Duelul la români

Duelul la români

by -
0 514

„Moda” duelului (care initial a fost o „forma fara fond”, pe langa multe altele) a patruns in spatiul romanesc la inceputul secolului al XIX-lea din Occident, adusa de tinerii boieri intelectuali plecati la studii, dar si din Sankt Petersburg, adusa de militarii rusi. Se stie ca secolul al XIX-lea a fost o epoca de modernizare accelerata a Romaniei, de sincronizare cu mentalitatile, moravurile si modelele Europei Occidentale. O epoca in care ai nostri tineri reveneau de la studii din Paris, Berlin sau Viena, aducand cu ei nu doar „betisorul de promenada”, ci si pistolul sau spada de duel. O epoca in care se reconfigurau coordonatele sentimentului onoarei, asezate pana atunci in cadrele mentalitatii fanoriote.

Duelul a avut impact si asupra culturii romane prin faptul ca o seama de literati romani si importanti oameni de cultura au practicat duelul sau au fost implicati in dueluri: Ion Ghica, Nicolae Balcescu, Ion Heliade-Radulescu, Dimitrie Bolintineanu, B.P. Hasdeu, Titu Maiorescu, P.P. Carp, Iacob Negruzzi, Carol Davila, Constantin Radulescu-Motru, Constantin Stere, Lucian Blaga, Dan Botta si multi altii. Deasemenea duelul apare in mai multe lucrari literare: la Costache Negruzzi, in piesa Duelurile (1845); la Vasile Alecsandri, in Chirita in provintie (1852); la B.P. Hasdeu, nu doar in Insemnarile unui iuncher (1855), ci si in nuvela Duduca Mamuca (1863); la I.L. Caragiale, in schita Telegrame (1899); la Mateiu Caragiale, in romanul Craii de Curtea Veche (inceput prin 1907); la Camil Petrescu, in romanul Patul lui Procust (1933) si in multe dintre piesele sale: Mioara, Act venetian, Jocul ielelor, Suflete tari. Alexandru Paleologu a scris in 1970 un eseu privind Tema duelului la Camil Petrescu.

Pregatirea de rutina a unui duel decurgea astfel: alegerea martorilor, a locului si a momentului de desfasurare a duelului, alegerea armelor si a conditiilor (cate focuri de arma, de la ce distanta, cine incepe s.a.), asigurarea asistentei medicale, ascunderea de ochii autoritatilor etc. Spontaneitatea care ar putea fi asociata primului gest, de aruncare a manusii, este mult depasita. Ceea ce prevaleaza net este simtul onoarei, spiritul cavaleresc.

In privinta practicarii duelului in Principate legea se inaspreste odata cu venirea in fruntea tarii unite a lui A.I. Cuza. Faptul s-a produs în cadrul reformei generale a justitiei, realizata de Al.I. Cuza în ultimii sai ani de domnie. La 1 mai 1865 intra în vigoare noul Cod Penal, care – printre altele – prevede „delictul de duel”. Într-un mod mai drastic ca pâna atunci, duelistii români intra în conflict cu legea si cu autoritatile.

Vom aduce la cunostinta doar doua dintre cazurile cele mai celebre de duelisti romani.

Nu prea se stie faptul ca în 1864 liderul socialist german Ferdinand Lassalle a fost ucis la vârsta de 39 de ani de un glont tras în timpul unui duel de studentul român Iancu Racovita. Lassalle s-a nascut în 1825, în orasul prusac Breslau (azi Wroclaw, Polonia), ca unic fiu al unui prosper negustor evreu, Haim Lassal. În 1864, Lassalle s-a îndragostit în Elvetia de tînara Helene von Dönniges, fiica unui diplomat bavarez. Dar familia fetei s-a opus casatoriei din cauza originilor evreiesti ale socialistului german. Disperat, Lassale a fost dispus sa se crestineze. Helene a preferat însa un alt pretendent, pe tânarul boier român Iancu Racovita. Era epoca în care Ferdinand Lassale suferea – ca si, în grade diferite, prietenii sai Heinrich Heine si Karl Marx – de sindromul „urii de sine evreiesti”.

Pe fondul acestei sensibilitati psihice, refuzul formulat de familia von Dönniges a cazut ca un trasnet. Printr-o scrisoare injurioasa, Ferdinand Lassale l-a provocat la duel pe tatal Helenei. Acesta a refuzat provocarea, dar manusa a fost ridicata de tânarul Iancu Racovita. Duelul a avut loc lînga Geneva. Românul l-a împuscat pe Lassale, ranindu-l grav la abdomen. Peste doua zile acesta a murit, fiind înmormîntat în cimitirul evreiesc din Breslau. „Ce extraordinar mod de a muri!”, îi scria Engels lui Karl Marx, la 4 septembrie 1864, imediat dupa aflarea mortii lui Lassalle.

