marcheaza pe campurile de lupta din Iraq, Syria si mai nou Lybia, se poate pune in mod legitim intrebarea daca nu cumva ar putea fi Califatul acel ideal politic si religios care sacanalizeze energiile tutorur musulmanilor de pe glob si care astfel sa transforme ISIS intr-o forta de neoprit?!

Din pacate sau din fericire lucrurile nu sunt chiar atat de simple iar ceea ce aduce marirea ISIS poate sa-i aduca si decaderea.

Pretentia ISIS de reprezenta forta suprema politica si religioasa a lumii musulmane nu este bine primita de toti musulmanii.

In primul rand, un Califat ISIS este o sfidare si o amenintare directa la adresa ayatolahilor iranieni shiiti care si ei se vad ca lideri religiosi absoluti ai lumii musulmane.

In acelasi timp Sauditii, care sunt prin traditie aparatorii locurilor sfinte de la Mecca si Medina, nu vad nici ei cu ochi buni perspectiva de a-si pierde privilegiile religioase in fata „califului” Al Baghdadi.

Nu in ultimul rand, nici unul dintre statele arabe rezultate din dezintegrarea Imperiului si Califatului Otoman nu par sa imbratiseze cu entuzism ideea reinstaurarii unei noi puteri suzerane deasupra lor asa cum ar fi Califatul ISIS. De aici poate si zelul multor tari arabe si musulmane sunnite de a adera la o coalitie anti-ISIS oarecum ne-naturala  condusa de o putere crestina, Statele Unite si in care Iranul shiit joaca un rol primordial.

1.3 CHAPTER 3

1.3.1 ISIS – Pe Falia dintre Sunniti si Shiiti

Desi in Iraq dar si Syria batalia impotriva Statului Islamic se circumscrie din ce in ce mai evident si unui conflict sectar intre comunitatile musulmane shiite si sunnite, in pofida tuturor aparentelor,  shiitii si sunniti nu sunt neaparat inamici naturali iar conflictul actual dintre cele doua factiuni religioase din Iraq nu are radacini istorice foarte bine conturate.

De la batalia de la Kharbala (680) cand Hussein Ibn Ali considerat primul imam shiit a fost martirizat de armata califului omeiad Yazid, nu au mai existat razboaie religioase intre sunniti si shiiti, in general ei traind in buna pace si intelegere.

Relatiile dintre cele doua comunitati religioase au inceput sa capete o turnura contondenta evidenta abea in 1978, odata cu Revolutia Islamica din Iran si declansarea primului Razboi al Golfului, cand deosebirile religioase dintre cele 2 comunitati musulmane au inceput sa fie evidentiate de partile in conflict pentru a fi folosite in scopuri ideologice si propagandistice.

Razboiul Iraniano-Iraqian – Primul Razboi al Golfului

Saddam Hussein,  presedintele dictator al Iraq-ului la acea data (1978), s-a temut ca revolutia islamica iraniana se va propaga si in Iraq unde populatia majoritar shiita (60%) – care ar fi putut fi inspirata de zelul revolutionar al coreligionarilor iranieni – era tinuta la respect de o minoritate sunnita, care dadea si elita Partidulu Baath de guvernamant si detinea monopolul functiilor importante in stat.

Astfel in 1980, incurajat si de puterile occidentale, Sadam s-a decis sa inlature acest risc de contagiune revolutionara si a declarat razboi Iranului. A fost un razboi greu de uzura, care a durat mai bine de 8 ani (cel mai lung razboi conventional al secolului 20) a inghitit resurse uriase si a facut peste jumatate de milion de victime.

Pe fondul razboiului cu Iranul si in conditiile in care victoria zdrobitoare anuntata de Sadam se lasa asteptata, comunitatea shiita din Iraq a inceput sa fie vazuta din ce in ce mai frecvent ca si o “coloana a 5 a” a Iranului, suspectata de lipsa de patriotism, de subminarea si sabotarea efortului de razboi. Aceasta perceptie este cea care a contribuit la intensificarea suspiciunilor si apoi persecutiilor si abuzurilor pe scara larga impotriva shiitilor din Iraq.

Uciderea Ayatollahilor

Mai mult decat atat, Sadam, care se pare ca avea o fire paranoida a dus aceste persecutii la un nivel greu de tolerat pentru populatia shiita.

Astfel, inalti clerici shiiti din Iraq acuzati ca ar fi sub influenta Ayatolahului Khomeini, liderul suprem politic si religios iranian, au fost arestati iar cei mai proeminenti dintre ei au fost executati. De exemplu, cea mai inalta autoritate religioada shiita a Iraq-ului, Marele Ayatolah, Mohammad Bakir Al Sadr a fost spanzurat impreuna cu sora sa. Alti sase membri ai influentei familii de clerici shiiti Al-Hakim au fost si ei spanzurati.

Evident ca aceste executii barbare dictate impotriva unor profund respectati lideri religiosi nu aveau cum sa nu alimenteze si mai mult radicalizarea opozitiei shiite impotriva regimului lui Sadam Hussein.

Masacrul de la Dujail

In anul 1982 in acest climat de ura si revolta mocnita, insurgenti shiiti au organizat o tentativa de asasinat impotriva lui Sadam. Coloana oficiala a dictatorului a fost prinsa intr-o ambuscada in timp ce se deplasa spre Baghdad, dar acesta a scapat cu viata.

Din nou, raspunsul lui Sadam la acest gest extrem de opozitie a fost disproportionat de dur. Aproape 800 de locuitori ai localitatii shiite Dujail, barbati, femei si copii au fost arestati iar mai apoi, 94 dintre ei au fost executati.

Mai tarziu insa, dupa  invadarea Iraq-ului de catre americani, “Masacrul de la Dujail” a fost si unul dintre capetele de acuzare impotriva lui Sadam Hussein, care i-au atras condamnarea la moarte in 2006. In timpul executiei sale, se auzeau lozinci de glorificare a lui Muqtada Al Sadrginerele Marelui Ayatollah Mohamed Bakir Al Sadr cel executat de Sadam in anii ‘80 si care dupa schimbarea regimului, la randul sau devenise unul dintre cei mai importanti lideri politici si religiosi ai Iraq-ului. De unde se poate trage concluzia ca in aceasta parte a lumii, principiul bibilc „ochi pentru ochi….”are inca un ecou foarte actual.

