Actualitatea lui Emil Cioran cu ocazia centenarului (8 aprilie 1911-2011)

Actualitatea lui Emil Cioran cu ocazia centenarului (8 aprilie 1911-2011)

by -
0 398

La o suta de ani de la nasterea lui Emil Cioran, aflam dintr-un saptamanal de literatura ca nu a fost acceptata înscrierea numelui autorului „Exercitiilor de admiratie“ pe lista aniversarilor UNESCO, din cauza… trecutului sau. Serviciul de cadre al amintitei institutii se dovedeste a fi tot mai necrutator, iar „corectitudinea politica“ pare a fi devenit o religie universala. Ce sa zici? Poate doar ca problema nu este nicidecum a lui Cioran, ci a cenzorilor de la UNESCO. Noua nu ne ramane decat sa-l citim si sa-l recitim pe marele scriitor si filosof, în ciuda celor care adopta politica excluderilor, cu atat mai mult cu cat Cioran devine, odata cu trecerea timpului, tot mai actual, în primul rand în ceea ce priveste problemele Occidentului, decaderea Europei, Romania si vocatia esecului, criza crestinismului. Sa-i recitim opera, sa recitim si ce s-a scris despre el, dar si confesiunile sale. Apropo de confesiuni si de motivul pentru care s-a considerat ca nu merita sa figureze pe lista de aniversari a UNESCO, îmi vine în minte o lunga si substantiala convorbire a lui Cioran cu editorul sau german Michael Jakob, intitulata „Lectii de întelepciune“, volum aparut la München. Întrebat de neamt de ce în anii ’30 a avut o atitudine „antidemocratica“, Cioran îi explica: „Stiti, în Romania nu era o adevarata democratie. Eram antidemocrat pentru ca democratia nu era capabila sa se apere. Am atacat democratia din cauza debilitatii ei. Era un regim fara instinct de conservare. Si am atacat pe cineva pe care îl stimam mult, Iuliu Maniu, liderul democratilor romani. Am scris un articol în care spuneam ca Maniu, cel mai mare democrat, ar fi trebuit sa fie sef de partid în Suedia, în tarile nordice, nu într-o tara ca Romania. Democratia trebuie sa se apere cu toate metodele si sa dea dovada de vitalitate. Dar Maniu nu lucra decat cu concepte pure, iar aceste concepte n-au nici o sansa în Balcani… Drama liberalismului si a democratiei e ca, în momentele grave, ele sunt inutile! Cartea pe care am scris-o despre istorie si utopie este tocmai o reflectie asupra deficientelor democratiei“.

Desi mai mult retras, Cioran e conectat totusi la istoria în act; un Cioran care nu poate, chiar daca trece prin momente când ar vrea, sa abdice din conditia de contemporan. De contemporan cu evenimentele la zi si fatalmente cu istoria universala care – din punctul sau de vedere – aceasta „este suportabila numai daca o privesti ca un spectacol“. Îl preocupa mai ales istoria Europei secolului sau si viitorul acesteia. Criticul Dan C. Mihailescu avea dreptate sa afirme despre volumul de scrisori descoperite cu doi ani în urma la Viena: „Toata cartea asta nu face decât sa deplânga la un mod spectaculos-paradoxal cum se alege praful de Occident din cauza democratiei care nu stie sa fie si dictatoriala la o adica“. Într-adevar, lui Cioran viitorul Europei, ca, de altfel, si al Americii (e vorba de America de Nord) nu i se pare deloc roz. Frapant este ca ideile si predictiile lui sunt astazi mai convocante, as zice mai actuale (iar unele chiar adeverite) decât erau în anii ’70 si ’80, când au fost scrise. E aproape un truism a spune ca Cioran, dincolo de scânteietoarele si derutantele lui paradoxuri, de scepticismul sau, era/este un vizionar. Comentariile sale privind evenimentele, situatiile la care este martor dovedesc nu doar o întelegere profunda a lor, ci si o intuitie a efectelor acestora pe termen mediu si lung.

