Harry Potter sau popularizarea vrãjitoriei (I)

Harry Potter sau popularizarea vrãjitoriei (I)

by -
1 6632

Cu doar cinci ani în urmã a fost publicat în America primul volum despre Harry Potter, Harry Potter si piatra vrãjitorului, scris de englezoaica J.K. Rowling. Curând a fost urmat de alte volume în serie si toate au avut un succes nemaipomenit. Cãrtile au fost traduse în mai mult de patruzeci de limbi, numãrând peste 116 milioane de exemplare, tipãrite în mai mult de 200 de tãri. Un studiu american de cercetare asupra consumatorului întreprins în SUA a estimat cã peste 50% din copiii cu vârsta între 6 si 17 ani au cel putin o carte despre Harry Potter si cã mii de copii dintre acestia au citit volumele de mai multe ori [1]. Se pot gãsi pretutindeni tot felul de obiecte care îl reprezintã pe Harry Potter: cãrti de joc, jocuri video, figurine, jucãrii, haine, pãturi, covoare, calendare, jocuri de calculator, bomboane etc.

Aceste obiecte ni-l aratã pe Harry Potter ca fiind un bãiat brunet, inofensiv, cu pãrul ciufulit, cu o cicatrice micã în formã de fulger pe frunte si cu ochelarii strâmbi pe nas. El fie cãlãreste o mãturã, fie o tine în mânã, fiind însotit de o bufnitã albã ca neaua.

Lansarea celui de-al patrulea volum, pe 8 iulie 2001, a declansat cea mai infernalã nebunie provocatã vreodatã în industria de carte americanã. Chiar înainte de lansarea oficialã, vânzãrile au fost de 600.000 de exemplare. Lyn Blake – directorul general al librãriei Amazon.com – a declarat: „N-am mai vãzut o carte ca aceasta. Depãseste de sapte ori cea mai mare comandã pe care am avut-o vreodatã.” [2] Un film bazat pe primul volum din serie a fost lansat în noiembrie 2001. Imensa popularitate a lui Harry Potter a reiesit si din faptul cã pãrintii au stat la coadã ore întregi ca sã cumpere bilete la film pentru odraslele lor. Cu un total de încasãri de peste 300 de milioane de dolari pânã la sfârsitul lunii decembrie, filmul a fost în topul cinematografelor din anul 2001.

Oare de ce este Harry Potter atât de popular? Seria de volume Harry Potter nu este cu nimic deosebitã de romanele fantastice pe care multi dintre noi le-am citit în copilãrie.Volumele sunt distractive si pline de fantezie. Ele descriu o anumitã luptã între bine si rãu. Eroul seriei, Harry Potter, este un bãiat obisnuit cu care multi copii se pot identifica. El nu este prea simpatizat la scoalã. Este destul de rece cu pãrintii sãi adoptivi care au grijã de el fãrã nici o tragere de inimã. Într-un cuvânt el este izolat si inutil.

Dar chiar de la început (încã din primul volum) el descoperã cã pãrintii sãi adevãrati au fost niste vrãjitori „buni” care au fost omorâti de un vrãjitor „rãu” (Lord Voldemort). Voldemort a încercat sã-l omoare si pe Harry Potter, dar din motive necunoscute, nu a reusit. Atacul sãu împotriva lui Harry Potter are drept rezultat cicatricea în formã de fulger de pe fruntea acestuia. Însã pãrintii lui Harry i-au transmis o aptitudine pentru magie care îi dã dreptul sã meargã la „scoalã de vrãjitorie si magie Hogwarts”. Scoala se aflã într-o lume fermecatã, care existã în paralel cu lumea realã (Anglia contemporanã), în care Harry si pãrintii sãi adoptivi trãiesc de fapt.