Dar nici incheierea razboiului cu Iranul si nici eliminarea lui Sadam Hussein de pe scena istoriei nu a adus insa pacea intre shiiti si sunniti in Iraq.

Si dupa incheierea celui de-al doilea Razboi al Golfului (2003) Iranul a continuat sa-si utilizeze agentii iraq-ieni pentru a-si impune un control de facto asupra unui stat iraq-ian divizat si intrat in disolutie si astfel atingadu-si obiectivul de ajunge putere regionala in zona Golfului si in Orientul Mijlociu.

Brigazile Badr

In acest context imediat dupa caderea regimului Sadam Hussein apar in scena “Brigazile Badr” infiintate in timpul razboiului dintre Iraq si Iran chiar de catre clericul shiit Mohammed Bakir al-Hakim (ale carui rude au fost executate de Sadam) pentru a  potenta si sprijini o insurectie armata shiita impotriva regimului lui Sadam.  De  altfel militantii Badr infiltrati din Iran au jucat un rol important in revolta shiita de la Basra din anul 1991 dupa campania din Kuweit care s-a incheiat in mod dezastrouos pentru dictatorul Iraq-ian.

Dupa invazia americana din 2003 si inlaturarea regimului Baathist al lui Sadam, Brigazile Badr au iesit din nou din clandestinatate si au inceput sa se implice activ in actiuni retaliatoare la adresa fostilor membrii ai structurilor de stat si de partid pe care s-a sprijinit regimul Sadam Hussein si care de regula erau constituite in special din musumani sunniti. Comandourile Badr au fost acuzate ca au organizat rapiri si asasinate comise pe scara larga impotriva celor care facusera parte din sistemul politic si administrativ al vechiului regim, incepand de la lideri politici si comandanti de armata si politie si pana la functionari de mica importanta sau simplii politisti.

Apoi, chiar sub privirile americanilor, care in teorie asigurau administrarea democratica a Iraq-ului aflat sub ocupatie militara, foarte rapid, membrii Badr s-au infiltrat in fortele de politie si in Ministerul de Interne Iraq-ian si au preluat controlul acestor institutii. Preluarea structurilor publice de forta ale Iraq-ului de catre militantii Badr a coincis cu o si mai mare recrudescenta a crimelor si abuzurilor impotriva sunitilor. In acelasi timp, preluarea controlului asupra acestor institutii a insemnat si un prim si ferm pas catre acapararea puterii politice si concentrarea ei in mana cercurilor shiite iraq-iene, obediente Iranului.

Efortul liderilor shiiti de a-i tine pe sunniti la distanta de orice pozitie de putere sau decizie in noul stat Iraq-ian, post-Sadam a fost foarte mult usurat de programul de “de-Baathifcare”,  o idee a fostului sef al Autoritatii Provizorii de ocupatie, diplomatul american Paul Bremer  si prin care au fost inlaturati din functii toti membrii partidului Baath de guvernamant ai lui Sadam Hussein si s-a blocat accesul acestora la functiile publice.

Aplicarea fara discriminare si fara discernamant si pana la nivelul de baza a structurilor de stat a acestei lustratii a baathist-ilor a lipsit noua administratie iraqi-ana de oameni pregatiti si capabili sa ajute la repunerea in functiune a statului, dar mai ales a lasat literalmente pe drumuri, fara slujbe, fara nici o sursa de venit si fara perspectiva unei pensii, zeci de mii de fosti functionari si in special fosti politisiti si militari si care in mod evident, in cea mai mare parte erau musulmani sunniti.

Efectele lustratiei s-au vazut imediat si s-au materializat intr-o prabusire fara precedent a sistemului de servicii publice si in deteriorare starii de siguranta publica in Iraq, in anii imediat urmatori schimbarii de regim.

In acelasi timp, comunitatea sunnita a resimtit aceasta lustratie ca pe o umilinta nemeritata, o masura disproportionata, un atentat la adresa drepturilor si libertatilor lor.

Persecutiile sistematice si marginalizarea sunnitilor iraq-ieni in propria lor tara, dupa rasturnarea regimului lui Saddam a generat ulterior doua mari fenomene.

In primul rand, teroarea „escadroanelor mortii” ale Brigazii Badr, care operau acum inclusiv cu suportul politiei si serviciilor secrete a determinat pe foarte multi iraq-ieni  sa ia drumul exilului.  Cei mai multi dintre ei s-au refugiat in Syria, o tara stabila si puternica in acel moment (2003-2010), care desi era condusa de un regim bazat pe o minoritate de confesiune allawitt-shiita, in acelasi timp este locuita de o larga majoritate sunnita. Mai mult decat atat, in acea vreme regimul allawit al lui Bashar Al Assad avea o aparenta secularista si era centrat pe o formatiune politica de guvernamant de tip socialist-baathist, din acceeasi familie politica cu Partidul Baath din Iraq. In aceste conditii era normal pentru refugiatii Iraq-ieni sa se astepte sa fie primiti si priviti cu simpatie de coreligionarii lor sunniti si baathisti din Syria ceea ce s-a si intamplat in cele mai multe cazuri.

In al doilea rand, umilintele,  frustrarea, teroarea si marginalizarea sistematica la care erau supusa minoritatea sunnita iraq-iana i-a impins pe multi dintre membrii acesteia, in special fosti militari si politisti dar si lideri tribali sa ia armele si sa sa se revolte pe fata si violent impotriva trupelor americane si a oficialilor shiiti vazuti ca si “cozi de topor” ai ocupantului strain.

Imamul shiit Al-Hakim, erou al rezistentei impotriva regimului lui Saddam a fost una dintre primele victime ale violentelor sectare care au inceput incet, incet sa cuprinda Iraq-ul dupa instaurarea regimului shiit. In aceeasi nota, poate fi citata darza rezistenta pe care insurgentii iraq-ieni au opus-o pe tot parcursul anului 2004 trupelor americane care incercau sa „pacifice” Fallujah, un binecunoscut bastion sunnit.