Într-o scrisoare din 5 mai 1973, el nota: „Libertatea nelimitata, desantata pe care o savureaza cei din Occident este, pe termen lung, daunatoare si chiar periculoasa. Libertatea are o valoare pozitiva numai în masura în care exista prejudecati care o îngradesc. Însa în momentul în care prejudecatile sunt înlaturate, instinctul de conservare este distrus si te cuprinde ameteala“. Si ne aflam, atentie, în 1973, înainte deci cu doi ani de Actul de la Helsinki! Si cu mult mai mult înainte de intrarea în actiune a corectitudinii politice. E limpede ca ameteala de care vorbea Cioran a început sa fie resimtita din ce în ce mai acut în deceniile ce au urmat. Si nu numai în tarile din Vestul Europei. Nu o data, „expertul decaderii“ a vazut bine. O fraza asternuta pe hârtie de Cioran cu peste 35 de ani în urma pare a fi fost inspirata de chiar realitatea Europei dar mai ales a României de azi: „În perioadele de criza pot fi observate foarte bine laturile negative ale democratiei“. Este cu atât mai nelinistitor cu cât ceea ce am citat apartine unui mare gânditor al secolului trecut care a trait în simulacrul de democratie româneasca interbelica, iar apoi într-o mare si functionala democratie occidentala.

Cioran sesizeaza motivatia profunda a unor fenomene ce se petrec în contemporaneitatea sa si formuleaza uneori profetii teribile privind evolutia lor. Soarta crestinismului în Occident si în Europa în general este pentru Cioran una dintre temele principale de reflectie si de îngrijorare, întrucât crestinismul a fost si ar trebui sa fie în continuare baza si coloana vertebrala a civilizatiei europene. În ianuarie 1987, îi scria europeanului pur sânge Wolfgang Kraus: „Nu exista salvare pentru civilizatia care nu mai crede în ea însasi. Îmi îngaduiti sa fac o profetie? Peste cincizeci de ani, Notre-Dame va fi o moschee“. Dupa aproape doi ani, diagnosticul sau avea sa fie si mai sever: „…crestinismul este completamente gol pe dinauntru“.

În 1988, când Gorbaciov era vedeta politicii mondiale, îi da urmatorul raspuns prietenului sau: „Ma întrebati ce zic eu despre Gorbaciov. Daca e suta la suta sincer, e pierdut. Daca însa e semi-cinic, are sansa de a câstiga. În orice caz Rusia are destin. Occidentul, din pacate, nu“.
Greu de apreciat, chiar dupa ce au trecut mai mult de doua decenii, daca Gorbaciov a pierdut sau a câstigat, daca a fost sincer sau semi-cinic. La urma urmei, important nu e daca a pierdut sau a câstigat el – convingerea multora, printre care ma numar, e ca va ramâne în istorie ca un mare perdant, tocmai pentru ca n-a stiut sa-si masoare corect si responsabil actiunile si câstigul –, ci faptul ca, oricâti vremelnici Gorbaciovi sau Eltîni s-ar perinda la Kremlin, Rusia are destin, cum zice Cioran. Sa n-o plângem! Cât priveste America (adica S.U.A.), poate ca daca am fi cunoscut o asertiune a lui Cioran atunci când a fost facuta, în 1981, la nici trei luni de la instalarea la Casa Alba a lui Ronald Reagan, am fi privit-o cu mari rezerve: „America, acest amestec de naivitate si coruptie, e incapabila sa faca politica mondiala“. Din pacate, ceea ce s-a întâmplat ulterior, mai ales în epoca Bush, avea sa-l confirme cu asupra de masura pe Cioran. Altminteri, Cioran recunoaste ca nu poate decât sa împartaseasca întru totul previziunea lui Raymond Aron: „Viitorul nostru depinde de Dumnezeu si de tarile producatoare de petrol“. Cât despre destinul României el nu ezita sa pronunte în stilu-i sententios: „Totul a esuat în aceasta tara. Asta e singura ei originalitate“ (27 octombrie 1990).

dupa Constantin Coroiu

sursa: Revista Cultura

(Visited 69 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.