Restul cãrtii , ca de altfel si al celorlalte volume din serie , descrie initierea lui Harry în vrãjitorie la Hogwarts si lupta sa magicã cu Voldemort, care, din motive necunoscute de Harry, are încã de gând sã-l omoare. Pe mãsurã ce intriga se dezvoltã, Harry nu numai cã se implicã din ce în ce mai mult în arta magiei pentru a se proteja , dar dobândeste si anumite trãsãturi de „erou”. Seria de volume a fost primitã de multi cu entuziasm. Cãrtile sunt apreciate din diverse motive: pentru „principiile sãnãtoase si morale”, pentru „capacitatea de a trezi interesul copiilor pentru lecturã” sau doar pentru cã „sunt   distractive”. Pânã si ziarele crestine au publicat recenzii favorabile (cum ar fi Christianity Today, British Christianity, The Christian Century si First Things). Dar crestinul ortodox sincer nu poate citi aceste cãrti cu sufletul netulburat. Ca sã putem critica asa cum se cuvine cartea scriitoarei Rowling, trebuie sã ne referim la trei argumente: moralitatea prezentatã de Harry Potter , tipul de vrãjitorie descris în cãrti si rodul imaginatiei în viata duhovniceascã.

Codul moral al lui Harry Potter

Un critic crestin a afirmat urmtoarele: „Pe scurt, morala lui Rowling din cele trei cãrti este fãrã cusur ­- as spune chiar ascutitã. [3] Existã fãrã indoialã un cod moral în Harry Potter , dar cum este el oare? Crestin sau pãgân? Sã observãm mai intâi rãzvrãtirea lui Harry Potter.

Ascultarea este un principiu crestin central/esential. Este exprimat în rugãciunea domneascã, dat apostolilor de cãtre Mântuitorul Insusi. Noi spunem în aceastã rugãciune: „Facã-se voia Ta” – nu „a mea”, ci ” a Ta” sã se facã. Pentru a învãta ce înseamnã voia lui Dumnezeu, un ucenic de-al lui Hristos se supune mai întâi pãrintilor sãi, mai apoi pãrintelui sãu duhovnic. Aceasta este ascultarea. Prin „Tãierea voii” asa cum o descriu Sfintii Pãrinti, o persoanã reuseste în timp sã cunoascã voia lui Dumnezeu, de vreme ce propria voie este suficient de supusã pentru a-i da posibilitatea sã cunoascã voia lui Dumnezeu. Acest lucru atrage dupã sine virtutea numitã în literatura patristicã discernãmânt.

De-a lungul actiunii, Harry Potter se comportã într-un mod contrar si nu se supune regulilor adultilor – directorului scolii Hogwarts si altora –, nu din principiu sau pentru vreun ideal ambitios de cunoastere spiritualã, ci pur si simplu pentru ca asa e mai comod si se potriveste cu simtul sãu de aventurã si chiar de rãzbunare.

In al doilea rând, Harry Potter minte în mod repetat la scoala Hogwarts, ca sã-si ascundã nesupunerile si ca sã scape de pedeapsa cuvenitã. Cu toate acestea , chiar si atunci când nesupunerea si minciuna sunt date în vileag, autoarea nu spune ca Harry a gresit, ci mai degrabã acceptã imoralitatea. Ea procedeazã astfel în mod clar atunci când descrie notele pe care copiii le obtin la scoalã „în cãsutele” lor de întrecere (asemãnãtoare cu un sistem de frãtie). Notele pe care Harry le obtine pentru fapte de nesupunere sunt mai multe decât cele pierdute pentru acelasi lucru (asadar minciunile sunt trecute cu vederea).

Richard Abanes, în cartea sa Harry Potter si Biblia, rezumã patru tipuri de „moralitate” propovãduite de Harry Potter:

1. Nesupunerea este permisã atunci când regulile nu urmãresc propriile tale interese; 2. Regulile nu trebuie respectate, dacã nu corespund propriului tãu mod de întelegere  a situatiei; 3. Minciuna este un mod potrivit ca sã-ti atingi scopul; 4. Putem rãsplãti cuiva rãul cu rãu si trebuie sã te porti frumos cu ceilalti dacã si ei se poartã frumos cu tine. [4]

Chiar si asa-zisa luptã dintre bine si rãu a lui Harry Potter împotriva lui Voldemort provine dintr-o perspectivã strãina de crestinism. Ni se aratã în volumul IV cã sursa puterii magice a baghetelor celor doi rivali este aceeasi. [5] Acest lucru este specific unui cod moral pãgân, în care se considerã cã binele si rãul sunt relative; însã Mântuitorul nostru ne-a arãtat foarte clar cã binele si rãul nu au nimic în comun.