Triunghiul Mortii

In contextul luptelor de la Fallujah a aparut si aripa Iraq-iana a Al-Qaeda condusa de un sangeros lider de origine Iordaniana, Abu Musa Al Zarqawi. Au urmat, ani de-a randul, decapitari, atentate sinucigase soldate cu sute de morti care au socat nu numia lumea civilizata care nu mai vazuse asa ceva pana atunci, ci chiar si pe cei in numele carora Al-Zarqawi pretindea ca lupta.

Sub conducerea lui Al Zarqawi , Al-Qaeda – Iraq a devenit stapana pe “triunghiul sunnit” o vasta arie geografica in partea de centrala si de vest a Iraq-ului locuit in principal de arabi sunniti. Practic armatele regimul de la Baghdad sustinut de armata americana a pierdut controlul asupra acestor zone pentru o buna perioada de vreme iar Triunghiul Sunnit  a devenit astfel pentru ei “Triunghiul Mortii”.

O schimbare pare ca s-a produs insa odata cu moartea lui Al Zarqawi, ucis intr-un bombardament aliat “cu dedicatie”. Evenimentul a coincis mai mult sau mai putin intamplator cu momentul in care liderii tribali sunniti, in special cei din in provincia Anbar, eminamente sunnita au ajuns la concluzia ca trebuie sa se distanteze de Al-Qaeda.

Probabil ca dupa mai bine de 3 ani de razboi continuu cu trupele de ocupatie si cu armata guvernamentala, sefii triburilor sunite au realizat ca alianta cu Al-Qaeda inseamna transformarea provinciei lor intr-un perpetuu teatru de operatii militare. De asemenea aceasta asociere cu o grupare terorista precum Al Qaeda mai inseamna excluderea lor totala de pe scena politica Iraq-iana si mai ales le reteaza accesul la banii din generoasele fondurile de reconstructie a tarii pe care Statele Unite le puneau la dispozitia regimului de la Baghdad.

Acest moment a coincis si cu o schimbare de strategie a Statelor Unite in efortul de pacificare a triunghiului mortii sunnit. Americanii au inteles in sfarsit ca, un plan de pace durabila in acea zona trebuie sa includa si populatia sunnita si de asemenea, se poate realiza doar cu implicarea liderilor tribali ai acestei comunitati care in fapt sunt adevaratii detinatorii ai puterii in Iraq. O putere mostenita si transmisa de-a lungul multor generatii si care transcede orice regim politic aflat vremelnic la carma tarii.

ANBAR AWAKENING – Desteptarea Anbarului

Numit de G.W. Bush la comanda trupelor americane din Iraq in ianuarie 2007, generalul              David Petraeus a fost cel care a initiat si a coordonat apropierea de sheicii sunniti din Anbar, ca parte a planului sau de pacificare si reconstruire a Iraq-ului (nation building program). Acesti lideri tribali, care treptat au construit o relatie de incredere reciproca cu liderii militari americani, au incetat sa sprijine Al-Qaeda, s-au reunit in alianta Shawat Al-Anbar (Desteptarea Anabarului mai tarziu redenumita Fii Iraq-ului) si-au unit fortele cu americanii dar si cu regimul shiit de la Baghdad in lupta pentru anihilarea si alungarea fundamentalistilor extremisti Al-Qaeda din Iraq.

In schimbul acestei importante contributii la efortul de pacificare, sheicilor sunniti li s-au facut multe promisiuni. In primul rand, membrii militiilor sunnite trebuiau sa fie amnistiati pentru faptele trecute si de asemenea li s-a promis integrarea in structurile de securitate ale statului si in alte functii publice. Totodata comunitatile sunnite ar fi trebuit sa primeasca finantaripentru reconstructie, fonduri de care ar fi dispus in mod autonom. Nu in ultimul rand s-au facut promisiuni in legatura cu libera participare a gruparilor politice sunnite pe scena politica de la Baghdad

Astfel, la nivelul anului 2008 cu implicarea totala a miscarii “Desteptarea Anbarului” care a organizat militii tribale, pregatite si echipate de Statele Unite, procesul de pacificare a Iraq-ului era incheiat in ceea mai mare parte iar trupele americane se pregateau deja sa-si reduca fortele si chiar sa se retraga din aceasta tara.

In ceea ce priveste mult asteptata reconciliere intre sunnitii si shiiti iraq-ieni….aceasta nu prea s-a mai intamplat.

Promisiuni Neonorate – ADANCIREA Faliei

Integrarea militiilor sunite in structurile oficiale ale statului iraq-ian se dovedea a fi un proces extrem de anevoios. De exemplu in anul 2009, doar aproximativ 30% din cele 94.000 de functii in structurile de stat promise sunnitilor erau ocupate. Oficialii de la Baghdad foloseau tot felul de scuze pentru a sabota procesul. De exemplu se pretexta ca sunnitii nu au nivelul de educatie necesar pentru a ocupa respectivele functii oficiale.

De fapt, establishment-ul politic shiit de la Baghdad privea cu neliniste programul american care ducea la intarirea in plan militar dar si economic a triburilor sunnite si nici nu isi dorea sincer sa imparta puterea cu acestea in pofida contributiei lor decisive la combaterea gruparilor extremist teroriste si alungarea lor de pe teritoriul Iraq-ului.

Mai mult decat atat, Iranul care incet, incet a devenit un fel de putere suzerana a guvernului iraq-ian a recurs la presiuni deschise pentru determina nerespectarea angajamentelor luate fata de sheicii sunniti, liderii tribali din Anbar.