Despre Iancu Racovita nu se cunosc prea multe lucruri. Era un vlastar al familiei boieresti Racovita-Cehan, ai carei membri au fost domnitori si înalti dregatori în Tarile Române în secolele XVIII-XIX. Iancu era probabil unul dintre multii fii ai beizadelei Mihalache Racovita (însurat cu o Sutuleasa), mare dragoman al Portii Otomane si, în 1815, mare logofat în divanul Valahiei.14 În perioada 1862-1864, Iancu Racovita studia la Universitatea din Berlin, fiind coleg cu Iacob Negruzzi la Facultatea de Drept.

„Prin moartea lui Lassalle – conchide politologul Gaetano Mosca –, miscarea muncitoreasca germana a ramas în mîinile lui Marx.” Daca Lassalle n-ar fi fost ucis de Racovita la vârsta de 39 de ani, „socialismul german ar fi pastrat un caracter mai national si mai putin cosmopolit”. Cu alte cuvinte, s-ar putea zice ca, în spatiul românesc, nu numai Constantin Dobrogeanu-Gherea a jucat un rol important în istoria miscarii socialiste, ci si – în cu totul alt fel – Iancu Racovita.

Un mare duelist român a fost George Bibescu, un om cu o vasta cariera militara în Franta, fiul domnitorului Tarii Românesti. În 1869, la Paris, Bibescu are o aventura erotica cu sotia principelui Paul de Bauffremont, Marie-Valentine, contesa de Caraman-Chimay, înrudita cu mai toata înalta nobilime franceza. Contesa fuge la Bibescu, iar Bauffremont îi intenteaza proces de divort. „L’affaire Bauffremont-Bibesco” este pe larg comentata în presa pariziana din epoca, la rubrica mondena. Ultragiat, Paul de Bauffremont publica în 1872 comentarii ofensatoare la adresa lui Bibescu. Acesta îl provoaca la duel si, fiind un bun spadasin, îl raneste. Pâna la urma, în 1875, Marie-Valentine divorteaza de principele francez, recasatorindu-se cu printul român.

George Bibescu a avut la activ foarte multe dueluri, cu spada sau cu pistolul, pe care le provoca în urma polemicilor sale publice, fie în apararea tatalui sau, diabolizat de propaganda liberala, fie în apararea românilor, diabolizati de unii francezi. De pilda, în timpul unei dispute în contradictoriu purtate cu presedintele Asociatiei Jurnalistilor Francezi, Paul Granier de Cassagnac, acesta a exclamat în public: „Grattez le Roumain, vous trouverez le barbare!” („Razuiti-l pe român, veti gasi barbarul!”). De fapt, Paul Granier parafrazase astfel un aforism celebru atribuit lui Napoleon: „Cautând în interiorul rusului, vei gasi un tatar!”. Sau „un urs”, spuneau altii; la care Contesa de Ségur adaugase: „Deschizându-i vesta, vei gasi blana!”. Ranit în orgoliul sau national, Bibescu l-a provocat pe publicistul francez la duel, dar acesta a parasit în graba Parisul. Lasitatea lui l-a discreditat, dar el a fugit de frica mortii. În primul rînd, pentru ca stia ca Bibescu este un spadasin redutabil si, în al doilea rând, pentru ca si-a dat seama ca printul român doreste sa faca din acest duel un act exemplar.

Chiar si în pragul mortii, în 1901, George Bibescu l-a provocat la duel pe un ziarist cvasi-obscur, C.Al. Ionescu, care se hranea din scandaluri de presa si care s-a exprimat ireverentios fata de print într-o brosura intitulata O chestiune de onoare. Dar George Bibescu si-a facut un nume nu numai în practica duelului, ci si în teoria acestui „sport al onoarei”. Istoricul Mihai Dim. Sturdza a detaliat acest aspect: „Una din conferintele sale de la Academia de Stiinte Morale si Politice din Paris sal carei membru a devenit ulterior – n.A.O.t avusese ca tema duelul, examinat din punctul de vedere social si al mentalitatii „punctului de onoare”. Tot asa, o lucrare colectiva aparuta la Paris în 1883, Les tireurs au pistolet, avea ca autori pe baronul de Vaux, printul Bibescu si scriitorul Guy de Maupassant. La Bucuresti, tineri intelectuali proveniti din rândurile burgheziei tineau sa-si completeze biografia printr-un duel, asezat sub patronajul printului Bibescu. Astfel, viitorul profesor universitar de filozofie, Constantin Radulescu-Motru, ceru arbitrajul printului, socotindu-se ofensat de o recenzie critica semnata de tânarul diplomat si dramaturg Al.D. Florescu

de Andrei Oisteanu

http://www.romlit.ro

(Visited 166 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.