Dar cea mai gravã imoralitate ce apare în aceste cãrti este dezumanizarea oamenilor obisnuiti care nu au de-a face cu magia. Acesti oameni sunt numiti „încuiati”. „Incuiatii” sunt descrisi în cel mai ridicol mod cu putintã si ne sunt prezentati ca niste prigonitori nedrepti ai vrãjitorilor. Acest lucru justificã sãvârsirea numeroaselor farse magice pe seama lor – din nou în ciuda asa-ziselor reguli din scoalã care sunt mai mult formale.

Pe lângã faptul ca se rãzbunã pe „încuiati”, Harry se poartã urât si cu acei oameni de la Hogwarts care meritã dupã pãrerea lui acest lucru. Atitudinea si comportamentul sau se opun în mod evident virtutilor crestine fundamentale: iertarea, dragostea pentru dusmani (cf. Matei 5:43-48). Codul moral dupã care se ghideazã ar putea fi rezumat cam asa: „Fii amabil cu aceia care meritã, în loc sã-ti risipesti dragostea pentru niste ingrati”. Aceasta este una din ideile de baza ale lui Anton Lavey, fondatorul bisericii lui satan si poate nu întamplãtor reprezintã chiar purtarea lui Harry. [6]

Asemãnãri cu activitatea ocultã

Intreaga serie Harry Potter este plinã de aluzii la ocultism. Gravitatea acestui fapt este de obicei banalizatã de fanii scriitoarei Rowling. Ei pretind cã Rowling creeazã o „lume imaginarã”, asa cm au creat la rândul lor J.R.R. Tolkein si C.S. Lewis în cãrtile lor, si, prin urmare, ei nu vãd de ce s-ar face atâta vâlvã si cã n-ar trebui datã atâta importantã prezentei vrãjitoarelor si altele asemãnãtoare. Din pãcate, lumea autoarei este departe de a fi imaginarã; ea urmãreste îndeaproape activitatea ocultã contemporanã.

Toatã activitatea vrãjitoreascã a lui Harry din cãrtile lui Rowling are un corespondent în viata realã. Sã începem prin a ne uita la programul scolii Hogwarts. Este un program de sapte ani, care seamãnã foarte bine cu învãtãtura oferitã de Ordo Anno Mundi (OAM), o grupare ocultã din Londra care venereazã serpii. Ca si scoala Hogwarts, cei de la OAM oferã un program de instruire de sapte ani. Programa de la OAM include si un curs despre „vechile rune”. In volumul Prizonier în Azkaban, Harry Potter este initiat în „studiul vechilor rune”. [7] gruparea OAM are si cursuri despre ghicire, clarviziune si divinatie pentru studentii din primul an. In Prizonier în Azkaban lui Harry Potter i se spune în clasã „vom învãta metodele de baza ale divinatiei anul acesta”. [8] Cei de la OAM mai au si un curs depsre transformarea în animale si despre vârcolaci”. La scoala Hogwarts, lui Harry Potter i se spune de asemenea, „transformarea este una dintre vrãjile cele mai complexe si mai periculoase pe care le veti învãta”. [9] Si am putea continua usor si cu alte asemenea comparatii. Alte activitãti oculte mentionate de Rowling sunt: astrologia, vrãjile, necromatia, stiinta plantelor, licori magice, duhuri familiare (spiritism în care sunt invocate rude), talismane, piromantie, numerologie, chiromantie si altele asemenea. Rowling nu creeazã noi tipuri de vrãjitorie „imaginarã”, ci ne prezintã practici apãrute în vechime si care continuã sã fie folosite în ocultismul contemporan. Ea însãsi recunoaste cã a cercetat si a studiat practicile oculte ca sã-si facã povestea credibilã. [10]