TRADAREA

Cel mai grav a fost faptul ca nici promisiunile de amnistie nu au fost respectate. Practic se poate spune ca guvernul lui Nouri Al Maliki aparent a profitat de iesirea din clandestinatate a liderilor sunniti pentru a-si regla conturile cu acestia si pentru a-si reduce la tacere rivalii politici sunniti. In consecinta, incepand cu anul 2009 numerosi membrii ai miscarii Shawat Anbar au fost arestati si unii dintre ei au sfarsit prin a fi executati. In ceea ce priveste decretul de amnistie…Maliki „a dat-o la intors” spunand ca acesta se refera de fapt la crimele impotriva statului nu si la cele „impotriva poporului”. Printre cei executati in aceasta conjunctura s-a aflat si Adel Mashadani, un erou al luptei anti – Qaeda si nu in ultimul rand un membru de frunte al clanului Mashadani, care ca si clanul Duleimi reprezinta unul din cele mai bogate, influente si puternice forte de pe harta tribala a Iraq-ului si Orientului Mijlociu.

Adel Mashadani era si un critic fervent al guvernului Al-Maliki pe care nu se sfia sa-l considere o marioneta a Teheranului iar arestarea sa a generat un val de tulbarari la Baghdad, unde au fost inregistrate si schimburi de focuri intre politie si sustinatarii acestuia. Au existat apeluri internationale pentru stoparea executiilor liderilor sunniti inclusiv din partea Secretarului General ak Natiunilor Unite, Ban Ki Moon. Guvernul de la Baghdad le-a ignorat pe toate

Nici americanii nu au luat vreo pozitie fata de aceasta nerespectare flagranta a angajamentelor la care ei fusesera garanti. Generalul Petraeus, arhitectul apropierii de sunniti fusese inlocuit de la comanda in octombrie 2008. La ceremonia de “ramas bun” generalul a avertizat reprezentantii autoritatilor iraq-iene si americane prezenti la eveniment ca intarzierea sau neonorarea angajamentelor in legatura cu integrarea politica si administrativa a “Fiilor Iraq-ului” (asa cum se numea acum Desteptarea Anbarului) va avea consecinte grave pentru stabilitatea tarii.

Evident nimeni nu l-a bagat in seama….

Adevaratele intentii ale guvernului Al Maliki in legatura cu minoritatea sunnita  au mai iesit odata la iveala in 2011, cand pe numele vicepresedintelui sunnit al Iraq-ului, Tariq Al Hashimi a fost emis un mandat de arestare pentru o presupusa implicare in activitati de natura terorista.

Acuzatiile se bazau pe “confesiuni” ale body-guarzilor lui Tariq care intre timp fusesera arestati si chiar supusi unor tratamente contondente ca sa “marturiseasca”. Oricum credibilitatea suspiciunilor la adresa sa pareau destul de subrede, fapt confirmat ulterior si de INTERPOL care a respins ca insuficient fondata cererea Iraq-ului de a se emite un mandat de urmarire internationala pe numele fostului vicepresedinte care se refugiase intre timp in Turcia.

In fapt, alungarea de la putere a celui mai inalt oficial sunnit a fost probabil un mesaj cat se poate de clar si de dur adresat comunitatii sunnite din Iraq. Reconcilierea si convietuirea celor doua comunitati sunite si shiite intr-un Iraq incluziv si democratic se dovedea a fi un vis imposibil.

Aceasta cu atat mai mult cu cat, coincidenta sau nu, actiunile impotriva lui Al Hashimi s-au declansat imediat dupa intoarcerea lui Nouri Al Maliki dintr-o vizita oficiala in Statelu Unite unde a fost primit de presedintele Obama.

In acest context liderii sunniti in mod logic si pe delplin previzibil au crezut ca politica opresiva a lui Al Maliki are girul americanilor si au inceput sa acuze in mod deschis Statele Unite ca i-a folosit si apoi i-a abandonat in mainile inamicului lor de moarte.

De aici pana la revolta deschisa nu mai sunt multi pasi de facut iar Primavara Araba a fost o exelenta oportunitate.

Primavara Araba

Incepand cu sfarsitul anului 2010 tarile musulmane din Nordul Africii au fost cuprinse de un val revolutionar al schimbarii.

Societatile arabe musulmane de regula conduse de dictatori autarhici ajunsesera in punctul in care nu mai puteau sa ofere perspective de viata decente populatiei tinere in crestere. Lipsa locurilor de munca, coruptia, autoritarismul si nerespectarea celor mai elementare drepturi si libertati au dus la acumularea nemultumirilor si frustrarilor care au generat in cele din urma miscari de strada si revolte.

Dealtfel, Samuel Huntington, faimosul politolog american vorbeste in cartea sa Ciocnirea Civilizatiilor despre coctail-ul social exploziv al societatilor arabe. Spre deosebire de tarile Occidentale care se confrunta cu o imbatranire continua a populatiei, in tarile arabe si musulmane populatia tanara este predominanta. In continuare Huntington spune ca aceasta proportie ridicata de populatie tanara in care segmentul masculin prevaleaza si care se confrunta cu lipsa de perspective si oportunitati in tarile lor au fost si sunt  elemente precusoare, ingredientele instabilitatii si tulburentelor sociale, insurgentelor si revoltutiilor care au avut loc incepand de la Revolutia Islamica iraniana din 1978 si pana in zilele noastre in spatiul arab si musulman din Orientul Mijlociu si Nordul Africii.

Intr-adevar, Primavara Araba care a a inceput in iarna lui 2010 in Tunisia a avut tineretul marginalizat si alienat social in prima linie. Valul revoltei tinerilor tunisieni, practic a maturat regimul politic din acea tara si l-a alungat pe dictarul corupt Ben Bela. Flacara revolutionara s-a extins apoi in toate tarile Maghrebiene si in Orientul Mijlociu. Gaddafi in Libia si Mubarak in Egipt sunt inlaturati de la putere de multimile furioase. La fel se intampla si cu Saleh, de 33 de ani presedintele Yemen-ului.

Chiar si acolo unde nu au inlaturat regimurile politice, miscarile de protest ale Primaverii Arabe determina schimbari politice si legislative seriose in tari precum Algeria, Oman, Kuweit, Maroc, Iordania, Bahrein si chiar in Arabia Saudita.

Primavara Araba in Syria si Iraq.

In 2011,  “Primavara Araba” a atins mai intai Syria si apoi Iraq-ul. In ambele tari, comunitatea sunnita marginalizata si ostracizata de regimurile aflate la putere a fost in linia intai ale protestelor.

