10 lucruri bine de ştiut despre Steagul lui Ştefan cel Mare
Steagul lui Ştefan cel Mare a fost expus în mai multe muzee din România, urmând ca, în aceste zile, să fie prezentat şi la Chişinău. Pe vestigiul care va fi expus aici, cu prilejul aniversării a 2o de ani de la cucerirea Independenţei de stat a R.Moldova, se află brodat textul rugăciunii concepute chiar de Ștefan cel Mare. Iată şi alte 10 lucruri bine de ştiut despre acest steag:
1. Steagul liturgic al lui Ștefan cel Mare a fost creat de călugări, timp de patru luni, între 1 ianuarie și 11 aprilie 1500. Sau, în alți termeni, în cel de-al 43-lea an de domnie a voievodului;
2. Vestigiul are brodată imaginea Sfântului Gheorghe, cu foițe de argint aurit, pe un fundal din mătase roșie;
3. Steagul a fost ținut, timp de mai mulți ani, de către călugării de pe Muntele Athos, care, în încercarea de a-l restaura, au turnat peste el clei de tâmplărie. În acest fel, au reușit doar să-l deterioreze;
4. Datorită unor posibile reacții nedorite ale particulelor de argint de pe broderie în contact cu aerul, steagul liturgic al lui Ștefan cel Mare va fi transportat la Chişinău într-o cutie securizată, în care a fost introdus, în prealabil, un gaz inert;
5. Valoarea steagului liturgic al domnitorului Ștefan cel Mare a fost estimată la 7,5 milioane de euro;
6. Acest steag reprezintă una dintre foarte puținele piese de broderie bizantină târzie din secolele XIV-XV, care mai există, în prezent, la nivel mondial;
7. Pe una dintre fațetele steagului este inscripționată o rugăciune personală concepută chiar de către Ștefan cel Mare. Iată textul complet al rugăciunii: „O răbdătorule de patimi și purtătorule de biruință, Mare Gheorghe, întru necazuri și năpaste iute mijlocitorule și fierbinte ajutătorule, celor întristați bucurie nespusă, primește de la noi această rugăciune, a smeritului tău rob, a Domnului Ioan Ștefan voievod, prin mila lui Dumnezeu domn al Țării Moldovenești, păzește-l pe el nevătămat în veacul acesta și în cel ce va să fie, prin rugăciunile noastre ale închinătorilor tăi, ca să te slăvim în veci, amin. Și s-a făcut în anul 7008, iar al domniei lui 43.”;
8. Steagul liturgic va fi expus la Muzeul Național de Arheologie și Istorie a Moldovei, din Chișinău, între 27 august și 10 septembrie a.c.;
9. Preţiosul vestigiu va fi transportat de la București la Chișinău cu ajutorul unui avion militar românesc;
10. Pentru această deplasare, vestigiul a fost asigurat de un consorțiu de asiguratori, dintre care fac parte Lloyds Londra și compania de asigurări a Băncii Centrale Europene.
Ioan POPESCU
Sursa: www.historia.ro



































Amin!
Prin expunerea steagului de lupta a lui Stefan cel Mare poate se trezeste in sine poporul Basarabiei care sa intelega ca sunt ROMANI si nu slavi(sclavi ai nedefuncte URSS)
Sunt roman din muntenia si sa nu uitam ca au creat-o voievozii,domnitorii,regii si martirii care sau jertfit si au aparat-o in clipe nefaste ale istoriei.
Traiasca ROMANIA.TRAIASCA LEGIUNEASI CAPITANUL
Sper sa nu puna mana rusii pe el si sa-l faca disparut asa cum au mai facut si cu altele.De fapt nici nu au nevoie sa-l fure pt ca se afla in Rep.Moldova (Moldova „independenta”).Eu tot n-am inteles de ce si pt ce sabia lui Stefan cel Mare se afla in continuare la turci (prietenii smecheri de afacere dupa 89).Ce demersuri s-au mai facut?? stie careva? Probabil guvernantii nostri la ora asta „plesnesc” dupa interesele tarii si „nicidecum” nu-si petrec vacantele pe litoralul turcesc. De ei sa aveti parte .Doamne Ajuta popor Roman !
O stire senzationala, cu un caracter profund istoric,care intareste personalitatea Domnitorului Stefan cel Mare si Sfint!