Admiratorii scriitoarei ar putea considera cuvintele magice si fãrã sens introduse de ea – „Alohohora! Expelliarmus! Rictusempra! Finite Incantatem!” – ca fiind o dovadã de abordare fantezistã si excentricã a vrãjitoriei, însã aceste câteva nostime introduceri în povestea sa sunt doar niste schimbãri nesemnificative în vrãjitoria actualã pe care o descrie. In multe alte epistole, ea descrie practicile vrãjitoresti fãrã sã schime nimic. Procedeazã la fel când scrie despre „mâna gloriei” care apare în „camera secretelor”: „Ah, mâna gloriei! Pune-i o lumânare si va da luminã doar celui care o poartã! Prietena cea mai bunã a hotilor si a borfasilor”. [11] O astfel de înfiorãtoare „mâna a gloriei” existã cu adevãrat în traditia ocultã. E vorba de mâna unui criminal ce fusese spânzurat. Ea fusese tãiatã, golitã de sânge, pusã la sare si conservatã. Lumânãri (fãcute din grãsimea altui criminal si cu fitil fãcut din pãrul sãu) erau puse între degete înaite ca un tâlhar sã intre în casa victimei. Se spune cã mâna aceasta are însusiri magice, de protectie si avertizare pentru hot. [12]
Rowling mai descrie si practica ghicirii în globul de cristal cu aceeasi acuratete si foarte putinã imaginatie. Profesorul de divinatie de la Hogwarts le spune copiilor: „Ghicitul în globul de cristal este o artã extrem de rafinatã. Vom începe cu relaxarea mintii si a ochilor ca sã ne limpezim ochiul interior si supraconstiinta”. [13] Aceasta este o descriere exactã a practicii ghicitorilor. Ea este folositã pentru a intra în transã si pentru a lua astfel legãtura cu lumea spiritualã într-o încercare de aflare a viitorului. Cea mai înfiorãtoare practicã ocultã descrisã se aflã în volumul IV, când Harry este rãpit printr-o vrajã si dus într-un cimitir unde este descris un ritual satanic în cele mai groaznice amãnunte. Cu toate cã aceasta descriere nu urmãreste poate cu exactitate ritualurile cunoscute, elementele clasice sunt prezente: sacrificiul uman, automutilarea si alte elemente specifice satanismului, inclusiv un „atomey” (un pumnal ascutit, cu douã tãisuri, folosit la sacrificiu). (Va urma)

autor: Monahul Inochentie*

traducere de Georgiana Tarãlungã si Simona Isare

sursa: www.rostonline.org

* Preluat din „The ortodox word” (Cuvântul ortodox) nr. 220, 2004, Platina, California – SUA.

1 Robert McGee si Caryl Matrisciana, „Hharry Potter: Vrãjitoria mascatã sau cum sã faci rãul sã parã nevinovat” (casetã video), Hemet, California: Jeremiah Films, 2001
2 Richard Abanes, Harry Potter si Biblia, Camp Hill, Pennsylvania: Horizon Books, 2001, p. 205.
3 Alan Jacobs (Literature Professor at Wheaton College), First Things, January 2000, see: http://www.firstthings.com/ft0001/jacobs.html
4 Abanes pp.38.41
5 J.K. Rowling, Harry Potter and the goblet of fire (New York: Scholastic, 2000), p. 697.
6 Abanes, p. 167.
7 Rowling, „Harry Potter, prizonier la Azkaban” (New York: Scholastic, 1999), p. 57.
8 idem, p. 103.
9 Rowling, „Harry Potter si Piatra filozofala” (Scholastic, 1997), p. 134.
10 Abanes, p. 23,citand-o pe Rowling intr-un interviu radio din cadrul emisiunii „The Diane Rheim Show”, Wamu, National Public Radio, octombrie 20, 1999. Interviul poate fi gasit la http://www.wamu.org/dr/shows/
11 Rowling, „Harry Potter si camera secretelor” (New York: Scholastic, 1999), p. 51.
12 Abanes, p. 60-61.
13 Rowling, „Harry Potter, prizonier la Azkaban”, p. 297.

(Visited 344 times, 1 visits today)

1 COMMENT

Leave a Reply

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.