In Syria, manifestatiile care au inceput in primavara anului 2011 au degenerat foarte repede intr-un razboi civil, asa cum se intamplase anterior si in Lybia, unde a fost nevoie de interventie straina pentru impiedica reprimarea pe cale militara a manifestatiilor. Insa, spre deosebire de Gaddafi  care nu numai ca a fost alungat de la putere dar a avut parte si de o moarte sinistra, victima a unui quasi-linsaj, regimul lui Bashar Al Assad a primit in continuare suportul hotarat al Rusiei, spijinul Iranului si intelegere din partea Chinei care s-au opus unei interventii straine si l-au ajutat sa supravietuiasca din toate punctele de vedere primului val, al Primaverii Arabe. Dar de atunci, tara se afla intr-un continuu razboi civil si a devenit un camp al confruntarilor regionale si mondiale.

Dupa cum se stie, Syria este o tara majoritar sunnita dar care din 1970 este condusa de o “dinastia” shiita-allawita, Al Assad, spre insatisfactia elitelor sunnite care in mod traditional detineau puterea in Syria. Deci poate nu este intamplator ca principala forta care lupta impotriva regimului Assad este organizatia Armata Siriana Libera (ASL) care este formata in special din militari de confesiune sunnita care au parasit armata siryana. ASL este sprijinita de Turcia si Statele Unite dar inca nu a reusit sa se impuna ca o forta de opozitie credibila.

Destabilizarea Syriei, a readus Al-Qaeda in prim plan asa cum a dus la aparitia a tot felul de grupari insurgente care lupta de-o parte sau de alta a baricadei. Pe de alta parte a constituit si o oprtunitate extraordinara pentru ISISo organizatie obscura pana atunci, desprinsa din ramura iraq-iana a Al Qaeda, care a intrat rapid in razboiul civil syrian alaturi de inamicii regimului Assad si astfel a ajuns sa cunoasca o oarecare notorietate. In Syria insa, ISIS a inceput sa prinda contur, forta si influenta din ce in ce mai mare si e de presupus ca tot acest timp a primit un suport important si din partea emigratiei baathiste iraq-iene traitoare in Syria si care parea sa devina o tinta naturala de data asta, pentru fortele fidele regimului allawit-shiit de la Damasc.

In Syria, ISIS s-a intarit si pe plan logistic. Avand acces la vastele arsenale ale uneia dintre cele mai puternice bine dotate forte armate din zona, respectiv armata syriana, ISIS a capturat si insusit inclusiv avioane de lupta si blindate pe langa mari cantitati de arme si munitii.

Dar Primavara Araba a fost insa un semnal si pentru sunnitii iraq-ieni care se considerau oprimati de regimul shiit al lui Nouri Al-Maliki. Dezamagirea si revolta fata de guvernul de la Baghdad care nu-si respectase angajamentele si continua prigoana asupra oragnizatiilor si structurilor politice si administrative ale sunnitilor au generat un val de proteste si demonstratii in mai toate localitatile locuite de sunniti inclusiv in capitala tarii la Baghdad si in special in provincia Anbar. In orasele sunnite au fost organizate zilnic proteste timp de un an de zile. In Ramadi capitala provinciei, manifestantii au o organizat o „Piata a Mandriei si Demnitatii” in care manifestantii au demonstrat aproape un an de zile neintrerupt.

Demonstratiile din Anbar au inceput  in decembrie 2012 la Fallujah, binecunoscutul fief al sunnitilor iraq-ieni care s-au revoltat impotriva abuzurilor la care era supus unul dintre putinii reprezentanti ai comunitatii sunnite in guvernul eminamente shiit al Iraq-ului. Este vorba de Minstrul de finante,       Rafi Al Issawi, a carui casa a fost in repetate randuri perchezitionata iar mare parte din personalul sau de securitate a fost arestat. Mai mult decat atat s-a incercat eliminarea sa fizica, mai multe atentate fiind comise impotriva sa intr-o perioada foarte scurta de timp.

Protestele de la Fallujah s-au extins apoi in toate zonele locuite de sunniti inclusiv la Baghdad si au continuat pana la sfarsitul lui 2013. Protestatarii cereau inlaturarea guvenului Al Maliki invinuit de sectarism religios, coruptie si servilism fata de Iran. Cereau de asemenea eliberarea detinutilor poltici sunniti si stoparea abuzurilor comise in timpul procesului de de-baathificare. S-a vehiculat inclusiv ideea unei secesiuni a zonelor sunnite.

Automat, Prim Ministrul Al-Maliki  a declarat ca manifestantii sunt infiltrati si manipulati de Al-Qaeda si de Partidul Baath Arab Socialist aflat in ilegalitate dand de inteles ca nu isi va reconsidere politica discriminatorie impotriva sunnitilor si ca nu va ezita sa reprime manifestatiile. Deci cu alte cuvinte “cine este impotriva noastra este ori terorist fundamentalist ori nostalgic sadammist”.

De altfel la scurt timp a trimis armata in zonele de protest si in acelasi timp a incurajat contra-manifestatii shiite in sprijinul guvernului sau.

Masacrul de la Hawji

In orasul sunnit Hawji armata regimului de la Baghdad deschide focul asupra manifestantilor si ucide 56 de persoane. Evident autoritatile iraq-iene pun acest act de represiune nejustificata importriva manifestantilor neinarmati pe seama provocatorilor baathisti si teroristi Al Qaeda. Mai mult decat atat prim-ministrul Al Maliki sugereaza intr-un interviu ca armata iraq-iana a dat chiar dovada de retinere la Hawji, atata vreme cand in alte tari arabe astfel de manifestari ar fi fost reprimate cu bombardierele. Nu va fi prima oara cand Al Maliki face declaratii necontrolate prin care dovedeste un dispret total fata de comunitatea sunnita.

O astfel de atitudine din partea celui mai important lider poltic iraq-ian, nu avea cum sa nu duca la escaladarea violentelor.

Batalia pentru RAMADI – Intra in Scena ISIS.

