Adevărata criză a României: criza spirituală și morală

Adevărata criză a României: criza spirituală și morală

by -
0 893

În aceste zile la televizor și în ziare se pune accentul pe criza financiară și pe criza politică care afectează România. Fără a minimaliza aceste probleme și efectele lor, sunt de părere că nu acestea sunt cele mai mari dificultăți cu care ne confruntăm. Am considerat întotdeauna că cea mai mare problemă a noastră e criza spirituală și criza morală, ale căror efecte se fac vizibile în mentalitatea poporului român și afectează felul în care acționăm și modul în care ne trăim viața.

Suntem un popor creștin, dar numai în vorbă, faptele noastre demonstrează contrariul. De marile sărbători vedem o mulțime de oameni cum merg la grătare (clasicul: mici, bere și manele) sau își petrec sărbătorile în cluburi în loc să meargă la Biserică. Ne-am îndepărtat de credința noastră strămoșească și totodată de un sistem de valori și principii ortodoxe. Efectele acestei decadențe morale sunt evidente: nu mai suntem uniți, nu ne mai pasă decât de problemele noastre, cei din jur nu contează iar ce îi afectează pe ei nu e treaba noastră (chiar dacă poate să ne afecteze și pe noi). Egoismul și indiferența sunt întâlnite la tot pasul, foarte puțini mai sunt cei care se implică pentru comunitate. Majoritatea românilor nu mai ies nici la un protest decât dacă îi scot în stradă partidele sau sindicatele. Nimeni nu a ieșit să protesteze împotriva legii Big Brother care ne încalcă libertatea, dar sute de oameni au ieșit pentru Dan Diaconescu, un personaj care ne-a servit gunoi moral la tavă timp de ani de zile.

Comunismul a întors sistemul de valori al poporului român cu susul în jos. Corneliu Zelea Codreanu spunea că ”De vor intra trupele rusești pe la noi și vor ieși învingătoare, cine poate să creadă, unde este mintea care să susțină că ele vor pleca de la noi înainte de a ne sataniza, adică bolșeviza?”. 45 de ani de comunism au demonstrat că avea dreptate. Cu foști PCR-iști și UTC-iști la conducerea țării efectele comunismului asupra mentalității noastre nu s-au schimbat, dimpotrivă, s-au agravat. Tineretul e cel mai afectat de această criză a sufletului, mii de tineri s-au înecat în droguri și alcool, nu mai au nici un principiu, nici un ideal. Scopul vieții lor este să se distreze și să facă bani. Ce viitor vor aduce aceștia României? Indiferența i-a împins pe cei mai buni peste hotare, căci aici nimănui nu-i păsa de ei. Unde este acel ajutor reciproc atât de caracteristic creștinilor? Îngropat sub vilele mafiei politicianiste, ridicate din bani ce puteau fi investiți în viitorul acestui neam. Îndepărtându-ne de biserică am devenit materialiști, ne-am făcut din bani un idol. Am decăzut în asemenea hal încât unii apreciază niște vedete de carton care au mai puține clase ca trenul doar pentru că au bani. Nu mai contează ce principii morale are un om, cu ce i-a ajutat el pe cei din jur, ce a făcut pentru România sau cât de cultivat este, ci doar că are bani. Românii au ajuns atât de obsedați de mondenități încât publicații imorale ca Libertatea, CanCan sau Click sunt în floare. Ce modele mai au tinerii? Cocalarii, inculții, pițipoancele, interlopii?

Sistemul educațional este la pământ. Școala nu îi mai învață pe copii să respecte niște principii creștine, să își iubească țara sau să se implice pentru societate. Acum în școli se ascultă manele și elevii se bat cu profesorii. Nici în unele familii nu se oferă copiilor o educație creștină și naționalistă. Familia tradițională, celula neamului românesc, este în declin. Am îngropat viitorul acestui neam în milioane de avorturi, divorțurile sunt la ordinea zilei iar susținerea pentru familie din partea statului e zero. Dar nici nu se grăbesc politicienii să facă ceva pentru familia românească când oamenii nu mai ies în stradă pentru asta, ci pentru a susține aceleași partide care i-au furat de 22 de ani. Nu ne mai cunoaștem nici interesele, neamul acesta a fost prostit cu televizorul și tot tembelizorul se ocupă de educația copiilor. Clasa politică trădătoare și coruptă e rezultatul acestui haos  moral, fructul decadenței noastre ca popor creștin.

Ne-am afundat tot mai tare în păcat și în troaca post-comunistă a democrației-liberalo-capitaliste. Dumnezeu, Biserica, Neamul, Țara, Cultura românească, sunt niște valori uitate. Suntem într-o criză foarte mare, una spirituală, mult mai greu de rezolvat decât o criză financiară materială. E nevoie de o revoluție spirituală, de o schimbare radicală a mentalității noastre, de o autocritică și de orientarea vieții noastre pe o linie morală creștină. Această schimbare nu va porni niciodată de la guvern sau de la partide, ci doar de jos, de la firul ierbii și se va aprinde tot mai tare până va cuprinde întreaga Românie.  Atunci când vom ști să ne raportăm la Biserică și la Neam, la înaintași și la urmași, atunci doar ne vom cunoaște interesele. În acel moment criza financiară și criza politică vor putea fi rezolvate.

autor: Codrin Goia

sursa: Schimbarea.info

(Visited 292 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.