Zahărul, un paradox al civilizaţiei

Zahărul, un paradox al civilizaţiei

by -
0 655

În prezent, zahărul şi mâncarea rafinată sunt consumate la un nivel mult mai mare decât atunci când doctorul T. L. Cleave îşi scria, în 1974, cartea sa numita „Boala zahărului”: „Lucrurile stau aşa: de curând mi-am dat seama că unii noi-născuţi au hipoglicemie la doar câteva ore după naştere (şi acesta poate fi un eveniment extrem de stresant). Una dintre cauzele hipoglicemiei la femeile însărcinate este hipotiroidia netratată. Cercetări recente au arătat că, în mare, sarcina reprezintă un stimul goitrogenic (produce hipotiroidie) puternic atât pentru mamă, cât şi pentru făt, chiar şi în zonele cu deficienţă moderată de iod” (33). Printre diversele simptome comune hipoglicemiei şi depresiei se numără şi „nervozitatea, depresia, anxietăţile neprovocate, epuizarea, insomnia, starea continuă de îngrijorare, confuzia mentală, uitarea. Cauza pentru toate acestea este lipsa oxigenului şi glucozei din creier” (34).  „Aceste simptome pot să afecteze atât mama, cât şi nou-născutul, cauzând complicaţii.
Consumul de alcool în rândul populaţiei este foarte ridicat, din cauza faptului că, potrivit cercetărilor unor oameni de ştiinţă (38), între 75 % şi 95% dintre alcoolici sunt hipoglicemici; iar conform dr. Broda Barnes, 75% dintre persoanele cu hipoglicemie suferă din cauza hipotiroidismului (39). Mai mult de 60 de milioane de cetăţeni americani suferă de hipotiroidism (40) şi mai mult de 55% din populaţie este obeză. Sunt aceste evenimente naturale sau au cauze iatrogenice (din cauza tratamentelor medicale suferite în timp)?
Nivelul optim al glicemiei poate fi definit de zahărul din sânge care „nu trebuie numai a fi furnizat continuu, dar trebuie şi menţinut la un nivel optim, în jur de 80 mg. per 100 cc.” (2). Fiecare celulă din corp depinde mai mult sau mai puţin de glucoză. În mod normal, energia celulelor creierului şi sistemului nervos al dumneavoastră depind numai de nivelul glucozei. Hipoglicemia, la fel ca şi hiperglicemia, sunt stări în care celulele nu primesc cantitatea corectă de oxigen. Ambele extreme sunt dăunătoare, pentru că ele conduc la hipoxemie, la reacţii pro-inflamatorii ale glandei suprarenale şi la producţia de histamine şi serotonină (42). Dacă organismul are o nutriţie necorespunzătoare, recuperarea se face încet; iar dacă ea sau el sunt stresaţi fizic, psihic sau emoţional, pe lângă stresul cauzat de factorii de mediu, atunci statutul patologic se instalează şi este mai dificilă recuperarea sănătăţii. Mediul intern al organismului este alterat în mod sever. Ceea ce vedem ca şi simptome – febra, anorexia, lipsa de energie – reprezintă o tentativă naturală de a reversa întreg procesul şi a recâştiga starea de sănătate.
„Cantitatea de zahăr consumată de noi nu este în totalitate voluntară – din 100 de pfunzi consumaţi într-un an, 70 şi ceva de pfunzi sunt adăugaţi pe parcursul procesării alimentelor” (43). Este vorba de „principalul ingredient din băuturile carbogazoase, dulciuri, îngheţată şi alte dulciuri condensate” (44). Este o substanţă goală – tot ce aduce sunt calorii. Zahărul creşte stresul oxidativ; dăunează pancreasului şi glandelor suprarenale, produce radicali liberi în exces, răpeşte corpului minerale precum crom, potasiu, magneziu, zinc, dar şi vitamine (mai ales cele din grupa B). Zahărul inhibă sistemul imunitar şi interferează cu transportul vitaminei C (44). „Strămoşii noştri nu aveau surse de zahăr pur; nu suntem adaptaţi să gestionăm cantităţi mari de zahăr. Avem nevoie de carbohidraţi în dieta noastră, dar nu provenind din zahăr” (43).
Permiteţi-mi să menţionez lucrările unui alt mare om de ştiinţă. În anii 1930, un cercetător dentist din Cleveland – Ohio, dr. Weston A. Price, a călătorit prin toată lumea. Cartea sa intitulată „Nutriţia şi degenerarea fizică: o comparaţie a dietelor primitive şi moderne, precum şi efectele lor”, ilustrată cu sute de fotografii, a fost publicată în 1939.
Dr. Price a considerat întreaga lume ca fiind laboratorul său. Concluzia sa devastatoare, aşa cum se vede în detaliile cumplite din fiecare zonă prin care a călătorit, era simplă. Oamenii care trăiau în aşa-zise condiţii primitive aveau o dantură excelentă şi o sănătate generală foarte bună. Mâncau natural – alimente neprocesate, produse local. Pe măsură ce „civilizatul” zahăr rafinat era importat în acele zone, ca urmare a contactului cu „civilizaţia” începea degradarea fizică într-un grad atât de mare, încât era observabil chiar pe parcursul unei singure generaţii (1, 45).

Concluzii
Statutul euglicemic este de o importanţă primordială în prevenirea sau tratarea infecţiilor acute. Prevenţia este scopul principal.
Echilibrul este o condiţie a armoniei. Dezechilibrul conduce la apariţia unor răspunsuri reactive, iar boala este un efect secundar al acestor răspunsuri.
Cauzele iatrogenice pot fi considerate a fi cauzele reale ale degenerării rasei umane.
O sănătate optimă a mamei şi copilului se dezvoltă în timpul sarcinii şi după naştere. Naşterea este un eveniment stresant şi, de aceea, este un stimul goitrogenic puternic atât pentru mamă, cât şi pentru copil. Acest lucru afectează calitatea alăptării. Este importantă prevenirea hipotiroidiei şi a complicaţiilor sale devastatoare pentru mamă şi copil.
Experienţa din trecut ne poate oferi răspunsuri atât pentru prezent, cât şi pentru viitor.
A obţine şi a menţine o imunitate reală este uşor: igiena naturală, o dietă corectă şi un stil de viaţă sănătos. Vaccinările dau o protecţie artificială şi insuficientă, împreună cu efectele secundare post-vaccinare. A spune da sau nu vaccinării este o problemă de informare, înţelegere şi libertate.
Un kilogram de prevenţie este mai bun decât un gram de tratament.
„Cel mai bun vaccin împotriva bolilor infecţioase comune este o dietă adecvată” (Organizaţia Mondială a Sănătăţii).

Extras din studiul publicat în revista Townsend Letter for Doctors and Patients, 2004, de dr. Juan Manuel Martinez Mendez. Traducere şi prezentare  de prof. Elena Anastasiu

Material aparut in nr. 13 al revistei “Familia Ortodoxa

(Visited 123 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.