Si intr-adevar pe tot parcursul anului 2013, ciocnirile dintre manifestanti si armata regimului de la Baghdad s-au succedat ca intr-o sarabanda a mortii, in care victime din ambele tabere erau anuntate in fiecare zi cu sutele si zecile. In acelasi timp atentatele cu bomba se succed si ele intr-o cadenta sinistra. Aproape zilnic, sunt detonate bombe in zone aglomerate dar in special sunt vizate moscheile fie ele shiite sau sunnite, deopotriva.

Punctul culminant este atins in decembrie 2013, cand armata iraqiana intra in orasul Ramadi,capitala provinciei Anbar, cu intentia de a demantela tabara protestatarilor adica „Piata Mandriei si Demnitatii”. Liderii sunnitilor, politici si religiosi averizeaza guvernul ca represiunea armata a manifestantilor din Ramadi este o decizie riscanta pentru ca frustrarea si nemultumirea populatiei sunnite vor exploda si vor scapa de sub control. Chiar si lideri religiosi shiiti precum Muqtada Al Sadr se solidarizeaza cu demonstantii sunniti.

Totusi, in pofida nenumaratelor apeluri la retinere si in dispretul tuturor avertizmentelor, Al-Maliki ordona armatei sa intre si sa inabuse in forta manifestatiile din Ramadi, de altfel pasnice pana in acel moment. Si de parca asta nu ar fi fost de ajuns pentru a-i radicaliza pe protestatari, concomitent cu reprimarea manifestatiei,  trupe paramilitare shiite il rapesc pe  liderul politic sunnit Ahmed Al Alwani intr-o actiune in forta asupra resedintei sale care este incendiata. Mai multi membrii ai personalului sau dar si fratele acestuia isi pierd viata. Al-Alwani insa, face parte din tribul Duleimi cel mai important si mai mare clan al sunnitilor iraq-ieni. Tribul Duleimi practic controleaza de facto Anbarul unde se bucura de cel mai mare respect, iar un astfel de afront la adresa lor nu avea cum sa ramana fara urmari.

1.4 Chapter 4

1.4.1 Cand ISIS intra in Scena

Reprimarea demonstratiei din Ramadi si actiunile impotriva membrlor tribului Duleimi  umple paharul rabdarii sunnitilor. Anbarul ridca armele, armata Iraq-iana este atacata de catre militiile tribale nu numai in Ramadi dar si in alte orase precum Fallujah sau Al-Qaem.

Loiali familiei Duleimi, aproximativ 30.000 de politisti din provincia Anbar parasesc serviciul si se alatura militiilor tribale. Se vorbeste deja despre o „revolutie”.

Armata Iraq-iana este surprinsa, si sufera pierderi grele in fata revolutionarilor. Soldatii iraq-ieni se predau militiilor tribale cu sutele.

Al Maliki, care pare ca in sfarsit realizeaza enormitatea erorilor sale decizionale, ordona retragerea din orasele sunnite. Apoi imediat, probabil sub presiunea liderilor shiiti dar poate si sub imperul panicii, dupa numai o zi da ordin armatei sa reintre in orase.

Prea tarziu insa… trupele iraq-iene sunt intampinate peste tot cu cu tiruri intense de arme automate, si mitraliere si sunt puse pe fuga. Regimul de la Baghdad se confrunta acum nu numai cu militiile tribale sunnite sau organizatii revolutionare baath-iste dar de data asta apar si luptatorii ISIS, care cu acceptul liderilor tribali sunniti si cu suport local deja se infiltrasera si ocupasera pozitii in orasele din care armata se retrasese.

Ce a urmat nu a facut decat sa dovedeasca ca regimul de la Baghdad sustinut de americani si condus de Teheran nu poate iesi din paradigma ingusta a promovarii intereselor sectare cu orice pret, inclusiv cu pretul divizarii ireversibile a Iraq-ului.

In plina criza, Al-Maliki vine in continuare cu declaratii cel putine neinspirate, comparand batalia inpotriva rebelilor de la Fallujah (al doilea oras ocupat de ISIS si militiile tribale) cu batalia de la Kharbala – cea care acum mai bine de 1000 de ani, a dus la divizarea celor 2 curente musulmane shiit si sunnit. Aceasta declaratie a servit de minune celor care il acuzau pe Maliki ca in fapt nu este interesat de unitatea si stabilitatea Iraq-ului, ci mai degraba isi doreste sa duca un razboi religios de exterminare a comunitatii sunnite. De asemenea cu un astfel de discurs “a reusit” sa si-i indeparteze si pe putinii lideri sunniti care mai credeau intr-o posibila reconciliere.

In fata asaltului coalititiei sunnite, a militiilor tribale s ai Statului Islamic, trupele regimului de la Baghdad pierd in ritm alert controlul asupra a numeroase orase, in zonele locuite de sunniti. Mai mult decat atat, Mosul, al doilea oras ca marime din Iraq cade si el in mainile insurgentilor.

Succesul ofensivei ISIS care a inceput in iunie 2014 a demonstrat ca in afara de leadership-ul politic deficitar, regimul Al-Maliki era macinat si de o coruptie endemica.

“Soldatii Fantoma”

Armata iraq-iana desi in teorie, foarte bine dotata, echipata si instruita inclusiv cu foarte multi bani americani se dezintegreaza pur si simplu la aparitia luptatorilor ISIS. Ofiterii chiar si generalii isi abandoneaza trupele iar soldatii fug isterizati din fata tavalugului ISIS, dezertand in masa si abandonand in mainile insurgentilor, tehnica de lupta de ultima generatie si mari cantitati de armament si munitie.

Cu acest prilej a inceput sa se vada uriasa gaura neagra prin care banii destinati construirii si mentinerii noii armate iraq-iene au fost pur si simplu “sifonati” in buzunarele unor „baieti destepti”.

De exemplu s-a descoperit ca pe statele de plata ale armatei figurau in jur de 50.000 de “soldati fantoma” ale caror salarii se plateau regulat dar care nu existau in realitate. Mai mult decat atat, s-a dovedit ca de fapt si unitatile iraqi-ene erau masiv descompletate, multi dintre soldati fiind “invoiti contra cost” de catre ofiterii lor.

Cu un asemenea esafodaj poltic si militar era clar ca regimul de la Baghdad nu a avea cum sa reziste unor forte insurgente puternic determinate si motivate ideologic.

Pe de alta parte, prabusirea armatei iraq-iene a insemnat asumarea aproape explicita de catre Iran a luptei anti – ISIS, o lupta despre care Sheicul Ali Hatem Al Suleiman, emirul tribului Duleimi spune ca este de fapt un pretext pentru ca Iranul sa-si asigure dominatia asupra Iraq-ului.

Si chiar daca in cele din urma Nouri Al-Maliki a fost fortat chiar de protectorii sai, Iran si Statele Unite sa cedeze locul unui nou prim-ministru, umbra Teheranului asupra Baghdadului nu s-a subtiat deloc, iar contraofensiva pentru recuperarea teritoriilor pierdute in favoare coalitiei sunnite bate in continuare pasul pe loc.

1.5 CHAPTER 5

1.5.1 Daca ISIS nu ar fi existat…

Ororile pe care ISIS si le asuma si le face cunoscute opiniei publice folosind cu indemanare tehnici si strategii de comunicare moderna in care retelele de socializare joaca un rol foarte important, fac pe multi sa-si doreasca ca acesta monstruozitate sa nu fi existat niciodata sau sa dispara cat mai curand posibil…

Dar ar fi fost lumea mai sigura fara ISIS?

Pornind de la aceasta intrebare s-ar putea face un exercitiu ucronic de istorie alternativa fictionala, un exercitiu care ar putea da niste posibile raspunsuri la intrebarea initiala dar in acelasi timp ar putea sa nasca si alte raspunsuri la alte intrebari care inca nu s-au pus.

Deci ce s-ar fi intamplat daca ISIS nu ar fi existat?! 

Sigur ca nu am fi dus dorul clipurilor sangeroase marca ISIS distribuite cu generozitate pe Internet, dar daca luptatorii Statului Islamic nu ar fi intrat in scena la sfarsitul lui 2013, preluand controlul asupra orasul sunnit Ramadi ,  atunci, mai mult ca sigur guvernul iraq-ian shiit si-ar fi dus la capat nestingherit planul zdrobire a manifestatiilor sunnite  si de lichidare a liderilor politici al acestei comunitati religioase.

Odata acest obiectiv atins, in mod evident s-ar fi  consolidat si mai mult stapanirea shiita asupra Iraq-ului, un Iraq aproape integral aservit ayatolahilor iranieni.

Astfel s-ar fi deschis drumul Teheranului catre Damasc  stapanit inca de aliatul sau, Bashar Al Assad dar si spre Beirut, in Libanul guvernat de militiile musulmane shiite Hezbollah.

O asemenea desfasurare de evenimente in care Iraq-ul ar completa alaturi Liban si Syriapuzzel-ul “dominioanelor” iraniene si ar transforma Teheranul in cea mai importanta putere regionala din Orientul Mijlociu si zona Golfului.

Din acest moment, Israelul si Arabia Saudita, aliatii traditionali ai Statelor Unite in aceasta parte a lumii ar trebui sa inceapa sa se ingrijoreze daca nu cumva sunt in stare de alerta, deja.

De altfel Arabia Saudita a primit recent un prim avertizment. Cu suportul direct al Iranului, comunitatea shiita Houthi din Yemen s-a ridicat la arme si a preluat controlul tarii, deposedandu-l de putere pe presedintele sunnit   Mansur Hadi, protejatul Arabiei Saudite, tara care a fost nevoita sa intervina militar pentru tine sub control acest acest “cartof fierbinte” pe care Iranul “l-a copt” la portile sale, chiar in Peninsula Arabica.

Odata cu instapanirea Iranului in Syria si Iraq, poate si Turcia ar trebui sa fie mai atenta…  Kurdistanul autonom iraq-ian, care deja se pregateste pentru independenta si cu care Turcia nu se simte foarte confortabil la granitele sale, are vechi legaturi cu Iranul inca de pe vremea primului Razboi al Golfului in anii 80 ai secolului trecut.

Statul kurd autonom iraq-ian este un model si in ideal foarte atractiv pentru minoritatea kurda traitoare in Turcia. Pe de alta parte, nu de putine ori armata turca nu s-a sfiit sa incalce suveranitatea Iraq-ului si sa intervina pe teritoriul acestui stat pentru a lichida “cuiburi de teroristi” kurzi. Va mai indrazni armata turca sa intervina si  atunci cand Kurdistanul va fi un stat independent aliat al Iranului, devenita acum o putere regionala si probabil in scurt timp si o putere nucleara?

De la un Scenariu Regional la o Punere in Scena Globala – Rusia un Spectator sau un Actor?

Daca in scenariul fictiv sau alternativ pe care il construim mai adaugam inca un element si anume Rusia, iata ca se pot intrevede cu adevarat si mult mai clar, atat dimensiunile globale dar si mizele mult mai mari pe care ar putea sa se joace la un momentdat aceasta criza generata in jurul ISIS.

In primul rand Rusia de-a lungul timpului a cultivat relatii privilegiate cu regimul baath-arab-socialist de la Damasc si chiar cu familia Al Assad. Fiind un membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, Rusia s-a opus vehement unei interventii multinationale impotriva regimului de la Damasc si a reusit sa contrabalanseze cu mare succes presiunile interventioniste americane.  In consecinta, fara un suport international adecvat, “Primavara Araba” siriana a cam esuat iar regimul Al Assad a ramas in picioare, chiar si in pofida “condamnarilor” declarative pe care le-a primit in serie de la diversi responsabili politici occidentali.

De asemenea, Rusia este inca principalul frunizor de arme si echipament militar pentru regimul lui Bashar Al Assad si mai nou este un furnizor de arme si tehnica militara de varf pentru regimul de la Baghdad.

Mai mult decat atat, Rusia a renuntat de curand la embargoul privind livrarile de arme catre Iran si deja are un acord semnat pentru livrarea unor rachete sol aer care vor fi livrate in 2017. Este de presupus ca aceste rachete vor intari apararea facilitatilor nucleare iraniene vizate de posibile raiduri aeriene ale Israelului, ceea ce e de natura sa-i consolideze si mai mult pozitia de putere regionala si de ce nu, chiar de putere globala.

Luand in consideratie toate aceste aspecte, s-ar putea trage concluzia ca aceasta noua expansiune a dominatiei Iraniene in Orientul Mijlociu se bazeaza pe un important aflux de armament si tehnica miltara ruseasca?!

Dar reincalzita relatie dintre Iran si Rusia pare a avea totusi niste valente biunivoce. Sunt analisti politici care vad in interesul crescut al Rusiei pentru Orientul Mijlociu si in tendinta sa de a deveni un jucator activ in acest conflict, o contrapondere la presiunile occidentale in legatura cu situatia din Ucraina. Este de asemenea foarte probabil ca un rol foarte important in aceasta ecuatie il joaca si banii pe care iranienii ar putea sa-i cheltuie pentru a se consolida din punct de vedere militar. Acest aport de „cash” iranian rezultat din tranzactiile militare nu ar fi exclus sa reprezinte cel putin o „bula de oxigen” pentru economia in suferinta a Rusiei, afectata grav si de sanctiunile occidentale dar mai ales de pretul scazut al petrolului.

Iar o Rusie reconsolidata cu bani iranieni… ar putea avea o noua anvergura in jocul politic planetar.

Oare ar putea acest posibil nou parteneriat ruso-iranian un inceput de drum pentru crearea unei “noi ordini mondiale multipolare” asa cum viseaza liderul de la Kremlin?! Aceasta sa fie de fapt motivul pentru care Statele Unite par ca practic au cedat Teheranului initiativa in Iraq?! Teama de a nu arunca si mai mult Iranul in bratele Moscovei ar putut influenta atitudinea occidentala conciliatoare in negocierile din dosarul nuclear iranian?!

1.6 Concluzie

1.6.1 In loc de Concluzie – Marile Dureri sunt Mute

Avand in vedere tot contextul creatiei si existentei sale si in pofida proeminentei date in special de regularitatea cu care aceasta organizatie produce “breaking news” in media occidentala se poate concluziona ca totusi ISIS e doar un element tranzitoriu intr-o ecuatie politica, militara, culturala si religioasa complexa la nivel regional si global.

In acelasi timp vazuta in contextul acestor inter-relationari istorice si politice mondiale si regionale  este clar  ca ISIS nu este doar o organizatie terorista si nici macar  nu se muleaza pe conturul obisnuit al unei organizatii extremist teroriste. ISIS se indeparteaza de modelul clasic de grupare terorista, in primul rand pentru ca actiunile sale de teroare au mai ales conotatie tactica si strategica si nu numai una ideologica. De exemplu, spre deosebire de Al Qaeda care are o aparenta centrata pe simbolismul luptei religioase, ISIS pare sa aiba mult mai multa consistenta si concretente in teren si realizeaza in zonele pe care le controleaza o autoportanta pe care Al-Qaeda nu a reusit niciodata sa o aiba. Insa pe de alta parte trebuie observat ca aceasta consistenta aparenta este data si se bazeaza in primul rand pe suportul comunitatilor locale sunnite.  In fapt, sunt date suficiente care conduc la ideea, ca forta pe care ISIS o afiseaza in plan militar este data in principal de suportul militiilor tribale sunnite si al structurilor insurgente ale Partidului Baath trecut acum in ilegalitate. Fara suportul triburilor si fostilor ofiteri baathisti din aramata lui Sadam, ISIS nu ar mai fi atat de efectiva si mai mult ca sigur s-ar intoarce in obscuritatea de unde a venit. La fel s-a intamplat incepand cu anul 2007 si cu Al Qaeda – Iraq atunci cand a pierdut increderea emirilor din Anbar.

De fapt, sunt lideri tribali sunniti spun ca ISIS reprezinta doar maxim 15% din totalul fortelor insurgente din Iraq.  

Privita din acesta perspectiva, pentru sunnitii iraq-ieni revoltati, ISIS pare sa fie de fapt un fel de franchisa propagandistica sau doar una din armele pe care le arunca in lupta, in acest razboi asimetric dus impotriva regimurilor shiite opresive si abuzive de la DamascBaghdad si Teheran.

Din aceasta perspectiva, lupta dusa de coalitia multinationala cu avioane si tancuri impotriva ISIS pare un efort fara substanta dar mai ales fara o viziune strategica clara, pentru ca este mai mult decat evident ca si in cazul in care aceasta structura fara fond ar disparea la un momentdat, aceasta nu va aduce pacea Iraq.

Singura tara care pare ca are totus o  stratergie si o agenda foarte clare in aceasta batalie impotriva ISIS este Iranul pentru care eliminarea Statului Islamic insemna de fapt incununarea perseverentei cu care de aproape 40 de ani isi urmareste obiectivul de a deveni cea mai importanta putere din Orientul Mijlociu si cel mai important stat islamic.

In acest context optiunile Occidentului par  limitate. Pe de-o parte se confrunta cu ISIS, o organizatie terorista care de fapt a evoluat intr-o redutabila forta insurgenta, pe de alta parte ar trebui sa gasesca un raspuns potrivit pentru expansionismul shiit persan  sustinut de Moscova si care bazandu-se pe sectarism religios extrem a determinat in primul randnasterea si cresterea     Statului Islamic al Iraqului si Levantului.

Sursa

(Visited 597 times, 1 visits today)

1 COMMENT

  1. Un pusti isi intreaba tatal:
    – Tati, uite in serialul asta cu Star Trek, sunt americani, rusi, francezi, chinezi, japonezi, africani, ba chiar si o gramada de extraterestri de toate formele si culorile posibile. Dar nu vad nici un arab.
    Tatal isi ia copilul de dupa umeri si-i zice:
    – Fiule, trebuie sa intelegi ca serialul asta se petrece in viitor…
    Cine ridica sabia, de sabie va pieri!

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.